R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

DECIZIA CIVILĂ NR. 86/A

Ședința publică de la 19.01.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE M______ P______

Judecător: C_______ G_______ I___

Grefier M_____ A____ P________

********

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice împotriva împotriva sentinței civile nr. 7176/22.09.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă D____ S____.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a prezentat tatăl pârâtei care a arătat că dorește să depună la dosarul cauzei două chitanțe pentru încasare de impozite, taxe și contribuții despre care arată că reprezintă dovada achitării sumei datorate de pârâtă reclamantei.

La solicitarea instanței acesta arată că nu are un mandat de reprezentare din partea pârâtei asupra sa dar a achitat sumele menționate în chitanțele depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:

Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, creditorul Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 1 București a chemat în judecată pârâta D____ S____, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl oblige la suportarea pasivului debitorului ___________________ SRL în cuantum de 1533 lei.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 7176/22.09.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâta a fost administratorul debitorului.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, reținem că în speță nu s-a făcut in nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.

În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.

Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.

Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea reclamantului Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 1 București, în contradictoriu cu pârâta D____ S____, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.

In motivarea apelului s-a arătat, că reprezentanta societății debitoare avea obligația de a nu dispune continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi astfel cum rezultă din raportul privind cauzele sau împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, raport întocmit de lichidatorul judiciar.

De asemenea, culpa pârâtei constă și în faptul că deși avea obligația să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, conform art. 27 din lege, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență acestea nu a formulat o astfel de cerere.

A arătat că potrivit dispozițiilor legii nr. 82/1991, art. 1 alin.1 , art. 73 alin.1 lit c și art. 73 alin.2, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor ținute de lege și corecta lor ținere.

A susținut că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită culpabilă a administratorului, constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Conchizând, a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și obligarea pârâtei la plata pasivului neacoperit respectiv a obligațiilor debitoarei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 446, 470 NC.PC., Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990.

În temeiul art. 223 alin.3 N.C.P.C a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.

Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

Potrivit art. 10 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.

Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.

Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.

Curtea reține că prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.

În aceste condiții Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe acest text de lege având un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale a societății cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor.

Curtea constată susținerile apelantei neîntemeiate deoarece în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Se reține, sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, că apelanta, deși a invocat aceste prevederi nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către pârâte s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

În speță, cum s-a arătat, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtei de administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.

De asemenea, împrejurarea că într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență " nu este suficientă pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății.

De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138, având în vedere că acestea sunt simple afirmații nesusținute de nici un alt mijloc de probă.

Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de ele au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență reiterând principiul de bază potrivit căruia nici o răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Descrierea generică a faptei prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de recurs, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.

Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 480 N.CP.C., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către reclamanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în sector 2, București, _____________________, împotriva sentinței civile nr. 7176/22.09.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă D____ S____ cu domiciliul în sector 1, București, __________________. 96 ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19.01.2016

Președinte, M______ P______		Judecător, C_______ G_______ I___
	Grefier, M_____ A____ P________

Red.dact. M.P.

4 ex./21.01.2016

________________________>

Tribunalul București – Secția a VII a Civilă

Judecător sindic: G______ L____ D______