Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DÂMBOVIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
784/2015 din 07 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXX apel- pl. Contrav.


R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ,DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 784

Ședința publică din data de 7 octombrie 2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - E____ I___

JUDECĂTOR - F_____ E_____

GREFIER - O_____ S______ B_______

&&&&&


Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-intimată PRIMĂRIA C______ P_______, cu sediul în __________________________________, împotriva sentinței civile nr. 697/7.05.2015 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent B____ D______, domiciliat în ______________________________, _________________, județul Dâmbovița, având ca obiect „ plângere contravențională”.

Apelul legal timbrat cu suma de 20 lei, conform chitanței ________ VPW nr. xxxxxx/18.08.2015, aflată la dosar, fila 14.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în calea de atac, iar la dosar s-au înaintat prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise din partea intimatului petent, după care;

Instanța, din oficiu, după verificare, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă Noul Cod procedura Civilă, stabilește că instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, iar în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului ca fiind la acest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul luând act de concluzii scrise înaintate de intimatul petent, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față :

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești, la data de 6.01.2015, la Judecătoria Găești sub nr. XXXXXXXXXXX, petentul B____ D______ a solicitat în contradictoriu cu intimata Primăria P_______ anularea procesului verbal de contravenție 9817 încheiat la data de 05.12.2014 și în subsidiar înlocuirea sancțiunii cu „avertismentul”.

Petentul arată că prin procesul verbal de contravenție sus menționat a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, reținându-se în sarcina sa că a edificat o construcție cu destinație locuință fără a avea autorizație de construire. Menționează că a început edificarea construcției în cursul anului 2009, după care a oprit lucrările de construcție, datorită lipsurilor financiare. La momentul când a început să construiască (vara anului 2009) a avut acordul verbal al reprezentanților primăriei, datorită faptului că în prezent se află în indiviziune cu fratele său B____ G_______ pe terenul pe care a început edificarea casei. Susține că a primit acordul verbal din partea primarului, iar acesta avea cunoștință de faptul că achiziționase o parte din materialele de construcție și pentru ca acestea să nu se deterioreze pe perioada sezonului rece. Mai arată că stadiul în care se află în prezent construcția este același cu cel din 2009, iar de atunci și până în prezent nu a mai fost efectuată nici o lucrare la acea construcție. După o perioadă lungă (respectiv 2009 – xxxxx, ca urmare a îmbunătățirii financiare a procedat la demararea formalităților pentru acea construcție, astfel că a obținut și autorizația de construcție, situație care rezultă și din dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXXX având ca obiect – partaj judiciar, prin care s-a solicitat ieșirea din indiviziune dintre el și fratele său pentru suprafața de 1.000 mp pe care a edificat această construcție. Având în vedere că această construcție este edificată în vara anului 2009, petentul consideră că fapta reținută în sarcina sa este prescrisă, potrivit disp.art.31 din Legea 50/1991 republicată.

În drept disp.art.31, 32 din OUG nr.2/2001.

Intimata Primăria P_______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a susținut că în urma controlului efectuat în 05.12.2014, pe raza satului I______, __________________, s-a constatat că există edificată o construcție cu destinația de locuință fără a avea autorizație de construire emisă în baza art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991, construcție edificată de B____ D______. A solicitat respingerea susținerilor petentului. Cu privire la excepția invocată în sensul că fapta ce s-a reținut în sarcina petentului este prescrisă solicită respingerea întrucât fapta a fost constatată personal în data de 05.12.2014, astfel că procesul verbal este legal și temeinic.

Prin sentința civilă nr. 697/07.05.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, Judecătoria Găești a admis plângerea formulată de petentul B____ D______, în contradictoriu cu intimata Primăria P_______, dispunând anularea procesului verbal nr. 9817/05.12.2014.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, cele de mai jos.

În cuprinsul procesului – verbal nr. 9817/05.12.2014 se menționează că pe terenul deținut de către B____ D______ pe raza satului I______, __________________, este edificată o construcție cu destinația de locuință fără a avea emisă autorizație de construire în baza prevederilor art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991, construcție edificată de către domnul B____ D______.Petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 3000 lei.

Verificând legalitatea procesului – verbal atacat conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, se reține însă că procesul-verbal nu întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 16 si 17 din OG 2/2001.

