Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1191/2015

Ședința publică de la 09 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V_______ D_______

JUDECĂTOR I_____ G________

GREFIER M_____ I______

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta DM I_____ C______ IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei INDUSTRIAL TRADING SRL împotriva sentinței civile nr. 1600 din data de 17.02.2015 pronunțate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în contradictoriu cu intimații N______ Ș_____ și C____ P___ D_____.

La apelul nominal făcut în ședință au răspuns intimații prin avocat A________ C____ cu delegație la dosar, lipsind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea acordă intimaților cuvântul pe cereri prealabile și pe probe:

Intimații prin avocat, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimaților cuvântul pe cererea de apel.

Intimații prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. În combaterea apelului, arată că nu s-au administrat probe care să ducă la atragerea răspunderii administratorilor, cu privire la dispozițiile art. 329 C.p.c., invocate de apelantă, arată că apelanta se află într-o gravă confuzie având în vedere că apelanta nu a dorit să administreze proba cu martori iar alegațiile acesteia nefiind dovedite prin eventualele înscrisuri din dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reține pricina spre soluționare.

C U R T E A

Constată că, prin sentința civilă nr. 1600/17.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, s-a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar DM I_____ C______ IPURL privind atragerea răspunderii pârâților N______ Ș_____ și C____ P___ D_____, în calitate de fost administrator al debitoarei _________________________.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut că, pentru aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. a) și d) din lege invocate, lichidatorul ar fi trebuit să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale în materia răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ. și a condițiilor speciale desprinse din art. 138, faptele ilicite fiind numai cele enumerate în mod expres în acest text de lege.

Pe baza materialului probator administrat, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada existenței faptelor invocate în cuprinsul cererii doar în plan teoretic și nici a legăturii de cauzalitate dintre asemenea fapte și starea de insolvență a debitoarei

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel lichidatorul judiciar DM I_____ C______ IPURL solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii și obligării pârâților la suportarea pasivului debitoarei.

În motivare, apelantul a susținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, pârâții, administratori, dar și asociați ai societății debitoare, au utilizat bunurile societății cel puțin în parte atât timp cât activele existente în patrimoniul societății la data 31.12.2008 nu au fost valorificate pentru plata datoriilor sociale și nici nu au fost predate lichidatorului..

Lichidatorul judiciar a precizat că din nedepunerea actelor contabile la dosarul de insolvență rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea pentru a se ascunde modul de folosire a activelor societății și de a fi împiedicat lichidatorului judiciar verifice legalitatea desfășurării activității societății și cauzele concrete care au condus la încetare de plăți.

În drept, a invocat dispozițiile art. 466 și urm. C.p.civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 08.06.2015, intimații N______ Ș_____ și C____ P___ D_____ au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale. Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelantul a susținut aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Apelantul a afirmat că intimații se fac vinovați de fapte prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea în mod constant a obligației de depunere a bilanțurilor contabile sau a declarațiilor privind obligațiile de plată către bugetul de stat. Or, apelantul nu a dovedit că nedepunerea la organele fiscale a acestor declarații și bilanțuri contabile ar fi determinat apariția insolvenței.

De asemenea, apreciem că nedepunerea actelor contabile în dosarul de insolvență și neasigurarea publicității acestora nu pot fi asimilate neîndeplinirii obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea și nu sunt de natură să determine apariția insolvenței, pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, aceste fapte constituind o contravenție în conformitate cu dispozițiile legii contabilității, sancționată ca atare. Pe de altă parte, neprezentarea tuturor documentelor contabile prevăzute de art. 28 din lege, din care extrage prezumția neținerii unei contabilități în condițiile legii și a deturnării bunurilor, nu ar putea ab initio atrage ________________________________ insolvență fiind vorba de o faptă ce ar fi avut loc după deschiderea dosarului de insolvență.

Totodată, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 lit. a) din lege, lichidatorul ar fi trebuit să dovedească, în concret, că pârâții, asociați și administratori, au deturnat sau ascuns parte din activul societății, simpla neidentificare faptică a unor active evidențiate scriptic în situațiile financiare sau în contractele încheiate în numele societății neantrenând răspunderea fostului administrator.

Simplele aserțiuni ale apelantului, nesusținute de nici o probă, altele decât propriile constatări, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 C.p.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților - pârâți săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 480(1) NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta DM I_____ C______ IPURL împotriva sentinței civile nr. 1600/17.02.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații N______ Ș_____ și C____ P___ D_____.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

V_______ D_______ I_____ G________ M_____ I______

Red. /Dact. – VD / Ex.: 2

Judecător fond: S____ F_________ I___

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă