Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA A II-A CIVILA

DECIZIA Nr. 370/2015

Ședința publică de la 10 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica P______

Judecător: L____ D______ M____

Grefier: L_______ A_______

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Finanțelor Publice a Județului Hunedoara împotriva sentinței nr.223/F/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că Tribunalul Hunedoara a comunicat dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX care conține informațiile solicitate de către instanță.

Față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de față,

Prin sentința nr. 223/F/2015 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de D____ Timișoara – AJFP Hunedoara, în calitate de creditor al debitoarei _______________, împotriva pârâtului T___ I___ T______.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că potrivit art 138 din Legea nr.85/2006 răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor limitativ prevăzute de textul de lege menționat si numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.

Aplicarea prev. art 138 din Legea nr.85/2006 implică îndeplinirea cerințelor codului procedură civilă și prin urmare dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar, de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanțele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedește prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicțională.

Așa fiind, rezultă că la fel ca în cazul răspunderii delictuale întemeiată pe Codul civil și în ipoteza răspunderii delictuale comerciale reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006, creditorul sau lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse datorită delictului comercial.

Nu revine judecătorului sindic obligația de a iniția și nici de a propune probe din care ar putea să rezulte necesitatea atragerii răspunderii membrilor organului de conducere, o atare probațiune urmând a fi realizată de către titularul cererii formulate în acest sens, respectiv creditoarea D____ Timișoara- AJFP Hunedoara, căruia dată fiind calitatea de reclamant îi revine obligația de dovedire a cererii.

Dimpotrivă reclamanta nu a făcut dovada faptelor imputabile precum și a legăturii de cauzalitate și în același timp a vinovăției pârâtului.

Pentru a reține fapta prevăzută de art.138 lit. „d” din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau neținerea contabilității, pârâtul trebuie să se facă vinovat de încălcarea reglementărilor imperative ale legii contabilității.

Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență.

Creditorul reclamant nu a dovedit nici săvârșirea faptei și nici legătura de cauzalitate dintre faptă, prejudiciu și insolvență.

Nici creditorul nu a identificat în concret ce reglementări din legea contabilității au fost încălcate, susținerile acestuia având un caracter pur formal, iar simpla invocare a art.138 nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale.

Or, dispozițiile art.138 impun dovedirea de către titularul cererii de angajare a răspunderii a întrunirii cerințelor prevăzute de lege și obligația de a face dovada raportului de cauzalitate dintre fapta pretinsă și starea de insolvență a debitoarei.

În cauză nu s-a dovedit prin probe că administratorul T___ I___ T______ ar fi săvârșit vreuna din faptele ilicite sus-menționate.

Imposibilitatea creditorilor de a recupera creanța nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să îl oblige automat pe fostul administrator social la plata creanței.

Împotriva sentinței susmenționate a declarat apel D____ Timișoara prin AJFP Hunedoara solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii fostului administrator al debitoarei, respectiv a numitului T___ I___ T______ și obligarea acestuia la plata sumei de xxxxx lei reprezentând pasivul societății debitoare față de bugetul consolidat al statului.

În motivarea apelului se menționează că, din rapoartele întocmite de lichidator a rezultat faptul că fostul administrator nu s-a conformat obligației legale prev. la art. 35 din Legea 85/2006 și nu a predat actele contabile prev. la art. 28 alin.1 din același act normativ.

Apreciază apelanta că, deși a fost notificat, pârâtul nu a predat lichidatorului documentele contabile ale societății debitoare iar prin acest fapt operează o prezumție relativă că aceste acte nu au fost întocmite în conformitate cu legea și o prezumție relativă că aceste acte au dispărut prin fapta pârâtului.

Neținerea contabiliății este o faptă negativă constând în neîndeplinirea unei obligații legale având caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea 31/1990 cât și de legea contabilității. În condițiile în care administratorul social nu a predat documentele în termenul fixat, se naște prezumția simplă că nu s-a ținu contabilitatea, ori că nu s-a ținut în conformitate cu legea sau a făcut să dispară actele contabile. Această prezumție putea fi răsturnată de administrator prin predarea documentelor către administrator.

Vinovăția fostului administrator există deoarece lui îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității și este răspunzător față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art. 73 din Legea 31/1990 iar neținerea contabilității îi este imputabilă.

Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării integrale a creanțelor înscrise la masa credală, din averea debitoarei.

