Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5753/2015

Ședința publică de la 24 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ B____

Judecător M_____-I_____ I___

Judecător S_____ Al H_____

Grefier A______ B_____

S-a luat în examinare – în vederea pronunțării - recursul declarat de către recurentul M_____ M_____ I___ împotriva sentinței civile nr. 1819 pronunțată la data de 30.03.2015 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimații C______ I_________ DE INSOLVENȚĂ U____ C____ D__ LICHIDATOR JUDICIAR AL ___________________ și N___ Ș_____, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

Se constată că la data de 24 septembrie 2015 s-a înregistrat concluzii scrise din partea recurentului.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 10.09.2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru data de 17.09.2015 și ulterior, pentru termenul de azi.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1.819 din 30.03.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Maramureș, s-a admis în parte acțiunea formulată precizată de către C.I.I U____ C____, lichidator al debitoarei ___________________ în contradictoriu cu pârâtul M_____ M_____ I___, iar pârâtul a fost obligat, în calitate de administrator statutar al debitoarei falite ___________________, să suporte cu averea personală parte din pasivul societății până la concurența sumei de 418.678,23 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la cererea creditoarei AFP Baia M___ în nume propriu și în numele DGFP Maramureș pentru recuperarea sumei de 357.309 lei, s-a deschis procedura de insolvență cu privire la ___________________.

Prin sentința civilă nr. 2936/13.09.2010 s-a desemnat ca administrator judiciar CII U____ C____ D__ care, în raportul întocmit potrivit art. 59 din Legea 85/2006, a reținut că nu i-au fost predate actele prev. de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006 și a considerat că administratorul debitoarei a determinat ajungerea acesteia în stare de insolvență și faliment prin gestionarea necorespunzătoare a activității, prin neplata datoriilor către bugetul de stat ceea ce a generat majorări și penalități calculate potrivit dispozițiilor legale.

Judecătorul sindic a reținut că responsabilitatea civilă a administratorilor este o răspundere ce incumbă atât pentru damnum emergens cât și pentru lucrum cessans.

Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților, directorilor tehnici executivi, când se comportă ca și când ar fi administratori propriu – ziși, iar când consiliul de administrație este organizat ca un consiliu de supraveghere răspunderea revine administratorilor operativi.

Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.

Probațiunea administrată în cauză a relevat că insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatului de către administratorul statutar M_____ M_____ I___, fapta săvârșită de aceasta fiind una omisivă, iar relația de cauzalitate cu ajungerea în stare de insolvență a debitoarei fiind prezumată.

Considerentele de fapt expuse conduc indubitabil la concluzia că pârâtul M_____ M_____ I___ în calitate de administrator statutar, prin modul de gestionare a patrimoniului societății a contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce constă în insuficiența activului patrimoniului debitoarei falite.

Fapta prin care pârâtul M_____ M_____ I___ a contribuit la aducerea societății în încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscrie prevederilor art. 138 (1) lit. d din Legea 85/2006. Astfel, administratorul este răspunzător pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorului aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței. Totodată, conform prev. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.

În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru evidența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.

În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea 85/2006, prezumția având un caracter juris __________________ posibil a fi răsturnată prin proba contrară.

Faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de administratorul judiciar și respectiv de lichidator, respectiv registrele contabile ale debitoarei, lista numerelor și adresele debitorilor societății și facturile aferente, lista completă a creditorilor, lista cuprinzând transferurile patrimoniale efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, evidența contractelor în derulare, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.

