Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
România
Judecătoria Sibiu Secția Civilă Sentința civilă nr. 6743
Ședința publică din 8.XII.2015
Instanța compusă din:
Președinte: V______ F_____ - Judecător
Grefier : M_____ V_____
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petentul B_____ E___________ Judecătoresc C____ I____ în contradictoriu cu creditorul urmăritor _______________, terțul poprit F_____ S____, debitorii _____________________ și M_______ A______ E____ pentru validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns pentru terțul poprit dl av B____ A_____, pentru debitoarea _____________________ dl av V________ F_____, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată depus la dosar certificat constatator al creditorului urmăritor, eliberat de Oficiul Registrului Comerțului.
Întrebate fiind de către instanță părțile arată că nu mai au cereri de făcut sau probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pe fond
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Dl av V________ F_____ solicită admiterea cererii de validare, discuția care se pune de terțul poprit fiind că nu datorează suma.
În continuare arată că se susține în cauză că dl F_____ a comandat lucrări suplimentare care au fost achitate dar nu a achitat în întregime costul lucrărilor inițiale.
Dl av B____ A_____ solicită respingerea cererii și anularea acestei popriri deoarece terțul poprit nu datorează bani debitoarei, la dosarul cauzei, fila 17, este depus contractul încheiat de către soții F_____ cu debitoarea, suma stabilită fiind de xxxxx lei, fiind depuse chitanțe pentru suma de xxxxx lei plătiți deja, ultima tranșă în valoare de xxxxx lei urmând să fie plătită la finalizarea lucrărilor, lucrări care nu sunt finalizate nici astăzi.
În continuare arată că nu există nici un contract pentru lucrări suplimentare, iar la filele 122 – 125 dosar există note de șantier pentru că s-au efectuat lucrări cu încălcarea proiectului și a fost nevoie de lucrări suplimentare pentru a le remedia, lucrări care era normal să fie suportate de către executant.
Întrebat fiind de instanță dacă în prezent contractul de execuție este în derulare arată că debitoarea a fost notificată să se prezinte pentru continuarea lucrărilor iar în răspunsul la interogatoriu depus la dosar recunoaște că lucrările nu sunt finalizate.
Dl av V________ F_____ arată că s-a încheiat un contract pe xxxxx lei dar s-au plătit xxxxx lei și mai sunt de plătit xxxxx lei, ceea ce dovedește că au fost lucrări suplimentare care au fost achitate.
Dl av B____ A_____ arată că se recunoaște că lucrările nu au fost finalizate iar potrivit art 1556 c. civ dacă una dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile cealaltă poate refuza îndeplinirea propriilor obligații.
Solicită cheltuieli de judecată.
Dl av V________ F_____ arată că se cere să se constate o culpă a constructorului dar nu se dovedește.
În continuare arată că s-a plătit aproape tot contractul, se mai datorează xxxxx lei, iar faptul că au depășit valoarea contractului arată că au plătit lucrări suplimentare.
Dl av B____ A_____ arată că lucrările trebuiau finalizate până la termen independent de plăți, nu s-au finalizat, s-a prelungit contractul până la 15.IV.2014 dar nu s-au finalizat nici în decembrie 2015.
Dl av V________ F_____ arată că obligațiile sunt interdependente iar dacă poziție beneficiarului era întemeiată cerea penalități.
Judecătoria
În temeiul art. 395 din C__ rep. ;
Deliberând asupra cererii de validare poprire ;
Date fiind actele și lucrările dosarului :
Constată că prin cererea de validare a popririi înregistrată de Judecătoria Sibiu Secția Civilă la data de 11 IX 2014 , în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, B_____ E___________ Judecătoresc C____ I____, cu sediul în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu solicită în contradictoriu cu terțul poprit F_____ S____ (unul și același cu F_____ S____ I___), domiciliat în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu, cu debitoarea _____________________, cu sediul în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu, cu creditoarea popritoare _______________, cu sediul în _______________________ S______, nr. 5, De 817, jud. Hunedoara admiterea sa și obligarea terțului poprit F_____ S____ la plata sumei de xxxxx,55 lei și la cheltuielile de judecată aferente cererii de validare.
În expunerea de motive se învederează instanței că în cadrul dosarului de executare 152/2013 la 11 VIII 2014 executorul judecătoresc nu a dat curs adresei de poprire și nici nu a comunicat o poziție cu privire la adresa de poprire până în prezent , deși conform facturilor anexate cererii rezultă că datorează debitoarei suma de xxxxx lei .
Întemeiată pe dispozițiile art. 789 C__.
S-a perceput taxa judiciară de timbru de 20 lei .
S-au depus în susținerea , dovedirea cererii înscrisuri .
Prin întâmpinare primită de instanță la 8 X 2014, terțul poprit pune concluzii de respingere a prezentei și pe cale de consecință în condițiile art. 789 alin. 4 teza finală C__ să se dispună desființarea popririi , să se dispună asupra cheltuielilor de judecată. În apărare se relevă că debitorul nu și – a îndeplinit obligațiile contractuale , a abandonat lucrarea fără să o protejeze pe perioada de iarnă astfel încât imobilul a suferit degradări semnificative , lucrările modificate nu au avut nici acceptul proiectantului , nici al terțului poprit manifestat într – o formă expresă , ultima rată de 10.000 lei urmând a se plăti la finalizarea lucrării . Prețul stabilit de comun acord cu debitoarea a fost de 70.000 lei . S-a achitat în total xxxxx lei . Invocă excepția de neexecutare a contractului. Cât timp debitoarea _____________________ nu și – a executat obligațiile asumate prin contractul de antrepriză din 9 VIII 2013 terțul poprit nu poate fi obligat să execute obligația corelativă de plată a prețului stabilit . Apărările sunt susținute prin înscrisuri , interogatoriu luat debitoarei .
