ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 230
Ședința publică din 19 ianuarie 2016
Președinte: H______ B_______
Grefier: A______ Craițar
S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul M____ M_____ P____ în contradictoriu cu intimatul C________ Județean A___ – Autoritatea Județeană de Transport, împotriva procesului verbal de contravenție nr. 215, încheiat la data de 04.09.2015.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentului – avocat B____ D______ din cadrul Baroului A___, lipsă fiind petentul și reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru, conform art. 19 din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei A___, față de locul constatării contravenției.
Reprezentanta petentului lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței.
I N S T A N Ț A
Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 29.09.2015, petentul M____ M_____ P____ a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul C________ Județean A___ – Autoritatea Județeană de Transport, anularea procesului verbal de contravenție nr. 215, încheiat la data de 04.09.2015, și restituirea a jumătate din contravaloarea amenzii achitate la data de 18.09.2015.
În motivare, petentul a arătat că în data de 01.09.2015 circulând prin localitatea Ususău, jud. A___, și înainte cu 1-2 km de a ajunge la destinație, de unde urma să încarce lemne, a fost oprit, comunicându-i-se că este cod portocaliu și că potrivit Hotărârii CJA nr. 153/08.07.2015 este interzisă circulația autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone în intervalul orar 10-20, după care i s-a permis continuarea cursei.
În data de 17.09.2015 a primit la domiciliu, prin poștă, procesul-verbal nr. 215 de constatare și sancționare a contravențiilor, prin care s-a stabilit în sarcina sa, amendă de 1.000 lei pentru aceea că a circulat în data de 01.09.2015 cu auto XXXXXXXXX, pe perioada de restricție temporară de circulație pentru vehiculele cu o masă totală mai mare de 7,5 tone datorată codului portocaliu emis de ANMH și Hotărârea CJ A___ nr. 153/08.07.2015 care interzice circulația autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone în intervalul orar 10-20.
Apreciază petentul că întocmirea procesului-verbal în această manieră este contrară atât condițiilor de valabilitate stabilite prin OG nr. 2/2001, cât și garanțiilor fundamentale prevăzute de art. 6 CEDO privind procedura contravențională, inclusiv prezumției de nevinovăție, în acest sens, petentul invocă practică CEDO.
Arată că, starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție a fost consemnată exclusiv pe baza afirmațiilor agentului constatator, fără martori, în lipsa dovezilor privind săvârșirea faptei contravenționale.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, învederează că procesul verbal de contravenție nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative stabilite de O.G. 2/2001, respectiv art. 16 alin. 1 și art. 17.
În consecință, apreciază că pentru a opera prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal se impunea ca acesta să aibă la bază probe care să conducă în mod cert la răsturnarea prezumției de nevinovăție. în absența unor astfel de probe se impune anularea procesului-verbal de contravenție, prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată.
Învederează petentul că a achitat jumătate din amenda stabilită, însă solicită ca odată cu admiterea plângerii să se dispună și restituirea sumei de 500 lei achitată la data de 18.09.2015.
În subsidiar, petentul solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, având în vedere circumstanțele personale, respectiv faptul că nu a fost sancționat pentru astfel de fapte.
În drept se invocă dispozițiile art. 31 și urm. din OG 2/2001.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și menținerea măsurilor dispuse prin procesul verbal contestat.
Învederează că acțiunea de control desfășurată la data de 01.09.2015, ora 10,40, a avut ca tematică constatarea respectării condițiilor și prevederilor legislației în vigoare, respectiv Hotărârea Consiliului Județean A___ nr. 153/08.07.2015, iar în urma acestei acțiuni s-a constatat că petentul nu a respectat aceste dispoziții legale și în calitate de conducător auto a autoutilitarei cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX (echipată cu semiremorcă), cu masa de peste 7,5 tone, în perioada de restricție temporară de circulație datorată codului portocaliu, în intervalul orar 10-20.
Analizând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei A___, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține că prin procesul verbal contestat petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei contravenții în loc. Ususău, jud. A___.
Această localitate, unde a fost constatată și sancționată contravenția, se află în raza teritorială a Judecătoriei L_____.
Prin urmare, având în vedere că art. 32 din OG nr. 2/2001 reglementează o competență teritorială absolută în materie contravențională, anume soluționarea plângerii contravenționale revine judecătoriei în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta, în baza art. 129 alin. 2 pct. 3 și art. 130 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța constată că Judecătoria L_____ este competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție, motiv pentru care, în temeiul art. 132 alin. 3 Cod de procedură civilă, va declina competența în favoarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină în favoarea Judecătoriei L_____ competența de soluționare a plângerii formulate de petentul M____ M_____ P____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în A___, ___________________________, jud. A___, cu domiciliul procesual ales în A___, _________________________, _________________, împotriva procesului verbal de contravenție nr. 215, încheiat la data de 04.09.2015 de către intimatul C________ Județean A___ - Autoritatea Județeană de Transport, cu sediul în A___, ________________________. 22, jud. A___.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.01.2016.
Președinte Grefier
H______ B_______ A______ Craițar
Red./dact/HB/AC;
25.01.2016; 4ex/2com:
petentul - M____ M_____ P____ – A___, _________________________, _________________ - la C__. Av. B____ D______,
intimatul - C________ Județean A___ - Autoritatea Județeană de Transport - A___, ________________________. 22, jud. A___.