Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 1006/2015)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Decizia civilă nr. 1120

Ședința publică de la 25 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M_______ B____

Judecător A____ C_____

Grefier I____ L____ P______

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2493/11.03.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât E________ M__ FRAGKAKIS.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra apelului.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. . 2493/11.03.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu intimatul pârât E________ M__ FRAGKAKIS.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că paratul a fost administratorul debitoarei.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea paratului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.

Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că paratul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că paratul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Oricum, în ceea ce privește obligația paratului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că paratul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

În concluzie, apreciind că în speță nu este îndeplinită nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii formulate în temeiul disp. art. 138 lit. d din legea nr. 85/2006 în considerarea calității intimatului de administrator al debitoarei.

În motivarea apelului, apelanta a apreciat că prima instanță a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșită a legii, în opinia apelantei fiind îndeplinite toate condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale.

Referitor la fapta ilicită, s-au învederat instanței de apel dispozițiile legii nr. 82/1991, menționându-se că legiuitorul a instituit obligația ținerii contabilității în partidă dublă și obligația depunerii unui bilanț anual și din raportarea semestrială la organele fiscale tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. S-a menționat astfel că prin nedepunerea documentelor se creează premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat, iar neținerea contabilității în conformitate cu legea conduce la îndeplinirea condiției esențiale prevăzută expres de lit. d a art. 138 din legea nr. 85/2006.

În privința prejudiciului, s-a învederat că existența acestuia rezultă din desfășurarea procedurii de lichidare prin întocmirea tabelului final al obligațiilor debitoarei.

Sub aspectul culpei, s-a menționat că acest tip de răspundere are atât sorginte delictuală cât și contractuală, izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății l-au încheiat cu societatea, iar intimata nu a făcut dovada existenței unor cauze care să o absolve de aceste obligații contractuale.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, s-a arătat că depunerea documentelor contabile poate fi considerată o acțiune accesorie activității comerciale la care asociații sunt obligați în conformitate cu contractul de societate. S-a menționat că o societatea comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul sau asociații săi manifestă dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu legea, singurul rezultat al acestui dezinteres fiind falimentul societății. Acesta este în opinia apelantei legătura de cauzalitate dintre faptele culpabile ale administratorului ce constă în neîndeplinirea obligațiilor legale și prejudiciul creat creditorilor prin _______________________________.

S-a mai arătat că în încadrarea faptelor la art. 138 lit. d apelanta a avut în vedere faptul că nu au fost depuse documentele contabile, ceea ce reiese din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar.

Sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R____ sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau să fie plătite de către societate din încasări. Neplata lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către administrator în îndeplinirea obligațiilor legale și contractuale (vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit este obligație legală).

Urmare a activității desfășurate de administratorul societății, societatea a intrat în încetare de plați, și pe cale de consecință în faliment, recurenta fiind prejudiciată prin neplata impozitelor și taxelor, dobânzilor și penalităților aferente acestora.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile din Legea nr. 85/2006.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476-477 N.C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Sub un prim aspect, în ceea ce privește natura juridică a răspunderii ce face obiectul analizei în prezenta cauză, se constată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Astfel, contrar susținerilor apelantei, natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, administratorului fiindu-i imputate săvârșirea unor delicte civile

și nu neexecutarea unor obligații contractuale.

Deși prin motivele de apel se expune ipoteza angajării răspunderii contractuale a intimatului, nu este oferit nici un argument în acest sens, respectiv temeiul juridic sau factual care ar îndreptăți o astfel de concluzie, manifestarea de voință a creditorului apelant pe de-o parte și a intimatului pe de altă parte în sensul de-a intra în astfel de raporturi contractuale. Împrejurarea că intimatul ar avea calitatea de mandatar al debitoarei aflată în procedura insolvenței, respectiv existența unor raporturi contractuale dintre debitoare și administratorul său izvorând din contractul de societate nu transferă automat același caracter raportului juridic pe care creditoarea îl are cu administratorul societății debitoare.

Faptele pe care apelanta-creditoare pretinde că ar fi fost săvârșite de către intimat au natura juridică a unor delicte civile, situație în care sunt aplicabile regulile acestei forme de răspundere, nefiind prezumat nici un element dintre cele care intră în structura răspunderii civile delictuale.

În consecință, fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

În ceea ce privește delictul imputat intimatului din cauză, Curtea reține că potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”

Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.

Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.

Analizând motivele invocate de apelantă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, că Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, în cauză, apelanta nu a dovedit actele ce ar fi fost comise de intimată și care s-ar încadra în conținutul faptei ilicite a ținerii unei contabilități fictive ori în neconformitate cu legea și nici operațiunile materiale prin care pârâta ar fi distrus ori ascuns documente contabile ale societății debitoare.

Împrejurarea că debitoarea nu a depus documentele financiar - contabile nu are valoarea unei prezumții a neținerii contabilității, a ținerii unei contabilități fictive sau în neconformitate cu legea, respectiv a sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, câtă vreme nu este realizată proba concretă a acestor fapte limitativ stabilite de lege. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat atragerea răspunderii administratorilor pentru nerespectarea anumitor dispoziții ale legii contabilității, ar fi reglementat expres acest aspect în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Apelanta avea obligația de-a proba că pârâtul administrator al societății a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce presupune probarea caracterului fictiv, a faptei de distrugere sau sustragere a actelor financiare, respectiv dovedirea ținerii contabilității cu încălcarea legii, indicându-se efectiv, în concret, care anume prevederi legale au fost încălcate și în ce mod. În plus, se impunea și dovedirea legăturii cauzale dintre fapte și prejudiciu - instalarea stării de insolvență tocmai ca efect al ținerii neconforme a contabilității, aspect de asemenea neacoperit din punct de vedere probator de către apelantă.

Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 alin. 1 NCpc, va respinge apelul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, _____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2493/11.03.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât E________ M__ FRAGKAKIS, cu ultimul domiciliu în București, _______________________-115, ____________, ____________, citat și prin afișare la ușa instanței, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 25.06.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M_______ B____ A____ C_____

GREFIER

I____ L____ P______

Red. jud. MB/Thred.jud.MB

4 ex./07.07.2015

……………………………………..

Tribunalul București secția a VII a civilă

Judecător sindic M_____ M______