Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 2588/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr.2010

Ședința publică de la 11.12.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș_____ C______ C_____

Judecător C_____ M______ N________

Judecător A____ C_____

Grefier I____ L____ P______

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.7601/25.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul – pârât V____ D_____ I_____ având ca obiect Legea nr.85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele :

1). Prin Sentința civilă nr.7601/25.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX s-a respins cererea formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 reprezentat de DIRECȚIA G_______ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva pârâtului V____ D_____ I_____ având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele :

„În dosarul nr.XXXXXXXXXX10 înregistrat pe rolul acestei instanțe, la cererea creditorului S.C. BUDMAT EUROPA SUD S.R.L. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitorului S.C. M_____ ROOF S.R.L., prin sentința civilă nr.9766/15.12.2011 pronunțată de judecătorul sindic, care a reținut că societatea face parte din categoria debitorilor enumerați la art.1 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006, fiind o societate cu sediul expirat. A fost desemnat lichidatorul judiciar.

În primele rapoarte întocmite, lichidatorul judiciar a arătat că a îndeplinit măsurile stabilite prin lege, a efectuat notificările, a analizat declarațiile de creanță înregistrate la dosar și a întocmit tabelul preliminar la data de 15.03.2012. Reprezentanții debitorului i-au pus la dispoziție actele enumerate la art.28 alin.1 din lege în data de 09.02.2012 și a fost inventariat un autoturism aparținând debitorului.

Ca urmare analiza activității s-a realizat în baza situațiilor financiar contabile publicate de Ministerul de Finanțe pentru perioada 2008-2011. Lichidatorul judiciar apreciază că insolvența a apărut pe fondul crizei economice , astfel că societatea a fost în imposibilitate de a atrage clienți și de a-și dezvolta activitatea.

A fost convocată adunarea creditorilor la data de 28.05.2012 în cadrul căreia a fost desemnat un comitet al creditorilor și a fost confirmat administratorul judiciar .

Autoturismul a fost evaluat și apoi supus valorificării prin licitații publice. Sumele obținute prin valorificare au fost distribuite în baza raportului întocmit la 20.03.2014, însă nu au fost suficiente nici pentru a acoperi cheltuielile generate de procedură.

Tabelul definitiv consolidat a fost întocmit la data de 31.05.2012.

La data de 17.03.2014 a fost convocată adunarea creditorilor având ca ordine de zi informarea creditorilor cu privire la închiderea procedurii și la incidența art.138, creditorii fiind de acord cu închiderea procedurii și au mandat creditorul Direcția G_______ a Finanțelor Publice a mun.București să promoveze cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere .

În ultimul raport de activitate, lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii.

În ceea ce privește cererea creditorului, instanța va constata că nu s-a făcut dovada susținerilor sale.

Răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civil, respectiv fapta ilicită , prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.

Pentru aplicarea art.138 lit.c creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de pârât în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii în temeiul acestui text de lege.

Prin motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul s-a limitat doar la a prezenta intenția legiuitorului la momentul edictării normei de drept invocate, respectiv la enumerarea principiilor care stau la baza unui climat economic sănătos. Prin această expunere reclamantul nu a dovedit faptul că pârâtul a dispus continuarea activității societății în interesul său personal.

Lichidatorul judiciar a arătat în primul raport de activitate că a îndeplinit obligația de notificare a părților, ca urmare fostul administrator al societății i-a pus la dispoziție documentele contabile, fiind efectuată o analiză a activității desfășurate de debitor în perioada 2008-2011. Lichidatorul judiciar a apreciat că insolvența a apărut pe fondul crizei economice , astfel că societatea a fost în imposibilitate de a atrage clienți și de a-și dezvolta activitatea.

Instanța a mai reținut că au fost identificate bunurile din patrimoniul societății, iar sumele obținute prin valorificare au fost distribuite în baza raportului de distribuire întocmit la 20.03.2014, însă nu au fost suficiente nici pentru a acoperi cheltuielile generate de procedură.

Din probele administrate în cadrul procedurii de insolvență nu se constată că pârâtul ar fi dispus continuarea activității în interes personal. Lichidatorul judiciar a apreciat că ________________________-a datorat în principal managementului defectuos, lipsei de viziune și de coerență financiară, concurenței în domeniu de activitate și gestiunii incorecte a riscurilor la care a fost suspusă societatea.