Prin neplata la termen a contribuțiilor sociale și la fondul național unic de asigurări de sănătate, în mod deosebit a impozitelor cu reținere la sursă și folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății, creează prezumția că administratorul statutar se face vinovat de folosirea unor mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți, fiind astfel incidente prevederile literei f) din art. 138 (1) din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste motive și fundamentat pe dispozițiile legale anterior arătate, cererea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâtul M_____ M_____ I___ a fost apreciată drept întemeiată și a fost admisă în parte, potrivit dispozitivului prezentei. În baza prev. art. 138 lit. d și f din Legea 85/2006, pârâtul M_____ M_____ I___ a fost obligat să suporte pasivul debitoarei în sumă de 418.678,23 lei. Pentru a se dispune în acest sens, judecătorul sindic a avut în vedere împrejurarea că insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatului de administrator în ceea ce îl privește pe pârâtul M_____ M_____ I___, căruia prin funcția executivă exercitată îi revenea întreaga responsabilitate privitoare la procedura organizării contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul M_____ M_____ I___ a declarat recurs prin care a solicitat, în principal, casarea casarea hotărârii pronunțate de instanța fondului si trimiterea cauzei în rejudecare, reținând incidența prev. art. 312 alin. 3 si 5 C.pr.civ., în ceea ce privește antrenarea răspunderii în raport de prev. art. 138 lit. f din Legea 85/2006. În subsidiar, în condițiile art. 312 alin. 3 C.pr.civ. coroborat cu prev. art. 304 pct. 7, 8 si 9 C.pr.civ. solicită modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în cererii de antrenare a răspunderii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că cererea de antrenare a răspunderii a fost formulata în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, în sensul neținerii contabilității în conformitate cu legea, ceea ce ar fi generat starea de insolventa. Ulterior, cererea a fost precizata prin solicitarea de a se retine si incidența prev. art. 138 lit. f din Legea 85/2006.

Din aceasta perspectivă, pârâtul apreciază că se impune a se retine incidența prev. art. 312 aliniat 3 C.pr.civ., în sensul ca în privința acestei solicitări a reclamantei nu s-a intrat în cercetarea fondului, mai mult chiar în ceea ce privește reținerea incidenței prev. art. 138 lit. f din Legea 85/2006 hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în admiterea cererii de antrenare a răspunderii în temeiul textului legal mai sus indicat. De altfel pârâtul a apreciat că instanța de fond nici nu a fost corect investita în acest sens, în condițiile în care acțiunea a fost formulată doar din perspectiva art. 138 lit. d din Legea insolventei.

De asemenea, pârâtul apreciază că în mod greșit prin interpretarea greșita a actului dedus judecații - art. 304 pct. 8 C.pr.civ. - instanța fondului a apreciat ca prin modul de gestionare a patrimoniului societății am contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce consta în insuficienta activului patrimoniului debitoarei falite, în condițiile probațiunii care a fost administrata în fata instanței fondului. Cu titlu exemplifîcativ, daca se analizează tabelul de la filele 11, 12 si 13 de la dosarul instanței de fond, tabel cuprins în raportul de inspecție fiscala încheiat în martie 2011, se poate observa ca impozitul calculat este de 7.035 lei, impozitul pe profit de 4.875 lei si TVA 18.273 lei, în rest mare parte a sumelor fiind dobânzi si penalități. Ori, impozitul pe profit si impozitul pe venit microintreprindere pot fi apreciate ca datorate ca urmare a unei analize diferite a documentelor contabile, neputând fi asimilate noțiunii de neținere a contabilității.

Pârâtul a mai solicitat cenzurarea reținerii de la fila 8 ultimul aliniat al hotărârii instanței de fond în sensul ca nu a depus actele contabile pentru ca a predat acte contabile si la politie după cum rezulta si din procesul verbal anexat prezentului recurs, fapt ce a fost adus la cunostiinta administratorului judiciar, existând încheiat un proces verbal de predare primire acte contabile. A predat si un autoturism Ford Mondeo în data de 14.03.2011 administratorului judiciar, sens în care s-a încheiat si un procesul verbal si a mai predat acestuia si toate actele pe care le deținea, sens în care s-a si încheiat si un proces verbal de predare primire, acte pe care solicită administratorului judiciar sa le depună la instanța.

In mod greșit s-a reținut ca nu s-a ținut contabilitatea pentru ca acea nedepunere de TVA pe trimestrul IV 2009 de care se face vorbire la fila 8 aliniatul 1 din dosarul instanței de fond din cadrul raportului de inspecție fiscala, de fapt este un TVA datorat - așa cum rezulta din textul aliniatului 1 de la fila 8 - pentru faptul ca cei care au întocmit inspecția fiscala anterioara au apreciat ca trebuie înregistrate anumite facturi pe care noi le-am apreciat drept stoc marfa, sens în care au impus înregistrarea stocului în acest fel prin facturare si de aici rezulta TVA ul, dar nu se poate retine ca nu am declarat TVA. Aceeași chestiune si cu TVA ul apreciat ca nedeclarat în cuantum de 18.273 lei descris la fila 8 aliniat 2 din dosarul instanței de fond. Mai mult se poate observa ca discutam de un TVA de 12.400 lei si de un TVA de 18.273 lei apreciat ca si datorat, insa răspunderea a fost antrenata pentru o suma mult mai mare pe care nu o apreciem justa. Daca s-ar aduna sumele datorate-înscrise în raportul de inspecție fiscala aflat la fila 5 si urm din dosarul instanței de fond, sume datorate cu titlu de TVA, impozit pe profit, impozit pe micro întreprindere si datoriile la CAS, salariați etc s-ar ajunge la nivelul sumei de 120.000 lei, aceasta în contextul în care s-au calculat CAS si impozite pe salarii până în decembrie 2010 deși societatea nu mai avea angajați din mai 2010. Pentru diferența până la nivelul sumei de 418.678, 23 lei pârâtul apreciază că cererea este nefondata.

