R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 2701/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR. 86/A

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE G______ G_______

Judecător P______ I_____

Grefier M_____ A____ P________

**************

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva Sentinței civile nr.8087/07.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți M______ E____ V______ și S_____ V______.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:

Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă la data de 07.04.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, reclamanta creditoare Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2, reprezentată de Direcția Generală Regională Finanțelor Publice București a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții M______ E____ V______ și S_____ V______, să dispună obligarea acestora din urmă la suportarea pasivului societății debitoare S.C. Move Business Consulting S.R.L.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deține împotriva debitoarei S.C. Move Business Consulting S.R.L. o creanță în valoare de 17.695 lei.

A menționat reclamanta că se impune obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.

În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.

În speță, reclamanta a arătat că pârâții au exercitat un management defectuos, în sensul că au dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la starea de insolvență.

În vederea menținerii unui climat economic sănătos, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, care impune obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi suspus dispozițiilor acesteia, în termen de maximum 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, aceeași posibilitate fiind prevăzută și pentru debitorul aflat în stare iminentă de insolvență.

În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu reprezintă o opțiune, ci o obligație, astfel că aplicarea prevederilor art. 138 din Lege reprezintă o sancțiune aplicată administratorului pentru nerespectarea acesteia.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 85/2006, prevederile Legii nr. 31/1990, ale Legii nr. 82/1991.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Deși legal citați pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a propune probe, invoca excepții ori pentru a-și prezenta mijlocele de apărare.

În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 258 coroborat cu art. 255 C.Proc.Civ, apreciind că aceasta este legală, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 8087 din 7.10.2014 a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că prin hotărârea pronunțată de Secția a VII-a a Tribunalului București la data de 17.12.2013 în cauza nr. XXXXXXXXXX13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. Move Business Consulting S.R.L.

În urma cererii de admitere a creanței formulate de reclamantă și a verificării acesteia de către lichidatorul judiciar, creditoarea a fost înscrisă în tabelul obligațiilor cu o creanță în cuantum de 17.695 lei.

Ca urmare a faptului că în urma demersurilor lichidatorului judiciar desemnat în cauză nu a fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, prin sentința nr. 3918 pronunțată la data de 08.04.2014, Tribunalul a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Față de imposibilitatea de recuperare a creanței cu care reclamanta creditoare a fost înscrisă pe tabelul obligațiilor, aceasta a înțeles să invoce răspunderea pârâților M______ E____ V______ și S_____ V______, în calitate de asociați al debitoarei, solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului societății.

Faptele imputate de către reclamantă pârâților vizează continuarea de către aceștia a unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, prin omisiunea de a se adresa Tribunalului, în vederea aplicării prevederilor Legii insolvenței.

Instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;

g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Instanța a mai reținut că angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat și vinovăția, cât și a unei condiții speciale.

În acest sens s-a reținut că este necesar ca persoanele cărora le sunt imputate pretinsele fapte ilicite legate de falimentul societății debitoare să aibă calitatea de membri ai organelor de conducere ori ai organelor de supraveghere a debitoarei.

Din examinarea susținerile reclamantei prin prisma dispozițiilor legale menționate și a condițiilor mai sus expuse, instanța a reținut că pârâții au avut calitatea de asociați ai societății debitoare, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Pe cale de consecință este întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, instanța a reținut că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Or, în speță, reclamanta s-a limitat la simple alegații referitoare la omiterea de către pârâți, cu știință, de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății îndată ce au observat că societatea se află în iminentă încetare de plăți, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c) în persoana acestora.

Fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului ori asociatului în activitățile legate de managementul societății, instanța a reținut că simpla calitate de administrator statutar ori de asociat a pârâtului nu poate impune concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c).

Atragerea răspunderii pârâților nu poate fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția acestora și legătura de cauzalitate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, ce privește fapte anterioare apariției stării de insolvență și care au determinat-o ori au contribuit la aceasta, motiv pentru care angajarea răspunderii nu poate interveni pentru o faptă ulterioară apariției insolvenței, respectiv omisiunea de a formula cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile.

În considerarea aspectelor anterior expuse, s-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada ipotezei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care instanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX.

În motivarea apelului s-a arătat că s-a înscris la masa credală a debitoarei, cu suma de xxxxx RON.

Întrucât în rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar desemnat în cauză s-a arătat că societatea nu deține bunuri pentru recuperare datoriilor, creditorii au hotărât să formuleze cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, prin care administratorul debitoarei să fie obligat la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit.

Prin această sentință judecătorul-sindic a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 2, neținând cont de situația de fapt și de drept care a condus la starea de insolvență a societății debitoare.

Administrația Finanțelor Publice Sector 2 a înregistrat la grefa Tribunalului, cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale împotriva administratorului debitoarei, întemeiată pe dispozițiile art. 138, alin. 1, lit. C din Legea nr. 85/2006.

În urma analizării documentelor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond, a respins cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale, reținând că prevederile art. 138, lit. c din Legea nr. 85/2006 nu sunt aplicabile în cazul de față. Scopul edictării dispozițiilor art. 138, a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege în cazul în care societatea se afla în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.

Așa cum rezultă din actele existente la dosar, obligațiile față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor și contribuțiilor legal datorate. În aceste condiții, legătura de cauzalitate între faptele pârâtului (constând în exercitarea unui management defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor) este stabilită și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. Însuși faptul că legiuitorul uzează în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, de verbul "a contribui" și nu de "a cauza" denotă intenția acestuia de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.

Întrucât administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros (conform art. 374 Cod Comercial), activitatea debitoarei trebuia condusă cu mai multă diligență decât propriile interese.

Răspunderea administratorului societății debitoare este atrasă și datorită culpei cele mai simple a acestuia.

Se creează astfel și legătură de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidentei contabile) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respins apelul ca nefondat pentru următoarele:

În conformitate cu disp.art. 138 din legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați:

Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art. 138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.

Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.

Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestei răspunderi este dublu, pentru angajarea ei fiind necesara întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.

Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art. 138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate intre faptă și prejudiciul cauzat creditorilor.

Altfel spus, dispozițiile art. 138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.

Trebuie observat că răspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când. prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumuta cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Ca atare, aceasta formă de răspundere reglementata de art. 138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.

Totodata, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revin, potrivit art. 1169 din fostul Cod civil (aplicabil în cauza), sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere .

Legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii în stare de insolvență.

Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.

În consecință, răspunderea administratorului este una personală, ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 Vechiul Cod Civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art. 138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.

Ori, în afara unor afirmații cu caracter general, teoretic, vizând răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății în stare de insolvență, creditoarea nu susține și nu probează săvârșirea vreuneia dintre faptele ilicite menționate.

Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 480 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, cu sediul în București, _____________________ sector 2, împotriva Sentinței civile nr.8087/07.10.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți M______ E____ V______ )CNP xxxxxxxxxxxxx) și S_____ V______(CNP xxxxxxxxxxxxx), ambii cu domiciliul în București, _____________________, sector 2.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2015.

Președinte, G_______ G______		Judecător, I_____ P______
	Grefier, M_____ A____ P________

Red.Jud. G.G.

Tehnored.A.A.

5 ex./5.02.2015

______________________>

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecător sindic: E____ B______ M_______