DosarUL nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA Nr. 127/2014

Ședința publică de la 06 Martie 2014

PREȘEDINTE - R___ M______

Judecător - C_____ P______

Judecător - A_____ R________

Grefier - M______ D______

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul B____ G_____ M_____ împotriva sentinței nr. 1899/11.12.2013, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul D___ – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C__ B_____ G______ L_____ în calitate de lichidator al debitoarei _____________, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. S. S___________, pentru recurentul-pârât B____ G_____ M_____, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus prin serviciul arhivă, de către C__ B_____ G______ L_____, în calitate de lichidator al debitoarei _____________, raportul solicitat de către instanță la termenul anterior, după care :

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului.

Av. S. S___________, pentru recurentul-pârât B____ G_____ M_____, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de lichidatorul debitoarei _____________. Susține excepția prescripției cererii introductive de instanță arătând că, potrivit art. 139 din Legea nr.85/2006, acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani, de la data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii. Menționează că obligația principală este de 636.608 lei, iar din februarie 2006 pârâtul B____ G_____ M_____ nu mai avea calitatea de asociat.

C U R T E A :

Asupra recursului de față, constată următoarele :

Prin sentința nr. 1899/11.12.2013, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul D___ – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C__ B_____ G______ L_____ împotriva pârâtului B____ G_____-M_____. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 2.614.762 lei, reprezentând pasivul debitoarei _____________, în vederea acoperirii datoriilor către creditori.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că pârâtul a avut calitatea de asociat și totodată, a îndeplinit funcția de administrator social al societății debitoare de la înființare, 12.07.2005 și până la data de 16.03.2006, când s-a retras din societate, rămânând ca asociat unic și administrator social numitul C______ E____, pentru ca în final, urmare nedepunerii situațiilor financiare, societatea debitoare să fie dizolvată în anul 2008, conform certificatului prin care s-au furnizat informații de la ORC D___, existent la fila nr. 5 din dosar.

Potrivit art. 138 alin.1 din Legea 85/2006, la cererea administratorului sau lichidatorului desemnat să administreze procedura insolvenței unui debitor, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică să fie suportată de membrii organelor de administrare, dacă au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice sau dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea

Pentru angajarea răspunderii membrilor acestor organe de conducere trebuie îndeplinite mai multe condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde. Probarea acestor patru condiții revine titularului acțiunii.

Conform art. 10 din Legea nr. 82/1991 privind legea contabilității „răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective”.

Observând raportul de inspecție fiscală parțială din data de 27.04.2010 și procesul verbal de control din data de 28.04.2010, ambele încheiate de către DGFP D___, coroborate cu răspunsurile pârâtului din nota explicativă luată acestuia la data de 04.03.2010, judecătorul-sindic a reținut că organele de control, cu ocazia verificării unor documente contabile ale debitoarei, au constatat faptul că în perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxx06 când pârâtul a avut calitatea de administrator social al debitoarei, acesta nu a înregistrat în contabilitatea debitoarei tranzacțiile efectuate cu diverși parteneri de afaceri în ceea ce privește achiziționarea și livrarea unor produse agricole și nu a declarat la organele fiscale veniturile încasate din efectuarea unor astfel de operațiuni.

Din cuprinsul aceleași notei explicative luate pârâtului la data de 04.03.2010, înscris existent la fila nr.12 din dosar, instanța a mai reținut că acesta a recunoscut că în perioada când a avut funcția de administrator social al debitoarei nu a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea, facturile pe care le-a emis au un caracter fictiv, nereflectând realitatea tranzacțiilor efectuate cu diverse societăți, iar numitului C______ E____ - ultimul administrator social al debitoarei nu i-a predat documentele contabile ale societății, întrucât le-a dat la diverși clienți ai debitoarei, singurele acte predate acestuia din urmă fiind cele de înființare a societății debitoare și ștampila.

Coroborând înscrisurile existente la dosar și în raport de refuzul pârâtului de prezentare a documentelor solicitate de către lichidator, precum și refuzul de prezentare înaintea instanței la interogatoriu, judecătorul-sindic a constatat că pârâtul pe perioada mandatului de administrator social al societății debitoare, a efectuat acte de comerț în interes personal sub acoperirea societății debitoare și nu a ținut contabilitatea conform Legii nr. 82/1991, fapte imputabile acestuia, prevăzute de art. 138 lit. b și d prin care a produs un prejudiciu societății, constând în pasivul neacoperit înregistrat de către debitoare.

Apărarea pârâtului din întâmpinare, privitor la prescrierea creanțelor la data deschiderii procedurii, nu are nici o relevanță juridică în prezenta cauză, întrucât pârâtul avea posibilitatea legală să conteste creanțele înscrise în tabelul preliminar întocmit de lichidator,ceea ce nu a făcut.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B____ G_____ M_____, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că s-au încălcat dispozițiile art.139 din Legea nr.85/2006, deoarece acțiunea prevăzută de art.138 se prescrie în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență. În speță, starea de insolvabilitate a debitoarei a fost declarată de AFP C______ la data de 16.09.2009.

La data de 27.04.2010, același creditor a emis raportul de inspecție fiscală parțială. Acest din urmă document a fost cunoscut și lichidatorului, astfel încât termenul de prescripție a început să curgă în speță la data de 27.04.2010, iar cererea de antrenare s-a formulat după împlinirea termenului de prescripție, la 20.06.2013. Creanțele pe baza cărora s-a deschis procedura erau, de asemenea, prescrise. Pe fond, nu au fost dovedite faptele imputate. S-a reținut că predarea societății s-a făcut formal către noul asociat și administrator, deși acesta avea obligația de a pretinde documentele societății și de a depune obligațiile fiscale ulterior preluării. Oricum, nu se pot imputa accesoriile, de vreme ce la nivelul lunii aprilie 2010, debitul era de 450.759 lei. Noul administrator avea obligația să ceară deschiderea procedurii, potrivit art.27 din Legea nr.85/2006. Neprocedând conform legii, pasivul a crescut la 2.600.00 lei. Recurentul a susținut că nu a avut calitatea de a contesta debitul.