În opinia recurentului, nu este suficienta constatarea unor inexactități în tinerea contabilității sau a constatării existentei unor debite către stat ca urmare a neplății unor impozite aferente câtorva luni de zile pentru a se concluziona cu privire la incidența prevederilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006, ci este necesar ca o astfel de fapta să fi produs starea de insolventa. Or, în cauza nu s-a făcut dovada faptului ca starea de insolventa a fost generata de o astfel de faptă în contextul în care controlul a fost realizat la data de 07.03.2011 de către organul fiscal, cererea de deschidere a procedurii a fost depusa în 26.05.2010 de către DGFP Maramureș, creanța rămasa în discuție este cea aparținând bugetului statului, iar creanța la bugetul statului se compune din sume de bani datorate pentru impozitul pe salarii, CAS etc. aferente unei perioade de 6 luni înainte de deschiderea procedurii - jumătate anului 2009, aceste sume nu au putut fi plătite datorita faptului ca societatea nu a mai încasat, datorita evoluției pieței economice si în nici un caz nu pentru ca nu s-a datorit.

Pe cale de consecința, rezulta cu evidenta ca se face o interpretarea greșita a actelor deduse judecații atunci când se apreciază ca societatea a fost adusa în insolventa de către pârât în condițiile netinerii unei contabilități conforme cu legea, pentru ca debitele imputate sunt anterioare unei perioade scurte de 6 luni fata de data solicitării deschiderii procedurii, adică debitele se datorează pentru a doua jumătate a anului 2009, iar procedura s-a solicitat a fi deschisa în mai 2010, și, în principal, debitele se compun din TVA ul apreciat ca datorat datorita înregistrării unor facturi cu privire la care societatea le-a apreciat drept stoc marfa. Mai exact era necesar ca fapta ilicita eventual imputata sa fie analizata în privința conținutului vinovăției în sensul de a se proba în mod clar forma subiectiva a faptei ilicite si daca ea a existat în momentul săvârșirii faptei si daca aceasta a generat direct starea de insolvență, ceea ce nu s-a probat în cauza.

Pârâtul a mai arătat că se imputa inclusiv nedepunerea la Adm. Finanțelor Publice a obligațiilor lunare în ianuarie - aprilie 2011 dar se omite a se constata ca societatea era deja în faliment, fiind numit administratorul judiciar, iar atribuțiile de depunere a actelor la finanțe reveneau acestuia, iar nu pârâtului. Apreciază pârâtul ca în nici un caz la acel moment în 2011, nu îi revenea o astfel de obligație si nici nu i se poate imputata absenta înregistrării la Finanțe a obligațiilor în anul 2011, adică după deschiderea procedurii si numirea administratorului judiciar.

F___ de cele mai sus arătate, în raport de faptul ca debitele la Bugetul Statului proveneau din a doua jumătate a anului 2009 coroborat cu absenta lichidităților pentru achitarea sumelor de bani datorate bugetului statului - pe acele aproximativ 5 luni ale anului 2009, adică pentru o perioada de câteva luni - pârâtul apreciază ca nu poate fi asimilată neținerii contabilității si nici nu poate fi catalogata drept o fapta ilicită, lipsa banilor fiind un fapt obiectiv, real. Din punctul său de vedere, în cauza nu s-a dovedit raportul de cauzalitate pentru a se putea antrena răspunderea.

