Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1379/2015

Ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ G______

JUDECĂTOR P______ I_____

GREFIER C______ L____

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 1986/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă P________ I_____ M______.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Curtea constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 Noul Cod de procedură civilă motiv pentru care reține cauza spre soluționare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Creditorul Administrația Finanțelor Publice sector 2 reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în calitate de creditor mandatat de adunarea creditorilor, a formulat la data de 17.02.2015 o acțiune pentru atragerea răspunderii patrimoniale, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a promovat o asemenea cerere.

Cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale a fost îndreptată împotriva pârâtei P________ I_____ M______ – administratorul debitoarei S.C. POLY ACTIV FARM S.R.L., în baza art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost înscris în tabelul creanțelor cu o creanță în sumă de 247.156,16 lei reprezentând obligații restante la bugetul de stat. În patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri, astfel că nu a fost posibilă recuperarea creanței.

S-a reținut în primul rând faptul că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.

Scopul reglementării dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.

Reclamanta a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

În vederea realizării acestui deziderat, dispozițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 au prevăzut că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".

Rezultă că asociații/administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.

Referitor la incidența art. 138 lit. d), reclamanta a precizat că lichidatorul judiciar, nu a intrat în posesia documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, a arătat că nedepunerea de către debitoare a actelor și documentelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea.

Este de reținut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, art. 1, alin. 1" societățile comerciale ....au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit prezentei legi " și art. 5 "persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale."

Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin. 1 lit. c) și art. 73 alin. 2 " administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor ținute de lege și corecta lor ținere.

Prin nedepunerea documentelor se creează premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități.

Din cele expuse mai sus, consideră că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin reprezentanții săi, nu au ținut o contabilitate în conformitate cu prevederile legale.

Se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale și a dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății .

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea cererii și suportarea pasivului rămas neacoperit al societății debitoare de către organele de conducere ale acesteia, în persoana administratorului cu bunurile din averea personală, până la achitarea integrală a obligațiilor restante.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă nr.1986 din 26.06.2015 a respins cererea formulată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva pârâtei P________ I_____ M______, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că prin sentința civilă nr.xxxxx/12.12.2013 judecătorul sindic a admis cererea creditorului S.C. PHARMAFARM S.A., iar în baza art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 a deschis procedura generală de insolvență față de debitorul S.C. POLY ACTIV FARM S.R.L. și a desemnat administratorul judiciar.

Acesta a adus la îndeplinire atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, a efectuat notificările părților, a verificat declarațiile de creanță înregistrate, a întocmit tabelul preliminar al obligațiilor care a fost afișat la 17.02.2014 la ușa instanței.

În raportul întocmit în conformitate cu prevederile art.54 din legea insolvenței, administratorul judiciar a arătat că deși a efectuat notificările necesare, administratorul societății nu a putut fi găsit, nu a intrat în posesia documentelor menționate în art.28 alin.1 din lege și nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei.

A fost întocmit raportul asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență în conformitate cu prevederile art.59 din Legea nr.85/2006, în baza raportărilor contabile depuse de societate în perioada 2010-2012, însă având în vedere lipsa documentelor contabile prevăzute de art. 28 din lege nu a putut ajunge la o concluzie în privința acestor cauze.

Totodată a fost întocmit tabelul definitiv al creanțelor în data de 11.03.2014.

În data de 14.03.2014 a fost convocată Adunarea Creditorilor în cadrul căreia a fost desemnat Comitetul Creditorilor și s-a votat ca fiind oportună formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, creditorii nefiind de acord cu trecerea la procedura falimentului.

În raportul de activitate nr.1 administratorul judiciar a menționat că nu s-a putut lua legătura cu administratorul societății. La termenul de judecată din 17.04.2014 a fost solicitată trecerea la procedura falimentului, având în vedere că nu s-a propus un plan de reorganizare în termen de 30 de zile de la data afișării tabelului definitiv al creanțelor.

Prin sentința civilă nr.7297/17.04.2014 instanța a dispus trecerea la procedura simplificată de faliment.

A fost întocmit tabelul suplimentar al creanțelor în data de 01.07.2014 și tabelul definitiv consolidat la creanțelor la data de 17.09.2014.

A fost convocată adunarea creditorilor pentru data de 05.02.2015, în cadrul căreia a fost mandatat creditorul Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice A Municipiului București – Biroul Juridic C_________ 2 să formuleze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzută de art. 138 din lege.

În ceea ce privește cererea creditorului, instanța a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada susținerilor sale.

Astfel, răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civil, respectiv fapta ilicită , prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.

Pentru aplicarea art.138 lit.c creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de pârâtă în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii în temeiul acestui text de lege.

Prin dispoziția de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duc în mod vădit societatea la starea de insolvență, se înțelege acel ansamblu de activități, care, deși sunt vădit prejudiciabile , din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod voit de către administratorul societății, cu scopul de a obține câștiguri personale.

Prin motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a făcut doar afirmații generale, a prezentat intenția legiuitorului la momentul edictării normei de drept invocate, respectiv la enumerarea principiilor care stau la baza unui climat economic sănătos. Prin această expunere reclamantul nu a dovedit faptul că pârâta a dispus continuarea activității societății în interesul său personal.

Din probele administrate în cadrul procedurii de insolvență nu se poate constata că pârâta ar fi dispus continuarea activității în interes personal.

