Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:014.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-F_______

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 19/2016

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE N_______ L_____ Z______

Grefier A______ I______ V____

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanta D.G.R.F.P. IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe pârâții V____ M____ F_____ și B________ C_____, având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 26.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 10.12.2015, pentru 23.12.2015 și apoi pentru astăzi, 06.01.2015, când a hotărât:

INSTANTA

Deliberand asupra actiunii de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, creditoarea Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Iași a chemat în judecată pe pârâtii B________ C_____ si Varna M____ F_____, în calitate de asociati si administratori ai societății S.C. Denaira G___ S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestora în baza art. 138 din Legea 85/2006.

În motivare, arată creditoarea că debitoarea îi datorează suma de xxxxxx lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanțelor.

Pârâtii au avut calitatea de administratori si asociati ai debitoarei în perioada creării debitelor și sunt ținuti direct răspunzători de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990. Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea 31/1990, adică de dispozițiile referitoare la mandat. Potrivit alineatului 2, dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate și, conform art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi dat cu caracter oneros.

Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.

În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa paratilor constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu au suspendat activitatea și nu au anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.

Consideră reclamanta că pârâtii se fac vinovati de fapta reglementată de art. 138 lit. c din Legea insolventei. Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, paratii au acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect au dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. De asemenea, la finele anului 2011 debitoarea avea creante de recuperat in valoare de xxxxxxx lei, care nu au fost folosite pentru achitarea datoriilor catre bugetul de stat. De aici, se poate deduce ca paratii au folosit bunurile sau creditele societatii in folosul propriu sau al altei persoane (138 lit. a).

Susține reclamanta că pârâtii sunt vinovati și de săvârșirea faptei de la art. 138 lit. d, deoarece obligația ținerii contabilității le revenea conform art. 10 din Legea 82/1991. Omisiunea informării organelor fiscale denotă intenția pârâtilor de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate și veniturile încasate, existând prezumția desfășurării activității în interes personal (138 lit. a și c). Totodata, paratii au procurat persoanei juridice fonduri (credite bancare), sume pe care nu le-au justificat ca fiind folosite in interesul societatii.

În drept, se invocă art. 138 lit. a, c, d si f din Legea insolventei.

Pârâtii, legal citati, au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea actiunii ca nedovedita, aceasta fiind intemeiata pe simple prezumtii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cele ce urmează:

Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pârâtii au avut calitatea de asociati si administratori ai societatii debitoare.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la regulile specifice de drept comun, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.

Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:

Pârâtilor li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:

• 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
• 138 lit. c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
• 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea
• 138 lit. f: au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati.

Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că paratii nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că au intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că au desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).

Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.

Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:

Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.

Nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtii „au ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Nu această conduită (nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâtilor, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.

Pentru invocarea art. 138 lit. a si c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost actiunile sau inactiunile pârâtilor care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora, prevazute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societatii si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodata, reclamanta nu a precizat care au fost actiunile sau inactiunile prin care paratii au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a marit in mod fictiv pasivul acesteia, aceasta fiind o simpla deductie rezultata din nevalorificarea stocurilor existente. De asemenea, nu s-a dovedit ca angajarea creditelor bancare a fost facuta in scopul ruinarii societatii debitoare si intarzierii incetarii de plati.

Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar, raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumție legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța va respinge cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge acțiunea formulată de creditoarea D.G.R.F.P. – Administratia Judeteana a Finantelor Publice Iasi, cu sediul in mun. Iasi, _______________. 26, jud. Iasi în contradictoriu cu pârâtii B________ C_____, cu domiciliul in mun. Iasi, Piata Voievozilor nr. 12, ____________, jud. Iasi si Virna M____ F_____, cu domiciliul in mun. Iasi, _____________________, ____________, jud. Iasi, avand ca obiect antrenarea raspunderii personale a paratului pentru pasivul societatii debitoare S.C. Denaira G___ S.R.L.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.01.2016.

Judecător-sindic, Grefier,

Z______ N_______ L_____ V____ A______ I______