Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1283/2015 din 12 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX



R O M Â N I A

TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE C_________ ADMINSITRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE NR. 1283

Ședința publică din data de: 12.10.2015

Completul de judecată compus din:

Președinte: A________ F____

Judecător: O____ M____

Grefier: C_______ V______



Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta O__ P_____ SA, cu sediul în mun. București, sector 1, P_____ City, _____________________, în contradictoriu intimata G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL GENERAL- COMISARIATUL JUDEȚEAN B____, cu sediul în mun. B____, __________________________. 3, J____ B____, împotriva sentinței civile nr. 4547/14.04.2015, pronunțată de Judecătoria B____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, atunci când instanța a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.



TRIBUNALUL


Asupra prezentului apel:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B____ la data de 06.11.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. O__ P_____ S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul G____ Națională de Mediu, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxx/17.10.2014, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că intimata a acționat nelegal, întrucât în urma inspecției efectuate nu a stabilit nicio măsură cu termen concret de remediere/obținere de către O__ a unei autorizații de mediu, în condițiile în care, conform H.G. nr.1005/2012, atribuțiile intimatei constau în primul rând în stabilirea de măsuri și termene în vederea înlăturării deficiențelor constatate.

Petenta a mai arătat că numai neaducerea la îndeplinire a unei măsuri impuse în prealabil de G____ de Mediu ar fi justificat aplicarea unei sancțiuni.

Pe de altă parte, a subliniat petenta că în sarcina sa nu se poate reține o culpă în ceea ce privește obligația de obținere a autorizației de mediu, întrucât din motive obiective, legate de existența unui litigiu, nu a putut obține acordul proprietarilor terenului.

De asemenea, petenta a mai arătat că se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, având în vedere că aplicarea unei amenzi în cuantum de 60.000 lei reprezintă o măsură vădit disproporționată față de gradul de pericol social al faptei constatate.

În dovedirea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei, în copie semnată și certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal contestat, raport de inspecție, corespondență purtată între părți, autorizație de mediu nr. 45/09.02.2010.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.

În fapt, intimata a arătat că la data de 16.10.2014, în urma unui control efectuat la O__ P_____ – M___ Monteoru, s-a constatat că societatea nu deține autorizație de mediu pentru funcționarea acestui punct de lucru.

Intimata a mai arătat că, în mod contrar celor susținute de petentă, G____ Națională de Mediu are atribuția de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni și independent de măsurile dispuse prin notele de constatare și rapoartele de inspecție și control, în urma transmiterii unor notificări petentei, aceasta cunoscând faptul că nu poate desfășura activități specifice fără a deține autorizația de mediu.

În ceea ce privește solicitarea petentei de a se dispune înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment, intimata a subliniat că nu se justifică acest lucru, din moment ce gradul de pericol social al faptei este semnificativ, cu efecte majore asupra raporturilor sociale ce privesc protecția mediului.

Petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat apărările din cuprinsul plângerii contravenționale, subliniind că a existat o situație obiectivă pentru care nu a putut obține autorizația de mediu.

Prima instanță, prin sentința civilă nr. 4547/14.04.2015, a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta S.C. O__ P_____ S.A. în contradictoriu cu intimata G____ Națională de Mediu – Comisariatul Județean B____ și a menținut procesul-verbal de constatare a contravenție ________ nr.xxxxx, încheiat de intimată la data de 17.10.2014, precum și măsurile dispuse prin acesta.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele considerente :

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxx/17.10.2014, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei G____ Națională de Mediu, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 60.000 de lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 14 alin.2 din O.G. nr.195/2005, faptă constând în aceea că petenta nu deținea autorizație de mediu pentru funcționarea punctului de lucru M___ de Petrol din localitatea Monteoru.

În ceea ce privește termenul de formulare a plângerii contravenționale, prima instanță a constatat că aceasta a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Potrivit art. 14 alin (2) din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, în forma de la data constatării faptei, funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) pct. 1 din același act normativ, se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 60.000 lei, pentru persoane juridice, încălcarea obligației de a solicita și obține actele de reglementare conform prevederilor legale.