În această împrejurare reclamantul este cel care trebuia să dovedească susținerile sale prin administrarea de dovezi, respectiv faptele săvârșite de către pârâtă care atrag răspunderea sa, întemeiat pe prevederile art.138 din lege.

Mai mult, în cazul răspunderii civile delictuale este obligatorie întrunirea cumulativă a celor trei condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauza, iar fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție. Raportul cauzal trebuie să existe între fapta ilicită menționată la lit.c a art.138 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile societății.

Fapta omisivă privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, ea este ulterioară apariției insolvențe, iar încălcarea prevederilor articolului 27 din lege este incriminată potrivit art.143 din aceeași lege și nu potrivit art.138.

Sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 se reține că textul de lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la ținerea unei contabilități fictive și dispariția unor documente contabile, iar cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.

Lichidatorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor în baza situațiilor financiare pe care debitoarea le-a înregistrat la administrația financiară în perioada 2010-2012, ceea ce denotă că debitoarea a ținut o evidență contabilă și a efectuat raportările conform legii contabilității, iar din analiza realizată lichidatorul judiciar a mai menționat că evidența contabilă a fost ținută la zi, înregistrată corect , fiind respectate principiile contabilității, regulile și metodele contabile .

Pe de altă parte, predarea înscrisurilor prevăzute de art.28 din lege lichidatorului judiciar este o obligație a debitorului ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, astfel că neîndeplinirea acestei obligații nu poate cauza starea de insolvență.

Descrierea generică a faptei prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată, precum și lipsa dovezilor care să permită individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.

În consecință, judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice sector 2 reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București .

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI , în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, criticând soluția pronunțată pentru următoarele motive:

Apreciază hotărârea instanței de fond lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, împrejurare în care s-a solicitat modificarea acesteia pentru următoarele motive:

Reține în primul rând faptul că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.

Scopul reglementării dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.

Consideră că în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentantul societății debitoare avea obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".

Rezultă că asociații/administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

In această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.

Referitor la incidența art. 138 lit. d), precizăm că lichidatorul judiciar, a arătat că nu a intrat în posesia documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Nedepunerea de către debitoare a actelor si documentelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea.

Este de reținut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, art. 1, alin. 1" societățile comerciale ....au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit prezentei legi " și art. 5 "persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă ți să întocmească situații financiare anuale."

Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin. 1 lit. c) și art. 73 alin. 2 " administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor ținute de lege și corecta lor ținere. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o pot exercita numai în caz de faliment al societății", rezultă fără echivoc că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege, nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.

Prin nedepunerea documentelor se creează premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități.

Din cele expuse mai sus, consideră că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin reprezentanții săi, nu au ținut o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială expres prevăzută de lit. d) art. 138 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge apelul ca nefondat pentru următoarele:

Nu pot fi reținute susținerile apelantei – reclamante pentru antrenarea răspunderii fostului administrator prin prisma dispozițiilor art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, întrucât Răspunderea reglementata de art. 138 din Legea 85/1996 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolventa.

Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie întrunite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale :fapta ilicită, prejudiciul, legătură de cauzalitate și culpa.

Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în disp. Art 138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolventa.

Ca atare, această formă de răspundere reglementata de art. 138 din legea 85/2006 nu este o răspundere izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de răspundere contractuală.

Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art. 1169 C.civ. sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art. 138 din legea 85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.

Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul consta în ajungerea sa în stare de insolventa și declanșarea procedurii prevăzute de lege.

În cazul creditorilor, prejudiciul consta în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitor.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezulta că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa prin una din faptele enumerate.

În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. c din legea 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este în măsura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie să se arate în mod defectuos care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la starea de insolventa a societății.

Prin reglementările din art. 138 din legea 85/2006, legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.

Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în concret care sunt activitățile dispuse de administrator, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp și nu în ultimul rând faptul că acestea ar fi dus la starea de insolventa, nu poate fi reținută ca fiind dovedita faptă ilicită.

Totodată, în cauză nu pot fi reținute susținerile apelantei referitoare la îndeplinirea condițiilor art.138 al.1 lit.d din Legea nr.85/2006, întrucât dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze : s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că a făcut să dispară unele documente contabile.

Totodată, în lipsa unor probe certe, nu se poate asimila neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea cu împrejurarea că nu au fost depuse la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu au fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC.

De altfel, refuzul reprezentanților societății debitoare de a pune la dispoziția judecătorului – sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 constituie infracțiune, astfel că apelanta avea posibilitatea de a formula o plângere penală dacă considera că sunt elemente în sensul că s-ar fi comis o astfel de infracțiune.

Mai mult, în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Așadar, împrejurarea că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Or, apelanta nu a făcut dovada acestei legături de cauzalitate.

Curtea, față de dispozițiile art. 480 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de apelanta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în sector 2, București, Speranței, nr. 40, împotriva Sentinței civile nr. 1986/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă P________ I_____ M______, domiciliată în București, ______________________. 4, ______________, ____________, sector 2.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Septembrie 2015.

Președinte, G_______ G______		Judecător, I_____ P______
	Grefier, C______ L____

Red.Jud. G.G.

Tehnored.A.A.

4 ex./2.11.2015

________________________>

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecător sindic: A___ B_______