Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:010.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 54/2016

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G_______ P_____

Judecător E____ G________

Grefier A__-M____ P________

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de apelantul M________ A_____ M_____ în contradictoriu cu lichidatorul C.I.I. N_______ E_____ E______ - în calitate de lichidator judiciar S.C. "Consultancy & Services Production" S.R.L, împotriva sentinței civile nr. 1221/01.07.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 12.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 1221/01.07.2015 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă cererea formulata de C.I.I. N_______ E_____ E______, în calitate de lichidator judiciar al S.C. „Consultancy & Services-Production” S.R.L. Iași, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului M________ A_____ M_____.

A fost stabilită răspunderea personală a pârâtului M________ A_____ M_____ pentru pasivul S.C. „Consultancy & Services-Production” S.R.L. IAȘI, în sensul că a fost obligat acesta să acopere pasivul rămas neacoperit al debitoarei, până la concurența sumei de 21.707 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, s – a dispus ca executarea silită a sentinței să se efectueze în condițiile art. 142 alin. 2, la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția sa de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 1409/S/04.07.2014 a Tribunalului Iași, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței în față de debitoarea S.C. „Consultancy & Services-Production” S.R.L. Iași.

Conform relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, pârâtul figurează ca și administrator statutar al debitoarei.

Din raportul cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar a rezultat că starea de insolvență se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății. A apreciat lichidatorul judiciar că, în cauză, nu ar exista premisele aplicării art. 138.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat a susținut reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun, specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina administratorului societății debitoare.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, tribunalul a reținut că reclamantul, prin cererea sa, a imputat pârâtului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței.

In speță, una dintre faptele imputate pârâtului este cea prevazuta de dispozitiile art 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora antrenarea raspunderii civile delictuale a unei persoane presupune întrunirea a doua conditii: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice si crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane.

Sub acest aspect, judecătorul sindic a retinut faptul că, potrivit bilanțului aferent datei de 31.12.2011 – ultima raportare contabila întocmită de debitoare – S.C. „Consultancy & Services-Production” S.R.L. Iași avea înregistrate in evidentele contabile următoarele date: imobilizări corporale de 19.500 lei, disponibilități bănești de 75.352 lei și creanțe de recuperat de 20. 642 lei.

Dintre acestea, prezintă relevanță pentru aplicarea art. 138 alin.1 lit a din lege, următoarele: imobilizări corporale de 19. 500 lei, disponibilități bănești de 75. 352 lei.

Acestea reprezintă bunuri ale debitoarei, pe care pârâtul, in calitate de administrator statuar, le avea in posesie si administrare si avea obligația să le predea lichidatorului judiciar pentru plata creanțelor.

Pârâtul nu a predat aceste bunuri si nici nu a prezentat dovada modului in care acestea au fost folosite

Așa fiind, instanța a reținut ca, prin faptele stabilite în sarcina sa, pârâtul a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolventa, încălcând obligații elementare instituite în sarcina oricărui administrator, valoarea prejudiciului cauzat debitoarei fiind egala cu valoarea bunurilor enumerate .

În ceea ce privește vinovăția, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, s- a reținut că aceasta consta în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o fata de ea si de urmăririle ei la momentul la care a comis-o. Procedând la sustragerea bunurilor debitoarei de la activitatea normala a acesteia si, ulterior, de la urmărirea concursuală a creditorilor, pârâtul a avut reprezentarea diminuării patrimoniului debitoarei, rezultat pe care l-a și urmărit.

Împrejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creanțe, nu intra in sfera de aplicare a dispozițiilor art. 138 alin 1 lit. a din Legea insolventei, situația de față neputând fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al paratului sau in interesul altei persoane, întrucât intre cele doua fapte nu exista similitudine.

S- a avut însă în vedere faptul că în tabelul definitiv al creanțelor sunt înscrise creanțe în valoare de 21. 707 lei, astfel că obligația pârâtului a fost limitată la această sumă.

Dispozițiile art. 138 din lege se refera la bunurile sau creditele persoanei juridice, or in cazul de fata, reclamanta a argumentat ajungerea societății debitoare in stare de insolventă prin pasivitatea paratului in recuperarea unor creanțe ale societății debitoare si prin lipsa documentelor necesare identificării debitorilor.

Deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă, în sensul dispozițiilor art. 138 al 1 lit a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, nu a putut constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâtului.

