R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

(Număr în format vechi XXXXXXXXX)

DECIZIA CIVILĂ NR.1570/2015

Ședința publică de la 19 octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: F____ L_____ ȘALAR

JUDECĂTOR: M____ C_______ S______

GREFIER: V______ G___

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta–creditoare DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr.3178 din 02.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât L_______ D__ G______.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului de față, constată :

Prin sentința civilă nr. 3178 din 02.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a Vll-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, împotriva pârâtului L_______ D__-G______.

În motivarea sentinței, instanța a reținut următoarele :

Reclamantul creditorul Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 5 București susține că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de către pârâtă în calitate de administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de acesta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. c și d) din Legea nr.85/2006, și anume ,,au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți,, și respectiv ,, de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea ,,

În ce privește existența acestor fapte, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârâtă și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâta ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.

Instanța nu poate retine in raport de probele administrate ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei împotriva căreia este exercitata acțiunea in răspundere civila.

Raportul cauzal trebuie sa existe intre fapta reclamata prevăzuta de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.

Din cererea formulata, așa cum s-a menționat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de către parat si starea de insolventa a debitoarei.

Esențial din punctul de vedere al reclamantei, pentru susținerea temeiniciei cererii promovate de către aceasta, este pasivitatea paratului la realizarea obligației sale legale, obligație conținuta de art. 27 si 28 din Legea nr. 85/2006. Insa împrejurarea ca paratul nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele enumerate de art. 28 din Legea nr.85/2006, ceea ce prezuma legal simplu neținerea contabilității, nu poate fi considerata,in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate , deoarece, funcția probatorie a prezumției judiciare este limitata prin art. 1203 Cod civil.

De asemenea, împrejurarea ca paratul nu a acționat cu formularea unei cereri de declanșare a procedurii insolventei in condițiile art. 27 din Legea nr.85/2006, chiar si atunci când insolventa era instalata prin neplata, in 30 de zile de la scadenta a datoriilor bănești din lipsa de lichidități disponibile, nu face o dovada asupra interesului cu care paratul a rămas in inacțiune si daca aceasta s-a subordonat scopului de a continua activitatea societății interesul personal al celui chemat sa răspundă in temeiul art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006.

În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit. d teza III din lege), instanța constată că reclamantul nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtei ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului său de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtei de a-i prejudicia pe creditori. Reclamantul se limitează la supoziții nedovedite privind urmărirea de pârâtă a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia.

În ce privește fapta de a continua o activitate care ducea în mod vădit la încetare de plăți invocată de creditor nu se indică în ce a constat această continuare de activitate astfel că susținerea este neîntemeiată.

În concluzie, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârâtă a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit. c și d) din Legea nr.85/2006 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite condițiile de existență cumulative ale răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege,.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate.

În motivarea apelului, apelanta a susținut următoarele :

Atât timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost ținuta contabilitatea in conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".

Or, in cazul răspunderii contractuale, culpa paraților este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil raportat la art. 138 lit, d) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991 :"Societătile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste si celelalte persoane juridice au obligația să organizeze si să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.

Obligativitatea întocmirii si depunerii bilanțurilor/raportări contabile semestriale este prevăzuta in Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, precum si in Legea contabilității nr. 82/1991 (art. 27 alin. 1).

Prin raportul întocmit in conformitate cu prevederile art. 59 din legea insolventei comunicat prin email in data de 08.04.2014 rezulta ca paratul sus menționat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.

De asemenea, din informațiile furnizate de Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice, debitoarea nu figurează in ultimii 5 ani, cu următoarele declarații fiscale nedepuse : declaratia privind obligațiile de plata la bugetul de stat (DIOO) pentru lunile iunie, septembrie, decembrie 2009 si perioada decembrie 2010 – septembrie 2013 (trimestrial); raportări contabile/ bilanțuri pentru perioada pentru 30.06.2009 si pentru perioada 31.12.2010 – 30.06.2013, rezultând faptul ca, paratul sus menționat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata, fapt ce face imposibila stabilirea obligațiilor fata de bugetul de stat pentru aceasta perioada.

Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita răspunderea civila a unei persoane este necesar sa se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila si prejudiciul cauzat.

Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.

Creditorul a suferit un prejudiciu a cărei existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea S.C. TEAM SPIRIT S.R.L. a ajuns in încetare de plați si ca împotriva acesteia a fost declanșata procedura alimentului.

Acumularea de datorii sl alte restante neachitate la termen, opinam faptul ca, administratorul a omis cu buna știința, de indata ce a observat ca societatea se afla in Iminenta stare de plati, sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății

Aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avându-se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.

Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorului, constând in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus creditorilor prin ______________________ societății.

In cazul de fata, inacțiunea consta in nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilității, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Din modul in care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca simplul fapt ca acesta a dispus in interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea in încetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civila obișnuita.

De asemenea, inacțiunea constând in nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația tinerii contabilității este evidenta prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat sa se ascundă modul in care au fost folosite bunurile societății, cat si disponibilitățile bănești ale societății debitoare.

In ceea ce privește interpretarea dispozițiilor lit c) trebuie plecat de la scopul urmărit de legiuitor atunci când a edictat norma de drept analizata.

Astfel scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, întemeiat pe doua principii fata de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societăților comerciale fata de faptele administratorilor acestora care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in încetare de plați; principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciaza pe ceilalți creditori.

In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din legea insolventei in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 zile de la apariția stării de insolventa" si ca "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta."

Rezulta ca, administratorii unei societăți sunt obligați sa solicite ei însuși aplicarea dispozițiilor legii insolventei, nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar si in situația in care aceasta stare este iminenta.

In acest sens, pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 zile de la apariția stării de insolventa. In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încalcă, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.

Fapta ilicita a administratorului societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca, a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.

Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta deriva din starea de insolventa a debitorului si consta in imposibilitatea recuperării integrale, in condițiile normale si la scadenta a datoriilor, astfel cum rezulta din tabelul obligațiilor debitoarei.

Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății.

Consideram ca, in vederea unei juste soluționări a cauzei, instanța de judecata ar trebui sa alba in vedere atât informațiile transmise de către instituția noastră cat si informațiile suplimentare prezentate de către lichidatorul judiciar prin rapoartele sale de activitate referitor la modul in care administratorul societății debitoare si-a îndeplinit obligațiile legale in ceea ce privește organizarea si conducerea contabilității pe tot parcursul desfășurării activității de comerț.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 și urm. Cod Procedura Civilă, Legea 85/2006.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, de natură delictuală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Fiind o răspundere delictuală înseamnă că pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 – 999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, aspect ce rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului a cauza.

Apelanta a susținut incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006.

Pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Simpla continuare a unei activități nerentabile nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâtului privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.

În ce privește încălcarea obligației de la art. 27 alin. 1 din lege, aceasta este, cronologic, ulterioară apariției stării de insolvență, astfel că nu poate reprezenta o cauză a acestei stări.

Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele enumerate de lege s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. d, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, reclamanta nu a explicat și dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și starea de insolvență a debitoarei.

Astfel, chiar dacă se poate reține existența faptei ilicite de a nu ține contabilitatea conform legii din faptul nepredării documentelor, aceasta nu duce automat la dovedirea și celorlalte condiții ale răspunderii. Ținând seama de natura delictuală a acestui tip de răspundere, condițiile nu se prezumă, ci trebuie dovedite.

În ceea ce privește susținerile apelantei referitoare la răspunderea de natură contractuală izvorâtă din calitatea de mandatar a administratorului, acestea nu pot fi reținute, căci, în cauză, apelanta-creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâților prin acesta. D___ în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.

Prin urmare, Curtea apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, _____________________, sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 3178/02.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât L_______ D__ G______, domiciliat în București, ____________________, ___________, _______________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

F.L. ȘALAR M. C. S______

GREFIER,

V. G___

Red.Jud.Ș.F.L./19.11.2015

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București

Președinte: N_______ N.M.