În ceea ce privește aplicarea garanțiilor conferite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în prezenta cauză, prima instanță a mai reținut că, așa după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ziliberberg c. Moldovei, pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește contravenția aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura contravenției și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției.

Deși contravenția a cărei săvârșire a fost reținută nu este reglementată în domeniul dreptului intern ca fiind de natură “penală”, totuși, reglementările dreptului intern al statului au o valoare relativă, după cum afirmă Curtea în cauza Kadubec c. Slovaciei.

Este, prin urmare, necesar de a examina contravenția prin prisma celorlalte criterii menționate mai sus.

Cu privire la natura contravenției reținute în sarcina petentei, prima instanță a mai arătat că norma legală încălcată se adresează unui grup anume de persoane, anume celor care desfășoară activități pentru care legea impune obținerea autorizației de mediu, în acest context, fiind necesar a se analiza gradul de severitate al pedepsei, pentru a se determina dacă fapta reținută în sarcina petentei poate fi circumscrisă noțiunii de acuzație în materie penală.

Caracterul penal al contravenției este dovedit de severitatea pedepsei aplicate, în acest sens, trebuind notat că amenda aplicată, în cuantum de 60.000 lei, depășește minimul general al amenzii penale astfel cum aceasta se stabilește conform art. 61 alin. (3) C. pen. .

Față de cele reținute mai sus, ținând cont de criteriile stabilite de Curtea Europeană, prima instanță a mai constatat că acuzația adusă petentei este o acuzație în materie penală în sensul Convenției, motiv pentru care aceasta beneficiază de prezumția de nevinovăție.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, prima instanță a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din O.G. nr.2/2001.

Astfel, prima instanță a mai constatat că fapta a fost descrisă în mod corespunzător, fiind prezentate suficiente elemente care să permită a se aprecia asupra modalității de săvârșire a faptei, precum și asupra gravității acesteia.

În mod contrar susținerii petentei, prima instanță a mai reținut că, potrivit art.16 din H.G. nr.1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, comisarii, în exercitarea atribuțiilor proprii, încheie acte de control pe baza tematicilor, sesizărilor, autosesizărilor sau inopinat, constată prin proces-verbal contravențiile săvârșite și aplică sancțiunile legale.

Astfel, aceste dispoziții legale nu impun ca prealabil întocmirii proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției, comisarii Gărzii de Mediu să stabilească anumite măsuri și termene pentru îndeplinirea acestora.

În ceea ce privește apărarea petentei privitoare la nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. q) și art. 13 alin. (2) lit. A pct. b) din H.G. nr. 1005/2012, prima instanță a mai constatat că aceste dispoziții legale fac referire la o ________ atribuții ale Gărzii Naționale de Mediu, fără a condiționa încheierea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției de urmarea unei proceduri prealabile.

De altfel, chiar în condițiile în care legea ar impune îndeplinirea unei proceduri anterior întocmirii procesului-verbal, lipsa acesteia nu constituie motiv de nulitate absolută, nefiind prevăzută de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prima instanță a apreciat că prezumția de temeinicie nu a fost răsturnată.

Astfel, prima instanță a arătat că petenta a fost sancționată pentru funcționarea punctului de lucru M___ de Petrol din localitatea Monteoru fără autorizație de mediu.

Petenta a învederat, în cuprinsul plângerii contravenționale, faptul că lipsa autorizației de mediu se datorează imposibilității obiective de a obține acordul proprietarilor terenurilor, motivat de existența unui litigiu, având ca obiect stabilirea rentei anuale pentru folosirea terenurilor.

Din această perspectivă, prima instanță a mai arătat că petenta nu a făcut în niciun fel dovada imposibilității obiective de obținere a autorizației de mediu, din actele existente la dosar nereieșind existența litigiului la care s-a făcut referire, înscrisurile în care este menționat acest litigiu provenind de la petentă (cereri, plângere prealabilă) și conținând simple susțineri, lipsite de suport probator.

De asemenea, s-a mai reținut că din raportul de inspecție și din adresa depusă la fila 39 din dosar, rezultă că petenta a deținut autorizația de mediu nr. 45/09.02.2013, valabilă până la data de 09.03.2014 și că a depus la APM B____ o solicitare în vederea reînnoirii acesteia.

