Acesta nu este document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-F_______

Ședința publică din 28 Octombrie 2015

Instanța constituita din

PREȘEDINTE - C_____ - B_____ M______

GREFIER – I____ M_____

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1645/2015

Pe rol fiind solutionarea cererii formulate de către reclamanta C___ DE INSOLVENȚĂ A&B SPRL in contradictoriu cu pârâtul I____ M_____, având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .

Dezbaterile pe fondul cererii au avut loc in sedinta publica din data de 21.10.2015 concluziile partilor fiind consemnate in incheierea de ședinta din acea data, cand instanta din lipsa de timp pentru a delibera si in temeiul disp. art. 260 din Codul de Procedură Civilă a amânat pronuntarea

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra acțiunii de față , reține următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 03.09.2013, reclamantul C___ DE INSOLVENȚĂ A&B SPRL , în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Hot Line SRL, cu sediul în Iași, ____________________, jud. Iași, înregistrată la ORC Iași sub nr. J 22/2224/27.07.1993, CUI xxxxxxx a chemat în judecată pe pârâtul I____ M_____, domiciliat în Iasi, _______________________, _____________, în calitate de administrator al societății debitoare., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art. 138 din Legea 85/2006.

În motivare, arată reclamantul în esență că nu au fost predate documetele contabile de către pârât .

Mai arată reclamantul că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei de la art. 138 lit a, în sensul ca susține că potrivit documentelor contabile din anul 2011 în patrimoniul societății se aflau stocuri de 7 817 lei, active circulante de 8097 lei. Că la nivelul anului 2012 activele circulante erua de doar 280 lei, iar dacă s-ar fi gestionat corespunzător aceste elemente de activ, s-ar fi putu acoperi creanțele societății debitoare.

A mai susținut și că nici unul dintre aceste elemente nu au fost predate în procedură.

Pârâtul a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada creării debitelor și este ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990.

Astfel sustine că raportat la dispozițiile art 28 din legea insolvenței și la omisiunea acestuia de a solicita a fi supus dispozițiilor acesteia, este de natură a-i atrage acestuia răspunderea pentru starea de insolvență a societății și creanțele acesteia..

De asemenea, nu a predat documentele contabile, fapt ce duce la concluzia ca a incercat sa ascunda activele societății .

În drept, se invocă art. 138 lit a , c și d din Legea insolvenței.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

A fost atașat dosarul de fond .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cele ce urmează:

Prin prin sent civ 1585/S/23.10.2013 a Tribunalului Iași s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și ______________________ debitoarei ________________, cu sediul în Iași, ____________________, jud. Iași, înregistrată la ORC Iași sub nr. J 22/2224/27.07.1993, CUI xxxxxxx.

Conform relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, pârâtul figurează ca și administrator statutar al debitoarei.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:

Reclamanta, prin cererea sa, impută pârâtului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:

• 138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
• 138 lit.c: a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
• 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

In speta una dintre faptele imputate pârâtului este cea prevazuta de dispozitiile art 138 lit a din LPI, potrivit cărora antrenarea raspunderii civile delictuale a unei persoane presupune întrunirea a doua conditii: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice si crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane.

Sub acest aspect judecătorul sindic retine faptul că, situația de fapt invocată ca temei al acestei răspunderi de către reclamantă, constând în reducerea elementelor de activ din patrimoniul debitoarei în anii anterior ultimei raportări contabile, nu poate constitui temei pentru o atare formă de răspundere.

Astfel, din împrejurarea că elementele de activ din patrimoniul debitoarei au scăzut de-al lungul timpului, nu se poate naște concluzia că acestea au fost folosite în interes propriu de către pârât. O atare împrejurare trebuia dovedită în concret de către reclamantă, răspunderea pârâtului neputând fi întemeiată pe simple prezumții.

Mai mult, recalamnta nu a evidențiat si situația datoriilor debitoarei în anii analizați si nici nu a depus documentele contabile pentru o refectare fidelă a activității debitoarei.

În acest context, nu se poate reține în sarcina pârâtului fapta prev de art 138 al 1 lit a, așa cum a fost invocată de către reclamantă.

În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din lege, instanța constată că reclamantul nu a făcut proba principalei condiții de existență a faptei ilicite imputate pârâtului, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamantul nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârâtă în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți și în dauna creditorilor.

Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea acestora la suportarea pasivului debitorului.

Instanța constată că, sub aspectul faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. lit.d) tezele I și II, respectiv ținerea unei contabilități fictive și fapta de a face să dispară contabilitatea societății, instanța constată că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâții ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoarea.

În privința omisiunii ilicite constând în neținerea unei contabilități în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d) teza III), instanța reține că reclamantul nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicită imputată ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Reclamantul se limitează la afirmații fără suport probatoriu și la prezumții nejustificate, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia. Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea, ar fi ascuns/distrus contabilitatea ori ar fi ținut o contabilitate fictivă la societatea la care îndeplinea funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.

Instanța mai reține că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei și că, în acest fel, i-ar fi prejudiciat pe creditori. În acest sens trebuie avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite analizate mai sus și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia și obligarea lui la suportarea pasivului societății.

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge actiunea formulată de C___ DE INSOLVENȚĂ A&B SPRL , în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Hot Line SRL, cu sediul în Iași, ____________________, jud. Iași, înregistrată la ORC Iași sub nr. J 22/2224/27.07.1993, CUI xxxxxxx privind atragerea răspunderii personale a pârâtului I____ M_____, domiciliat în Iasi, _______________________, _____________.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2015.

Judecător Sindic, Grefier,

C_____- B_____ M______ I____ M_____

Red/tehnored.jud.B.C.M/Gref.I.M

4ex/14.01.2016