Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
150/2016 din 09 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBBAC:2016:012.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 150/2016

Ședința publică de la 09 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE O___ G_______ P______

Judecător C_______ C______ S_______

Grefier R_____ B______



Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta C.N.A.D.N.R. SA - C______ BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr. 2275/2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata B_____ M______ CU DOMICILIUL PROCESUAL ALES LA C__.AV.VIDINEAC E____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Vidineac E____ pentru intimată, lipsind apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care :

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța în baza disp. art. 244 din Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea procesului.

Instanța, în baza disp. art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul în apărare.

Avocatul intimatei solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea Sentinței ca legală și temeinică. Potrivit disp. art. 17 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 radierea din evidență a vehiculelor, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii. Așadar, obligația de a formula cerere de radiere îi revine cumpărătorului și nu vânzătorului. Instanța de fond, corect a reținut că răspunderea contractuală este una personală.

Instanța în baza disp. art. 394 din codul de procedură civilă declară închise dezbaterile și reține apelul în pronunțare.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

I. Obiectul cererii

Prin ______________.04.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta B_____ M______ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit de intimatul C.N.A.D.N.R S.A – C______ BUCUREȘTI și s-a anulat procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/13.10.2014 și înlătură aplicarea sancțiunii amenzii în valoare de 250 lei.

II. Considerentele primei instanțe

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

,, Prin procesul verbal _______ 14 nr xxxxxxx din 13.10.2014 petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei conform art 8 alin 2 din OG 15/2002 pentru săvârșirea contravenției prev de art 8 alin 1 din același act normativ.

În sarcina petentei s-a reținut că în data de 20.07.2014 ora 19.57 pe DN1 Romanesti, jud Prahova, vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX apartinand petentei a circulat fără a reține rovinietă valabilă.

Potrivit art.34 din OG 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că au fost respectate condițiile formale prevăzute de OG 2/2001 privind întocmirea procesului verbal. Acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității conform art 16 si art 17 din OG 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale. Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța apreciaza că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de proba care face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, beneficiind astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.

Potrivit art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă”.

Potrivit art. 7 din O.G. 2/2010 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului iar conform art. 1 lit. b) din același act normativ prin utilizatori se înțeleg persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Având în vedere că răspunderea contravențională este personală, față de dispozițiile legale menționate, subiectul activ al contravenției stabilite de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 nu poate fi decât cel care circulă cu vehiculul fără a deține rovinietă valabilă. Astfel nu în toate cazurile stabilirea responsabilității faptei de a circula fără a deține rovinietă valabilă este în sarcina persoanelor înscrise în certificatul de înmatriculare.

Instanța reține faptul că, in cauza, la data la care se retine savarsirea contraventiei petenta nu mai era proprietara autoturismului retinut in cuprinsul procesului verbal. Astfel petenta a facut dovada ca a vandut autoturismul cu nr de inmatriculare XXXXXXXXX la data de 02.08.2013 conform contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit atasat la fila 7 ds. .

Prin urmare petentul a făcut dovada îndepliniri tuturor obligațiilor legale care îi reveneau potrivit art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006, revenind în sarcina noului proprietar obligația de înmatriculare și de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate. Formalitatea raderii autoturismului nu apare ca o condiție de valabilitate a actului translativ de proprietate, astfel că neefectuarea acestor demersuri nu prezintă relevanță în ceea ce privește răspunderea contravențională în speță..

In aceste conditii, instanța reține faptul că petenta a administrat probe concludente din care a rezultat o altă situație decât cea reținută de agentul constatator, demonstrând astfel faptul că nu avea calitate de subiect activ al acestei contravenții întrucât nu mai avea în proprietate autovehiculul menționat și nici nu avea calitatea de utilizator al acestuia.

F___ de aceste imprejurări, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este întemeiată și, în consecință, urmează a o admite, anulând procesul-verbal atacat.,,

Împotriva acestei hotărâri, intimata C.N.A.D.N.R S.A – C______ BUCUREȘTI a formulat apel, solicitând admiterea căii de atac și modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal.

