Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 161/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 945/2014

Ședința publică de la 9 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A____ P______

JUDECĂTORIANINA G________

JUDECĂTOR V_______ D_______

GREFIER M_____ I______

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 8443 din data de 18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul S_____ M_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art, 242 alin. 2 C.p.c.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A:

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr.8443/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamantul DGFP Bucuresti in reprezentarea AFP Sector 5 - sector 2, București, _____________________ Gerota, nr. 13 în contradictoriu cu pârâtul S_____ M_____ - sector 3, București, ________________, ______________, _____________, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța a această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrata la Tribunalul Bucuresti, Secția a VII-a Civilă sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, reclamantul DGFP Bucuresti in reprezentarea AFP Sector 5 a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului S_____ M_____, solicitându-se obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei ________________________________ SRL.

In motivarea actiunii, s-a aratat, in esenta, ca paratul nu a depus din 2010 situațiile financiare la organul fiscal si nu a predat lichidatorului actele contabile. De asemenea, societatea debitoare nu a depus cerere de deschidere a procedurii ci si-a continuat activitatea in dauna creditorilor. S-a arătat că pârâtul a dat dovadă de dezinteres în administrarea societății.

In drept, au fost invocate prevederile art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.

Paratul nu a formulat intampinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a reținut urmatoarele:

Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicvita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.

Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege.

Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta ______________________________________ modului in care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita.

Reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parat a faptelor respective.

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau cel al altei persoane; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.

Din informatiile furnizate de ORC Bucuresti si din inscrisurile de la dosar a rezultat că pârâtul a fost asociat si administrator al societatii debitoare.

In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamantul trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale.

Din conținutul cererii formulate in contradictoriu cu pârâtul a rezultat că reclamantul s-a rezumat, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.

Instanța a arătat că reclamantul nu numai ca nu a făcut dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu a arătat care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala si starea de insolventa a debitoarei.

Aceasta a subliniat că săvârașirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art. 138.

Instanta a reținut că insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia a fost exercitata actiunea in raspundere civila.

În opinia instanței, raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.

Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu a rezultat care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.

Instanța a arătat că nu au fost indicate, in concret, elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege si anume sa reprezinte dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba.

Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal. De altfel, nici nedepunerea cererii de deschidere a procedurii nu poate conduce la atragerea automata a raspunderii patrimoniale, in lipsa elementelor constitutive ale raspunderii delictuale.

Fapta prevazuta la art. 138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele doua ipoteze se refera la faptul ca paratul a tinut o contabilitate fictiva si a facut sa dispara unele documente contabile, insa reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteza prevazuta de lit. d) a art. 138 din lege se refera la faptul ca paratii nu au tinut o contabilitate in conformitate cu legea. Imprejurarea ca debitorul nu a depus la dosar actele prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 in termenul prevazut de art. 35 din lege, ori ca nu a depus raportarile contabile la organele fiscale, nu putea fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe.

Concluzionează instanța că, in ceea ce priveste obligatia paratului de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Aceasta a reținut mai departe că, simplul fapt ca paratul nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii romane incepand cu anul 2010 nu a fost de natura sa duca la anganjarea raspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa. Or, in speta reclamantul nu a facut nici dovada acestui raport de cauzalitate, nefiind dovedit savarsirea cu vinovăție de către pârât a faptei prevazute de lit. d) a art. 138.

În opinia acesteia, acuzele aduse paratului constand in dezinteres si pasivitate in administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru functionarea normala si in conditii de legalitate a persoanelor juridice, concretizate in neplata datoriilor catre creditor, nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege.

În consecință, cererea a apărut ca neîntemeiată și a fost respinsă.

Împotriva sentinței civile nr. 8443 din data de 18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă a făcut recurs recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 a FINANȚELOR PUBLICE prin care solicită instanței să admită recursul și să modifice hotărârea recurată în sensul de a admite cererea formulată de instituția sa și de a obliga pârâta la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei S.C. GAUDI CONSTRUCT INTERNATIONAL S.R.L.

În fapt aceasta arată că prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ce a făcut obiectul dosarului sus menționat, instituția sa a solicitat instanței de judecată să dispună suportarea datoriilor restante către creditorii debitoarei S.C.GAUDI CONSTRUCT INTERNATIONAL S.R.L. din patrimoniul propriu al administratorului societății debitoare d-l S_____ M_____.

Recurenta consideră hotărârea judecătorească de mai sus ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă) și precizează că în considerentele hotărârii recurate instanța reține ca pentru a putea fi atrasă răspunderea, în condițiile art. 138 din lege, este necesar să fie îndeplinite patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor avizate.

Arată că instanța mai reține faptul că nu s-a făcut dovada privind ținerea contabilității și aducerea societății în stare de încetare de plăți,iar în ce privește angajarea acestui tip de răspundere este necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoarei și săvârșirea de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.

Față de aceste considerente învederează instanței că atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art.138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Invocă prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 potrivit cărora „răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului”, consideră că potrivit art. 1082 C.civ. culpa pârâtului este prezumată, acesta având și obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor/raportărilor contabile semestriale potrivit Legii nr. 31/1990 și a Legii contabilității nr. 82/1991.

