Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 2684/2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 46/2014

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V_______ D_______

JUDECĂTOR A____ P______

JUDECĂTOR I_____ G________

GREFIER M_____ I______

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr. 4968/20.05.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____ C______ Z____.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.p.c. precum și faptul că intimatul a transmis prin fax o cerere prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.

Curtea, deliberând asupra cererii de amânare a cauzei formulată de intimat, în temeiul art. 156 C.p.c. o respinge, având în vedere că intimatul a primit citația din data de 27.08.2013 și apreciază că acesta a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Constată că, prin sentința civilă nr. 4968/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-a respins cererea formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în calitate de creditor unic, privind atragerea răspunderii pârâtului Z____ C______ I____, în calitate de fost administrator al debitoarei _______________________ SRL.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut că, pentru aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din lege, reclamanta ar fi trebuit să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale în materia răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ. și a condițiilor speciale desprinse din art. 138, faptele ilicite fiind numai cele enumerate în mod expres în acest text de lege.

Pe baza materialului probator administrat, instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada existenței faptelor invocate în cuprinsul cererii doar în plan teoretic și nici a legăturii de cauzalitate dintre asemenea fapte și starea de insolvență a debitoarei

De asemenea, a apreciat că nedepunerea actelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură să determine apariția insolvenței, aceasta constituind o contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 147 din aceiași lege, sancționată ca atare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.

În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată aplicând greșit legea, invocând astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Recurenta a precizat că din nedepunerea la organele fiscale a declarațiilor fiscale și a bilanțului contabil, precum și nedepunerea actelor contabile la dosarul de insolvență rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea pentru a se ascunde modul de folosire a activelor societății și de a fi împiedicat lichidatorului judiciar verifice legalitatea desfășurării activității societății și cauzele concrete care au condus la încetare de plăți.

Totodată, recurenta a arătat că răspunderea intimatului, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, cu mai multă rigurozitate, în sensul că aceasta devine aplicabilă chiar și în situația în care fapta sa a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului constând în aducerea societății în stare de insolvență și că legătura de cauzalitate între fapta reclamată și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de fostul administrator în bunul mers al societății, acesta urmărind doar realizarea propriilor interese.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Recurenta a afirmat că intimatul pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea obligației de a depunere a bilanțurilor contabile, a declarațiilor privind obligațiile de plată către bugetul de stat și decontări TVA. Or, recurenta nu a dovedit că nedepunerea la organele fiscale a acestor declarații și bilanțuri contabile ar fi determinat apariția insolvenței. Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312(1) C.p.civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr. 4968/20.05.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Z____ I____ C______.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,

V_______ D_______ A____ P______ I_____ G________

GREFIER,

M_____ I______

Red. /Dact. – VD

Ex.: 2/21.01.2014

Judecător fond: N______ P________

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă