R O M Â N I A

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ

Decizia civilă nr.935

Ședința publică de la 08 Aprilie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTEMIOARA B____

JUDECĂTORGEORGE B_____ F_______

JUDECĂTORLILIANA C_______

GREFIERFLORENTINA D______

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 9526 din 14.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata H_______ M______.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 242 alin.2 C.pr.civ. 1865, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă sub nr. XXXXXXXXXXXXXX creditorul Administrația Finanțelor Publice sector 6 reprezentat de Direcția G_______ a Finanțelor Publice București a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei H_______ M______ și obligarea acesteia la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare ________________.

Prin sentința civilă nr. 9526 din 14.11.2013 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea, reținând, în esență, următoarele:

Lichidatorul judiciar a reținut că nu există indicii prin care să se poată dovedi un raport de cauzalitate între acțiunile fostului administrator și prejudiciul cauzat creditorilor.

Nu există legătură între condiția specificată la lit.c a art.138 din Legea nr. 85/2006 - continuarea în interes personal a activității societății care ducea la încetare de plăți și argumentele prezentate de creditor, conform cărora administratorul avea obligația de a solicita el însuși aplicarea dispozițiilor legii insolvenței. Fapta reprezentantului legal al debitorului de a nu introduce cererea de deschidere a procedurii în termenul prevăzut, constituie infracțiunea de bancrută simplă (art.143 din lege) și nu o cauză distinctă de atragere a răspunderii în temeiul art.138.

Fapta omisivă privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, ea este ulterioară apariției insolvenței. Nu s-au prezentat probe din care să rezulte folosul propriu al pârâtei în continuarea activității societății, atât timp cât desfășurarea activității unei societăți este prezumată a fi în interesul societății și nu al administratorului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs creditorul Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtei la suportarea pasivului rămas neacoperit, cu bunurile din averea personala, pana la achitarea integrala a obligațiilor restante.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 si art. 304¹ Cod procedură civilă, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare.

Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de 2ile de la apariția stării de insolvență. Formularea acestei cereri este o obligație pe care administratorii nu o pot încalca.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Asupra recursului:

Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, că reprezentantul debitoarei a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății.

Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de recurs, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.

În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtului.

Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementată prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.

Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D___ în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.

Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 9526 din 14.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata H_______ M______.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Jud. Dr. M_____ B____ G_____ B. F_______ L______ C_______

GREFIER,

F_________ D______

Red.Jud.L.C.

Fond: Tribunalul București Secția a VII-a Civilă

Președinte: B_______ A___ S____