In ceea ce privește incidența prev. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâtul a apreciat că instanța fondului a făcut o greșita aplicare a legii când a reținut ca relația de cauzalitate cu ajungerea în stare de insolventa a debitoarei este prezumată pentru ca nu s-a făcut dovada în cauza ca datorita neținerii contabilității s-a ajuns în insolventa, în raportul de inspecție fiscala s-au constatat întârzieri la plata, neplata chiar a unor impozite, neînregistrări a unor TVA pentru ca s-a apreciat ca anumite facturi trebuiau înregistrate _______________ decât s-a făcut, dar nu pentru ca au existat bani si s-au folosit la altceva ci pentru ca nu au existat acele sume de bani ce trebuiau achitate bugetului de Stat. În aceste sens se arată că nevirarea, necalcularea, neînregistrarea impozitelor pe salarii datorate Bugetului statului si a contribuțiilor sociale nu a condus la diminuarea fondurilor bănești ale societății cu consecința insolventei, mai exact nu s-a făcut dovada concreta a acestui fapt, ce nu putea fi prezumat.

Mai mult s-a calculat impozit pe salarii după mai 2010 când societatea nu mai avea angajați.

In același sens al incidenței prev. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâtul solicită a se retine ca nu s-a dovedit în cauza teza enunțata ia art.138 lit. f din Legea 85/2006, respectiv nu s-a dovedit ca as fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice falite fonduri în scopul încetării la plați, chiar în lipsa oricărei dovezi în acest sens, cererea a fost admisa si în raport de prev. art. 138 lit. f din Legea 85/2006 fara a regăsi în hotărârea instanței de fond trimiteri sau detalieri ale acestei teze imputate în cauza, în privința acestei teze hotărârea apărând ca nemotivată.

Pârâtul solicită a se avea în vedere ca afirmația de la fila 4 din răspunsul la întâmpinare - depus pentru termenul din 11.11.2013 - unde se subliniază necesitatea antrenării răspunderii din perspectiva faptului ca nu s-au achitat mai ales impozitul cu reținere la sursa si ca banii s-ar fi folosit în alt scop - nu a fost dovedita în vreun mod, în acest sens fiind Jurisprudența Curții de Apel Cluj,

Pârâtul a solicitat a se retine ca instanța fondului a realizat o greșita interpretare a legii, incidente fiind dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., când a arătat ca în condițiile neținerii contabilității conform cu legea se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs, prezumția având caracter juris __________________ posibil a fi răsturnata prin proba contrara - fila 8 penultimul aliniat din hotărârea instanței de fond -, în opinia pârâtului întreaga analiza impunându-se a fi realizata din perspectiva art. 2 din Legea insolventei unde se arata ca scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului societății coroborat cu mențiunea ca legea nu prezuma vreun raport de cauzalitate, ci acesta se impune a fi dovedit în cauza.

Pe cale de consecința, pârâtul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:

Lichidatorul judiciar U____ C____ D__ al debitoarei ___________________, a solicitat angajarea răspunderii pârâților M_____ M_____ I___ și N___ Ș_____ în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, susținându-se în esență că aceștia se fac vinovați de ajungerea debitoarei în stare de insolvență prin neținerea contabilității în conformitate cu legea dedusă din declararea incorectă a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor sociale și la fondurile speciale, a nedeclarării TVA-ului pentru trimestrul IV 2009 și trimestrul 2010 și a impozitului pe salarii.

Aceste împrejurări generează, în opinia lichidatorului judiciar, prezumția că pârâții nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapte ce au condus la falimentul persoanei juridice, urmare a acumulării de majorări și penalități.

Pe parcursul judecății, reclamantul a renunțat la judecată față de pârâtul N___ Ș_____.

Împotriva averii debitoarei au fost înscrise creanțe în cuantum de 644.396,07 lei ( creanțe bugetare: creanța DGFP – 372.851 lei și creanța Primăriei Baia M___ – 1.161,23 lei + creanțe garantate – creanța ATE Bank România SA - 270.383,84 lei ) f 15. Pasivul debitoarei s-a diminuat la suma de 428.750,88 lei, astfel cum rezultă din tabelul definitiv consolidat de la fila 84, ca urmare a recuperării parțiale a creanței deținute de către creditoarea ATE Bank România SA.

Judecătorul sindic a admis cererea creditoarei de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului M_____ M_____ I___, obligându-l la plata sumei de 418.678,23 lei, validând afirmațiile referitoare la neținerea contabilității în conformitate cu prevederile legale în materie.

