Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 453/2015

Ședința publică de la 01 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ P_____

Judecător E____ G________

Judecător G_______ P_____

Grefier I_____ P_____

S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de către Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 864 din 6.05.2015, intimați fiind B_______ C_________, S___ A_____ C_________, S______ V_____ A________ și _______________., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen, prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimații B_______ C_________, S___ A_____ C_________ și S______ V_____ A________, comunicată recurentei; s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța califică calea de atac formulată de către Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași ca fiind recursul.

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 864 din 6.05.2015, Tribunalul Iași a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a inadmisibilității acțiunii, precum și a nulității cererii.

A fost respinsă cererea formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu pârâții B_______ C_________, S___ A_____ C_________ și S______ V_____ A________.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut, cu referire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamatei , că acțiunea a fost inițiată de către Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în calitate de creditoare majoritară, cererea circumscriindu-se astfel dispozițiilor art. 138 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/2006 și a respins excepția.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii, motivat de faptul că, prin raportul cauzal, lichidatorul judiciar nu a identificat că organele de conducere se fac responsabile de insolvența falitei, instanța a reținut că se impune a se face aceeași încadrare, în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care stipulează că „Dacã administratorul judiciar ori, dupã caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvențã a debitorului și/sau a hotãrât cã nu este cazul sã introducã acțiunea prevãzutã la alin. (1), aceasta poate fi introdusã de președintele comitetului creditorilor în urma hotãrârii adunãrii creditorilor ori, dacã nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceastã acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credalã”; astfel s- a considerat că și această excepție este neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția nulității cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale motivat de faptul că înscrisurile depuse în probațiune nu poartă mențiunea „conform cu originalul”, instanța a considerat că pârâtul nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a neîndeplinirii acestui aspect; avându-se în vedere că această lipsă conduce la anularea cererii cu condiția dovedirii unui prejudiciu, fapt nerealizat de pârât, instanța a considerat excepția neîntemeiată și a respins-o.

În privința fondului cererii, s-a reținut că situația economico-financiară a debitoarei a avut de suferit ca urmare a mediului economic, a politicii bugetare, precum: cheltuielile cu salariații, creditarea societății de către pârâți și scăderea volumului vânzărilor.

S-a reținut că pârâții au dovedit că nu au abandonat activitatea de conducere a debitoarei prin aceea că au solicitat reeșalonarea datoriilor și au garantat plata debitelor prin instituirea unei ipoteci asupra unui imobil, proprietatea unui fost administrator, garanție existentă și în prezent; totodată s-a remarcat și faptul că pârâții au colaborat cu administratorul judiciar, i-au predat documentele debitoarei, demonstrând astfel că au acționat cu bună credință.

Pentru a se reține răspunderea patrimonială personală a organelor de conducere ale debitoarei este necesar ca reprezentanții reclamantei să facă dovada concretă a celor invocate în petitul cererii.

Astfel, nu a rezultat din nicio dovadă concretă faptul că pârâții au utilizat fonduri din averea debitoarei pentru folosul lor propriu, intenționând astfel să producă prejudicii patrimoniale creditoarei bugetare, faptul acumulării de datorii constituind un aspect care nu a putut fi controlat și stopat de către pârâți.

Pe de altă parte, raportul întocmit de către lichidatorul judiciar - în care sunt analizate și evidențiate cauzele care au condus la insolvența debitoarei - nu conține trimiteri la culpa pârâților, acestora nefiindu-le imputabile fapte de natură a le atrage răspunderea personală patrimonială.

Activitatea pârâților de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cei dintâi. S-a dedus că administratorii statutari au mizat pe redresarea situației financiare a societății, dar mediul economic nu a fost propice acestui efect, datoriile generate crescând și conducând la declinul acesteia.

Această activitate este sancționată de către dispozițiile art. 138 lit. c din lege în condițiile în care, prin derularea ei, s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor.

Însă, reclamanta s-a limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâților, care chiar întemeiate fiind, nu au putu forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și, totodată, la insolvența firmei.

