DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1172
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 06.10.2014
JUDECĂTOR SINDIC – R_____ M____
GREFIER – M_____ S____
La ordine fiind soluționarea cererii de angajare răspundere patrimonială formulată de reclamanta ________________________,prin lichidator judiciar CI C_____ D______ în contradictoriu cu pârâtul P______ V_____.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că este primul termen de judecată, după care:
Judecătorul sindic reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând în condițiile art. 256 Cod procvedură civilă asupra cererii de antrenare de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G_____ – Secția a II-a Civilă la data de 19.08.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX reclamantul C.I.I. C_____ D______ în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. V______ C________ S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul P______ V_____ în calitate de fost administrator statutar a solicitat antrenarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca pasivul societății debitoare în cuantum de 2.626 lei să fie suportat de pârât.
În motivarea în fapt a cererii de față, reclamantul a învederat că debitoarea a fost dizolvată prin sentința pronunțată de către Tribunalul G_____, fiind numită în calitate de lichidator judiciar C.I.I. C_____ D______.
În exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau reclamanta arată că a demarat acțiunile necesare în vederea lichidării. Notificările adresate pârâtului în calitatea sa de asociat și administrator au rămas fără răspuns, astfel încât lipsa predării documentelor contabile și gestiunii, lipsa informațiilor și oricărei colaborări zădărniceau în parcurgerea etapei lichidării.
Consideră oportună promovarea acțiunii după ce a evaluat atitudinea pârâtului care nu a colaborat, ignorând în totalitate notificările transmise, atât pe numele debitoarei, cât și pe numele lor, fiind deci întemeiată prezumția existenței unor fapte culpabile în administrarea societății debitoare.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 138 pct. A, b, c, d, e din Legea nr. 85/2006.
Probe. Reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri ( filele 4 – 13 ).
Întâmpinarea. Legal citat pârâtul nu a formulat apărări în cauză.
Analiza Tribunalului G_____ – Secția a II-a Civilă.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în cazul în care în raportul privind cauzele ajungerii societății în stare de insolvență întocmit de lichidatorul judiciar, în baza art. 59 alin. 1, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, la cererea lichidatorului judiciar se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele prevăzute de art. 138 lit. A – e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Astfel în raportul nr. 70/30.06.2014 întocmit în baza art. 59 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a reținut că sunt întrunite premisele necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar pentru întregul pasiv fiind regăsite argumentele reiterate și în cererea de față.
Din același raport rezultă că ebvoluția cifrei de afaceri evidențiază o scădere a volumului veniturilor obținute din activitatea de bază a societății debitoare.
În opinia reclamantului, sunt întrunite condițiile de atragere a răspunderii pârâtei, respectiv: există fapta ilicită, care se încadrează în prevederile enumerate de lege și prin care s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, prejudiciul cert și direct, dovedit atât sub aspectul existenței cât și sub aspectul întinderii, cauzat în mod direct și nemijlocit de fapta ilicită, raportul de cauzalitate, respectiv existența vinovăției, răspunderea putând fi antrenată indiferent de forma de vinovăție constatată.
Potrivit dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică în stare de insolvență, să fie suportată de către persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului, cazurile de responsabilitate fiind limitate la comiterea faptelor prevăzute în alineatul 1 al art.38 lit.a-g. natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii.
Încălcarea unei obligații din contractul - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale, atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Antrenarea răspunderii patrimoniale presupune constatarea îndeplinirii unei condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Totodată, din analiza probatoriului administrat în cauză reiese că starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtei, care prin omisiune, nu a ținut contabilitatea în condițiile legii și nu a depus la organele abilitate raportările contabile.
Articolul 35 din Legea 85/2006 prevede obligația debitoarei de a preda lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din Legea 85/2006, obligație pe care trebuia să o îndeplinească prin administratorii săi, în conformitate cu disp. art.73 alin. (1) litera e) din Legea nr.31/1990, respectiv a pârâtului P______ V_____, ori încălcarea acestei obligații a condus la imposibilitatea atingerii scopului avut de legiuitor în procedura insolvenței, respectiv acela de acoperire a pasivului debitoarei aflat în stare de insolvență.
Față de cele mai sus reținute, în baza art.138 lit. d din Legea 85/2006, urmează a admite în parte cererea și a dispune antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru pasivul rămas neîndestulat în sumă de 2.626 lei, celelalte reglementări în drept invocate de reclamanta C.I.I. C_____ D______ nefiind incidente în speța de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta C.I.I. C_____ D______, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. V______ C________ S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul P______ V_____.
Dispune ca pârâtul P______ V_____ să suporte din averea personal pasivul rămas neîndestulat în urma lichidării debitoarei S.C. V______ C________ S.R.L. în cuantum de 2.626 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.10.2014.
JUDECĂTOR SINDIC,GREFIER,
R_____ MironMirela S____
Red. R.M./ 08.10.2014
Dact. M.S./ 13.10.2014
5 ex.