R O M Â N I A

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Decizia civilă nr.1584

Ședința publică de la 20 Octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTELILIANA C_______

JUDECĂTORMIHAELA I____ B____ P________

GREFIERFLORENTINA D______

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.2787 din 20.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G_____ A_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere că apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 411 alin.2 N.C.P.C. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII –a Civilă sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.138 lit. c din Legea nr. 85/2006, atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare G_____ A_____.

Prin sentința civilă nr.2787 din 20.03.2015, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, reținând, în esență, următoarele:

Simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.

În lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

Nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa intrucat aceasta este anterioara faptei, astfel cum rezulta chiar din dispozitiile legale mentionate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel creditorul Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, admiterea cererii și obligarea pârâtului să suporte în întregime datoriile astfel cum au fost evidențiate in tabelul definitiv consolidat.

În motivarea apelului, întemeiat pe dispozițiile art. 466 si urm. Cod Procedura Civila, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990, republicata, s-au susținut, în esență, următoarele:

Reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii cu mult înainte de data deschiderii procedurii.

Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încalcă, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.

Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 cu modificările si completările ulterioare și art. 374 Cod comercial, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atât ___________________ si _______________________________ unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).

Legătura de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale și a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Asupra apelului:

Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, faptul că reprezentantul debitoarei a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății.

Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de apel, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.

Referitor la fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, se reține că în cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtului.

Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementate prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.

De asemenea, în cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor invocate și insolvența societății.

Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D___ în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.

Susținerile conform cărora pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale reprezintă o apărare nouă, care se circumscrie altei fapte prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, nefiind invocată la instanța de fond, astfel că aceasta nu poate fi primită potrivit dispozițiilor art.478 C.pr.civilă.

Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de Procedură Civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.2787 din 20.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G_____ A_____, domiciliat în București, __________________________.34, ___________, ___________, sector 4, citat și prin afișare la ușa instanței și pe portalul instanțelor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

L______ CrîngașuMihaela I____ B____-P________

GREFIER,

F_________ D______

Red.Jud.L.C.

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte: Judecator Sindic — P____ M______