III. Motivele de apel

Apelanta a criticat sentința, arătând în motivare că potrivit prevederilor art.7 și 8 coroborate cu cele ale art.1, alin.1, pct. B din OG nr.15/2002, responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător sau utilizator al vehiculului, indiferent de persoana care îl conduce efectiv la momentul constatării contravenției. Ori, în speță, din moment ce intimatul-petent este înscris în continuare în evidențele MAI ca proprietar/utilizator al autoturismului, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare nu poate fi opus apelantei.

IV. Susținerile intimatului

Intimata B_____ M______ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând în motivare că nu întotdeauna răspunderea pentru fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă este în sarcina persoanelor înscrise în certificatul de înmatriculare.

V. Analiza instanței de apel

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține că apelul formulat este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/13.10.2014, intimata-petentă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin 1 din OG nr.15/2002, reținându-se de agentul constatator că, în data de 20.07.2014 ora 19.57 pe DN1 Romanesti, jud Prahova, s-a circulat cu vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX fără a reține rovinietă valabilă.

Prima instanță a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal, apreciind în esență că deși acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, referitor la temeinicia procesului – verbal, întrucât autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a fost vândut la data de 02.08.2013 unei alte persoane, petenta nu este subiect activ al contravenției.

Contrar celor reținute de Judecătoria Bacău, instanța de apel constată că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea prevederilor art. 17, respectiv lipsește semnătura olografă a agentului constatator.

Astfel, analizând cuprinsul actului contestat se observă că acesta a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, cu certificatul emis de CertSIGN SA.

Prin Decizia nr.6/16.02.2015 a ICCJ, publicată în M.Of. al României nr. 199 din 25 martie 2015, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

A reținut ICCJ că ,,Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.

Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.

În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.

Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.

În al doilea rând, astfel cum s-a demonstrat anterior, prin utilizarea argumentelor de interpretare logică și sistematică a prevederilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a celor cuprinse în Legea nr. 455/2001, voința legiuitorului a fost aceea ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională să fie comunicat persoanei sancționate pe suport hârtie. În aceste condiții, există o incompatibilitate logică și juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancționate și semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticității sale.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă o atare posibilitate prin care să valideze practica administrativă analizată și în privința proceselor-verbale încheiate, în condițiile art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., ar fi prevăzut, în cuprinsul acestui act normativ, o soluție similară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014 prevederilor art. 43 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care consideră valabil actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinesc celelalte cerințe legale aplicabile în materie.

Este adevărat că semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplinește aceeași funcție întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie și, în plus, aduce garanții suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său*16), însă aceste funcții nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.,,

Întrucât potrivit art.517, alin.4 C__ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, instanța de apel constată că procesul verbal _________ nr.xxxxxxx/03.10.2011, întocmit de către C.N.A.D.N.R. S.A.-C.E.S.T.R.I.N este nul pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

În ceea ce privește netemeinicia procesului verbal, reținerile primei instanțe în sensul că petenta a dovedit că la momentul efectuării controlului de către intimată nu mai avea calitatea de proprietar al autovehiculului și nu se mai afla în posesia acestuia, răspunderea contravențională revenind persoanei care efectiv utilizează rețeaua de drumuri, sunt corecte, criticile din apel sub acest aspect ale C_____ fiind nefondate.

Față de aceste aspecte, cu reținerea de mai sus referitoare la nelegalitatea procesului verbal, în baza art.480 C.proc.civ, instanța urmează a respinge apelul, ca neîntemeiat, soluția primei instanțe de anulare a procesului verbal fiind corectă.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul formulat de apelanta C.N.A.D.N.R. SA - C______ BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 6, _____________________. 401A, CUI xxxxxxxx, J40/552/15.01.2004 împotriva Sentinței civile nr. 2275/2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata B_____ M______ cu domiciliul procesual ales la C__.AV.VIDINEAC E____ cu sediul în mun. B_____, ______________________, __________________, ca neîntemeiat.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9.02.2016.

Președinte,

O___ G_______ P______

Judecător,

C_______ C______ S_______

Grefier,

R_____ B______














Red. Sent. Civ. P_____ N______ E____

Red./Tehnored. Dec. Civ. C.S./ 23 Februarie 2016

Tehnored. R.B./4 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025