Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:014.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-F_______

SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 218/2016

Ședința publică de la 10 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE D__ A______

Grefier A_____ M______

Pe rol judecarea cauzei F_______ privind pe reclamant D.G.R.F.P. IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe pârât P_________ D__ N___, având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 3.02.2016, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

JUDECĂTORUL-SINDIC,

Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX reprezentanții reclamatei D____ Iași – AFPM Iași au solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului P_________ D__ N___ administrator statutar al debitoarei falite ______________ CONSTRUCT SRL pentru prejudiciul patrimonial produs creditorului bugetar în sumă de xxxxxx lei.

În urma analizei financiar-fiscale desfășurată de reprezentanții creditorului bugetar s-a sintetizat faptul că pârâtul a omis să depună declarațiile fiscale. Totodată, administratorul statutar nu s-a mai preocupat de ținerea evidenței financiare, a acumulat datorii, fapt ce conduce la concluzia că pârâtul a continuat activitatea în interes personal.

Au precizat că administratorul statutar al debitoarei a dat dovadă de pasivitate în ceea ce privește situația societății debitoare și deși se afla într-o stare iminentă de insolvență a refuzat să formuleze cerere în conformitate cu disp. art. 27, alin. 1 din legea 85/2006, dispunând continuarea în interes personal a activității care ducea vădit la încetarea activității persoanei juridice. S-a apreciat că societatea a avut capacitate de plată pentru achitarea datoriilor, dar administratorul statutar nu a depus diligențe în vederea recuperării creanțelor de la debitorii cărora societatea le-a furnizat produse și servicii.

Mai susțin reprezentanții reclamantei că prin faptul că nu s-au depus cuvenitele raportări fiscale, omițându-se informarea organelor statului asupra activității derulate reiese intenția pârâtului de a ascunde operațiunile societății și veniturile încasate, concluzionând că pârâtul a continuat să facă în interes personal comerț.

Astfel pârâtul se face vinovat de faptele prev. de art. 138, alin. 1, lit. a, c și d din legea 85/2006.

Apreciază că în acest fel subzistă o prezumție de fraudare a legii, de ascundere a patrimoniului față de creditori, de sustragere de la controlul statului, culminând cu conducerea și ajungerea debitoarei în incapacitate de plată.

Susținând că în ceea ce îl privește pe pârât au fost dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat creditorilor, invocând disp. art. 138, lit. a, c și d din legea 85/2006, reclamantul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea acestuia să suporte din averea proprie debitul falitei.

Instanța a dispus comunicarea duplicatului cererii și a dispus citarea pârâtului.

La data de 11.03.2015 pârâtul formulează și depune la dosar întâmpinare motivând că reprezentanții reclamantei nu au dovedit legătura de cauzalitate necesară pentru stabilirea vinovăției dintre prejudiciul produs creditorului bugetar și activitatea culpabilă, cu intenție a pârâților. Susține că reprezentanții creditorului s-au limitat a face doar simple aprecieri în ceea ce privește vinovăția pârâtului concluzionând asupra acestora din analiza indicatorilor financiari ai debitorului. În dovedirea apărării depune înscrisuri. În dovedirea apărării depune înscrisuri; nu în ultimul rând susține că în conformitate cu analiza economico-financiară pe care lichidatorul judiciar a făcut-o debitorului s-a reținut că insolvența societății se datorează unor cauze obiective, majoritatea externe falitei, fără a fi imputabilă unor persoane.

La termenul de judecată din 03.02.2016 instanța a acordat cuvântul asupra fondului cererii și primind concluziile pârâtului scrise reține următoarele aspecte:

Astfel se reține că situația economico-financiară a debitorului a avut de suferit ca urmare a mediului economic, a politicii bugetare precum și a faptului că datoriile au crescut exponențial în condițiile specificului activității – construcții - creditării societății de către pârât și scăderii volumului vânzărilor. Totodată blocajul financiar a survenit în mod agresiv din moment ce lichiditățile din piață s-au diminuat considerabil, iar recuperarea creanțelor de la partenerii comerciali a devenit foarte dificilă. Mai mult chiar s-a remarcat intenția administratorului statutar de a plăti datoriile societății, dar și faptul că documentele solicitate de către lichidatorul judiciar au fost predate, chiar dacă aceasta s-a făcut cu întârziere

Pentru a se reține răspunderea patrimonială personală a organelor de conducere ale debitorului este necesar ca reprezentanții reclamantei să facă dovada concretă a celor invocate în petitul cererii.

Astfel, nu a rezultat din nici o dovadă concretă faptul că pârâtul a utilizat fonduri din averea debitorului pentru folosul său propriu, intenționând astfel să producă prejudicii patrimoniale creditorului bugetar, faptul acumulării de datorii constituind un aspect care nu a putut fi controlat și stopat de către pârât.

Activitatea pârâtului de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cel dintâi. S-a dedus că administratorul statutar a mizat pe redresarea situației financiare a societății, dar mediul economic nu a fost propice acestui efect, datoriile generate crescând și conducând la declinul acesteia.

Această activitate este sancționată de către disp. art. 138, lit. c din lege în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor.

Ori reclamanta s-au limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâtului, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei. Totodată, cu ocazia analizei economico-financiare pe care lichidatorul judiciar a efectuat-o în ceea ce privește starea debitorului, a concluzionat că pârâtul nu se face vinovat de blocajul societății și de _________________________________ de plată.

Prezumția invocată de către reprezentanții reclamantei nu are la bază un suport probatoriu adecvat, ea fiind rezultatul analizei datelor înscrise în raportările fiscale ale debitorului pe baza cărora aceștia au făcut deducții de vinovăție a pârâtului.

Prin urmare nu se poate reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâtul a continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.

Prezumția de vinovăție pe care reprezentanții creditorului bugetar și-au întemeiat cererea nu poate fi avută în vedere decât în coroborare cu susțineri concrete care să sublinieze vinovăția intențională a pârâtului.

Pe de altă parte neținerea contabilității conforme legii – art. 138, lit. d - nu poate constitui în sine o condiție singulară pentru a atrage răspunderea patrimonială; aceasta întrucât nu se poate deduce legătura de cauzalitate necesară dintre neținerea contabilității și aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată și ulterior în insolvență.

În susținerea celor afirmate reprezentanții reclamantei nu au făcut decât să prezume fără nici un fel de dovadă concretă că pârâtul a desfășurat o activitate în urma căruia în mod intenționat și premeditat creditorul bugetar ar fi suferit un prejudiciu patrimonial.

Fără dovada concretă a faptului vinovăției pârâtului, doar în baza concluziilor singulare că nu au fost recuperate creanțele debitorului de la alți parteneri comerciali și că nu au mai fost făcute cuvenitele raportări fiscale cererea formulată nu poate fi primită.

În consecință instanța consideră că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, urmând să respingă cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată reprezentanții reclamatei AJFP Iași de în contradictoriu cu pârâtul P_________ D__ N___ cu sediul procesual ales la cab. av. C_______ D______ I____ din Iași, _________________, parter.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi 10.02.2016 în ședință publică.

Red./Tehnored. D.A.

Ex. 2/15.02.2016