Prezumția invocată de către reprezentanții reclamantei nu are la bază un suport probatoriu adecvat, ea fiind rezultatul analizei datelor înscrise în raportările fiscale ale debitoarei pe baza cărora aceștia au făcut deducții de vinovăție a pârâtului.

Prin urmare, nu s-a putut reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâții au continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.

În susținerea celor afirmate, reprezentanții reclamantei nu au făcut decât să prezume fără niciun fel de dovadă concretă că pârâții au desfășurat o activitate în urma căreia, în mod intenționat și premeditat, creditoarea bugetară ar fi suferit un prejudiciu patrimonial.

Nu în ultimul rând, s – a remarcat și inițiativa pârâților de a supune debitoarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, prin formularea cererii de intrare în insolvență, conform dispozițiilor art. 27 din lege.

Fără dovada concretă a faptului vinovăției pârâților, doar în baza concluziilor singulare că nu au fost recuperate creanțele debitoarei de la alți parteneri comerciali și că au continuat activitatea în interes propriu, cu scopul de a prejudicia pe creditori, cererea formulată nu a putut fi primită.

Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, a declarat apel – ce a fost calificat de către instanță ca fiind recurs -, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului, se susține că prejudiciul stabilit pe baza declarațiilor de creanță înregistrate în tabelul definitiv este în cuantum de 918.049.50 lei și reprezintă, în cea mai mare parte, creanțe aparținând bugetului de stat.

Recurenta afirmă că a fost analizată activitatea debitoarei prin prisma ultimilor indicatori financiari și s-a constatat că societatea ar fi avut capacitate de plată și acoperire parțială a pasivului generat de activitatea desfășurată, iar valoarea activelor circulante - 141.177 lei (din care creanțe în valoare de 140,352 lei, sume în casieria unității de 825 lei și stocuri în valoare de 0 lei) ar fi asigurat stingerea parțială a obligațiilor societății față de bugetul de stat, dacă administratorii-pârâți ar fi depus diligente în vederea recuperării și valorificării acestora pentru stingerea datoriilor existente la acea dată.

Astfel, consideră recurenta că motivarea instanței este nelegală, întrucât activitatea societății, derulată sub administrarea intimaților a fost una deficitară și cu consecințe negative pentru bugetul de stat.

Având în vedere împrejurarea că, în anul 2012, societatea a avut imobilizări corporale, active circulante pentru valorificarea și achitarea parțială a datoriilor existente în fișa societății, rezultă că incidența dispozițiilor art.138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 a fost demonstrată.

Din raportul lichidatorului judiciar, prin care se arată că a fost împlinit termenul de prescriere pentru recuperarea creanțelor, analizând și soldul stocurilor - existent la începutul exercițiului financiar și lichidat la sfârșitul anului 2012 -,coroborat și cu afirmația lichidatorului din care rezultă că activele imobilizate ale societății reprezintă, de fapt, activul persoanei fizice - M________ V_____ – rezultă că în contabilitate nu a fost evidențiat corect patrimoniul debitoarei, conform legislației în vigoare, iar aceste nereguli demonstrează pe deplin interesul în continuarea activității, însușirea rezultatelor și a resurselor societății și neținerea contabilității conform legii, fapte imputabile administrației debitoarei și care se încadrează în prevederile art. 138 alin.1 lit.a, c și d din Legea 85/2006.

Apreciază recurenta că existența stării de insolvență, coroborată cu inacțiunea administratorilor debitoarei de a formula acțiunea prevăzuta de art. 27 din lege, conduce la concluzia că administratorul a dispus în interes personal și nu în interesul firmei, continuarea unei activități care a dus la încetarea de plăți, faptă prevăzută de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

În situația în care pârâții apreciau că activitatea societății și patrimoniul acesteia nu mai puteau asigura încasarea creanțelor creditorilor săi, ei erau obligați să denunțe apariția iminentă a incapacității de plată, ceea ce nu ar mai fi condus la creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și nu ar fi împovărat situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.

S-a constatat că intimații nu au dat curs, în timp util, acestor dispoziții legale și obligatorii, fapt ce a condus la prejudicierea bugetului de stat.

