Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL B_____

SECTIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 663/R

Ședința publică din 18 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S_____ P______ G______

Judecător C_____ B____

Judecător L____ F______

Grefier I____ I____

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____, împotriva sentinței civile nr. 1328/sind din 10.09.2015 pronunțată de Tribunalul B_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registraturii răspuns la întâmpinare din partea apelantei reclamante.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 11 noiembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 18 noiembrie 2015.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1328/sind din 10.09.2015 pronunțată de Tribunalul B_____ a respins acțiunea formulată de către reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, în calitate de creditor al ________. COMSER SRL - în faliment - în contradictoriu cu pârâtul B____ G___, ca fiind nefondată. Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii judecătorul sindic a constatat că acțiunea este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din conținutul raportului final întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei, nu au fost identificate fapte de natură a atrage răspunderea patrimonială a fostului administrator al debitoarei iar evidența contabilă a debitoarei a fost predată de către pârât lichidatorului judiciar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 28 din legea insolvenței.

De asemenea, s-a constatat din analiza înscrisurilor depuse de către pârât, că pentru neplata la timp a debitelor acumulate către bugetul statului, societatea a fost sancționată inițial cu avertisment iar ulterior, bunurile acesteia, respectiv un autovehicul proprietatea debitoarei, a fost executat silit de către reclamantă în vederea recuperării debitelor.

Mai mult, martora audiată în instanță a precizat că evidența contabilă a societății a fost ținută de un contabil angajat, declarațiile obligatorii fiind depuse în termen, apoi toate documentele contabile ale societății fiind predate lichidatorului judiciar.

Față de probatoriul administrat, judecătorul sindic a constatat că susținerile reclamantei din cererea introductivă de instanță nu sunt dovedite, nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză și nu s - a făcut dovada comiterii vreuneia dintre faptele indicate prin acțiunea introductivă de instanță, astfel încât, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 138 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006, nefiind indicate în concret faptele posibil să fi fost comise de către pârât.

Potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea insolvenței răspunderea patrimonială a conducătorilor persoanei juridice poate fi antrenată în situația în care aceștia au contribuit la ajungerea societății în această stare prin una din faptele expres și limitativ prevăzute la literele a - g.

Atât săvârșirea faptelor cât și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu trebuie probate, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod Civil, potrivit cărora, cel ce face o afirmație în fața instanței este obligat să o dovedească.

Nu au fost reținute susținerile reclamantei potrivit cărora din culpa pârâtului creanțele creditoarei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ au rămas neacoperite, întrucât, acest aspect privește insolvabilitatea și nu insolvența, iar simpla prezumție că starea de insolvență a intervenit din culpa pârâtului nu se justifică, aceste aspecte fiind înlăturate de lichidatorul judiciar la momentul analizei situației debitoarei.

În contextul invocat mai sus, pe lângă faptă și prejudiciul invocat de reclamantă prin acțiune, au rămas nedovedite celelalte condiții legale la care se referă în mod specific și cumulativ dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, referitoare la vinovăția pârâtului și la raportul de cauzalitate între pretinsele fapte săvârșite și prejudiciul produs.

În speța de față, din înscrisurile depuse rezultă cu certitudine că societatea ________ COMSERV SRL a acumulat debite de plată către bugetul statului iar acestea au acumulat la rândul lor accesorii ceea ce a condus la imposibilitatea redresării societății.

De altfel, contabilitatea societății a fost predată lichidatorului ceea ce denotă că a fost ținută în conformitate cu legea, iar pentru acoperirea cel puțin parțială a creanței, reclamanta a procedat la executarea silită a averii debitoarei.

Faptul că nu a fost posibilă acoperirea întregii creanțe nu poate fi de natură a conduce la angajarea răspunderii materiale a pârâtului, nefiind indicate în concret fapte comise de către acesta.

Pentru aceste considerente, constatând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 138 din legea 85/2006, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului B____ G___, judecătorul sindic a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ solicitând admiterea acțiunii în atragerea răspunderii pârâtului față de faptul că nu s-au predat actele contabile ale societății, activele și gestiunea debitoarei. Din ultimul bilanț contabil de la 31.12.2010 rezultă că în patrimoniul societății figurau active circulante de 73.800 lei care nu au fost identificate de lichidatorul judiciar. Prin modul deficitar de organizare a contabilității s-a generat starea de insolvență a societății, raportul de cauzalitate este evident, având în vedere că lipsirea societății de importante resurse financiare a reprezentat o împrejurare concretă aducătoare de prejudicii. Pârâtul a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit la insolvență, fiind întrunite condițiile răspunderii materiale potrivit art 138 din legea 85/2006.

