Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3/2016

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ M________

Judecător C_______ G_________ N______

Grefier A____ G_____

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanții A__ F_____, A___ E____, A_____ P___, A____ I__-I____, B______ G_______, B____ A____, B_____ I___, B_____ L____, B_______ V________, Boțoni A___-F_____, B_____ I____, C____ V_____, C______ V____, C_______ I___, C_____ I_____, C______ I____, D____ V_____, D____ I___, D______ –P_____ I___, D_________ C_________, F_____ F______, F____ I____, I_______ F______ , I____ I___ - S______, J____ I___, J____ P____, J____ P____, M_____ Eusebio-A_____, M_____ M______, M_________ V_____, M______ Miruț, N___ E_____, N_________ D____, P_____ I__, R_____ P____, R____ V_____ , S_____ I_____, S_______ S____, S_______ L_____, S____ I__, S______ S____, S_____ I__, V______ M____ și V______ M_____ împotriva sentinței civile nr. 2628/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare a părților este legal îndeplinită și faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Prin serviciul registratură, la data de 20.11.2015, intimata pârâtă SNTFM „CFR MARFĂ”S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Prin serviciul registratură, la data de 09.12.2015, apelanții reclamați prin avocat M______ D____ au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

Instanța constată că prin cererea de apel s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate protecția muncii pe care o apreciază ca nefiind utilă soluționării cauzei și dispune respingerea solicitării în probațiune formulată în acest sens.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă în pronunțarea soluționarea apelului.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

În deliberare, constată că prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr.XXXXXXXXXXXX precizată și completată ulterior (filele 40-44, vol. III, 133 și urm. vol. III, 192-196 vol. III) reclamanții A__ F_____, A___ E____, A_____ P___, A____ I__ I____, B______ G_______, B____ A____, B_____ I___, B_____ L____, B_______ V________, Boțoni A___ F_____, B_____ I____, C____ V_____, C______ V____, Cismașiu I___, C_____ I_____, C______ I____, D____ V_____, D____ I___, D______-P_____ I___, D_________ C_________, F_____ F______, F____ I____, I_______ F_____, I____ I___ S______, J____ I___, J____ P____, J____ P____, M_____ Eusebio-A_____, M_____ M______, M_________ V_____, M______ Miruț, N___ E_____, N_________ D____, P_____ I__, R_____ P____ D_____, R____ V_____ D____, S_____ I_____ L______, S_______ S____ L_____, S_______ L_____ S____, S____ I__, S______ S____ G___, S_____ I__, V______ M____ D____, V______ M_____ Băiuț au chemat în judecată pe pârâta S_________ Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA București solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, în principal:

- Să se constate că activitatea desfășurată de reclamanți după anul 2001 și până în prezent, este în aceleași condiții concrete de lucru, respectiv existența noxelor și condițiile concrete de microclimat, solicitare fizică și nervoasă, care au fost în vedere de Ministerul Transporturilor atunci când a precizat că aceste locuri de muncă se încadrează în grupa I de muncă și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta să recunoască că activitatea desfășurată de reclamanți după anul 2001 și până în prezent se încadrează în condiții speciale de muncă și să elibereze fiecărui reclamant o adeverință din care să rezulte acest aspect.

În subsidiar:

- Să se constate că activitatea desfășurată de reclamanți după anul 2001 și până în prezent, este în aceleași condiții concrete de lucru, respectiv existența noxelor și condițiile concrete de microclimat, solicitare fizică și nervoasă, care au fost avute în vedere de Ministerul Transporturilor atunci când a precizat că aceste locuri de muncă se încadrează în grupa I de muncă și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta să recunoască că activitatea desfășurată de reclamanți după anul 2001 și până în prezent se încadrează în condiții deosebite de muncă și să elibereze fiecărui reclamant o adeverință din care să rezulte acest aspect.

În motivarea acțiunii, în fapt, reclamanții au arătat că până la data de 01.04.2001 au fost angajați ca revizor tehnic de vagoane, lăcătuș montator agregate energetice și de transport, șef de manevră, șef de tură vagoane și au fost încadrați în grupa I de muncă în baza prevederilor Ordinului nr. 50/1990, anexa 1, pct. 123 și anume: Meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este legată direct de siguranța circulației.

După data de 01.04.2001 reclamanții sunt încadrați în aceleași funcții, a căror activitate este legată direct de siguranța circulației, dar nu mai beneficiază de condiții speciale sau deosebite de muncă în vederea pensionării.

Au mai arătat apoi că prin HG nr. 1025/2003 s-au reglementat criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, dar pârâta n-a făcut demersuri pentru a obține avizele necesare încadrării în condiții speciale de muncă pentru activitatea desfășurată de reclamanți, ci doar pentru cea desfășurată de mecanicii de locomotivă, mecanicii ajutor de locomotivă și mecanicii instructori, funcții care se regăsesc în anexa nr. 2 din Legea nr. 263/2010 la poziția 7, iar pârâta se regăsește în anexa 3 din lege, la poziția 18.

Prin urmare, au fost omise de la început din cadrul procedurii, celelalte funcții pentru care anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 s-au recunoscut în favoarea angajaților grupele de muncă, astfel încât există premisele de a se considera că au existat și de la data de 01.04.2001 încolo condiții mai grele de muncă decât cele normale dacă cu o zi înainte de _____________________ Legii nr. 19/2000 acestea existaseră.

Au mai precizat apoi că în timpul îndeplinirii sarcinilor de se serviciu reclamanții sunt supuși unor factori de risc, respectiv unor riscuri determinate de realizarea sarcinilor de muncă și unor riscuri determinate de microclimat nefavorabil și analizând toate criteriile în speță rezultă că:

- este îndeplinit criteriul privind încadrarea în grupa I de muncă, anterior datei de 01.04.2001, conform prevederilor Ordinului nr. 50/1990, anexa 1, pct. 123, pentru personalul care a desfășurat activitatea la siguranța circulației;

- este îndeplinit criteriul principal, care a justificat și încadrarea în grupa I de muncă, privind existența factorilor de risc care nu pot fi eliminați prin măsuri organizatorice, determinați de specificul sarcinii de muncă la siguranța circulației, iar existența acestor factori este reconfirmată și prin Ordinele Ministerului Transporturilor privind activitățile din domeniul feroviar care desfășoară activitatea la siguranța circulației;

- este îndeplinit criteriul privind desfășurarea activității la siguranța circulației programul de lucru lunar integral, prin realizarea normei de muncă lunare în regim de tură, specific mijloacelor de transport, program prevăzut în Codul Muncii și Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

În ce privește capătul de cerere subsidiar reclamanții au arătat că pârâta n-a făcut demersuri pentru a obține avizele necesare încadrării reclamanților cel puțin în condiții deosebite de muncă, deși există premisele de a se considera că au existat și de la data de 01.04.2001 încolo condiții mai grele de muncă decât cele normale dacă cu o zi înainte de _____________________ Legii nr. 19/2000 acestea existaseră.

Au mai făcut referire la „Auditul impactului condițiilor de muncă asupra personalului din siguranța circulației care îndeplinește funcția de revizor tehnic vagoane pentru stabilirea oportunității de încadrare în grupa corespunzătoare de muncă” depus la dosar din ale cărui concluzii finale rezultă în mod clar că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de încadrarea în condiții deosebite de muncă, precum și la Avizele nr. 156/17.12.2002, nr. 16/15.08.2007, nr. 12/03.04.2009, nr. 6/26.03.2010 și anexele la acestea din care rezultă că salariații Sucursalei de Marfă București încadrați în aceleași funcții ca și reclamanții beneficiază de condiții deosebite de muncă în vederea pensionării, după anul 2001, iar aceste avize și anexe sunt aplicabile pentru toate funcțiile similare din toate subunitățile și punctele de lucru ale pârâtei de pe întreg cuprinsul țării, neputând fi discriminați acești angajați în raport cu salariații Sucursalei de Marfă București.

În drept, au fost invocate disp. art. 396 alin. 1 NCPC, Ordinul nr. 50/1990, Ordinul nr. 125/1990, Ordinul nr. 1638/1990, Codul muncii, Legea nr. 226/2006, HG nr. 261/2001, HG nr. 1025/2003, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 263/2010.

Tribunalul Hunedoara - Secția I-a Civilă prin sentința civilă nr. 2628/17.09.2015 pronunțată în cauză a respins acțiunea în conflict individual de muncă formulată, precizată și completată de reclamanții împotriva pârâtei SNTFM ,,CFR Marfă” SA. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Faptul că nu mai există niciun text de lege care să prevadă în sarcina angajatorilor obligația de încadrare a angajaților în locuri de muncă în condiții deosebite reprezintă în realitate apărări de fond, care vor fi analizate sub aspectul temeiniciei pretențiilor reclamanților, care nu pot fi considerate ca inadmisibile întrucât o atare soluție ar nega dreptul acestora de a se adresa justiției, drept recunoscut prin art. 21 din Constituție și art. 6 pct. 1 din CEDO.

Inadmisibilitatea unei acțiuni vizează situația în care legea nu deschide părților posibilitatea de a acționa în instanță, existând un impediment expres prevăzut de lege, care în speță, nu se regăsește.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă deoarece:

Prin prezenta acțiune reclamanții nu au invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă.

Acțiunea de față are caracterul unei acțiuni în constatare și caracterul unei obligații de a face, care sunt imprescriptibile, deci nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, nici termenul de prescripție de 3 ani.

Pe fond, instanța a reținut următoarele:

Din copiile carnetelor de muncă anexate (filele 14-300 vol. I și 1-286 vol. II) rezultă că până la data de 01.04.2001 reclamanții au fost angajați la societatea pârâtă în funcția de revizor tehnic de vagoane, lăcătuș montator agregate energetice și de transport, șef revizie vagoane adjunct, șef de manevră, șef de tură vagoane, sudor electric, strungar, electrician întreținere reparații și au fost încadrați în grupa I sau a II-a de muncă în baza prevederilor Ordinelor nr. 50/1990 și nr. 125/1990, fiind înscrise în carnetele de muncă grupele de muncă pe acea perioadă.

După data de 01.04.2001 reclamanții sunt angajați în aceleași funcții, dar nu beneficiază de condiții speciale de muncă sau condiții deosebite de muncă în vederea pensionării.

Începând cu data de 01.04.2001 a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

La art. 198 din Legea nr. 19/2000 se prevede că începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, a activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, Ordinul nr. 100/1990 privind completarea Ordinului nr. 50/1990și Ordinul nr. 125 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I –i II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990.

Prin urmare, începând cu data de 01.04.2001, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în condiții deosebite de muncă, nu s-au mai stabilit în conformitate cu legislația în vigoare până la acea dată, ci conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000.

Art. 19 din Legea nr. 19/2000 prevede că locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.

Mai prevede că criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei și Ministerului Sănătății, locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, când nu se încheie astfel de contracte, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare sus menționate, iar avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.

Din textul art. 19 din Legea 19/2000 rezultă deci condițiile în care se stabilesc, la nivelul fiecărui angajator, locurile de muncă în condiții deosebite, respectiv cu aplicarea criteriilor și metodologiei stabilite prin hotărâre de guvern.

Conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, aviația civilă, activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute la Anexa nr. 2, la alin. 2 legiuitorul prevăzând că alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. 1 pot fi stabilite numai prin lege.

La alin. 3 al aceluiași text de lege s-a prevăzut că metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei și Ministerului Sănătății, în urma consultării Casei Naționale de Pensii Publice.

Prin urmare, încadrarea în condiții speciale de muncă se putea realiza de către pârâtă doar în conformitate cu prevederile legale mai sus menționate.

În aplicarea art. 19 și 20 din Legea nr. 19/2000 au fost adoptate HG nr. 261/2001 și HG nr. 1025/2003.

Prin HG nr. 261/22.02.2001 s-au stabilit criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.

Obligația stabilită în sarcina angajatorului prin acest act normativ, de a face reevaluarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale în cadrate în grupele I și II de muncă avea ca termen legal de realizare data de 31.12.2002: „în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acesteia”, termen care s-a prorogat până la data de 31 decembrie 2002, potrivit HG nr. 613/13.06.2002.

De la această dată, nici un text de lege nu mai prevede astfel de obligații în sarcina angajatorilor.

HG nr. 261/2001 a fost abrogat prin HG nr. 246/27.03.2007.

Prin HG nr. 1025/2003 s-au reglementat metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.

Locurile de muncă în condiții speciale sunt definite prin dispozițiile art. 1 din acest act normativ, pentru ca la art. 2 legiuitorul să reglementeze criteriile cumulative care trebuie îndeplinite pentru a efectua încadrarea într-un loc de muncă în condiții speciale, încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001 constituind numai unul din aceste criterii.