Analizând pretinsa situație de fapt prin prisma dispozițiilor art. 3 raportat la art. 26 alin. (1)si (2), din Legea 50/1991 se a reține că sancțiunea amenzii aplicată petentului se încadrează în limitele prevăzute de lege .

Procesul-verbal nu întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 16 si 17 din OG 2/2001.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din OG 2/2001 procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei și a locului în care a fost săvârșită.

Dispozițiile arătate stabilesc imperativ că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei săvârșirii, aceste aspecte fiind relevante din prisma analizării dispozițiilor referitoare la prescripția aplicării unei sancțiuni.

În procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor dedus judecății s-a menționat că petentul a construit un imobil, fără ca agentul constatator să consemneze vreo mențiune privitoare la data la care a fost săvârșită fapta contravenientului.

Mențiunea privind data săvârșirii este relevantă în analiza dispozițiilor privitoare la prescripția aplicării sancțiunii în condițiile art. 31 din Legea 50/1991 potrivit cu care dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

De altfel atât în cuprinsul mențiunilor procesului verbal cât și în fața instanței, petentul a pretins că a construit imobilul în anul 2009.

În consecință actul de constatare și sancționare a contravenției este lovit de nulitate în raport cu dispozițiile art. 17 OG 2/2001, care prevăd că lipsa mențiunii privitoare la data comiterii faptei se sancționează cu nulitatea, nulitate ce se constată și din oficiu, astfel că procesul verbal este încheiat cu nerespectarea prevederilor legale amintite.

Împotriva sentinței instanței de fond, la data de 21.07.2015, intimata U.A.T. _________________________________ primar, declară apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitind admiterea apelului, desființarea sentinței, menținerea ca fiind legal și temeinic a procesului verbal de contravenție nr. 9817/05.12.2014, pentru motivele de mai jos.

In mod nelegal, instanța, respectiv Judecătoria Gaesti, a admis contestația petentului, considerând ca procesul verbal de constatare a contravenției nu a întrunit toate condițiile de forma prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art.16 si 17 din OG nr. 2/2001, astfel ca potrivit art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare a contravenției trebuia sa cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei si a locului în care a fost săvârșita si ca agentul constatator nu a trecut în procesul verbal ca petentul a construit un imobil si ca nu a consemnat o mențiune cu privire la data la care a fost săvârșita fapta contravenientului.

La data de 05.10.2015, petentul B____ D______, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, deoarece, în mod corect instanța de fond a constatat din oficiu ca procesul-verbal de contravenție nr. 9817/05.12.2014 ( întocmit de Primăria Petresti ) este lovit de nulitate, în raport cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd ca lipsa mențiunii privitoare la data comiterii faptei se sancționează cu nulitatea, iar în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 a fost admisă plângerea contravențională și a dispus anularea procesului verbal de contravenție în discuție.

Analizind apelul prin prisma motivelor invocate,a apararilor din intimpinare, a probelor si considerentelor instantei de fond precum si prin prisma textelor legale incidente,se apreciaza ca acesta este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

In mod corect instanta de fond a retint ca mențiunea privind data săvârșirii este relevantă în analiza dispozițiilor privitoare la prescripția aplicării sancțiunii în condițiile art. 31 din Legea 50/1991 potrivit cu care dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

Faptul ca in procesul verbal atacat este trecuta data de 05.12.2014 ca data a controlului, aceste fapt nu are nicio relevanta cu privire la obligativitatea impusa de art. 16 alin. (1) din OG 2/2001 sub sanctiunea nulitatii, de indicare a datei savirsirii contraventiei, in conditiile este evident ca elementele de constructie identificate de agentul constatator- fundatie, ziduri, stalpi de sustinere si centuri- nu au fost edificate _____________ au necesitat o anumita perioada.

F___ de cele de mai sus, tribunalul urmeaza, ca vazind si dispozitile art. 480 NCPC, sa respinga apelul si sa păstreaze sentința atacată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de apelanta-intimată PRIMĂRIA C______ P_______, cu sediul în __________________________________, împotriva sentinței civile nr. 697/7.05.2015 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent B____ D______, domiciliat în ______________________________, _________________, județul Dâmbovița, având ca obiect „ plângere contravențională”.

Păstrează în tot sentința apelată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 7.10.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E____ I___ F_____ E_____



GREFIER,

O_____ S______ B_______





Red. EF

Tehnored. SEM

4 ex/ 11.11.2015

Jud. Găești

Jud.fond A____ M____ O_____


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025