Intimatul pârât a depus întâmpinare solicitând admiterea excepției lipsei calității procesual active față de faptul că o atare acțiune și recursul pot fi promovate doar de lichidatorul judiciar.

Analizând hotărârea recurată în raport cu motivul de recurs și actele dosarului, în baza art. 304 1 Cod procedură civilă se constată următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale active urmează a fi respinsă în baza art. 316 și art. 294 C.pr.civ. prin raportare la art. 138 alin.6 din legea 85/2006, reținând că o cale de atac poate fi promovată de o persoană care a avut calitatea de parte în litigiu, iar simetria cadrului procesual în recurs permite păstrarea calității de recurent a aceluiași subiect de drept. Subiecții prevăzuți de art. 138 alin. (3) din Legea nr.85/2006, respectiv administratorul judiciar, lichidatorul sau creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, au calitate procesuală pentru a introduce acțiunea de angajarea răspunderii patrimoniale, astfel că aceiași titulari ai acțiunii introductive de primă instanță au calitate subiectivă procesuală proprie în a declara recursul împotriva hotărârii de respingere a acțiunii reglementată de art. 138 alin. (1) și (3) din aceeași lege.

Această calitate procesuală activă în a exercita dreptul la recurs este recunoscută de legiuitor nu doar administratorului judiciar, respectiv lichidatorului judiciar. Astfel, așa cum s-a reținut și în cuprinsul deciziei nr. 363/2012 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 138 alin.6 se referă la situația în care administratorul/lichidatorul judiciar ar refuza să formuleze calea de atac, ori în speță nu s-a dovedit existența unui atare refuz. Nu a avut loc notificarea creditorilor cu privire la lipsa intenției lichidatorului judiciar de a declara recurs și nici convocarea adunării creditorilor pentru a se decide asupra promovării căii de atac, astfel că nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține exclusivitatea calității procesuale în competența lichidatorului judiciar. De altfel, termenul scurt pentru declararea recursului, de 7 zile de la comunicarea hotărârii, nici nu ar fi face posibilă o întrunire a adunării creditorilor în condițiile art.13 și 14 din legea 85/2006, astfel că reținând principiile reglementate de art. 6 din CEDO privind liberul acces la justiție, urmează a respinge excepția formulată.

Cu privire la aplicarea art.138 lit. a, c, d și e din Legea 85/2006 judecătorul sindic a reținut neîndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii pârâtului motivat de faptul că evidența contabilă a fost predată lichidatorului judiciar și că o parte din bunurile societății au fost executate silit de organele fiscale.

Criticile recurentei creditoare bazate doar pe bilanțul contabil din 31.12.2010 nu pot fi avute în vedere în condițiile în care cererea de deschidere a procedurii insolvenței s-a formulat la 29.03.2012, iar la dosar au fost depuse situațiile financiare aferente anilor 2011-2013, astfel că în analizarea răspunderii materiale a fostului administrator aceste înscrisuri sunt relevante. Potrivit situației financiare de la 31.12.2011 rezultă că în patrimoniul debitoarei nu mai figurau active imobilizate, nici stocuri de marfă, iar în conturile societății era suma de 12.037 lei. În bilanțul contabil de la 31.12.2013 suma rămasă în conturile societății a fost de 330 lei. Imobilizările corporale de la începutul anului 2011 în valoare de 21.424 lei nu se mai regăsesc la sfârșitul anului 2011, pârâtul justificând această împrejurare pe faptul că autoturismul ce a fost evidențiat ca activ a fost executat silit de creditoarea recurentă astfel cum rezultă din procesul verbal de licitație din 29.11.2011.

În legătură cu greșita aplicare a prevederilor art 138 lit.d din legea 85/2006 susținerile recurentei creditoare urmează a fi respinse ca nefondate având în vedere că pârâtul s-a preocupat de evidența contabilă a societății astfel cum rezultă din contractele încheiate în acest sens cu un contabil autorizat, iar actele contabile au fost predate lichidatorului judiciar care nu a identificat aspecte referitoare la ținerea unei contabilități necorespunzătoare.

