Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
694/2016 din 25 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 694

Ședința publică din data de 25.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L______ M______ V_______

GREFIER: F_________ C_______ Ș_____


Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, acțiune formulată de creditorul S_______ C_____ SARL PRIN MANDATAR ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL în contradictoriu cu debitorii C_____ M_____ și T____ S_______ SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 16.12.2015, B.E.J.A. Chitescu și Marchidanu a depus dosarul de executare nr. 796/2013, după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului.


INSTANȚA

Prin cererea inregistrata la data de 02.09.2015 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti creditorul S_______ C_____ SARL prin MANDATAR ____________________________ ROMANIA SRL a solicitat în contradictoriu cu debitorul C_____ M_____ și tertul poprit T____ S_______ SRL admiterea cererii de validare a popririi si obligarea tertului poprit la plata catre creditor a sumei de 9589,55 lei debit pricipal si cheltuieli de executare efectuate in dosar de executare nr.796/2013 al B___ Chitescu și Marchidanu si obligarea debitorului si tertului pioprit la plata cheltuielilor de judecatra.

In motivarea cererii,arata ca in fapt, la data de 21.02.2012 intre Unicredit Tiriac si S_______ C_____ SARL s-a incheiat contractul de cesiune de creanta prin care cesionarul S_______ C_____ SARL a preluat creanta impotriva debitorului decurgând din contractul de credit.

Ulterior B___ a admis cererea credotorului dispunand inregistrarea acesteia in dosar de executare susmenntionat si a solicitat instantei incuviintarea executarii silite dispunand ulterior primirii incuviintarii de a proceda la executarea silită efectuarea adresei privind infiintarea popririi asupra veniturilor debitorului in limitele creantei adresa de infiintare fiind comunicata tertului poprit care nu si-a executat obligatia de a proceda conf, art.786 cp.c.

In dovedire solicita proba cu inscrisuri si depune la dosar cererea de executare silita, incheierea de incuviintare , incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, incheierea de actualizare a creantei, adresa de infiintare a popririi, revenire la adresa de infiintare a popririi., procura.

A fost atasat dosar de executare, cheltuielile cu fotocopierea dosarului de executare in cuantum de 132,62 lei fiind in sarcina creditorului in calitate de persoana interesata in solutionarea cererii dedusa judecatii conf art,716 cp.c.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Astfel, excepția lipsa dovezii calității de reprezentant se analizează cu prioritate, în considerarea dispozițiilor art. 82 din Codul de procedură civilă, titularul acțiunii fiind obligat să dovedească atât calitatea procesuală activă, a calității procesuale pasive cât și calitatea de reprezentant a partii in numele si pe seama careia exericta drepturile procesuale.

Potrivit art. 84 din Codul de procedură civilă, persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii. În sensul legii, având în vedere și statutul consilierilor juridici, care diferă de statutul avocaților, reprezentarea prin consilier juridic înseamnă proprii consilieri juridici ai instituției și nu consilierii juridici ai altei persoane juridice.

Acțiunea de față a fost formulată de ____________________________ ROMANIA SRL , în calitate de mandatar, în numele și pe seama creditorului reclamant S_______ C_____ SARL pentru care a și semnat acțiunea civilă, semnatarul cererii fiind avocat al mandatarului și nu al reclamantei (fila 4 ).

În dovedirea calității de reprezentant, s-a depus la dosar procura tradisa conform incheierii de legalizare de semnatura a traducatorului nr.1676/2012 prin care reclamanta a împuternicit pe să întreprindă tot ce va fi necesar în vederea executării creanțelor sale (filele 15,16 ), mandatarul fiind astfel o altă persoană juridică, o societate cu răspundere limitată, ce urma, la rândul său, să fie reprezentată de avocații sau consilierii săi juridici.

Or, chiar dacă a fost depusă procura menționată, în considerarea dispozițiilor art. 84 menționat anterior, ____________________________ ROMANIA SRL, potrivit legii române, nu poate avea calitatea de reprezentant , având în vedere statutul creditoarei de persoană juridică de drept privat.

În consecință instanța reține că mandatarul ____________________________ ROMANIA SRL nu poate avea calitate de reprezentant conventional în cauză, față de dispozițiile speciale ale art. 84 din Codul de procedură civilă , având în vedere că societatea creditoare este persoană juridică de drept privat , prin urmare , nu poate la randul sau sa desemneze un avocat sau consilier juridic care sa o reprezinte in proces in calitate de mandatar conventional al uneia dintre partile litigante, cererea fiind formulata cu neobservarea formelor legale privind reprezentarea judiciara a persoanei juridice reclamante.

Pentru motivele expuse, instanța va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană care nu a făcut dovada calității sale de reprezentant în condițiile legii.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului.

Anulează cererea de validare poprire formulată de creditorul S_______ C_____ SARL PRIN MANDATAR ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca, Clădirea de Birouri Sky Tower, nr. 246C, _________________ 1, în contradictoriu cu debitorii C_____ M_____ cu sediul în București, _____________________________, sector 3, și T____ S_______ SRL cu sediul în București, Sf. Niceta, nr. 21, sector 2.

Cu apel.

Pronunțată în ședința publică azi, 25.01.2016.


PREȘEDINTE,GREFIER,

L______ M______ VlădescuFlorentina C_______ Ș_____




Red.Jud.L.M.V.

TehnoF.C.Ș.10.02.2016

3com.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025