Ca urmare a apariției unor litigii între petentă și proprietarii unor terenuri, cererea de prelungire a autorizației de mediu și-a pierdut valabilitatea, petenta fiind atenționată cu privire la acest lucru prin adresa nr.xxxxx/08.10.2014 emisă de APM B____.

În acest context, petenta a arătat că urmează a comasa punctele de lucru Parc 42 și M___ Monteoru într-un singur obiectiv, pentru care va solicita o nouă autorizație de mediu, doar pentru instalațiile amplasate pe terenuri aflate în proprietatea societății.

Deși însăși petenta recunoaște că transmis intimatei intenția de a comasa cele două puncte de lucru și de a solicita emiterea unei noi autorizații, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că petenta a acționat, într-adevăr, în acest mod.

S-a mai reținut că din adresa emisă de APM B____ și depusă la fila 39 din dosar, rezultă că refuzul intimatei de a reînnoi autorizația de mediu s-a datorat faptului că petenta nu a respectat prevederile art. 15 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, anume termenele stabilite de autoritatea competentă pentru protecția mediului în derularea procedurilor de emitere a actelor de reglementare, motiv pentru care intimata a acționat conform respectiv art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2005, respingând cererea.

Cu toate că petenta avea obligația de a funcționa având autorizație de mediu, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că, ulterior respingerii primei cereri, petenta ar fi solicitat din nou emiterea autorizației de mediu, deși îi incumba această obligație și a susținut că va acționa în acest mod, comasând două puncte de lucru și solicitând emiterea unei singure autorizații.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, prima instanță a constatat că aceasta a fost corect individualizată, fiind stabilită în cuantumul prevăzut de lege, neimpunându-se reindividualizarea sancțiunii în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment, având în vedere că desfășurarea activității de extracție a țiteiului fără ca în prealabil să se fi obținut autorizația de mediu poate periclita atât mediul înconjurător, cât și siguranța și sănătatea persoanelor.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel petenta O__ P_____ S.A. .

În motivarea apelului, apelanta a arătat, în esență, că sentința atacată este netemeinică întrucât aplicarea sancțiunii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.96 al.2 pct.1 din O.U.G. nr.195/2005 în condițiile în care, în prealabil, nu i s-au impus luarea unor măsuri cu termene concrete de îndeplinire, aplicarea de sancțiuni fiind subsecventă neîndeplinirii obligațiilor impuse; instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt făcând o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile în cauză întrucât prezumția relativă de legalitate a procesului-verbal a fost răsturnată prin simpla contestare a sa, fiind depusă în termen legal la Agenția Județeană pentru Protecția Mediului cererea nr.xxxxx/02.12.2013 reprezentând documentația pentru obținerea autorizației de mediu pentru punctul de lucru M___ Monteoru, cu toate actele solicitate, cerere ce i-a fost respinsă pentru lipsa acordului proprietarilor de terenuri; pe rolul Tribunalului București există dosarul nr.xxxxx/299/2008 (apel) ceea ce dovedește imposibilitatea de obținere a acordului numiților I______ A_____ și D_____ B_____; în mod nelegal APM B____ solicită acest acord al proprietarilor chiar și în cazul comasării punctelor de lucru; activitatea sa nu implică riscuri de explozie, de incendiu, de inundare, de surpare potrivit raportului INSEMEX Petroșani decât în condițiile în care se asigură menținerea activității Parcului 42 Monteoru, stoparea activității conducând la riscuri majore; în mod eronat prima instanță a apreciat că sancțiunea aplicată nu poate fi înlocuită cu Avertisment în condițiile în care nu s-a produs nici un prejudiciu sau vreo vătămare coroborat cu buna credință în procedura de obținerea a autorizației.

Intimata G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL - COMISARIATUL JUDEȚEAN B____ prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului întrucât Autorizația de Mediu nr.45/09.02.2010 a expirat la data de 09.02.2014, cererea de reînnoire fiind respinsă datorită litigiilor apelantei cu proprietarii de terenuri pe care sunt amplasate obiectivele, vinovăția sa rezultând din faptul că desfășoară activitate de extracție a petrolului brut fără a fi solicitat și obținut autorizație de mediu, Autorizație de Mediu nr.76 din data de 15.06.2015 fiind emisă sub condiția existenței tuturor actelor legale de utilizare a terenurilor.