Referitor la celelalte fapte imputate pârâtului de care reclamant, respectiv cele prevăzute de art. 138 al. 1 lit. c și d Legea nr. 85/2006, constând in nesesizarea instanței pentru declanșarea procedurii de insolvență și nepredarea documentelor contabile si in nedepunerea lor la organele abilitate, judecătorul sindic a reținut ca acestea nu sunt întemeiate.

Nesesizarea instanței pentru _______________________________ art. 27, este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută, reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a.

În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul a ținut o contabilitate fictivă sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar a susținut în raportul cauzal că, în baza actelor contabile analizate, insolvența s-a datorat unor cauze obiective.

Faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la formalitățile impuse de legislația specială fiscală, prezumție care, prin ea însăși, nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.

Pentru invocarea art. 138 lit c, reclamantului ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al său sau al altuia, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societății si, pe de alta parte, rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

M________ A_____ – M_____ a declarat apel, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului, el susține că a fost administrator statutar al societății de la data de 22.11.2005, conform mențiunilor efectuate la Oficiul Registrului Comerțului Iași, în baza certificatului de înregistrare B xxxxxxx eliberat la data 29.11.2005 si a codului unic de înregistrare atribuit in data de 23.11.2005.

Obiectul de activitate al societății era activități de consultanta pentru afaceri in management.

Arată apelantul că, încă de la începutul activității, a trebuit să se ocupe efectiv de realizarea obiectului de activitate prin efectuarea de tranzacții comerciale specifice cu diverși clienți

Susține apelantul că nu s-a indicat concret realitatea, respectiv prin care fapte săvârșite de el, în calitate de administrator statutar al societății, s-ar fi cauzat starea de insolvență societății debitoare.

Pentru a se angaja răspunderea în temeiul art. 138 din Legea insolvenței, este necesar să se facă dovada îndeplinirii următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită, prejudiciu și vinovăția (culpa făptuitorului).

Simpla invocare a dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în situația în care nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Societatea debitoare a început să aibă greutăți financiare, prin acumularea de datorii neachitate către bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, bugetele de șomaj, bugetele sociale de sănătate, în primul rând din cauza impozitului forfetar impus și reglementat de guvern, a procentului ridicat privind accesoriile suportate pentru neplată, cât și din cauza crizei economice în care a intrat economia româneasca din anul 2008.

Apelantul consideră că guvernul, prin politica sa economică, a fost cel care a adus majoritatea firmelor mici spre procedura insolvenței.

Apreciază apelantul că creditoarea a calculat dobânzile și penalitățile de întârziere foarte mari la datoria de bază astfel: debite (impozit profit) 11.305,00 lei; accesorii (majorări + penalități de întârziere) 10.402,00 lei. Practic, la un calcul sumar, la debitul datorat, în sumă de 11.305,00 lei, s-au calculat accesorii în suma de 10.402,00 lei.

S – a susținut că apelantul nu a respectat dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea 85/2006, prin care „debitorul era obligat in termen maxim de 30 de zile de la apariția stării de insolventa să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi", in momentul in care a observat ca nu a mai putut plăti datoriile.

Afirmă apelantul că nu a cunoscut despre aceste prevederi legale, neavând cunoștințe de specialitate in acest sens și, dacă ar fi știut, era foarte greu să - și dea seama și să delimiteze momentul de la care societatea intră în procesul insolvenței și de la care trebuia să calculeze termenul legal în cadrul căruia trebuie să depuna la Tribunal — Judecător Sindic o asemenea cerere.

Chiar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a introdus târziu o cerere de dizolvare către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, motiv pentru care au crescut, în continuare, obligațiile debitoarei către bugetul consolidat al statului, împovărând într-adevăr situația precară a acesteia, prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.

In acest sens, conform mențiunii nr. xxxxxx/28.11.2012, efectuata de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul I__,i societatea a fost trecuta in dizolvare judiciara, conform art.237 din Legea nr.31/1990, actualizata, motivat de neactualizarea datelor privind sediul social-sediu expirat din data de 01.11.2010.

De asemenea, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, in baza Deciziei nr.519 din 27.03.2013, a declarat societatea inactiva, iar in baza procesului verbal nr. xxxxxx din 05.12.2013 s-a declarat si starea de insolvabilitate a societății.

Astfel, debitoarea, conform sentinței civile nr. 634 din 06.04.2012 emisa de Tribunalul Iași in dosarul nr. 14.XXXXXXXXXXX, a fost dizolvată anterior formulării cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolventei.