Metodologia pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale include mai multe etape ce trebuie să se desfășoare în ordinea cronologică indicată la art. 3, iar la art. 5 și 6 s-a prevăzut că în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se constituie, prin ordin comun a ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului sănătății, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale și doar în urma analizării dosarului de către această comisie, se acordă avizul de încadrare în condiții speciale.

Anexa 1 din HG nr. 1025/2003 stabilește limitativ locurile de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, societatea pârâtă putând fi încadrată la activitățile prevăzute la pct. 7 din listă, respectiv „activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”.

De asemenea, dispozițiile art. 1 din Legea nr. 226/2006, menționează că, începând cu 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale, locurile de muncă de la SNTFM „CFR Marfă” SA (anexa 2 pct. 18) prevăzute la pct. 7 din anexa 1, respectiv „Activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”, funcțiile ocupate de reclamanți nefiind prevăzute de lege ca fiind încadrate în condiții speciale.

Așa fiind, pârâta a făcut demersurile necesare pentru încadrarea numai a locurilor de muncă sus-menționate, în condiții speciale în conformitate cu prevederile HG nr. 1025/2003, și anume: mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor (filele 25,26, vol. III).

Atâta timp cât prin lege nu se acordă condiții speciale de muncă pentru activitatea prestată de reclamanți, societatea pârâtă nu-i poate încadra în această categorie întrucât ar încălca legea.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 3 din HG nr. 1025/2003, recunosc posibilitatea sindicatelor reprezentative, potrivit legii, sau după caz, a reprezentanților angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilului cu protecția muncii ca, în cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor d muncă în condiții speciale, aceștia să sesizeze inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, în timp ce nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiții speciale poate fi efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul de protecția muncii.

Reclamanții nu au făcut nici o dovadă din care să rezulte că în situația în care angajatorul nu a declanșat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii, au sesizat inspectoratele teritoriale de muncă, în vederea verificării locurilor de muncă, potrivit art. 3 alin. 3 din HG nr. 1025/2003.

Încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite, cât timp se efectuează ca urmare a parcurgerii unei metodologii obligatorii, nu poate fi realizată de instanța de judecată în absența urmării acelor proceduri și îndeplinirii condițiilor prevăzute de actele normative sus-menționate.

Acordarea grupei I sau II de muncă reclamanților, anterior anului 2001, nu justifică acordarea condițiilor speciale sau deosebite de muncă, încadrare care se realizează în condițiile anterior menționate.

Faptul că reclamanții și-au desfășurat și își desfășoară activitatea în condiții de muncă deosebit de grele fiind expuși unor factori de risc și se îmbolnăvire sunt aspecte legate direct de fișa postului și atribuțiile specifice locului de muncă și tocmai în considerarea acestor condiții de muncă au beneficiat și beneficiază de anumite sporuri.

Dar, acordarea acestor sporuri nu justifică încadrarea în condiții speciale sau deosebite câtă vreme nu a fost urmată procedura legală în acest sens.

În fine, avizele obținute de către pârâtă pentru încadrarea salariaților din cadrul Sucursalei de Marfă București în condiții deosebite de muncă (filele 138-162, vol. III), nu pot fi luate în considerare și pentru reclamanți, întrucât procedura de încadrare în astfel de condiții trebuie urmată în concret în toate subunitățile pârâtei.

Chiar dacă concluziile finale ale Auditului invocat de reclamanți (fila 123, vol. III), sunt în sensul că este îndreptățită încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă pentru revizorii tehnici de vagoane, nu se poate ține seama de aceste concluzii câtă vreme nu a fost urmată procedura prevăzută de HG nr. 261/2001 pentru încadrarea în condiții deosebite de muncă.

Legea nr. 263/2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 226/2006, se referă la încadrarea în condiții deosebite în art. 29 și speciale în art. 30, dar nu sunt îndeplinite nici cerințele prevăzute în aceste texte de lege, în sensul că locurile de muncă ocupate de reclamanți nu au fost încadrate în condiții deosebite conform metodologiei prevăzute în acest sens și nu se regăsesc nici între locurile de muncă în condiții speciale menționate în art. 30 din lege.

Față de considerentele expuse s-a respins ca neîntemeiată acțiunea de față.

Împotriva acestei hotărârii au declarat apel, în termenul legal, reclamanții A__ F_____ ș.a. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În expunerea de motive, apelanții reclamanți susțin în esență că prima instanță a interpretat subiectiv probele administrate prin prisma normelor legale, a respins nejustificat cererea reclamanților în probațiune privind efectuarea unei expertize de dreptul muncii care putea demonstra, în condiții de imparțialitate și de contradictorialitate, faptul că nivelul noxelor este același ca și înainte de anul 2001 când au beneficiat de grupa I-a de muncă și a pronunțat o hotărâre lipsită de suport probator și legal.

Susțin apelanții că pârâta nu a făcut demersuri pentru a obține avizele necesare încadrării în condiții speciale de muncă pentru activitatea desfășurată de reclamanți ci numai pentru cea desfășurată de mecanic de locomotive și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor în baza avizului nr. 12/30.11.2004, menținut prin HG 34/2012.

Reclamanții și după data de 01.01.2001 sunt încadrați în aceleași funcții pentru care au beneficiat de grupa I de muncă în baza prevederilor Ordinului 50/1990, iar în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu personalul este supus factorilor de risc.

Pentru încadrarea în locuri de muncă în condiții speciale s-a prevăzut îndeplinirea cumulativă a criteriilor și anume încadrarea în grupa I de muncă, existența factorilor de risc profesional ce nu pot fi înlăturați, desfășurarea activității în locurile de muncă respctive, programul de lucru integral, existența afecțiunilor stării de sănătate ca urmare a expunerii la noxe, criterii cumulative ce sunt îndeplinite în speță.

HG 1025/2003 prin art. 11, a prevăzut un caz de reconstituire prin hotărâre judecătorească a perioadei lucrate în condiții speciale de muncă în cazul distrugerii arhivelor, de unde se desprinde concluzia că instanța poate ea însăși să constate îndeplinirea acestor condiții.

Pentru capătul subsidiar, apelanții arată că pârâta nu a făcut demersuri pentru a obține avizele necesare încadrării reclamanților, cel puțin în condiții deosebite de muncă.

Prima instanță nu a valorificat efectul probator al AUDITULUI IMPACTULUI CONDIȚIILOR de muncă asupra personalului din siguranța circulației care îndeplinește funcția de revizor tehnic vagoane pentru stabilirea oportunităților de încadrare în grupa corespunzătoare de muncă și al avizelor nr. 156/17.12.2002, nr. 16/15.08.2007, nr. 12/03.04.2009, nr. 6/26.03.2010 și anexelor la acestea și a reținut că în mod greșit faptul că acest AUDIT ȘI AVIZE nu sunt aplicabile și reclamanților care ocupă aceeași funcție.

Reclamanții au solicitat să se constate similaritatea condițiilor de muncă cu cele în care au activat colegii din cadrul Sucursalei de Marfă București iar pentru eliminarea acestei inechități au solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

Prima instanță nu a dat dovadă de rol activ, fiind încălcate și prevederile art. 6 din CEDO referitoare la un proces echitabil.

În drept, apelul se fundamentează pe art. 466, art.480 alin.2 C__.

Intimata SNTFM „CFR MARFĂ” SA – Centru Zonal de Marfă Timișoara a depus întâmpinare în această fază procesuală prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, reiterând susținerile din fața primei instanțe.

După închiderea dezbaterilor, apelanții au depus la dosar un înscris pentru sesizarea Colegiului de Conducere al Curții de Apel A___ I____, ce nu va fi luat în seamă în conformitate cu prevederile art. 394 alin. 3 C__.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:

Apelul este nefondat.

După data de 01.04.2001 încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale a fost reglementată de următoarele acte normative în succesiunea lor: Legea nr.19/2000, HG nr.1025/2003 care stabilește metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și începând cu data de 01.01.2011 Legea nr. 263/2010 (art.30).

Toate aceste acte normative prevăd o procedură specială de urmat în ceea ce privește obținerea avizului de îndeplinire a criteriilor de încadrare în condiții deosebite/speciale a locurilor de muncă (impun parcurgerea cronologică a mai multor etape de verificări, depunerea unor documente și elaborarea unor avize de către organele special și expres constituite în scopul îndeplinirii acestei proceduri) cât și dreptul și mijlocul de contestare a refuzului nejustificat al angajatorului de a parcurge această procedură.

Potrivit art.1 din Legea nr.226/2006, începând cu 01.04.2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1, cu precizarea din alin. 2 că aceste locuri de muncă sunt cele din unitățile cuprinse în anexa 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor prevăzute de HG nr. 1025/2003.