Totodată apreciază apelanta ca fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv, prejudiciul este cert, exigibil și lichid fiind dovedit prin declarațiile de creanță depuse la dosar. Fapta prin care s-a contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți constă în nesocotirea normelor legale de către pârât, privind ținerea contabilității în conformitate cu legea.

Raportul de cauzalitate între fapta fostului administrator și prejudiciu este materializat în faptul că neținerea contabilității în conformitate culegea și dispariția actelor contabile au determinat insolvența societății.

În drept a invocat prev. art. 304 pct.9 C.proc.civilă și art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 476 și următoarele privind efectul devolutiv al apelului curtea constată că apelul este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.d din legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conduce și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În prezenta cauză, Curtea apreciază că în sarcina pârâului T___ I___ T______ poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006 și nu a înregistrat nici situațiile financiare anuale la registrul comerțului în mai mulți ani. Pârâtului, în calitate de administrator îi revenea obligația de a aduce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidari răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiilor lor reieșind cu claritate din disp. art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2 ale Legii nr. 31/1990.

Potrivit art. 11 din L82/1991, a contabilității, „ raspunderea pentru organizarea și tinerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului…”

Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.

Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.

Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații ceea ce denotă că există un raport de cauzalitate suficient de caracterizat în această ipoteză .

În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.

Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.

În mod greșit judecătorul sindic a apreciat că nu sunt incidente cerințele art. 138 lit.d din Legea 85/2006, pentru atragerea răspunderii fostului administrator T___ I___ T______ deoarece „ pârâtul trebuie să se facă vinovat de încălcarea reglementărilor imperative ale legii contabilității”.

Ori Legea contabilității nr. 82/1991 tocmai asta reglementează, normele, regulile după care societățile comerciale, companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare, dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară. Pârâtul a încălcat în totalitate legea contabilității prin neîntocmirea evidenței contabile, prezumție instituită de prevederile art. 138 lit.d din Legea 85/2006, care nu a fost răsturnată în nici un fel de pârât.

În cauză sunt îndeplinite atât cerințele speciale ale art. 138 lit.d din Legea 85/2006, pârâtul nepredând actele contabile, motiv pentru care administratorul judiciar a fost în imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea 85/2006.

Sunt de asemenea îndeplinite și cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate. Astfel, prejudiciul – certitudinea, exigibilitatea și lichiditatea creanței au fost dovedite prin declarațiile de creanță depuse la dosar. Fapta prin care s-a contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți constă în faptul că pârâtul a nesocotit normele legale în vigoare, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, a continuat să desfășoare o activitate în interes propriu omițând să achite datoriile față de bugetul general consolidat. Raportul de cauzalitate între fapta fostului administrator și prejudiciu este materializat în faptul că neținerea contabilității în conformitate cu legea, și mai mult, dispariția actelor contabile, au cauzat insolvența societății, prin faptul că lipsa de preocupare a fostului administrator în redresarea activității precum și în recuperarea creanțelor de la eventualii debitori au condus la acumularea de datorii de către creditorii societății.

În ce privește textul de drept indicat de apelantă, ca fiind art. 304 pct.9 C.proc.civilă, curtea constată că acest text nu este aplicabil fiind în prezența unei căi de atac a apelului ( cum corect a fost indicat de apelantă ) al cărui regim juridic se află în dispozițiile art. 471 și următoarele C.proc.civilă).

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 480 C.proc.civilă, va fi admis apelul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin AFP a județului Hunedoara împotriva sentinței nr. 223/F din 18.03.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Hunedoara pe care o va schimba în și va admite cererea de antrenare a răspunderii formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Adm. Fin. Publice a jud. Hunedoara împotriva pârâtului T___ I___ T______ și va obliga pe pârât să suporte din patrimoniul propriu suma de 46.725 lei reprezentând pasivul _______________ rămas neacoperit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin AFP a județului Hunedoara împotriva sentinței nr. 223/F din 18.03.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Hunedoara pe care o schimbă în tot în sensul că:

Admite cererea de antrenare a răspunderii formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Adm. Fin. Publice a jud. Hunedoara împotriva pârâtului T___ I___ T______ și obligă pe pârât să suporte din patrimoniul propriu suma de 46.725 lei reprezentând pasivul _______________ rămas neacoperit.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.09.2015.

Președinte, Judecător,

Gilica PopescuLivia D______ M____

Grefier,

L_______ A_______

Red. GP

Tehnored. AL/4ex/12.10.2015

Jud. sind.D.C