Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 647/2015

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V______ O_____

Judecător V______ C_________-S______

Judecător A___ G_______

Grefier A___ H______

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de M___________ I____ L_____ și M___________ P____ C______ împotriva sentinței civile nr. 1930 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II Civilă-F_______, intimată fiind Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din legea nr. 85/2006 – perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, prezenta cauză a fost repusă pe rol din oficiu la data de 29 septembrie 2015, în vederea perimării recursului.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra excepției privind perimarea recursului promovat de M___________ I____ L_____ și M___________ P____ C______.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1930 din 27 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul Iași, Secția II Civilă-F_______ a hotărât:

A admis cererea formulată de creditoarea Adminstratia Finanțelor Publice a Municipiului Iasi, cu sediul în Iasi, _______________. 26, în contradictoriu cu pârâții M___________ I____ L_____ ( CNP xxxxxxxxxxxxx), domiciliat în Iasi, _____________________. 6, ______________, _____________, jud. Iasi și M___________ P____ C______ ( xxxxxxxxxxxxx) , cu același domiciliu.

A obligat în solidar pârâtii M___________ I____ L_____ și M___________ P____ C______ să suporte pasivul rămas neacoperit al debitoarei ___________________ în valoare de 276 064 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus ca executarea silită a sentinței să se efectueze în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția sa de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată în cauza de față la data de 28.05.2013 reclamanta –creditoare Administratia Finantelor Publice Iasi a solicitat atragerea raspunderii personale a paratilor Manastireanu I____ L_____ și Manastireanu P____ C______, in calitate de asociați/administratori statuari ai societatii debitoare ___________________, potrivit dispozitiilor art. 138 din Legea 85/2006.

În motivare, arată creditoarea că debitoarea îi datorează suma de 276 064 lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanțelor.

Pârâtii au avut calitatea de administratori ai debitoarei în perioada creării debitelor și sunt ținuți direct răspunzători de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990. Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea 31/1990, adică de dispozițiile referitoare la mandat. Potrivit alineatului 2, dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate și, conform art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi dat cu caracter oneros.

Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.

În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorilor constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu au suspendat activitatea și nu au anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.

Consideră reclamanta că pârâtii se fac vinovati de faptele reglementate de art. 138 lit. a, c si d din Legea insolventei.

Susține că în urma analizei efectuate de personalul de specialitate asupra dosarului fiscal al debitoarei a rezultat că ultima raportare a fost depusă la organul fiscal la data de 30.06.2008 , din analiza căreia rezultă că debitoarea evidențiate în patrimoniu disponibilitățile bănești de 38 128 lei și creante de recuperat in valoare de 78 250 lei

Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, administratorii au acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.

De asemenea, susține reclamanta că pârâtii sunt vinovati și de săvârșirea faptei de la art. 138 lit. d, deoarece obligația ținerii contabilității le revenea conform art. 10 din Legea 82/1991. Omisiunea informării organelor fiscale denotă intenția acestora de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate și veniturile încasate, existând prezumția desfășurării activității în interes personal(138 lit. a și c).

În drept, se invocă art. 138 lit. a, c si d din Legea insolventei.

Analizând actele dosarului, probatoriul administrat, judecătorul-sindic a reținut următoarele:

Prin sent civ nr. 861/S/16.05.2012 a Tribunalului Iași s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului ___________________ , cu sediul în Iași, ___________________.6, ____________, ___________, nr. înregistrare J 22-2937-2005.

Din analiza relațiilor ORC Iași, rezultă că debitoarea s – a înființat la 02.12.2005, iar cei doi parati au fost concomitent administrator statutari.

În acest context, se impune concluzia că apariția stării de insolvență este imputabilă ambilor parati.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere ale debitorului persoana juridica si a oricarei alte persoane care a cauzat starea de insolventa a debitorului prin faptele expres si limitativ prevazute presupune îndeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: prejudiciul creditorilor, fapta ilicita a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricarei alte persoane vinovate de producerea starii de insolventa, fapta care sa se încadreze în cel putin unul dintre cazurile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a – g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata de catre debitorul insolvent a datoriilor exigibile si culpa persoanelor a caror raspundere se solicita.

In speta, instant retine ca n cauza sunt indeplinite conditiile pentru atargerea raspunderii paratilorr atat pe temeiul literei a a rt. 138, cat si pentru litera d a aceluias text de lege

Referitor la dispozitiile art 138 lit a din LPI, potrivit acestora antrenarea raspunderii civile delictuale a unei persoane presupune întrunirea a doua conditii: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice si crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane.