Prin recursul formulat de către pârâtul M_____ M_____ I___ se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, susținându-se pe de o parte că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină reținerea acestei fapte în sarcina pârâtului, iar pe de altă parte că analizarea acestei fapte s-a realizat cu nesocotirea principiului disponibilității întrucât titularul acțiunii nu a invocat decât art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006.

Susținerile recurentului referitoare la încălcarea principiului disponibilității derivând din statuarea de către judecătorul sindic asupra faptei prevăzute de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006 nu pot fi primite în contextul în care prin răspunsul la întâmpinarea depusă de către apelant ( f. 58 ), lichidatorul judiciar U____ C____ D__ a adus precizări suplimentare acțiunii introductive, susținând în mod explicit că „prin neplata la termen a contribuțiilor sociale și la fondul național unic de asigurări de sănătate, respectiv prin neplata impozitelor cu reținere la sursă și folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății administratorul statutar se face vinovat de folosirea unor mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți, fiind incidente prevederile literei f din Legea nr. 85/2006”. Poziția procesuală exprimată prin acest script echivalează cu o extindere a acuzației inițiale și în privința săvârșirii faptei prevăzute de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, astfel că judecătorul sindic s-a pronunțat în limitele în care a fost investit de către titularul acțiunii.

Cât privește critica nemotivării hotărârii sub aspectul analizei faptei dispozițiile art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Prin urmare, "motivarea" hotărârii, înseamnă arătarea în scris a considerentelor care au dus la convingerea judecătorului că trebuie să admită cererea creditoarei.

Analizând sentința recurată se constată faptul că judecătorul sindic a reținut în sarcina pârâtului M_____ M_____ I___ săvârșirea faptei incriminate de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, însă considerentele acesteia nu fac altceva decât să preia întocmai alegația lichidatorului judiciar cu privire la această acuzație, lipsind o analiză punctuală a situației economice a debitoarei din perioada relevantă și a temeiurilor obiective care au condus instanța la concluzia calificării acestei conduite omisive ca modalitate de finanțare a activității debitoarei prin mijloace ruinătoare.

Procedând în această manieră, judecătorul sindic a încălcat o obligație legală, respectiv aceea de a proceda la motivarea hotărârii în așa fel încât să explice motivele de fapt care i-au creat propria convingere asupra incidenței dispozițiilor art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006.

Întrucât suplinirea acestui viciu procedural se poate realiza și de către instanța de recurs, Curtea urmează să analizeze această acuzație în cele ce urmează.

Raportat la probațiunea administrată, Curtea constată că nu există elemente suficiente pentru a valida afirmațiile lichidatorului judiciar conform cărora neplata la termen a contribuțiilor sociale și la fondul național unic de asigurări de sănătate, respectiv a impozitelor cu reținere la sursă și folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății ar reprezenta mijloace ruinătoare în scopul obținerii de fonduri și întârzierii încetării de plăți. Neplata acestor contribuții s-a datorat situației financiare precare a debitoarei înregistrată în cursul anului 2009, iar nu redirecționării acestor fonduri în vederea susținerii activității curente a debitoarei. Această stare de fapt rezultă din analiza bilanțului contabil întocmit în 31.12.2009 care evidențiază faptul că debitoarea a înregistrat o pierdere netă de 149.882 lei în anul 2009 întrucât cheltuielile au depășit cu această sumă veniturile societății. Sumele datorate cu titlu de contribuții sociale și la fondul național unic de asigurări de sănătate nu reprezintă ponderea cea mai însemnată a creanței bugetare pretinsă de către AFP Baia M___. Din nota explicativă ce însoțește cererea de admitere a creanței bugetare reiese că sumele datorate cu titlu de contribuții sociale totalizează 37.180 lei, sumă care nu era suficientă pentru a contribui la finanțarea activității curente a debitoarei cât timp pierderea netă a societății în anul 2009 era de 149.882 lei.

În opinia Curții, fapta de nevirare la bugetul de stat a sumelor reținute prin stopaj la sursă nu poate fi asimilată în cazul concret dedus judecății faptei prevăzute de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006 întrucât situația economică a debitoarei de la epoca conduitei omisive nu confirmă o astfel de ipoteză. Totodată raportat la câtimea redusă a acestor contribuții, Curtea constată că nu există elemente suficiente pentru a valida afirmațiile lichidatorului judiciar conform cărora nevirarea la bugetul de stat a sumei de 37.180 lei lei, reținută prin stopaj la sursă, ar putea fi calificată drept o manieră ruinătoare de atragere de fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți.