Mai arată că din rapoartele de activitate depuse la dosar de către lichidatorul judiciar rezultă că pârâtul nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolvenței, nefiind respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991 republicată. De asemenea, susține că prin rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii ca cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.

Se mai susține că fiind vorba despre răspunderea civilă contractuală, culpa este prezumată, potrivit art. 1082 C.civ., iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, deoarece s-a acționat în temeiul unui mandat comercial. Consideră că acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin ______________________ societății.

Se apreciază că nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității este evidentă prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia că s-a intenționat să se ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății, cât și disponibilitățile bănești ale societății debitoare.

Cu privire la dispozițiile art. 138 lit. c din legea insolvenței, invocă obligația prevăzută de art. 27 din lege și arată că administratorii unei societăți sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii, nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care această stare este iminentă, fiind stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii. În aceste condiții, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea prevederilor art. 27 din lege.

Se mai arată că fapta ilicită a administratorilor constă în exercitarea unui management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare în stare de insolvență, iar această dovadă rezultă din simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată. Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperări integrale, în condițiile normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei. Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, ale Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse, se constată că nu este fondat.

Recurenta susține în primul rând greșita reținere de către instanța de fond a faptului că nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii intimatului pârât în baza art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, text de lege care se referă la fapta de ținere a unei contabilități fictive, de a face să dispară unele documente contabile sau de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea.

Cu privire la această critică, se reține că în mod corect a considerat instanța de fond că faptul nedepunerii la dosar a actelor contabile prevăzute de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 sau faptul nedepunerii la organele abilitate a declaraților privind raportările contabile prevăzute de lege nu sunt de natură doar prin ele însele să conducă la concluzia săvârșirii de către intimatul pârât a faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Trebuie ținut cont, astfel cum a arătat și instanța de fond, că răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere de natură delictuală specială, izvorâtă din prevederile legale și nu o răspundere de natură contractuală, izvorâtă din prevederile contractului de mandat dintre societatea debitoare și administratorul acesteia. Ca urmare, antrenarea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 presupune dovedirea întrunirii tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția făptuitorului.

Chiar dacă din faptele de nedepunere la dosar de către intimatul pârât a actelor contabile prevăzute de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 sau de nedepunere la organele abilitate a declaraților privind raportările contabile prevăzute de lege ar rezulta existența faptei ilicite de neținere de către debitoare, prin administratorul statutar, a unei contabilități conforme cu legea, în mod corect s-a reținut de către judecătorul sindic că nu este întrunită condiția existenței legăturii de cauzalitate dintre această faptă ilicită și prejudiciul constând în apariția stării de insolvență a societății debitoare. Aceasta întrucât nu s-a probat faptul că neținerea unei contabilități conforme cu legea ar fi fost cauza care a determinat apariția stării de insolvență a debitoarei.

Cum este vorba despre o răspundere de natură delictuală, ceea ce înseamnă că trebuie probate condițiile de antrenare a acesteia, rezultă că și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită de neținere a contabilității potrivit legii și prejudiciul constând în stare de insolvență a debitoarei trebuie de asemenea dovedită. O asemenea legătură de cauzalitate nu poate fi prezumată și deci nu poate fi reținută afirmația recurentei în sensul că această legătură de cauzalitate ar consta în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Se deduce că în mod întemeiat s-a reținut de către instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii intimatului pârât potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Recurenta a mai susținut și greșita nereținere de către instanța de fond a săvârșirii de către pârât a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, faptă constând în dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți.

Este întemeiată considerația primei instanțe în sensul că nerespectarea de către debitoare, prin administratorul statutar al acesteia a obligației prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură să conducă la concluzia săvârșirii de către intimatul pârât a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Prevederile art. 27 instituie obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Nerespectarea acestei obligații de către debitoare prin administratorul său nu poate constitui o cauză a apariției stării de insolvență a societății, deoarece este vorba despre o faptă de nerespectare a unei obligații ulterioară apariției stării de insolvență. Deci nu este întrunită condiția existenței unei legături de cauzalitate dintre fapta constând în nerespectarea obligației menționate de art. 27 din lege și prejudiciul reprezentat de starea de insolvență a societății debitoare.

Totodată, chiar dacă s-ar proba continuarea activității societății debitoare și ulterior apariției stării de insolvență a acesteia, nu s-a dovedit, astfel cum s-a reținut de către instanța de fond, condiția ca această activitate ulterioară apariției stării de insolvență să se desfășoare în interesul personal al intimatului pârât în calitate de administrator statutar al debitoarei.

Se constată că în mod întemeiat s-a apreciat de către judecătorul sindic că nu poate fi atrasă răspunderea intimatului pârât nici în condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Față de aceste considerente, Curtea constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, iar recursul nu este fondat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 8443 din data de 18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul S_____ M_____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.04.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

A____ P______ I_____ G________ V_______ D_______

GREFIER,

M_____ I______

Red. A.P./ 2 ex.