Din acest text de lege, rezultă că după 01.04.2001 sunt încadrate în condiții deosebite/speciale de muncă locurile de muncă ce îndeplinesc cumulativ două criterii: 1) să fie cuprinse în anexa 1 a legii; 2) locurile de muncă din anexa 1 să fie în cadrul acelor unități ce au obținut avizele conform HG 1025/2003, respectiv în cadrul unităților cuprinse în anexa 2 din lege.

Acest act normativ a fost abrogat la data de 01.01.2011, prin _____________________ Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii care prevedea la, art.30 din Legea nr.263/2010 lit.e) că „în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: (…) lit.e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr.2 și 3” ,.

În ambele acte normativ în lista locurilor de muncă încadrate în condiții speciale se regăsește doar „activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor. (punct 7 Anexa 1-Legea nr. 226/2006, punct 7 Anexa II din Legea nr.263/2010).

Ori, pentru a fi incidente aceste prevederi legale se impuneau a fi îndeplinite ambele condiții, atât în ceea ce privește încadrarea unității, cât și încadrarea activității în anexa legii.

În speță, se reține, astfel, că activitatea desfășurată de reclamanți pe perioada în discuție (revizor tehnic de vagoane, lăcătuș montator agregate energetice și de transport, șef revizie vagoane adjunct, șef de manevră, șef de tură vagoane, sudor electric, strungar, electrician întreținere reparații) nu se regăsește în cele enumerate limitativ de legiuitor în domeniul siguranței circulației pe căile ferate, așa că pretențiile de față sunt lipsite de suport legal.

Astfel cum corect reține prima instanță, faptul că anterior datei de 01.04.2001 reclamanții au fost încadrați în grupa I de muncă nu conduce automat la recunoașterea condițiilor speciale de muncă după această dată, în absența urmării procedurii obligatorii reglementată de actul normativ incident perioadei în litigiu și îndeplinirii criteriilor cumulative menționate în actul normativ.

În acest sens, Curtea Constituțională, prin decizia nr.259/06.05.2014 reține că „ deși încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite a avut ca temei rațiuni asemănătoare divizării activității în grupele I și a II-a de muncă, rațiuni ce țin de gradul de solicitare, precum și de factorii de risc prezenți și expunerea la aceștia, totuși, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I și a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiții speciale ori deosebite. Astfel, unele activități și unități care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activități și unități în care se desfășoară activitatea în condiții speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiții deosebite, dacă au îndeplinit condițiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001. 23.Locurile de muncă încadrate în condiții speciale, potrivit Hotărârii Guvernului nr.1.025/2003, au fost enumerate în cuprinsul Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, fiind preluate aproape identic în cuprinsul Legii nr. 263/2010. Astfel, dispozițiile pct. 7 din anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 se regăsesc în mod identic în cuprinsul pct. 7 din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010. 24. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reține că, din cauza condițiilor diferite impuse de reglementarea ulterioară Legii nr.19/2000 față de legislația anterioară, precum și a procedurilor de încadrare în condiții speciale de muncă, în practică nu se poate pune un semn de egalitate între persoanele care anterior au lucrat în grupa I de muncă și cele care au fost încadrate ulterior în condiții speciale, iar încadrarea în trecut a unor locuri de muncă în grupa I nu a atras automat un tratament juridic unitar în prezent sub aspectul încadrării în condiții speciale. Astfel, Curtea apreciază că diferența de tratament juridic criticată de autorul excepției nu aduce atingere principiului egalității în drepturi, care, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, presupune un tratament egal pentru situații egale, dar nu exclude instituirea unei reglementări diferențiate pentru situații obiectiv diferite. În acest sens este Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994”.

Cu referire la starea de inechitate cu personalul din cadrul Sucursalei de Marfă București, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă (art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000). În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul O.G. nr.137/2000, cu modificările și completările ulteriore.

Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări. Principiul egalității nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001).

Or, încadrarea activităților în grupa I sau a II-a de muncă se face potrivit reglementărilor legale sus enunțate, după o analiză atentă a condițiilor de muncă de către sindicate și unitatea angajatoare; așadar diferența de tratament instituită între diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri, raportat la activitățile concrete desfășurate de fiecare categorie de personal în parte.