Debitoarea _____________________ pune concluzii de admitere a cererii de validare a popririi , de respingere a excepției formulate prin întâmpinare , lucrările executate fiind în valoare de 60.000 lei la care se adaugă TVA , suma regăsindu- se în factura nr. 2 / 2 IX 2013, factura a cărei valoare este de xxxxx lei , valoare care cuprinde baza de xxxxx lei și TVA de 14.400 lei. A rămas un rest de plată de xxxxx lei ( răspuns la întâmpinare fila 34 dosar ). Apărările sunt susținute prin înscrisuri.
Creditoarea urmăritoare deși legal citată nu și – a manifestat poziția procesuală.
Luând în examinare materialul probatoriu administrat în proces , constată că prezenta cerere de validare a popririi nu este temeinică și legală , sens în care se va respinge , pentru următoarele motive :
Conform art. 789 C__ în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată (1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (2) În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.(3) Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.(4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. (5) Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției. (6) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței. (7) Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înființării ei, în mâinile terțului poprit, instanța va hotărî vânzarea lor. (8) Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc. (9) Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.
În speță există o cerere de executare silită a creditoarei urmăritoare _______________ față de debitoarea poprită _____________________ și avalista Moldoveaznu A______ - E____ pentru suma de xxxxx,76 ron efect al unui bilet la ordin titlu executoriu pentru care există sub dosar nr. xxxxx/306/2013 încheiere civilă nr. xxxxx/XXXXXXXXX 2013 de încuviințare a executării silite față de ambii debitori . S-au stabilit cheltuieli de executare silită de 2028,79 lei prin încheierea nr. 152/9 I 2014 , urmată de somație către avalistă și debitorul emitent care se identifică drept debitoarea poprită din proces. În speță între altele Piraeus Bank înființează poprirea asupra conturilor avalistei potrivit adresei nr. 68/29 I 2014. Debitoarea poprită din proces are conturi la Banca românească dar nu prezintă disponibil potrivit adresei nr. xxxxxx&3 II 2014 .
În cadrul derulării contractului de antrepriză de execuție din 9 VIII 2013 între debitoarea poprită din proces și soții F_____ S____ – I___ , F_____ E____ prețul lucrării este de xxxxx lei , din care ultimii 10.000 lei se plătesc la finalul lucrării , prin art. 6.1 executanta debitoare poprită obligându / se între altelke la executarea lucrărilor conform proiectului de execuție pus la dispoziție de beneficiarii soți . Data finală de predare a lucrării este 15 IV 2014, nerespectarea termenului atrăgând consecințe în plan pecuniar , sub forma penalităților de întârziere . Carențele în execuția lucrărilor sunt reliefate pe larg în mod obiectiv în procesul verbal de constatare din 19 V 2014 și care răspund la expresia că azi în lipsa remedierii deficiențelor nu poate terțul poprit să fie ținut să plătească o sumă de bani debitoarei popritoare prestatoare executante , pe de altă parte chitanțele de la dosar în care apare semnătuă și ștampilă provenite de la debitorul poprit prin care susține că a primit xxxxx lei ( filele 25, 26 dosar ) . Cu toate că susține la interogatoriu că nu s-au achitat contravaloarea lucrărilor contractuale , actele dosarului relevă exonerarea de răspundere în materia validării popririi a terțului poprit , deoarece debitoarea nu expune argumentat cauzele pentru care lucrarea nu s-a executat în termen , nici nu explică de ce a abandonat lucrarea pe timp de iarnă . Astfel este fondată excepția de neexecutare , fiind astfel aplicabile prevederile art. 1556 alin . 1 din Codul Civil : Atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.
Ca atare cum validarea popririi nu este posibilă în lipsa vreunei calități de debitor în persoana terțului poprit față de profesionista _____________________ , ceea ce atrage pe cale de consecință desființarea popririi din dosarul execuțional nr. 152/2013 instituită față de terțul poprit F_____ S____ (unul și același cu F_____ S____ I___), domiciliat în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu.
Dată fiind culpa sa procesuală se va obliga creditoarea popritoare _______________ să plătească terțului poprit F_____ S____ (unul și același cu F_____ S____ I___) cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei potrivit art. 453 din C__ .
Pentru aceste motive
În Numele Legii
Hotărăște
Respinge cererea de validare a popririi formulată de B_____ E___________ Judecătoresc C____ I____, cu sediul în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu în contradictoriu cu terțul poprit F_____ S____ (unul și același cu F_____ S____ I___), domiciliat în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu, cu debitoarea _____________________, cu sediul în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu, cu creditoarea popritoare _______________, cu sediul în _______________________ S______, nr. 5, De 817, jud. Hunedoara.
Desființează poprirea din dosarul execuțional nr. 152/2013 instituită față de terțul poprit F_____ S____ (unul și același cu F_____ S____ I___), domiciliat în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu.
Obligă creditoarea popritoare _______________ să plătească terțului poprit F_____ S____ (unul și același cu F_____ S____ I___) cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată astfel la data de 8 XII 2015 în ședință publică.
Președinte Grefier
V______ F_____ M_____ V_____
Red. VF 28 I 2016 //Dact. MV 28 I 2016 // 6 ex.// 1 dosar , 1 mapă , 4 ______________________________>