Prin urmare, critica recurentului pe această chestiune punctuală este fondată și se impune a fi validată.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. nu se circumscriu acestui caz de modificare a hotărârii deoarece prin intermediul criticilor se evocă greșita interpretare a probelor care constituie o chestiune de fapt, iar nu interpretarea greșită a unui act juridic. Prima instanță nu a fost sesizată cu un litigiu generat de interpretarea diferită a unui act juridic, ci cu o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru săvârșirea a două fapte strict determinate despre care se pretinde că au cauzat starea de insolvență. Așadar judecătorului sindic îi incumba obligația de a stabili o stare de fapt pe baza probelor administrate, iar nu de a califica sau interpreta un act juridic, astfel că incidența acestui motiv de recurs este exclusă.

Aceleași critici privitoare la greșita interpretare a probelor administrate nu pot fi analizate nici din perspectiva motivului de recurs 304 pct. 9 C. proc.civ. deoarece acest din urmă motiv privește situația în care hotărârea este lipsită de temei legal ori aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar nu și ipoteza în care instanța de fond a stabilit o situație de fapt care nu concordă cu mijloacele de probă.

Având în vedere că hotărârea recurată nu era susceptibilă de calea de atac a apelului Curtea va proceda la analiza motivelor de netemeinicie, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304¹ C.proc.civ.

Cât privește săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea achiesează la susținerile recurentului și reține că nu corespunde realității statuarea judecătorului sindic conform căreia recurentul nu ar fi predat documentele contabile ale debitoarei lichidatorului judiciar. Pârâtul a predat o parte din documentele contabile lichidatorului judiciar, împrejurare confirmată prin explicațiile asupra situației financiare a debitoarei oferite chiar de către lichidatorul judiciar instanței de recurs, iar o parte semnificativă a documentelor contabile a fost predată organelor de cercetare penală, împrejurare atestată de procesul verbal încheiat la 16.12.2013, aflat la fila 10 din recurs. Întocmirea evidențelor contabile poate fi desprinsă totodată și din cuprinsul procesului-verbal de inspecție fiscală nr. 2175 din 09.03.2011 unde se consemnează că documentele contabile ale debitoarei au fost puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală.

Așadar teza neținerii unei evidențe contabile se impune a fi exclusă.

Rămâne de stabilit dacă pârâtul-recurent și-a îndeplinit obligația de ținere a contabilității cu respectarea rigorilor legii contabilității.

În privința acestei chestiuni, Curtea nu poate achiesa la susținerea recurentului conform căreia omisiunea înregistrării unor facturi cu consecința eludării regulilor de declarare și plată a taxei pe valoare adăugată nu ar echivala cu săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, ultima teză care privește ipoteza neținerii contabilității în conformitate cu legea. Nesocotirea normelor contabil-fiscale privitoare la declararea și plata TVA-ului inclusiv în perioada premergătoare deschiderii procedurii insolvenței a fost constatată de către organele de inspecție fiscală prin Raportul de inspecție fiscală nr. 3877/25.06.2009. Recurentul nu a făcut dovada contestării în justiție a deciziei de impunere nr. 1351/25.06.2009 întocmite în urma controlului fiscal și ca atare constatările organelor de inspecție fiscală nu pot fi ignorate.

Curtea a înțeles să se raporteze la acest act de control, iar nu la cel care datează din 07 martie 2011, respectiv procesul-verbal nr. 2175 din 09.03.2011 deoarece doar constatările cuprinse în actul de control întocmit în anul 2009 pot primi relevanță în analiza cauzelor care au condus la apariția stării de insolvenței a debitoarei, doar acesta fiind premergător deschiderii procedurii insolvenței.

Curtea a preluat informațiile referitoarele la constatările organelor de inspecție fiscală efectuate în anul 2009 din mențiunile inserate în procesul-verbal nr. 2175 din 09.03.2011 în cuprinsul căruia se arată că debitoarea a mai fost verificată prin procesul-verbal nr. 2175 din 09.03.2011 pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx09, stabilindu-se în sarcina contribuabilului debite suplimentare în sumă de 120.866 și majorări de întârziere suplimentare în sumă de 73.282 lei.