În această împrejurare reclamantul este cel care trebuia să dovedească susținerile sale prin administrarea de dovezi, respectiv faptele săvârșite de către pârât care atrag răspunderea sa, întemeiat pe prevederile art.138 din lege.

Mai mult, în cazul răspunderii civile delictuale este obligatorie întrunirea cumulativă a celor trei condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauza, iar fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.

Fapta omisivă privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, ea este ulterioară apariției insolvenței. Nu s-au prezentat probe din care să rezulte folosul propriu al pârâtului în continuarea activității societății, atât timp cât desfășurarea activității unei societăți este prezumată a fi în interesul societății și nu al administratorului. Încălcarea articolului 27 din lege este incriminată potrivit art.143 din aceeași lege și nu potrivit art.138.

În consecință, judecătorul sindic va respinge cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice sector 2 reprezentat de Direcția G_______ a Finanțelor Publice București”.

2). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.

În motivarea s-a arătat că împotriva debitoarei __________________ s-a deschis procedura falimentului, AFP SECTOR 2 fiind înscrisă în tabelele de creanțe cu suma de 16.251 lei.

Recurenta a învederat că a formulat cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 care a fost respinsă de instanța de fond ca neîntemeiată.

S-a susținut că hotărârea instanței de fond lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art.304 pct.9 C__).

S-a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociaza acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activităti ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societatii din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.

S-a învederat ca prin faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, intentia legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor inca un mijloc procedural prin care sa-si poata recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006. Din modul in care a fost conceput acest text de lege rezulta ca evidențierea existentei a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ este suficienta pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun raspunderea civila obișnuita.

S-a sustinut că scopul reglementarii dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apararii drepturilor creditorilor societatii fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciază pe ceilalți creditori.

S-a precizat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi.

S-a mentionat ca in vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art.27 din Legea nr.85/2006 în care se arată că "debitorul aflat in stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".

S-a precizat ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

S-a învederat ca formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art.138 lit.c apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.

S-a mentionat că, potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 cu modificările si completările ulterioare, ”obligațiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat”, or, conform art.374 Cod comercial, ”mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului”.

S-a indicat ca acceptand desemnarea, administratorul stabileste un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, raspunzand nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat ___________________ si _______________________________ unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea masura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).

S-a învederat ca se creează astfel legătură de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societatii.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.304/1 C__ de la 1865, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.

În baza art.242 al.2 C__ s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.

3). În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

4). Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reține următoarele:

În primul rând, trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.

Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după _____________________ acestuia.

Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de _____________________ Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de atragere a răspunderii patrimoniale este o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale.

În aceste condiții, cererea întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 urmează același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 10.06.2010, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).

Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.

În al doilea rând, criticile recurentei – reclamante referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate, nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 sau art.304/1 Cod de procedură civilă de la 1865.

I. Nu poate fi reținută susținerea recurentei – reclamante cu privire la natura juridică a răspunderii patrimoniale reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006.

Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea uneia dintre faptele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.

Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv prin comiterea uneia dintre faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006 să se fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuală.

Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părtilor le revine, potrivit art.1169 din Codul civil de la 1864 (aplicabil în cauză), sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție legală de vinovație și de răspundere.

II. Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.

Nu a fost indicată în concret nicio acțiune sau faptă care ar conduce la concluzia că s-a dispus de către intimatul – pârât, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Împrejurarea că societatea debitoare a înregistrat debite și că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței la data la care a apărut starea de insolvență nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementată de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.

Trebuie remarcat că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte civile.

Imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorilor / asociaților, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința acestora.

Curtea mai reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.

În final, mai trebuie observat că faptele invocate de recurenta – reclamantă ar putea atrage răspunderea patrimonială doar dacă acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.

Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovație și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Ca atare, în lipsa unor dovezi din care să rezulte în concret fapta prin care s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, modalitatea în care s-a realizat această faptă, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că această faptă ar fi produs starea de insolvență, nu se poate reține că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.304¹ C__, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 C__, urmează să respingă recursul formulat de recurenta – reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE (cu sediul în București, ____________________ Gerota, nr.13, sector 2) împotriva Sentinței civile nr.7601/25.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul – pârât V____ D_____ I_____ (cu domiciliul în P______, ___________________, ___________, ___________, jud.Prahova) ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Ș_____ C______ C_____ C_____ M______ N________ A____ C_____

GREFIER

I____ L____ P______

Red./tehn.jud.Ș.C.C.

2ex./06.01.2015

Jud. fond : B_______ A___ - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