Nu în ultimul rând, este de menționat faptul că stabilirea condițiilor și nominalizarea locurilor de muncă ce sunt încadrabile în grupe de muncă, precum și nominalizarea persoanelor revine unităților angajatoare. Odată stabilită situația juridică, evidențierea acesteia se reflectă în carnetul de muncă întocmit conform Decretului nr. 92/1976 (în vigoare până la data de 01.01.2011, când a fost abrogat prin OUG.nr.148/2008 pentru modificarea Legii nr.53/2003) sau în adeverința emisă de angajator ce trebuie să îmbrace forma prevăzută de lege. Aceste acte sunt întocmite pe baza evidențelor aparținând unității emitente, care poartă întreaga răspundere pentru exactitatea lor.

Celelalte aspecte invocate de reclamanți vizând condițiile de lucru sunt de asemenea nerelevante în litigiul de față, aceste aspecte fiind avute în vedere, așa cum prevăd normele legale, de comisia instituită la nivelul fiecărei unității în elaborarea listei privind ocupațiile, locurile de muncă și nominalizarea persoanelor care sunt beneficiare ale grupei de muncă.

În fine, faptul că angajatorul nu urmează procedura de încadrare a locurilor de muncă/ meseriilor în grupa de muncă nu împiedica salariatul să-și realizeze acest drept, prin intermediul organelor reprezentative sindicale. Declanșarea și continuarea procedurii nu reprezenta un atribut exclusiv al angajatorului, câtă vreme participanți la etapele de expertiză tehnica si expertiză medicală sunt și reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate si sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii. Salariații aveau dreptul si interesul să solicite, derulare procedurii în toate etapele legale, să conteste modul în care angajatorul a procedat la încadrarea locului de muncă în grupă de muncă.

În nici un caz Auditul Impactului condițiilor de muncă asupra personalului din siguranța circulației care îndeplinește funcția de revizor tehnic vagoane pentru stabilirea oportunității de încadrare în grupa corespunzătoare de muncă și avizele arătate de apelanți efectuate în cadrul acestei proceduri speciale de către o altă unitate, chiar similară, nu poate fi complinită cu o expertiză judiciară, deoarece instanța de judecată nu poate face ea o încadrare efectivă a locului de muncă și ocupației reclamantului în aceste condiții de muncă. În cadrul

(continuarea deciziei civile nr. 3/12.01.2016, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX)

litigiului de față instanță este ținută a se pronunța asupra faptului dacă locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa de muncă (condițiile de muncă) reieșită din actele întocmite de angajator în aplicarea actele normative, invocate și interpretate corect în succesiunea lor, de către prima instanță.

Prin urmare, împrejurarea că societatea intimată a urmat procedura prevăzută HG 1025/2003 cu modificările și completările ulterioare, exclusiv pentru funcțiile și meseriile prevăzute la punctul 7 din Anexa nr. I, însă acestea nu au vizat și meseriile, respectiv funcțiile exercitate de reclamanți, nu justifică demersul juridic al reclamanților.

Față de cele ce preced, Curtea, constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică și drept urmare în temeiul art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul promovat de reclamanți, păstrând ca legală și temeinică hotărârea primei instanței.

Nu s-au solicitat și probat cheltuieli de judecată de către intimată, ca parte câștigătoare, așa încât nu vor acordate, potrivit art.453 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamanții A__ F_____, A___ E____, A_____ P___, A____ I__-I____, B______ G_______, B____ A____, B_____ I___, B_____ L____, B_______ V________, Boțoni A___-F_____, B_____ I____, C____ V_____, C______ V____, C_______ I___, C_____ I_____, C______ I____, D____ V_____, D____ I___, D______ –P_____ I___, D_________ C_________, F_____ F______, F____ I____, I_______ F______ , I____ I___ - S______, J____ I___, J____ P____, J____ P____, M_____ Eusebio-A_____, M_____ M______, M_________ V_____, M______ Miruț, N___ E_____, N_________ D____, P_____ I__, R_____ P____, R____ V_____ , S_____ I_____, S_______ S____, S_______ L_____, S____ I__, S______ S____, S_____ I__, V______ M____ și V______ M_____ împotriva sentinței civile nr. 2628/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

Fără cale de atac.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 Ianuarie 2016.

Președinte, D______ M________		Judecător, C_______ G_________ N______
	Grefier, A____ G_____

Red. C.N.G. 14.01.2016

Tehnored.: 5 ex. A.G. 15.01. 2016

Jud. fond: M______ V______ A______