Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRAŞOV
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
1993/2015 din 16 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A


TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


SENTINȚA CIVILĂ NR. 1993/SIND DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX


Ședința publică din data de 16 decembrie 2015.

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC – M_____-V_______ DETEȘANU

GREFIER - L_______ B_____


Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii privind antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere, formulată în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, în contradictoriu cu pârâții C____ P____ și C____ A_____, în cadrul procedurii insolvenței debitoarei ___________________.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02.12.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09.12.2015 și apoi pentru data de azi 16.12.2015.


JUDECĂTORUL SINDIC;


Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr. XXXXXXXXXXXXXXX reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ a solicitat obligarea pârâtului C____ P____, în calitate de administrator al debitoarei __________________, să suporte din averea personală pasivul acestei societăți, în cuantum de 49.980 lei.

În motivarea acțiunii se arată că din analiza ultimului bilanț contabil depus de debitoare la organele fiscale la 31.12.2009 rezultă faptul că în patrimoniul societății figurau active circulante în valoare de 159.201 lei, din care casă/conturi la bănci de 10.641 lei, care nu au fost identificate de lichidatorul judiciar. De asemenea, totalul creanțelor de încasat se ridica la 148.560 lei, pentru recuperarea cărora nu a fost întreprinsă nicio măsură.

În rapoartele întocmite în cauză lichidatorul judiciar a reținut faptul că nu s-a depus nici un document de către debitor, deși a fost notificat în acest sens.

Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a le prezenta lichidatorului reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, ale art. 134, art. 181 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 73 alin. 4 din Legea nr. 82/1991®.

Neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale este sancționată de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și este o faptă negativă, ce nu poate fi probată decât prin faptul pozitiv contrar.

Atragerea răspunderii administratorilor prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea insolvenței este o consecință a încălcării dispozițiilor imperative ale art. 73 alin. 1 lit. c) și ale alin. 2 din L. nr. 31/1990® și a celor prevăzute de art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991®.

Lichidatorul a precizat că a notificat administratorul social în legătură cu obligația depunerii documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 pentru clarificarea aspectelor legate de patrimoniul societății. În condițiile în care administratorul social nu a predat documentele la termenul fixat, se naște prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea, ori această prezumție putea fi răsturnată de administrator prin predarea documentelor către lichidator.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C____ P____ a solicitat respingerea acțiunii, motivând că are calitatea de asociat unic al societății, administrator al acesteia fiind fratele său, C____ A_____.

În probațiune pârâtul a depus Actul constitutiv al debitoarei __________________.

La termenul de judecată din 20.05.2015 reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune, arătând că înțelege să se judece și în contradictoriu cu C____ A_____, în calitate de pârât, solicitând obligarea ambilor pârâți, C____ P____ și C____ A_____ să suporte din averea personală pasivul debitoarei, pentru motivele dezvoltate în acțiunea introductivă.

Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 87/sind/15.01.2014 a fost deschisă procedura simplificată de insolvență față de debitoarea __________________.

Astfel cum rezultă din Actul constitutiv al __________________, funcția de administrator a fost exercitată de pârâtul C____ A_____.

Potrivit concluziilor raportului privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență întocmit de lichidatorul judiciar, administratorul societății debitoare nu a predat actele contabile ale societății, iar potrivit bilanțului depus de debitoare la organele fiscale, la data de 31.12.2009 în patrimoniul societății figurau disponibilități bănești de 10.641 lei, care nu au fost predate lichidatorului judiciar.

Lichidatorului judiciar nu i-a fost predat niciun înscris nici cu privire la documentele contabile justificative ale înscrierilor cu privire la creanțele de recuperat, la datele de identificare ale debitorilor societății, nefiind astfel posibilă formularea unor acțiuni în justiție în vederea recuperării acestor creanțe, al căror cuantum, de 148.560 lei este mult superior pasivului debitoarei, de 49.980 lei.

