DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1203A

Ședința publică din data de 10.09.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – M______ M______

JUDECĂTOR – A__ M____ G___

GREFIER – L_____ E____ A_____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, împotriva sentinței civile nr.3478/10.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I_______ M_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.223 C.pr.civ.

Curtea ia act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, Curtea declară terminată cercetarea procesului, potrivit art.244 C.pr.civ., și reține cauza spre soluționare.

C U R T E A ,

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXX la data de 04.12.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, în legătura cu procedura insolvenței derulată împotriva debitoarei S.C. Activ Install Construct S.R.L., în dosarul nr.XXXXXXXXX14 aflat pe rolul aceluiași tribunal, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, în calitate de creditor majoritar, a chemat în judecată pe pârâtul I_______ M_____, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c și lit.d din Legea nr.85/2006, să fie atrasă răspunderea personală patrimonială a acestuia pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat cererea de admitere a creanței sale în valoare de 69.499 lei, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul definitiv al debitoarei. Întrucât nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, se impune obligarea reprezentantului organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.

În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.

În speță, reclamanta a arătat că pârâtul nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006. Culpa administratorului pentru neținerea contabilității în conformitate cu legea este prezumată, iar în ceea ce privește raportul de cauzalitate acesta este evident, întrucât nu se poate urmări situația intrărilor și ieșirilor din patrimoniul societății și nici în ce măsură capitalul social cu care a pornit afacerea a fost folosit în scop comercial și pentru obținerea unui profit.

În lipsa oricăror evidențe contabile precum și a actelor justificative care ar fi trebuit să constituie temei pentru înregistrarea contabilă, este firesc că activitatea comercială desfășurată să conducă la insolvență societății.

S-a mai arătat că pârâtul a exercitat un management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la starea de insolvență.

În vederea menținerii unui climat economic sănătos, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, care impune obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi suspus dispozițiilor acesteia, în termen de maximum 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, aceeași posibilitate fiind prevăzută și pentru debitorul aflat în stare iminentă de insolvență.

În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu reprezintă o opțiune, ci o obligație, astfel că aplicarea prevederilor art. 138 din Lege reprezintă o sancțiune aplicată administratorului pentru nerespectarea acesteia.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat; or, conform art. 374 Cod comercial, mandatul este prezumat a fi cu caracter oneros, administratorul răspunzând nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisă în executarea lui. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.

S-a subliniat astfel că administratorul societății debitoare a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți și a ținut o contabilitate fictivă ce a dus la dispariția unor documente contabile.

În drept, sunt invocate prevederile art.138 alin.1 lit.c și lit.d și alin.3 din Legea nr.85/2006.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

În susținerea cererii, reclamanta nu a depus înscrisuri la dosarul cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la data de 01.04.2015, pârâtul I_______ M_____ a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, respectiv nu sunt întrunite în persoana sa condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.

Pârâtul nu a depus înscrisuri în apărare.

Prin sentința civilă nr.3478/10.04.2015, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, în contradictoriu cu pârâtul I_______ M_____.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.

Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumuta cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

Însa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.

Ca atare, aceasta forma de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.

Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, sarcina de a-si dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.

Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.

În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitor.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

În ceea ce privește fapta prevăzuta de dispozițiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in măsura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății.

Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.

Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

Totodată, nu exista legătura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolvență, fapta fiind ulterioara apariției stării de insolvență, aspect ce rezulta chiar din dispozițiile art. 27 din legea insolvenței, formularea cererii in termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Pentru aceste motive, Tribunalul a respins ca neîntemeiata cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către reclamantul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 București împotriva pârâtul I_______ M_____.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, la data de 08.05.2015, înregistrat la data de 28.05.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept, atât timp cât pârâtul, în calitate de administrator, a cauzat prin faptele sale starea de insolvență a societății. Intimatul pârât, în calitate de reprezentant al societății debitoare, avea obligația legală de a nu dispune continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii.

S-a mai invocat încălcarea obligației instituite de art.27 din legea menționată, care se sancționează tocmai prin aplicarea art.138 lit.c din actul normativ indicat.

S-a mai susținut existența unui mandat comercial prezumat cu titlu oneros în privința administrării societății, astfel că temeiul răspunderii este unul contractual, în care culpa este prezumată și poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune. În acest mod, s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății și prejudiciul creat, pârâtul arătând dezinteres față de funcționarea normală a societății.

Apelanta a învederat că, potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, intimatul nu a prezentat toate documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce dovedește fapta culpabilă a administratorului care arată dezinteres față de funcționarea normală a societății, dar și legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat.

În drept, sunt invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ., art.138 lit.c și lit.d din Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.

Legal citat, intimatul I_______ M_____ nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de apel pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.

În ședința publică din data de 10.09.2015, Curtea a luat act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.3478/10.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține apelanta.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1349 și art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, precum și aceea de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Apelanta a afirmat că intimatul pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. c) invocând generic continuarea activității în interes personal de către acesta, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c) din lege. Apelanta nu a fost în măsură să susțină și să probeze și interesul personal pentru care pârâtul ar fi dispus astfel, ca element esențial al faptei ilicite.

De altfel, legiuitorul a avut în vedere obligația reprezentanților societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii în cazul apariției anterioare a stării de insolvență, astfel că nu se mai poate vorbi despre neîndeplinirea obligației respective ca despre o cauză a stării de insolvență, anterioară acesteia.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită pretinsă a fi fost săvârșită de pârât și prejudiciul reținut a fi fost produs, din moment ce debitoarea a intrat în starea de insolvență, are caracter obiectiv și prin urmare, trebuie să fie dovedit ca atare. Apelanta i-a atribuit însă un caracter subiectiv, constând în dezinteresul pârâtului pentru funcționarea societății debitoare, iar acest aspect nu poate echivala nici cu vreuna dintre faptele ilicite prevăzute de legiuitor prin art.138 alin. din Legea nr.85/2006.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă în cauză nu a fost probată niciuna dintre aceste fapte. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că pârâtul din prezenta cauză nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe, fiind vorba de fapte distincte, respectiv aceea de a întocmi evidențele contabile în conformitate cu legea, și respectiv aceea de a le depune în termenele și la organele stabilite de lege.

Neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în niciun caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d).

Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii acestuia în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, apelanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nicio probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 C.pr.civ., potrivit căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, împotriva sentinței civile nr.3478/10.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I_______ M_____.

Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, cu sediul în mun.București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.3478/10.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I_______ M_____, cu domiciliul în mun. București, _______________, _____________, ___________, sector 3.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M______ M______ A__ M____ G___

GREFIER,

L_____ E____ A_____

Red.jud.M.M./4 ex./29.09.2015

Tribunalul București – secția a VII-a civilă – dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

Judecător fond: O___ S_________