Tribunalul, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, constată că apelul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxx/17.10.2014, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei G____ Națională de Mediu, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 60.000 de lei, pentru încălcarea dispozițiilor art.14 alin.2 din O.G. nr.195/2005, faptă constând în aceea că petenta nu deținea autorizație de mediu pentru funcționarea punctului de lucru M___ de Petrol din localitatea Monteoru.

Potrivit art.14 alin.2 din O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului, în forma de la data constatării faptei, funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului.

După cum în mod corect a reținut și prima instanță, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001, acesta cuprinzând mențiunile a căror lipsă este sancționată de dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001, cu nulitatea absolută.

De asemenea, se constată că agentul constatator a reținut în mod corect situația de fapt în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor săvârșite de către apelant și a aplicat sancțiuni legale.

Astfel, nu se poate reține că aplicarea sancțiunii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.96 al.2 pct.1 din O.U.G. nr.195/2005 în condițiile în care dispozițiile art.13 alin.1 lit.q și art.13 alin.2 lit.A pct.b din H.G. nr.1005/2012, fac referire la o ________ atribuții ale Gărzii Naționale de Mediu, fără a condiționa încheierea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției de urmarea unei proceduri prealabile.

De asemenea, nu se poate reține faptul că simpla contestare a unui proces-verbal de contravenție are ca efect răsturnarea prezumției de veridicitate, în lipsa unor probe prin care să se dovedească susținerile din conținutul plângerii contravenționale.

Astfel, prin probele administrate, petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate a proceslui-verbal contestat în condițiile în care desfășoară activitate de extracție a petrolului brut fără a fi obținut autorizație de mediu, dosarul nr.xxxxx/299/2008 de pe rolul Tribunalului București având termen la data de 11.01.2016 ceea ce denotă existența în continuare a unor litigii cu proprietarii terenurilor în cauză și implicit lipsa acordului acestora în activitatea de exploatare.

Cu privire la riscurile de explozie, de incendiu, de inundare, de surpare care pot apărea prin oprirea activității Parcului 42 Monteoru, este de menționat că pe amplasamentul autorizat prin Autorizația de Mediu nr.76 din data de 15.06.2015 există sonde oprite, abandonate, abandonabile, casate, sau abandonate din foraj fără să se fi produs asemenea riscuri care de altfel sunt în gestiunea apelantei în procedura de exploatare.

În ceea ce privește sancțiunea Avertismentului solicitată, în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.7 al.2 din O.G. nr.2/2001, fapta apelantei de a desfășura activitate de extracție a petrolului brut fără a fi obținut autorizație de mediu neputând fi catalogată va fiind de o gravitate redusă.

Cu privire la celelalte susțineri ale apelantei, acestea nu sunt de natură a afecta legalitatea sentinței atacate.

Având în vedere cele reținute mai sus, Tribunalul, în baza art.480 al.1 C.pr.civ., urmează să respingă, ca nefondat, apelul formulat de către apelanta O__ P_____ S.A. în contradictoriu intimata G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL - COMISARIATUL JUDEȚEAN B____ împotriva sentinței civile nr.4547/14.04.2015, pronunțată de Judecătoria B____.


PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge apelul formulat de apelanta O__ P_____ SA, cu sediul în mun. București, sector 1, P_____ City, _____________________, în contradictoriu intimata G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL GENERAL- COMISARIATUL JUDEȚEAN B____, cu sediul în mun. B____, __________________________. 3, J____ B____, împotriva sentinței civile nr. 4547/14.04.2015, pronunțată de Judecătoria B____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.10.2015.


Președinte, Judecător,

A________ F____ O____ M____


Grefier,

V______ C_______








Red./Tehnored. A.F

4ex/02.12.2015


Dosar fond:XXXXXXXXXXXXXX

Instanța de fond:Judecătoria B____

Jud.fond: A__ M____ I____




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025