Sub acest aspect judecătorul sindic retine faptul ca, potrivit documentelor contabile aferente datei de 30.06.2008, ultimele depuse la AFP, in patrimoniul debitoarei se aflau disponibilități bănești în sumă de 38 128 lei, imobilizari corporale de 116 378lei.

Cu privire la aceste bunuri se reține că nu exista dovezi ale modului in care au fost utilizate si nu au fost predate practicianului in insolventa, pentru a fi valorificate în procedura.

Apreciind ca lipsa acestor bunuri întrunește elementele constititive ale faptei prev de art 138 al 1 lit a LPI, pârâții vor fi obligati la plata sumei de 276 064lei – valoarea creantelor inscrise la masa credala a debitoarei. Instanta va avea in vedere ca pe tabelul creantelor este inscrisa si creanta AFP Iasi, creanta care are in componenta sa si accesorii, accesorii care au fost determinate de imprejurarea ca paratii nu au achitat in termenele legale creantele fiscale.

Sub acest aspect, instanta va retine si incidenta prevederilor art. 138 alin 1 lit d din lege, dat fiind ca, din referatul intocmit de organul financiar rezulta ca paratii au fost sanctionati contraventional pentru incalcarea dispozitiilor legale referitoare la intocmirea documentelor contabile, dar au fost sanctionati si cu amenda penala pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscal.

În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din lege, instanța constată că reclamantul nu a făcut proba principalei condiții de existență a faptei ilicite imputate pârâților, și anume că pârâții, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamantul nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârâți în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestora de a-și procura foloase sub acoperirea societăți și în dauna creditorilor.

Fapta pârâților de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârâți în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea acestora la suportarea pasivului debitorului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâții M___________ I____ L_____ și M___________ P____ C______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenții susțin că instanța de fond nu a fost interesată de aflarea adevărului, a efectuat o cercetare judecătorească formală, însușindu-și pe deplin argumentele creditoarei, deși acestea nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă. Judecătorul sindic nu a avut în vedere că prezumțiile nu înlocuiesc nici probele și nici sarcina probei, având doar un caracter complementar și subsidiar. Reclamanta nu a probat că lipsa mobilizărilor și așa ziselor disponibilități existente scriptic în ultima balanță depusă au determinat starea de insolvență a societății și nu s-a probat fapta administratorilor de a folosi activele în interesul acestora ori al altor persoane. Cu referire la neîntocmirea actelor contabile, această faptă nu reprezintă o cauză de atragere a răspunderii în temeiul Legii nr. 85/2006, în condițiile în care creditoarea nu a făcut dovada că aceasta ar fi cauzat starea de insolvență a societății. Mai mult, întreaga motivare este confuză, bazată doar pe deducții, supoziții, iar certitudinea ce ar trebui să rezulte din probe este înlocuită de prezumții și indicii.

La termenul de judecată din 16 aprilie 2014, curtea de apel a dispus suspendarea judecății, în aplicarea prevederilor art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.

De la data suspendării judecății nu s-a mai efectuat niciun act de procedură în cauză.

Curtea constată că, după trecerea a mai mult de un an de la momentul suspendării judecății, se pune în discuție perimarea recursului, excepție în legătură cu care instanța de control judiciar reține următoarele:

Codul de procedură civilă reglementează perimarea ca pe o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului, în faza în care se găsește. Perimarea este, în același timp, o prezumție de desistare, ce se deduce din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.

Conform art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Instanța constată că termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat, în situațiile enunțate în art. 249, respectiv art. 250 Cod procedură civilă.

Este de reținut că, la constatarea perimării, instanța este ținută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an; dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de vina părții interesate (în calea de atac aceștia fiind recurenții); dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.

În speță, instanța reține că operează perimarea, în condițiile în care cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an (din 16 aprilie 2014), din vina recurenților (care nu au solicitat repunerea cauzei pe rol) și nu a intervenit vreun temei de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 29 septembrie 2015, pentru constatarea perimării.

În aplicarea dispozițiilor 248 cu referire la art. 252 Cod procedură civilă, Curtea va constata perimat recursul.

Excepția perimării fiind una de procedură, absolută și peremptorie, incidența sa împiedică examinarea oricărei critici care privește hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul formulat de M___________ I____ L_____ și M___________ P____ C______ împotriva sentinței civile nr. 1930 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II Civilă-F_______.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2015.

Președinte, V______ O_____	Judecător, V______ C_________-S______	Judecător, A___ G_______
	Grefier, A___ H______

Redactat OV

Tehnoredactat AH

02 exemplare/27.11.2015

Tribunalul Iași: B_____-C_____ M______