Recurenta arată că netemeinicia soluției instanței de fond rezultă din faptul că prezența obligațiilor fiscale în sarcina debitoarei, în calitatea sa de contribuabil, demonstrează că aceasta a desfășurat o activitate comercială generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal și în raport de care s-au calculat aceste obligații, faptă ce se încadrează în prevederile art. 138 alin.1 lit. c din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Solicită recurenta să se constate că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege, respectiv prejudiciul, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre acestea.

Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași apreciază că prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente, din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Astfel, simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și, implicit, prejudicierea acestora.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate, recurenta apreciază că dispozițiile art.138 din legea insolventei impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind societatea și, indirect, pe creditorii săi.

Simpla reprezentare a faptului că, prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138, se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență, este suficientă pentru antrenarea răspunderii.

Afirmă recurenta că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, deoarece, prin faptele nominalizate, s-a ajuns la necunoașterea reală a situației societății, a destinației disponibilităților bănești, a motivelor pasivității administrației de a recupera creanțele de la terți, cu consecința neonorării datoriilor de către _______________________>

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea 85/2006 este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.

Raportul de cauzalitate se prezumă atât timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea 85/2006, prezumția având un caracter iuris ___________________ posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.

Recurența arată că instanța de fond a omis a se pronunța cu privire la pârâtul M________ V_____, pronunțându-se doar cu privire la pârâții B_______ C_________, S___ A_____ C_________, S______ V_____ A________.

Intimații Bodîrlau C_________, S___ A_____ C_________ și Schimdt V_____ A________ au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Susțin intimații că determinarea naturii juridice a răspunderii este consecința calificării raporturilor juridice dintre administrator și societate, precum și faptul că acestor raporturi le sunt aplicabile prevederile Legii nr.31/1990 potrivit cu care „obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile legale generale referitoare la mandat", iar administratorul răspunde față de creditorii societății debitoare numai in limita mandatului primit de la acționari.

De asemenea, chiar daca există un raport contractual între administratori și societate stabilit pe baza contractului de mandat, jurisprudența și doctrina au statuat că, acestui gen de raport și acțiunilor de genul celei deduse judecații de față, răspunderea administratorului nu este una contractuala, ci este o răspundere de natura delictuală stabilită conform prevederilor Codului civil.

Prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, instanța a reținut că incapacitatea de plată a debitoarei este rezultatul unei situații obiective, având în vedere activitatea desfășurata de către societate și modul în care își procura sursele de finanțare, încasând veniturile cu întârziere, astfel că starea de insolvabilitate a apărut pe acest fond, societatea, la un moment dat, fiind lipsită în totalitate de resursele financiare necesare desfășurării normale a activității.

Fiind vorba de o hotărâre irevocabilă se poate considera că ea operează ca autoritate de lucru judecat în privința cauzelor care au condus la ________________________________ insolvență.

Susțin intimații că reclamanta nu face decât sa enumere dispozițiile legale aplicabile cauzei, solicitând atragerea răspunderii administratorilor, fără a evidenția în concret ce acțiuni au produs starea de insolvență și cine se face responsabil.

În lipsa unei concrete individualizări a faptelor pretins nelegale și fără dovedirea culpabilității în sarcina oricăruia dintre pârâți, cererea nu este doar neîntemeiată, dar este și nedovedită.

Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.

În acest sens, se reține că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, în calitate de creditoare a _________________ solicitat atragerea răspunderii personale a pârâților, B_______ C_________, S___ A_____ C_________, S______ V_____ A________, în calitate de administratori statutari ai debitoarei, în limita pasivului debitoarei ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că pârâții se fac vinovați de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006.

Însă, Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege

Astfel, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție , condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.

Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.

Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.

Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.

În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.

Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.

Prevederile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.

Apreciază Curtea că reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane.

În prezenta cauză, recurenta nu a produs nicio probă din care să rezulte că intimații ar fi folosit bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane.

Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a făcut referire - și în calea de atac a recursului - la datele înscrise în bilanțul depus la organul fiscal la data de 31.12.2012, potrivit căruia - la 31.12.2012 - societatea, figura cu active circulante de 141.177 lei, din care creanțe în valoare de 140.352 lei, sume în casieria unității de 825 lei și stocuri în valoare de 0 lei.

Însă, instanța de recurs reține că afirmația recurentei referitoare la faptul că societatea, prin administratorii statutari, nu a făcut demersuri în vederea recuperării creanțelor de la partenerii cărora le-a furnizat mărfuri și servicii în vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului nu poate fi primită

Astfel, pe de o parte, atât timp cât recurenta a susținut că B_______ C_________, S___ A_____ C_________, S______ V_____ A________ nu au recuperat creanțele, în valoare de 140.352 lei, de la debitorii societății pe care o administrau este cert că aceste sume de bani nu au fost folosite de către intimați în folosul lor propriu, iar, pe de altă parte, Direcția G_______ a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași nu a probat că respectivele creanțe nu ar fi fost recuperate pentru că intimații au intenționat ca ele să fie folosite în folosul unor terțe persoane.

Mai mult, Curtea constată că datele invocate de recurentă se referă la existența unor active foarte mici cu care debitoarea nu ar fi putut achita decât 8% din datoriile înscrise în bilanțul contabil din 31.12.2012 ( 1.736.489 lei).

Nici criticile recurentei referitoare la nereținerea în sarcina intimaților a faptelor prevăzute de art.138 literele c, d din Legea nr. 85/2006 nu sunt întemeiate.

Curtea reține că, potrivit art. 138 litera c din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a administratorului statutar poate fi antrenată atunci când acesta a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Dispozițiile art. 138 litera c privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.

Potrivit art. 27 alin.2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.

Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.

Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.

Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat tot mai mari, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâților - intimați în continuarea activității.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că pârâții intimați au dovedit că nu au abandonat activitatea de conducere a debitoarei prin aceea că au solicitat reeșalonarea datoriilor și au garantat plata debitelor prin instituirea unei ipoteci asupra unui imobil, proprietatea unui fost administrator, garanție existentă și în prezent, iar recurenta nu a formulat critici cu privire la acest aspect.

Mai mult, procedura insolvenței față de debitoare s - a realizat, în baza dispozițiilor art. 27 din lege, la inițiativa organelor de conducere ale acesteia.

Referitor la fapta prevăzută de art. 138 litera d, Curtea constată că răspunderea persoanelor de conducere ale societății aflate în stare de insolvență intervine dacă acestea au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Faptele enumerate în acest text se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, care trebuie dovedită în persoana fiecăruia dintre cei considerați răspunzători.

Astfel, în mod legal și temeinic judecătorul-sindic a apreciat că nedepunerea la organul fiscal a documentelor prevăzute de lege și neținerea contabilității în conformitate cu legea nu sunt de natură a atrage răspunderea administratorilor statutari în absența dovedirii legăturii de cauzalitate dintre această faptă și starea de insolvență a societății.

Față de cele ce preced, Curtea observă că instanța de fond a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor articolului 138 alin.1 literele a,c, d din Legea nr.85/2006.

Criticile recurentei referitoare la motivarea deficitară a sentinței atacate urmează a fi înlăturate .

În acest sens, Curtea notează că sentința tribunalului cuprinde în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței de fond cu privire la soluția de respingere a cererii reclamantei recurente, argumente care se raportează, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Instanța de recurs nu poate primi nici critica Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași referitoare la nepronunțarea tribunalului cu privirea la cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M________ V_____.

Curtea obsservă că, potrivit art.281 indice 2a din Codul de procedură civilă, „Indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor potrivnice sau completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in conditiile art. 281-281^2”

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și se va menține sentința atacată

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 864/2015 din 6.05.2015 a Tribunalului Iași - Secția a II a Civilă faliment, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi - 1.09.2015.

Președinte, C_______ P_____	Judecător, E____ G________	Judecător, G_______ P_____
	Grefier, I_____ P_____

Red.P.G.

Tehnored. P.G./ P.I

2 ex.-22.09.2015

Tribunalul Iași – A______ D__