Este evident că aceste debite fiscale stabilite suplimentar în cursul anului 2009 pentru nerespectarea legislației contabil-fiscale pot fi puse în corelație directă cu apariția stării de insolvență a debitoarei S.C. TECH-INSTALL S.R.L cât timp procedura colectivă a insolvenței a fost deschisă în 13 septembrie 2010 la solicitarea creditorului bugetar AFP Baia M___ prin invocarea unei creanțe în sumă de 357.309 lei. Întinderea acestei creanțe include și datoriile bugetare suplimentare stabilite prin decizia de impunere nr. 1351/25.06.2009, act care beneficiază de prezumția de legalitate.

Nu prezintă nicio relevanță în analiza cauzelor care au determinat apariția stării de insolvență întinderea intervalului de timp în care s-au comis nereguli în ținerea contabilității, așa cum încearcă să sugereze recurentul, ci este esențial a se stabili că acel interval a fost premergător deschiderii procedurii colective și că neregularități identificate, prin consecințele financiare păgubitoare asupra patrimoniului societății, au avut aptitudinea de a genera starea de insolvență. Raportat la câtimea creanței bugetare născute în urma controlului fiscal derulat în anul 2009, Curtea constată că aceste cerințe sunt pe deplin îndeplinite, iar răspunderea patrimonială a pârâtului se impune a fi stabilită în temeiul prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 în limita sumei de 194.148 lei (120.866 + 73.282 lei ), pasiv constituit ca urmare a faptei pârâtului de nerespectare a legislației contabil-fiscale anterior deschiderii procedurii insolvenței.

Constatările din procesul-verbal nr. 2175 din 09.03.2011 nu vor fi avute în vedere în stabilirea întinderii pasivului ce urmează a fi suportat de pârât întrucât acest act a fost întocmit ulterior deschiderii procedurii insolvenței, conducând doar la augmentarea creanței bugetare, iar nu și la apariția stării de insolvență.

Nu poate fi validată afirmația recurentului prin care susține că în creanța bugetară au fost incluse doar sume de bani datorate cu titlu de impozit pe salarii, CAS, CASS, cât timp acest fapt este infirmat de anexa ce însoțește declarația de creanță a AFP Baia M___ din care rezultă că pe lângă contribuțiile la fondurile speciale și la bugetul asigurărilor sociale, debitoarea mai datorează și TVA , impozit pe profit, impozit pe microintreprinderi, impozit pe dividende.

Este adevărat că debitoarea a finalizat exercițiul financiar aferent anului 2009 cu o pierdere de 149.882 lei, dar recurentul omite să sublinieze că tot în anul 2009 au fost stabilite obligații suplimentare de plată în sarcina debitoarei în suma de 194.148 lei, ca urmare a nerespectării legislației fiscale, astfel că aceste debite suplimentare față de bugetul de stat au influențat în mod evident rezultatul exercițiului financiar aferent acestui an. Prin urmare nu pot fi primite apărările recurentului conform cărora debitoarea se afla în incapacitate de plată încă din anul 2009 din alte considerente decât cele ce țin de stabilirea unor obligații suplimentare de plată de către organele fiscale.

Față de toate considerente, Curtea în temeiul art. 312 C.proc civ. va admite recursul declarat de pârâtul M_____ M_____ I___ împotriva sentinței civile nr. 1.819 din 30.03.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea precizată formulată de către C______ I_________ DE INSOLVENȚĂ U____ C____ D__ și obligă pârâtul M_____ M_____ I___ să plătească suma de 194.148 lei reprezentând parte din pasivul debitoarei S.C. TECH-INSTALL S.R.L.

Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată recurentului deoarece culpa procesuală a acestuia este pe deplin probată prin raportare la soluția pronunțată asupra cererii de angajare a răspunderii patrimoniale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâtul M_____ M_____ I___ împotriva sentinței civile nr. 1.819 din 30.03.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea precizată formulată de către C______ I_________ DE INSOLVENȚĂ U____ C____ D__ și obligă pârâtul M_____ M_____ I___ să plătească suma de 194.148 lei reprezentând parte din pasivul debitoarei S.C. TECH-INSTALL S.R.L.

Fără cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, M_____ B____	JUDECĂTOR, M_____-I_____ I___	JUDECĂTOR, S_____ AL H_____
	GREFIER, A______ B_____

Red. M.I.I./05.11.2015.

Dact.H.C./ 3 ex.

Jud.fond: S_____ O_____.