La data de 24.01.2014, intimatul C__ B_____ G______ L_____ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a susținut că acțiunea nu este prescrisă, în speță fiind aplicabil termenul de prescripție de 2 ani. Pe fond, intimatul a susținut că la data deschiderii procedurii, creanța AFP C______ nu era prescrisă, termenul de prescripție fiind întrerupt în anul 2010 chiar prin declarația dată de către pârât, care recunoștea faptele, această recunoaștere fiind dovada pe care s-a bazat hotărârea recurată. Noul administrator nu putea cunoaște situația societății, în lipsa documentelor. Pasivul este format în exclusivitate din debite născute în perioada în care recurentul a fost administrator.

Examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, potrivit dispozițiilor art.304 pct. 9 și art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:

Potrivit prevederilor art. 138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, acțiunea având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență poate fi promovată de administratorul judiciar/lichidatorul desemnat în procedură, iar dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Prin urmare, acțiunea în antrenarea răspunderii pe temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 poate fi promovată numai în cadrul procedurii speciale a insolvenței.

Conform dispozițiilor art.139 din Legea nr.85/2006 „Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii”.

Prin urmare, dreptul la acțiune nu ia naștere înainte de deschiderea procedurii insolvenței, ci la data la care, în procedură, s-a întocmit raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, neavând nicio relevanță momentul creării prejudiciului în patrimoniul creditorilor.

Legea prevede un unic termen de prescripție, de 3 ani. Termenul de 2 ani nu este de prescripție, ci determină limita maximă a începerii cursului prescripției de 3 ani, în sensul că, dacă persoana vinovată este identificată mai târziu ( pentru că raportul asupra cauzelor s-a întocmit cu întârziere ori fapta și persoana vinovată au fost identificate ulterior acestui raport) termenul de prescripție începe să curgă nu de la data identificării, ci cel mai târziu de la împlinirea a 2 ani de la deschiderea procedurii.

În consecință, în cauză, judecătorul-sindic a apreciat în mod corect că, independent de data nașterii creanțelor bugetare și de momentul la care creditoarea DGFP D___ a efectuat inspecția fiscală, termenul de prescripție a acțiunii întemeiate pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu s-a împlinit, în condițiile în care raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au determinat insolvența a fost depus la data de 19.06.2013, odată cu acțiunea de antrenare a răspunderii patrimoniale, iar procedura simplificată a insolvenței s-a deschis împotriva debitoarei _____________ la data de 13.02.2013.

Pe fond, Curtea constată că situația de fapt invocată prin acțiunea introductivă pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului social a fost confirmată chiar de pârâtul B____ G_____ M_____ care, în nota explicativă dată la data de 04.03.2010 la Garda Financiară – Secția D___ ( filele 12-13 din dosarul de fond) a declarat că în perioada în care a fost administrator la _____________ nu a ținut evidența contabilă, nu a depus declarații sau bilanțuri la organele financiare, deși a emis facturi.

Totodată, recurentul a arătat că toate facturile pe care le-a emis în perioada august 2005 – martie 2006 au avut caracter fictiv, nu au reflectat realitatea și nu au fost înregistrate în contabilitate. Recurentul a mai precizat că nu a predat administratorului C______ E____ decât actele de înființare a societății și ștampila.

Din relațiile furnizate de către lichidator, ca și din raportul de inspecție fiscală încheiat de DGFP D___ la data de 27.04.2010 ( filele 24-28 din dosarul de fond) reiese că insolvența _____________ s-a datorat activității desfășurate de la înființare, 14.07.2005, până în jurul datei de 15.03.2006, când recurentul B____ G_____ M_____ a cesionat părțile sale sociale noului asociat și administrator, C______ E____.

Și în raportul depus în recurs, la data de 06.03.2014, lichidatorul C__ B_____ G______ L_____ a precizat că debitoarea nu a mai desfășurat activitate după luna martie 2006, că întreg pasivul _____________ este compus din creanța AFP C______ în cuantum de 2.614.762 lei, reprezentând obligații principale stabilite în anul 2006, recalculate în anul 2010 și accesoriile acestora.

Ca urmare, sunt lipsite de relevanță apărările recurentului referitoare la situația debitoarei după încetarea mandatului său, deoarece aceste apărări nu vizează cauzele, ci perpetuarea și agravarea insolvenței debitoarei prin aceea că nici administratorul social căruia i-a predat societatea nu a întocmit evidență contabilă, respectiv prin faptul că nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.

Curtea constată, totodată, că apărările referitoare la prescripția obligației fiscale, respectiv la dubla sau greșita stabilire a întinderii acesteia vizează tabelul creanțelor, astfel încât exced controlului judiciar exercitat în prezentul recurs.

Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul B____ G_____ M_____, din C______, _________________________, județul D___, împotriva sentinței nr. 1899/11.12.2013, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul D___ – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C__ B_____ G______ L_____, cu sediul în C______, ____________________________ E_____, nr. 2, ____________,___________________, în calitate de lichidator al debitoarei _____________.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 martie 2014.

M.D. 07 martie 2014

Red. Jud. C.P______

Tehnored. R.I./2 ex./ 13.03.2014