Împrejurarea că societatea debitoare avea de recuperat creanțe, nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 138 alin 1 lit. a din legea insolvenței, această situație neputând fi asimilată cu folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu al pârâtului sau în interesul altei persoane , întrucât între cele două fapte nu există similitudine. Dispozițiile art. 138 lit.a din lege se referă la bunurile sau creditele persoanei juridice, or în cazul nerecuperării creanțelor, recurenta creditoare argumentează ajungerea societății debitoare în stare de insolvență pe pasivitatea pârâtului.

Dezinteresul manifestat de fostul administrator al debitoarei în sensul nerecuperării creanțelor și a neachitării datoriilor societății nu echivalează nici cu fapta prevăzută de textul de lege al art. 138 lit. c din legea insolvenței cu privire la continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți întrucât în cauză activitatea societății s-a diminuat cauza lipsei de lucrări și comenzi și nu datorită nerecuperării creanțelor. D___ constatarea faptului că debitoarea avea înregistrate în contabilitate anumite datorii nu conduce automat la incidența art.138 al.1 lit. c din lege, fiind necesar să se probeze în concret care dintre aceste creanțe nu au fost recuperate și cine a beneficiat de aceste sume de bani.

Nerecuperarea creanțelor nu constituie nici fapta prevăzută de art. 138 lit.e din legea 85/2006 în condițiile în care aceste creanțe se constituie în active circulante corect înregistrate în contabilitatea societății, aspect necontestat de recurentă, astfel încât nu se poate invoca deturnarea sau ascunderea acestor active.

Susținerile recurentei cu privire la efectele nerecuperării creanțelor față de starea de insolvență sunt parțial corecte, însă nu suficiente pentru a antrena răspunderea pârâtului întrucât nu s-a făcut dovada că pentru recuperarea creanțelor societatea avea la acea vreme resursele financiare necesare, iar pasivitatea pârâtului ar fi dus la acumularea creanțelor. Pasivitatea pârâtului nu poate fi încadrată în faptele prevăzute de art. 138 din legea 85/2006, iar imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil fostului administrator, atât timp cat aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința acestuia, iar aceste cauze au fost legate de lipsa lucrărilor și comenzilor necesare unei activități profitabile.

Nevirarea contribuției angajaților la fondul de asigurări sociale de sănătate nu poate fi încadrată nici în ipoteza art. 138 alin. 1 lit. a), nici în cea de la lit. f), nefiind, pe de o parte, în prezența unui mijloc ruinător folosit în scopul întârzierii încetării de plăți (jurisprudența consacrând ca fiind astfel de mijloace „împrumuturile oneroase angajate de administrator, vânzarea mărfurilor sau activelor la valori mai mici decât valoarea lor de achiziție, pentru a procura societății sumele necesare plății unor datorii scadente, în scopul întârzierii încetării plăților, cu consecințe negative pentru creditori”) iar, pe de altă parte, contribuțiile nevirate nu aparțin societății, ci salariaților, aceștia fiind cei prejudiciați, iar pentru recuperarea acestui prejudiciu salariații au la îndemână acțiuni specifice, în timp ce societatea este sancționabilă sub aspect contravențional sau penal.

Neplata datoriilor la scadență nu constituie o faptă prevăzută de art. 138 din legea 85/2006 cum greșit apreciază recurenta creditoare, neîntrunind condițiile prevăzute de lege. În cauză se constată că pârâtul a efectuat demersuri pentru a evita acumularea penalităților la obligațiile fiscale, astfel cum rezultă din cererea de amânare a plății datoriilor fiscale înregistrată sub nr.1548/19.01.2010, motiv pentru care nu se poate reține reaua credință a acestuia în privința gestionării activității debitoarei.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale active;

Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ împotriva sentinței civile nr.1328/SIND/10.09.2015 pronunțate de Tribunalul B_____ –secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.11.2015.

Președinte, S_____ P______ G______	Judecător, C_____ B____	Judecător, L____ F______
	Grefier, I____ I____

Red. C.B____/18.11.2015

Dact. I.I____/19.11.2015

Jud. fond : S.L.E_____