Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:046.xxxxxx

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 214A

Ședința publică de la 04.02.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I____ P_________

JUDECĂTOR – A_____ A____

GREFIER - L_____ E____ A_____

Pe rol fiind apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 6788 din 10.09.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. xxxxx/3/2014/a1, în contradictoriu cu intimata S_____ V______ E________.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Având în vedere faptul că apelanta prin cererea de apel a solicitat judecata în lipsă Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6788/10.09.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 3 București în contradictoriu cu pârâta S_____ V______ E________, cererea având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtei, fost administrator al _____________________ în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. c) și d) din legea insolvenței.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că reclamanta a făcut doar afirmații generice, teoretice referitoare la nerespectarea dispozițiilor privind obligația ținerii contabilității fără a indica în concret, elemente care să ducă la concluzia săvârșirii faptei prevăzute de art.138 lit. d) din lege. S-a apreciat că funcția pârâtei de administrator al debitoarei nu poate conduce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe. Desfășurarea unei activități comerciale și folosirea bunurilor societății sunt prezumate a fi în interesul societății, nu al organelor de conducere, iar reclamanta nu a răsturnat această prezumție și de altfel, acesta nici nu a indicat care sunt bunurile folosite de către pârâtă în interes personal, când a avut loc săvârșirea faptei și din ce mijloace rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține.

Instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârâtă a unor fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006 și nici raportul nemijlocit de cauzalitate între ipoteticele fapte și starea de insolvență a debitoarei, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 3 București a declarat apel, solicitând schimbarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării intimatei S_____ V______ E________ la suportarea pasivului debitoarei ____________________.

În motivare, apelanta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată, aplicând greșit legea.

Astfel,apelanta a susținut că faptele fostului administrator au cauzat insolvența întrucât au fost încălcate prevederile privind utilizarea și ținerea registrelor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice. Nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, ci prin aceasta se vădește o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului patrimoniul societății. Exercitarea atribuțiilor de administrator cu rea credință și în detrimentul societății a condus societatea debitoare în incapacitate de plăți.

S-a susținut că în cauză sunt incidente prevederile art.138 lit. c) din legea nr.85/2006 întrucât intimata S_____ V______ E________ nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.27 din lege, ca în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență să solicite în instanță deschiderea procedurii insolvenței.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de criticile invocate, Curtea reține următoarele:

Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa).

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză.

Potrivit art.138 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți și au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Trebuie subliniat că managementul defectuos care este în fapt incriminat în cauză nu constituie, în opinia legiuitorului, o faptă ilicită, nefiind inclus printre faptele enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din legea nr.85/2006 care pot determina aducerea unei societăți comerciale în stare de insolvență.

În ceea ce privește neîndeplinirea de către intimată a obligației prevăzute de art.27 din legea insolvenței, respectiv de solicitare în instanță a deschiderii procedurii prevăzute de lege nr. 85/2006, Curtea constată că fapta nu se circumstanțiază prevederilor art.138 alin.1 lit. c) din lege, întrucât art.138 reglementează atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență, deci care au săvârșit fapte anterioare apariției stării de insolvență, or, obligația instituită de legiuitor la art.27 se referă la situația ulterioară apariției stării de incapacitate de plată.

În ceea ce privește incidența art. 138 lit. d) Curtea reține că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că împrejurarea nedepunerii de către debitoare a actelor prevăzute de art. 28 din lege în termenul prevăzut de art. 35 nu poate fi asimilată neîndeplinirii obligațiilor de ținere a contabilității în conformitate cu legea în lipsa unor probe certe. De asemenea, simplul fapt al neținerii contabilității potrivit legii contabilității nu poate duce la angajarea răspunderii în absența dovezilor privind existența legături de cauzalitate între această faptă și ajungerea debitoarei în incapacitate de plată, probă ce nu a fost făcută în cauză.

Prin urmare, nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapta imputată și ajungerea societății în stare de insolvență.

Simplele aserțiuni ale apelantei nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, ___________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 6788 din 10.09.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. xxxxx/3/2014/a1, în contradictoriu cu intimata S_____ V______ E________ domiciliată în București, Al.B_____ nr.7, __________, ____________, sector 3, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04.02.2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I____ P_________ A_____ A____

GREFIER,

L_____ E____ A_____

Red.Jud.I.P.

Nr.ex.: 4/24.02.2016

Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Președinte: A___ B_______