Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1199
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ VINȚANU
Judecător A__ M____ S____ U________
Grefier C_______ M_____
****************
Pe rol judecarea cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2055/27.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât R________ M____.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
Deliberând asupra apelului constată că:
Prin sentința civilă nr. 2055 din 27.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a respins ca neintemeiata cererea formulată de reclamanta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu pârâtul R________ M____.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătorul sindic a reținut, în esență, că în ceea ce privește fapta prevăzuta de dispozițiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este în măsura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie sa se arate în concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte în concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul ca acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Totodată, nu exista legătura de cauzalitate între neformularea cererii de deschidere a procedurii și starea de insolventa a debitorului, aceasta din urma fiind anterioara cererii, aspect ce rezulta din formularea dispozitiilor art. 27 din legea insolventei - formularea cererii în termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea conform legii nu este de natura sa atraga raspunderea lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei.
Deși susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu interpretarea greșită a legii, apelanta nu aduce nicio critică de nelegalitate a sentinței. „Motivarea” apelului constă în reluarea susținerilor din cererea introductivă de instanță.
Analizând sentința atacată, în raport de probele administrate, susținerile apelantei și temeiul de drept invocat, Curtea apreciază că apelul este nefondat.
Astfel, sub aspectul faptei săvârșită de art. 138 alin (1) lit c, din lgnr.85/2006, Curtea constată că reclamanta creditoare nu a administrat nicio dovadă în sensul că pârâta a dispus în interes personal continuarea activității care a condus în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți. Pentru nerespectarea obligației debitorului aflat în încetare de plăți de a se adresa tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii de reorganizare judiciara și faliment în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, nu este instituita o sancțiune care să conducă la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea 85/2006. Aceasta din urma prevedere legala încriminează o fapta distincta de obligația stabilita prin art. 27 din lege, impunând condiția continuării activității de către membrii organelor de conducere în interes propriu.
Sub aspectul săvârșirii faptei rpevăzute de art. 138 alin (1) lit d din legea insolvenței, Curtea reține, în primul rând că, sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea art. 138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile.
Pentru a putea fi reținut că pârâta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditorul trebuia să probeze faptele prin care au fost încălcate prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între faptele pârâtei și starea de insolvență a societății. Creditorul nu a arătat în concret care dispoziții din legea contabilității au fost încălcate , prin prisma cărora să se poată retine , raportat la probele administrate în cauza, săvârșirea faptelor prevăzute la art.138 lit. d) din lege în sarcina pârâtei .
Față de cele expuse, în temeiul art. 480 alin (1) Cod de procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în sector 2, București, ______________________ împotriva sentinței civile nr.2055/27.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât R________ M____, cu domiciliul în Râca, J____ Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2015.
Președinte, G_______ VINȚANU |
|
Judecător, A__ M____ S____ U________ |
|
Grefier, C_______ M_____ |
|
Red.Jud.G.V.
Tehnored.A.A.
Ex. 4 /26.10.2015
___________________________>
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător fond: S_________ O___