Împrejurarea că, la data deschiderii procedurii, aceste bunuri care figurau în patrimoniul debitoarei, potrivit propriilor declarații, nu au fost prezentate lichidatorului în vederea inventarierii și valorificării lor în cursul procedurii și nici nu a fost justificată în nici un fel ieșirea acestora din patrimoniu, conduce la concluzia că pârâtul C____ A_____ a folosit aceste bunuri în interes propriu și că a deturnat și ascuns activul societății, mărind pasivul acesteia, ceea ce atrage incidența disp. art. 138 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Pârâtul nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că nu se face vinovat de ajungerea societății în încetare de plăți sau că nu ar avea nici o culpă în acest sens.

Textul art. 138 din Legea nr. 85/2006 impune condiția ca fapta administratorului să fi contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți, prejudiciind astfel societatea și, indirect, creditorii, sau să fi constituit numai o condiție favorabilă pentru apariția insolvenței.

Răspunderea membrilor organelor de conducere are natura juridică a răspunderii civile delictuale, aplicându-se principiile prevăzute de dispozițiile art. 998 Cod civil.

Fapta ilicită este expres determinată de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar din conținutul acesteia rezultă că ea constă dintr-o acțiune sau inacțiune referitoare la imposibilitatea constatării situației reale a societății; prejudiciul creat societății constă în aducerea acesteia în imposibilitate de a efectua plățile, cu consecința declanșării procedurii insolvenței; raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă – prezumție cu caracter absolut - atât timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar vinovăția administratorului există sub forma intenției, deoarece acesta contribuie la ajungerea societății în insolvență.

De vreme ce starea de insolvență a societății a fost constatată printr-o sentință definitivă și irevocabilă, iar în speță s-a solicitat constatarea săvârșirii de către pârât a faptelor prevăzută de art. 138 lit. a d și e este sarcina acestuia de a demonstra că a fost bun administratori, a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea și că este în măsură să indice modalitatea de ieșire din patrimoniu a tuturor activelor care figurează în evidențele contabile.

Pentru aceste considerente, constatând că pârâtul C____ A_____ nu a făcut dovada conducerii activității societății în conformitate cu mandatul asumat, faptul că nu a predat lichidatorului bunurile care figurează în evidențele contabile și nu a justificat în nici un fel ieșirea acestora din patrimoniul societății, considerând că prin conduita sa a determinat prejudicierea creditorilor, judecătorul sindic va admite acțiunea formulată de reclamantă și, în baza art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006 și îl va obliga pe pârâtul C____ A_____ să suporte din averea personală pasivul debitoarei, în cuantum de 49.980 lei.

Reținând că probele administrate în cauză nu au dovedit săvârșirea de către pârâtul C____ P____ a vreunei fapte prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge ca nedovedită acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.


Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite acțiunea formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ în contradictoriu cu pârâtul C____ A_____.

Obligă pârâtul, în calitate de administrator al debitoarei __________________, să suporte din averea personală pasivul acestei societăți, în cuantum de 49.980 lei.

Respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul C____ P____.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2015.



JUDECĂTOR SINDIC , GREFIER,

M_____-V_______ DETEȘANU L_______ B_____





Red.M.D/dact.B.L

22.02.2016/ex. 4

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 757/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 512/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 241/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 548/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 604/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1148/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1439/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 243/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 72/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 550/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 31/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1645/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1673/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2091/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1752/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 841/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 346/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1048/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2072/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 239/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2006/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 712/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 622/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 266/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 453/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2788/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 10187/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 4670/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 360/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 332/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 4/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1739/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1015/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1970/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1432/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2158/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 944/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1271/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 792/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 437/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 93/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1327/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1127/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2858/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 924/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 677/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2084/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 374/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 298/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 5898/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 961/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 759/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1116/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 127/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 388/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 132/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 3889/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2732/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 971/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 781/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025