Apelantul arată că, datorită motivelor obiective prezentate, societatea și-a întrerupt efectiv activitatea .

Din analiza fișei plătitorului se observă că au fost achitate în timp sume în contul stopajului la sursă, etc. aspect ce denotă buna credința, recunoașterea si intenția sa bună.

Consideră apelantul că solicitarea reclamantei nu este susținută de probe reale și nu se întemeiază pe fapte concrete pentru a se dovedi vinovăția, fiind doar simple supoziții si prezumții neîntemeiate.

Societatea debitoare nu a contractat credite și nu a folosit bunurile societății în folosul personal sau a altei persoane.

Învederează apelantul că nu se poate dovedi faptul că el a scos din patrimoniul societății bunuri, pe care și le-a însușit, atât timp cât nu a achiziționat niciun bun, nu a efectuat tranzacții, nu a făcut nicio plată în interes personal, mărind pasivul societății.

În acest sens, comportamentul său, care a fost apreciat în final de reclamantă ca o lipsă de pricepere în conducerea societății, fără a dovedi intenția de fraudare a interesului unicei creditoare, nu poate constitui temeiul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale.

Împrejurarea că administratorul statutar nu a depus la dispoziția lichidatorului judiciar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligațiilor de a tine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Din motive obiective nu a fost informat in scris, nu a fost contactat direct, nu a semnat corespondenta emisa in acest sens, neavând posibilitatea să depună înscrisurile impuse si toată contabilitatea societății, motivat de împrejurarea că s-a pierdut baza de date, contabilitatea fiind ținută de diverse persoane.

Reconstituirea evidentei analitice (introducerea din nou a datelor) nu a fost posibilă din motive financiare și nu se mai justifică datorita vechimii informațiilor, având in vedere ca raportările financiare au fost depuse, la termen, la organele fiscale, pana la 31.12.2011.

Susține apelantul că nu a fost contactat direct de lichidatorul judiciar pentru a depune bilanțurile contabile, raportările financiare însoțite de balanțele de verificare și anexele impuse de prevederile legale, registrele, dar nu putea prezenta din motive tehnice listările analitice și pentru motivul că nu a deținut si nu deține cunoștințe economice de specialitate si nicio persoană din cele care au ținut evidența contabilă nu a dorit să îl ajute în acest sens.

Consideră apelantul că, în prezenta speța, nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate intre faptele invocate si ajungerea societății în stare de insolventa.

La dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că ar fi schimbat destinația unor bunuri ale societății, ar fi ascuns bunuri sau drepturi patrimoniale aparținând societății sau ar fi mărit pasivul societății prin înregistrarea unor obligații patrimoniale fictive.

În perioada în care a activat, nu a contractat credite sau altfel de împrumuturi care să supună societatea la plata unor dobânzi ruinătoare și nu a efectuat tranzacții ce ar fi putut duce direct la falimentul societății.

În ceea ce privește plățile efectuate către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, precizează că cele privind stopajul la sursă au fost achitate în totalitate.

Susținerea reclamantei –creditoare, potrivit căruia se face vinovat de ajungerea societății debitoare în insolventa, ca urmare a săvârșirii unor fapte din cele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, nu este susținută de probe.

Reclamanta ar fi trebuit să indice și să probeze fapta sa, omisivă sau comisivă, prin care ar fi obținut foloase în interesul propriu.

Sarcina probei, potrivit Codului de procedura civilă, aparține celui care face o afirmație în fata instanței, invocarea prevederilor legale în conținutul cererii nefiind în mâsură să atragă în mod obligatoriu răspunderea organelor de conducere, deoarece prin Legea 85/2006 a insolvenței, cu modificările ulterioare, nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție si de răspundere în sarcina sa, prevăzându-se doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.

Reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor caracteristice necesare angajării răspunderii delictuale, condiții ce nu se prezumă.

Apelantul arată că, în cursul derulării procedurii insolvenței, nu a colaborat cu lichidatorul judiciar, întrucât nu a fost înștiințat să depună documentele la dispoziția sa, nu a semnat personal corespondenta pentru prezenta in instanța, neavând cunoștința de procedura.

