DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1376A

Ședința publică de la 01.10.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A_____ A____

JUDECĂTOR – I____ P_________

GREFIER – L_____ E____ A_____

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1608 din 17.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul B____ A_____ D_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, reprezentată de Domnul avocat E__ D____, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Susține că apelanta a declarat apel în mod formal reiterând susținerile din fața instanței de fond. Mai arată că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între acțiunile sau inacțiunile administratorului debitoarei și apariția stării de insolvență a acesteia.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată în data de 10.10.2014, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr.XXXXXXXXXX13 al aceleiași instanțe având ca obiect procedura insolvenței derulată față de debitorul ______________, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice a chemat în judecată pârâtul B____ A_____ V_____, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.169 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitorului.

Prin sentința civilă nr.1608 pronunțată la 17.02.2015 de către Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX s-a respins cererea de atragere a răspunderii pârâtului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că prin cererea formulată creditorul reclamant a solicitat atragerea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii debitoare, considerand ca sunt incidente disp.art.138 lit.c SI d din legea 85/2006

Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe.

Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, reținem că în speță nu s-a făcut in nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.

În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.

Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.

Mai mult din raportul asupra cauzelor starii de insolventa intocmit de lichidatorul judiciar (f.46 vol.1 dosar fond) rezulta ca apartia starii de insolventa s-a datorat in principal unor factori conjuncturali, in cauza nefiind identificate elemente care sa indice ca ar fi indeplinite conditiile prevazute de art.138 din lege.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, în conformitate cu prevederile art.466 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice București, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâtului.

În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că sentința atacată este netemeinică și nelegală, tribunalul apreciind în mod greșit că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pentru pasivul debitorului.

Debitoarea nu a depus la dosarul cauzei sau la organele fiscale actele prevăzute de art.28 din legea insolvenței deși aceasta și administratorul statutar au fost notificați în sensul respectiv. Nedepunerea documentelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea, constituind fapta ilicită prevăzută de art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006, și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății debitoare în încetare de plăți. Evidențierea existenței uneia dintre faptele ilicite prevăzute de legiuitor la art.138 lit.a)-g) din legea insolvenței este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii.

În cauză sunt incidente și dispozițiile art.138 lit.c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau, conform art.27 din Legea nr.85/2006, obligația legală să solicite deschiderea față de aceasta a procedurii insolvenței și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Administratorii societății debitoare răspund și pentru culpa cea mai simplă, în condițiile în care mandatul lor este oneros.

Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este determinată de managementul defectuos și constă în dezinteresul manifestat de administratorii statutari în privința îndeplinirii condițiilor legale pentru funcționarea societății.

Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, trebuie să se probeze de către reclamant îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor legale referitoare la săvârșirea de către pârât cel puțin a uneia dintre faptele ilicite enumerate în mod expres și limitativ prin art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea menționată, la prejudiciul specific produs prin faptă în cazul procedurii insolvenței, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la vinovăția pârâtului.

Apelanta nu a fost în măsură să susțină și să probeze în mod concludent săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006. Astfel, simpla nedepunere a documentelor contabile la organul fiscal sau la dosarul cauzei nu echivalează în mod obligatoriu cu neținerea contabilității în conformitate cu legea, în lipsa unor probe concludente sub acest aspect. Probarea săvârșirii faptei ilicite se constituie doar în una dintre condițiile legale pentru atragerea răspunderii, impunându-se însă îndeplinirea în aceeași măsură și a celorlalte condiții menționate, similare răspunderii civile delictuale.

Obligația legală de a solicita deschiderea procedurii conform art.27 din Legea nr.85/2006, iar nu de a continua o activitate de natură să conducă la încetarea de plăți, intervine practic după apariția stării de insolvență, iar în această situație este exclusă relația de cauzalitate la care se referă art.138 alin.1 din legea insolvenței.

Răspunderea patrimonială pentru pasivul debitorului este de natură delictuală iar nu contractuală, astfel că nu îi sunt proprii prevederile care reglementează contractul de mandat și, prin urmare, nu se poate prezuma culpa. Aceasta în condițiile în care în general Legea nr.85/2006 nu prevede nicio prezumție în materia atragerii răspunderii.

De asemenea, mandatul tacit și dezinteresul manifestat pentru funcționarea normală și în condiții legale a societății debitoare nu se regăsesc între faptele enumerate expres și limitativ de art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea insolvenței.

În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, _____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1608 din 17.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul B____ A_____ D_____ cu domiciliul în București, Drumul Taberei, nr. 120, ____________. 6, ______________, sector 6.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2015.

Președinte,Judecător,

A_____ A____ I____ P_________

Grefier,

L_____ E____ A_____

Red.Jud.A.A

Tehnored.F.L.

4.12.2015

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte: S____ F_________ I___