Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ÎNSURĂŢEI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
1642/2015 din 07 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA ÎNSURĂȚEI

SENTINTA CIVILĂ Nr. 1642/2015

Ședința publică de la 07 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE P____ I______

Grefier L_____ D________


Pe rol fiind judecarea cauzei civile, privind pe creditoarea B__ G_____ SOCIETATE GENERALE -SUCURSALA B_____ , pe terțul poprit __________________ și pe debitorul D_______ M_____ Ș________, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit creditoarea B__ G_____ SOCIETATE GENERALE –SUCURSALA B_____ ,debitorul D_______ M_____ SREFĂNIȚĂ și terțul poprit __________________.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită,după care;

Instanța,încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXX, din data de 18.06.2015, creditoarea B__ G_____ Societe Generale, prin Sucursala B_____, cu sediul în B_____, Piata T_____, nr. 12, jud. B_____, să se dispună validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 716/2015, al executorului judecătoresc Plăcinta A____ M____, pentru suma de xxxxxx,53 lei, în contradictoriu cu terțul poprit __________________ și debitorul D_______ M_____ Ș________.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că este în posesia titlului executoriu, Bilet la Ordin _____________ nr. xxxxxxx din 15.11.2013 titlu executoriu, Bilet la Ordin _____________ nr. xxxxxxx din 15.11.2013, Bilet la Ordin _____________ nr. xxxxxxx din data de 14.04.2013 și Bilet la Ordin _____________ nr. xxxxxxx din 14.04.2013, toate fiind scadente și neachitate de către debitor.

Din acest motiv a formulat cerere de executare silită la BNP Plăcinta A____ M____, în baza acestor titluri executorii.

Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile de a înființa poprirea și de a vira sumele poprite în contul executorului judecătoresc, astfel că potrivit art. 460 cod pr. civ a promovat acțiunea de fată.

În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus odată cu cererea de chemare în judecată adresa din data de 31.03.2015 de înființare a popririi către terțul poprit, dovada de primire, procesul verbal de predare a acesteia si titlurile executorii.

Terțul poprit nu a depus întâmpinare prin care să solicite respingerea cererii de validare a popririi astfel încât este decăzut din probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin adresa din data de 31.03.2015 emisă de B__ Placinta A____ în dosarul de executare silită nr. 716/2015 și comunicată terțului poprit __________________ la aceiași dată, a fost înființată poprirea asupra veniturilor de natură salarială a debitoarului D_______ M_____ Stefănită, până la concurenta sumei de 309.396,53 lei.

Analizând cu prioritate legalitatea procedurii de înființare a popririi instanța apreciază că poprirea a fost înființată cu respectarea normelor de procedură, existând o cerere de înființare a popririi formulată de către creditoare, către executorul judecătoresc care a dispus măsura de infiintare a popririi, există o adresă de înființare a popririi precum si dovada comunicării acesteia către terțul poprit, aceasta fiind însoțită si de copii ale titlurilor executorii, după cum reiese din dovada de predare si procesul verbal de primire aflat la dosar.

Față de toate cele expuse, instanța constată că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin potrivit art. 786 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ deoarece avea obligația de a consemna suma datorată de debitor în contul executorului judecatoresc și la dispoziția creditoarei.

Ca urmare, instanța apreciază că cererea de validare a popririi este întemeiată și urmează a fi admisă asa cum a fost formulată.



PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:



Admite ca fiind întemeiată cererea de validare a popririi formulată de către creditoarea B__ G_____ Societe Generale, prin Sucursala B_____, cu sediul în B_____, Piata T_____, nr. 12, jud. B_____, în contradictoriu cu debitorul D_______ M_____ Stefănită cu domiciliul în comuna Roșiori, _______________________, județul B_____ și terțul poprit __________________ cu sediul în comuna Roșiori, __________________________, jud. B_____.

Dispune obligarea terțului poprit la plata sumei de 309.396,53 lei, reprezentând creanța datorată de debitorul D_______ M_____ Ș________ în dosarul de executare nr. 716/2015 al Biroului Executorului Plăcinta A____ M____.

Obligă terțul poprit și debitorul, la plata sumei de 25 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2015.



P_________ GREFIER

P____ I______ L_____ D________


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025