Din analiza atenta a principalilor indicatori financiari prezentați in raportările financiare ce au fost depuse la organele fiscale si din informațiile oferite de pe site-ul intimatei se observa faptul că, in anii 2009 si 2010, societatea a înregistrat rezultate pozitive - profit net în sumă de 42.467,00 lei (in anul 2009), respectiv 47.392,00 lei (in anul 2010), iar in anul următor – 2011 - societatea a înregistrat declin serios, înregistrând pierdere in suma de 6.138 lei, neexistând la timpul respectiv posibilitatea de redresare motivat de obiectul principal de activitate, care a constat în activități de consultanta pentru afaceri si management.

Precizează apelantul că a deschis afacerea pentru prima data, gândindu – se ca va fi sprijinit in proiectele sale de stat, banci, etc., prin facilitați, in vederea unei creșteri economice durabile.

Contextul economic în care s-a desfășurat activitatea propriu zisă a dus la imposibilitatea de a obține in viitor rezultate pozitive, apelantul fiind constrâns la folosirea sumelor, în primul rând, pentru a achita furnizorii, salariile, utilități, etc.

Arată apelantul că, în tot acest timp, a sperat ca va găsi mijloacele necesare pentru a redresa situația financiara a societății. In acest sens, a plecat din tara in străinătate pentru a găsi clienți serioși si noi oportunități, dar fără un rezultat concret, astfel că această împrejurare a constituit un alt motiv obiectiv pentru care nu a reușit sa facă fata obligațiilor fiscale ce s-au acumulat, dublându-se.

Consideră apelantul ca a fost de buna credința, motivat si de faptul ca părinții, rudele si diverse persoane l-au ajutat cu sume de bani, pe care le-a folosit pentru a plăti din datoriile societății.

Contabilii care au ținut evidenta contabila nu l-au informat si nu i –au explicat suficient apelantului pentru ca el să înțeleagă situația financiara reala a firmei.

Practic, nu a înțeles si nu a fost informat ca nu au fost înscrise in conturi sumele aduse de el din resursele proprii (banii împrumutați de la părinții săi si din diferite surse).

Lipsa resurselor financiare a dus la imposibilitatea achitării la termen a obligațiilor fiscale către bugete, care, datorită neplății la timp și a procentelor mari impuse si aplicate de stat, practic, au dublat suma datorată.

Astfel, consideră apelantul că lipsa capitalului de lucru (lipsa unei surse de finanțare sau a unei infuzii de capital), pierderea suportului partenerilor de afaceri și a băncilor în obținerea fondurilor pentru redresare, prevederile legale înăsprite excesiv au constituit cauza obiectivă, majoră de amânare a plăților.

În fapt, în patrimoniul debitoarei nu sunt bunuri ce ar fi putut fi valorificate efectiv, nu sunt sume de bani efective în conturi sau în casieria societății pentru a fi folosite și nici creanțe de recuperat de la debitori, astfel că aspectele ce rezultă din rapoartele reclamantei și care nu i-au fost comunicate, nu sunt dovezi in acest sens.

Sumele indicate de reclamantă sunt sume scriptice, dar din adresele organelor abilitate se concluzionează că societatea nu figurează cu bunuri mobile si imobile (conform adresei nr. 87.935/02.10.2013) - D.E.F.P.L. Iasi); in evidentele de publicitate imobiliara societatea nu figurează cu bunuri imobile transcrise si intabulate; nu s-au identificat sume reale in conturile de disponibilități bănești din conturi bancare.

Susține apelantul că una dintre faptele imputate ar fi cea prevăzuta de dispozițiile art.138 lit. a, potrivit căreia antrenarea răspunderii civile delictuale presupune îndeplinirea a doua condiții: folosirea bunurilor sau creditele societății si crearea unui profit in folosul său personal sau al unei alte persoane.

D___ constatarea faptului ca debitoarea ar avea înregistrate in contabilitate anumite active imobilizate, stocuri sau creanțe nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost însușite de administrator, in lipsa probării efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze, in concret, care active imobilizate, stocuri, creante au fost folosite, in fapt, si cine a folosit aceste bunuri.

Reclamanta considera ca, prin nejustificarea datelor înscrise în bilanțul din data de 31.12.2011 (imobilizări corporale de 19.500 lei, disponibilități bănești de 75.352 lei si creanțe de recuperat de 20.642 lei - neidentificate faptic), pârâtul apelant se face vinovat de un management neperformant, de utilizare a resurselor societății in interes personal.

Referitor la aceste aspecte, potrivit Legii insolventei, lichidatorul judiciar ar avea dreptul si calitatea de a face dovada cu probe cum au fost folosite aceste bunuri, daca au fost într-adevăr folosite in scopul creării de profit personal.

