Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI-SECTIA A VII-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR: 667
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DE LA 01.02.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR-SINDIC: P________ N______
GREFIER: I_____ Ș_____ A_____
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile, având ca obiect cererea întemeiată pe dispozițiile Legii 85/2006 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, formulată de reclamanta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE - sector 2, București, _____________________ în contradictoriu cu pârâtul T_________ C_______ - Piatra N____, ________________, ____________________, ___________________ și U___ P___ D__ - TARGOVISTE, _____________________, ______________________________________________.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâții personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că în data de 22.01.2016, pârâții au depus prin serviciul registratură, după care:
Pârâții personal precizează că au cunoștință de cererea de chemare în judecată, și solicită respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale ca neîntemeiată.
Instanța dispune atașarea dosarului de fond și constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
La data de 25 septembrie 2009 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă sub nr. XXXXXXXXXX09 cererea debitorului ___________________________ SRL.
În motivare, în fapt, a arătat că, se află în stare de insolvență, fiind în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile către creditorii bugetari cu sumele de bani disponibile.
În susținerea cererii, a depus înscrisuri, în copie.
La data de 05 octombrie 2009 s-a pronunțat încheierea prin care s-a deschis procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei ___________________________ SRL și a fost numit ca lichidator judiciar CII D______ S_____ G______.
Pe parcursul desfășurării procedurii colective s-au mai formulat și alte declarații de creanță care au fost incluse în tabelul obligațiilor debitorului.
La data de 07 decembrie 2015 creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 2 București ca urmare a modificării Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prin Legea nr. 167/2010, a înregistrat sub nr. XXXXXXXXXX09/ a2, cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor T_________ C_______ și U___ P___ D__ întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în susținerea căreia a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul de fond XXXXXXXXXX09.
Cererea de chemare în judecată a pârâților T_________ C_______ și U___ P___ D__ ce au avut calitatea de administrator al debitoarei este formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administratori, cu ce se probează acestea. Reclamantul se rezumă doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat desigur de creanțele neachitate), vinovăția pârâților, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâții care au produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții. În cerere sunt citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârâți prin care aceștia au încălcat normele înscrise în art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Deși legal citați, doar pârâtul U___ P___ D__ a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, față de argumentele de fapt și temeiurile de drept invocate, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța reține că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâții au fost administratorii debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța constată că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorii T_________ C_______ și U___ P___ D__ și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâților de asociați și administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
Pentru aceste considerente cererea creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 2 București va fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea creditorului bugetar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - sector 2, București, _____________________ în contradictoriu cu pârâții T_________ C_______- Piatra N____, ________________, _____________, _____________, J____ N____ și U___ P___-D__- TARGOVISTE, _____________________, _____________, ______________, J____ DÂMBOVIȚA în calitate de administratori ai S.C. Krugel Exim Distribution S.R.L., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2016.
Președinte, Grefier
Red. NP/MM
3 ex./ 8 februarie 2016