Susține apelantul că reclamanta nu a dovedit ca el a dispus continuarea activității societății in interes personal si nici legătura de cauzalitate dintre faptele ce i se imputa si prejudiciul presupus a fi cauzat unicei creditoare, potrivit sentinței.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolventa.

Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte ce bunuri au fost folosite de administratorul statutar in interes propriu sau in cel al unei persoane, modalitatea in care s-a realizat acest fapt, perioada de timp si, nu in ultimul rând, împrejurarea ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu se poate reține răspunderea personală a apelantului .

Legal citat, C.I.I. N_______ E_____ E______, în calitate de lichidator judiciar al S.C. „Consultancy & Services-Production” S.R.L. Iași, a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.

Lichidatorul judiciar învederează că societatea debitoare are un debit în sumă de 11.305 lei, reprezentând impozit pe profit, din care suma de 11.065 lei, reprezintă impozit pe profit aferent exercițiului 2009, cu scadență la 25.04.2010, impozitul neachitat până la această dată în proporție de 99,99%, nefiind în discuție impozitul forfetar.

Nici criza economică din 2008 nu poate fi invocată atâta timp cât profiturile cumulate obținute de societatea debitoare sunt în sumă de 42.467 lei, aferent exercițiului 2009 și în sumă de 47.392 lei, aferent exercițiului 2010.

În ceea ce privește impozitele cu stopaj la sursă, apelantul precizează că acestea au fost achitate la timp, ceea ce demonstrează buna sa credință.

Însă, salariile personalului au fost atât de mici încât, așa cum rezultă și din fișa de contribuabil, pentru salariile achitate angajaților nici un a fost constituit impozit pentru salarii.

În ceea ce privește susținerea apelantului că, la dosarul cauzei, nu există probe din care să rezulte că acesta ar fi schimbat destinația unor bunuri ale societății sau că ar fi dosit bunuri sau drepturi patrimoniale aparținând societății, arată lichidatorul judiciar.

La data de 31.12.2011, când a fost întocmit ultimul bilanț contabil, situația patrimoniului era următoarea: activ total 115.494 lei, imobilizări corporale – 19.500 lei, creanțe – 20.642 lei, disponibilități în casierie – 75.352 lei, datorii – 21.707 lei.

În derularea procedurii de insolvență, administratorul statutar nu a pus la dispoziția administratorului judiciar niciun document din care să rezulte că sumele rezultate din valorificarea activelor imobilizate, a stocurilor și disponibilităților în numerar, existente în patrimoniu la data de 31.12.2011, au fost folosite în interesul debitoarei.

Imobilizările corporale, în sumă de 19.500 lei și disponibilitățile bănești, în sumă de 75.352 lei,, nu au fost identificate de lichidatorul judiciar la sediul social înscris în registrul comerțului, deoarece acesta nu mai exista, iar, așa cum rezultă din răspunsurile primite de la autorități, societatea nu deține niciun activ corporal.

Lichidatorul judiciar nu a identificat acțiuni în instanțele judecătorești sau alte demersuri efectuate de societate în vederea recuperării creanțelor, în sumă de 20.642 lei.

Apelantul susține că în patrimoniul societății debitoare nu sunt bunuri ce ar putea fi valorificate efectiv, deși din acte rezultă să sunt imobilizările corporale în sumă netă de 19.500 lei, numerarul în casierie și bănci este în cuantum de 75.352 lei , iar creanțele de încasat sunt în sumă de 20.642 lei.

Prin urmare, administratorul statutar, M________ A_____ M_____, nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar niciun document din care să rezulte că activul societății a fost folosit în interesul debitoarei.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.

În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, C.I.I. N_______ E_____ E______, în calitate de lichidator judiciar al S.C. „Consultancy & Services-Production” S.R.L. Iași a solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâtului apelant, în calitate de administrator statutar al _____________________________________” S.R.L , în limita pasivului debitoarei ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor.

Lichidatorul judiciar și - a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 138 alin.1 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006, însă tribunalul a reținut săvârșirea de către M________ A_____ – M_____ numai a faptei de la litera a .

Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.

Astfel, Curtea notează că natura juridică a răspunderii administratorului, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.

Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, ale debitoarei față de creditoare - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.

Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.

Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.

În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.

Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.

Prevederile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.

Reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită, ca una din condițiile răspunderii civile delictuale, și ajungerea societății în stare de insolvență.

În prezenta cauză, tribunalul a admis în parte cererea lichidatorului judiciar de atragere a răspunderii personale a pârâtului-apelant și l-a obligat pe acesta, în calitate de fost administrator al debitoarei ______________________________________” SRL, la plata sumei de 21.707 lei.

Soluția tribunalului este întemeiată pe documente fiscale aferente datei de 31.12.2011 care atestă că societatea deținea imobilizări corporale de 19.500 lei și disponibilitati banesti de 75. 352 lei, pe care M________ A_____ – M_____ nu le-a justificat.

Instanța de apel reține că este pe deplin întemeiat raționamentul potrivit cu care administratorul apelant a folosit în interes personal disponibilitățile bănești și imobilizări corporale, în valoare totală de 94.852lei, în loc să achite datoriile, în măsura în care persoana juridică nu mai deține aceste active.

Contrar susținerilor apelantului, fapta prevăzută de litera a, imputată acestuia, nu reprezintă o presupunere, ci o certitudine rezultată - pe bază de prezumții și silogism - din activitatea acestuia, în calitate de administrator al debitoarei _______________________________________” SRL.

Curtea nu poate primi nici susținerea apelantului referitoare la faptul că sumele indicate de reclamantă sunt sume scriptice, din adresele organelor abilitate rezultând că societatea nu figurează cu bunuri mobile si imobile, deoarece datele înscrise în bilanț de către debitoare trebuie să reflecte realitatea faptică a activelor și datoriilor societății.

Împrejurarea că, ulterior, întocmirii și înregistrării acestui document financiar la organele fiscale nu se mai regăsesc bunurile specificate în acesta nu poate determina concluzia că respectivele bunuri nu au existat faptic, administratorul statutar fiind ținut să justifice modul de utilizare a acestora.

Este de remarcat că, nici la fond, nici în prezentul apel, M________ A_____ – M_____ nu prezintă vreo explicație (măcar sumară) a modului în care a utilizat imobilizările corporale și disponibilitățile bănești ale societății pe care a administrat-o.

Această faptă se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției, care se constată în speță.

În același timp, curtea de apel mai reține că raportul de cauzalitate cerut de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 rezultă din împrejurarea că, prin însușirea activelor societății de către pârâtul apelant, nu a mai existat posibilitatea plății datoriilor, acestea crescând cu trecerea timpului și conducând, în final, la încetarea de plăți.

Astfel, instanța de apel apreciază ca neîntemeiată susținerea apelantului referitoare la faptul că insolvența societății s - ar datora impozitului forfetar impus și reglementat de guvern, procentului ridicat privind accesoriile suportate pentru neplata taxelor și impozitelor, cât și crizei economice în care a intrat economia româneasca din anul 2008, câtă vreme acesta nu a justificat cum a utilizat imobilizările corporale și disponibilitățile bănești ale societății pe care a administrat-o, valori cu care ar fi putut achita aproape în totalitate datoriile societății de la data de 31.12.2011.

Notează Curtea că prejudiciul creditorilor înscriși în tabelul definitiv rezidă în imposibilitatea lor de a își realiza creanța.

În ceea ce privește limitele răspunderii personale, tribunalul a reținut corect împrejurarea că M________ A_____ – M_____, deși nu a justificat imobilizări corporale de 19.500 lei și disponibilitati banesti de 75. 352 lei, poate fi obligat numai la plata sumei de 21.707 lei, sumă ce este înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor _______________________________________” SRL și pe care debitoarea nu o poate achita.

Criticile apelantului care vizează faptele prevăzute de art.138 literele c, d din Legea nr.8/2006 nu se impun a fi analizate de către instanța de apel deoarece nu se referă la soluția tribunalului, care a reținut săvârsirea de către M________ A_____ – M_____ numai a faptei prevăzute de art.138 litera a.

În consecință, în baza art.480 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de M________ A_____ – M_____ și se va păstra sentința tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de M________ A_____ – M_____ împotriva sentinței civile nr. 1221/2015 din 1.07.2015 a Tribunalului Iași - Secția a II a Civilă faliment, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 26.01.2016.

Președinte, G_______ P_____		Judecător, E____ G________
	Grefier, A__-M____ P________

Redactat/Tehnoredactat: PG

Tehnoredactat: PAM

2 exemplare/15.02.2016

Tribunalul Iași: C_____-B_____ M______