Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 526/2015

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ C_____ S______

Judecător V______ C_________-S______

Grefier I_____ P_____

S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de către Carabuș V_______ împotriva sentinței civile nr. 1131 din 16.06.2015 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind C.I.I. N_______ E_____ E______, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; din oficiu s-a atașat la dosar fișa dosarului de fond având ca obiect „procedura insolvenței”; s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța constată apelul formulat în termen, motivat și timbrat.

Raportat la data înregistrării cererii introductive, 18.11.2013, incidente în cauză sunt dispozițiile Noului Cod de procedură civilă și celea Legii nr. 85/2006.

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Tribunalul Iași –Secția II Civilă/F_______ prin sentința civilă nr. 1131/2015 din 16.06.2015 a admis în parte acțiunea reclamantului C.I.I. N_______ E_____ E______, cu sediul în mun. Iași, ___________________, _______________, _____________, jud. Iași, nr. matricol în Tabloul UNPIR 1B2821, C.I.F. xxxxxxxx , privind stabilirea răspunderii personale a pârâtei Carabuș V_______, domiciliată în Iași, ________________ , jud. Iași.

Stabilește în baza art. 138 lit. a și e din Legea nr.85/2006, răspunderea personală a pârâtei Carabuș V_______, pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C. Vimondo T__ SRL, cu sediul social declarat în Iași, _______________________ , corp laborator, ________________, având număr de ordine în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXXX și CUI xxxxxxxx, în sensul că a obligat pârâta să acopere suma de 41.419 lei, astfel cum rezulta din tabelul definitiv al creanțelor.

Respinge acțiunea reclamantei cu privire la faptele prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006.

În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția lor de către lichidatorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Prima instanță stabilește situația de fapt și motivează în drept:

În fapt, prin Sentința civilă nr. 815/15.04.2014, irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului S.C. Vimondo T__ SRL , cu sediul social declarat în Iași, _______________________ , corp laborator, _______________, având număr de ordine în Registrul Comerțului JXXXXXXXXXXXX și CUI xxxxxxxx , constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006.

Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanța unui singur creditor: Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, în valoare de 41.419 lei.

La data de 22.09.2014 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că insolvența debitoarei se datorează în principal, unor cauze subiective, respectiv desfășurarea activității societății în interesul personal al fostului administrator statutar. A opinat cu privire la existența indiciilor privind atragerea răspunderii în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu privire la administratorul societății.

Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat in anul 2010, având ca administrator, de la data înființării, până la data declanșării procedurii insolenței, pe pârâtă .

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate în cauză constă în aceea că aprecierea culpei persoanei chemată să răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica între faptă și prejudiciu, respectiv faptele enumerate, în măsura în care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu, să fi fost în măsură să contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvență.

Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-a reținut:

Pârâtei i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a , e și d din Legea insolvenței, respectiv:

• 138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

• 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

• 138 lit. e :au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâta „a ținut o contabilitate fictivă” și că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea” în condițiile în care s-a reținut , de către lichidatorul judiciar că nu i-au fost predate documentele contabile ale societății.

Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtei a îngreunat sarcina administratorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu s-a putu reține că această conduită a generat starea de insolvență a debitoarei, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestora.

Ca urmare, nu s-a reținut în sarcina pârâtei săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 .

Instanța a apreciază că activitatea pârâtei se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și e , referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său , respectiv la deturnarea sau ascunderea activului persoanei juridice ori a măririi în mod fictiv a pasivului acesteia, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea figura în bilanțul contabil la data de 31.12.2012, cu active imobilizate de 42.973 lei și active circulante de 15.408 lei, din care creanțe de recuperat de 15.030 lei și numerar în casierie și conturi la bănci de 378 lei.

Pârâta nu a justificat aceste sume, nu le-a predat lichidatorului judiciar pentru a le distribui creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, de unde se prezumă că și le-a însușit.

Cu aceste sume, debitorul ar fi avut posibilitatea acoperirii în întregime a datoriilor care , potrivit aceleiași raportări contabile , erau de 34.861 lei. De asemenea, cu aceste sume s-ar fi acoperit în întregime creanțele înregistrare conform tabelului definitiv, care se ridică la suma totală de 41.419 lei, astfel încât însușirea bunurilor din patrimoniu a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Pentru aceste motive, în baza art. 138 lit. a și e din Legea nr. 85/2006, instanța a admite cererea în contradictoriu cu pârâta, care a fost obligată la plata pasivului rămas neacoperit al debitorului, în limita sumelor evidențiate în bilanțul contabil la data de 31.12..2012 , cu titlul de active imobilizate și disponibil în casă și conturi la bănci, în total, suma de 41.419 lei . Acțiunea a fost respinsă pentru faptele de la art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006.

În apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași, pârâta C______ V_______ a formulat următoarele critici:

- la data formulării acțiunii, respectiv 09.03.2015 lichidatorul a constatat eronat că a folosit bunurile sau creditele societății în interes propriu sau în mod fraudulos. Se susține că în fapt „bunurile” sunt creanțe în cuantum de 46.964, 50 lei, pentru recuperarea cărora a acționat, obținând titluri executorii, debitorii săi fiind în insolvență;

- în raportul de activitate întocmit ulterior lichidatorul a descoperit sursa sumelor imputate și le-a menționat, cererile de admitere a creanțelor le-a formulat în calitate de administrator al debitoarei, astfel că nu le-a folosit în interes propriu și nu a deturnat fondurile societății.

Apelanta face apărări și critici cu privire la fapta din art. 138 alin.(1) lit.d, precizând că a predat lichidatorului documentele contabile, astfel că nu poate fi acuzată de ținerea contabilității nelegal, fiind exclusă săvârșirea faptelor de la lit.a și c.

În întâmpinare lichidatorul judiciar al debitoarei ___________________ Iași a precizat că societatea are de încasat creanțe de 46.964, 50 lei de la clienții aflați în stare de insolvență. Se arată că debitoarea are un singur creditor, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, conform art. 123 pct.4 din Legea nr. 85/2006, valoarea creanței acceptate fiind de xxxxx lei.

Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele sentinței are corespondent în probele administrate.

Astfel, la data întocmirii ultimului bilanț contabil – 31.12.2012 – activul societății era de xxxxx lei, din care imobilizări corporale - 42.973 lei, disponibilități bănești - 378 lei și creanțe – xxxxx lei, iar pasivul de xxxxx lei total. În tabelul definitiv al creanțelor, ce constituie pasivul, este înscris creditorul bugetar Administrația Finanțelor Publice Iași cu o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de xxxxx lei pentru perioada 2004 – 2014, compusă din impozit pe profit, impozite aferente muncii salariale și penalități de întârziere.

Redactată conform art. 261 Cod procedură civilă hotărârea cuprinde considerentele în fapt și drept ce au format convingerea instanței în darea soluției, cât și cele pentru care s-au primit și înlăturat apărările părții.

Faptul că lichidatorul și pârâta au comunicat cu dificultate în predarea documentelor contabile s-a avut în vedere de judecătorul-sindic când nu a reținut ca o cauză a insolvenței săvârșirea faptei prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Împrejurarea că pârâta în calitate de administrator a acționat pentru recuperarea creanțelor și a obținut titluri executorii debitorilor proprii ai societății nu constituie o cauză care să-i înlăture răspunderea stabilită în prima instanță pentru faptele prevăzute la literele a) și e).

O eventuală compensare între creanțele de recuperat ale societății ce sunt admise în procedura insolvenței altor debitori și propriul pasiv nu este permisă deoarece, având izvoare diferite. Răspunderea instituită prin art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 este o formă a răspunderii civile delictuale speciale, ce trebuie stabilită atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege, ce în speță sunt probate, cum corect a reținut judecătorul sindic.

În măsura în care debitorii societății vor fi executați, creanțele recuperate folosite pentru acoperirea pasivului, în faza executării se va putea aprecia, dacă și în ce măsură executarea apelantei se mai justifică în tot sau în parte, nu însă și în prezenta etapă procesuală a constituirii titlului executor.

Curtea are în vedere că judecătorul sindic nu a încălcat dispozițiile legale în materie când a constatat îndeplinite condițiile impuse de art. 138 alin.(1) din Legea nr. 85/2006; societatea se afla în insolvență; pârâta nu a depus acte din care să rezulte modalitatea de ieșire din patrimoniul societății a bunurilor – imobilizări corporale – identificate în bilanțul contabil ceea ce impune prezumția și o consolidează că au fost folosite în interes propriu sau al altei persoane.

Curtea reține că dispozițiile Legii nr. 85/2006 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă în măsura în care sunt compatibile (art. 149) și deci și sub aspectul mijloacelor de probă, alăturat înscrisurilor fiind și prezumțiile, așa cum sunt definite prin art. 327-329. Deoarece nu s-a putut stabili care a fost soarta bunurilor – în sens larg – identificate în bilanț, iar pârâta nu le-a predat lichidatorului și nici nu a prezentat o situația contabilă care să evidențieze mișcările acestora în circuitul civil, având și valoare apropiată de pasiv, așa cum a constatat judecătorul sindic, a consolidat prezumția ascunderii fie deturnării, în sensul art. 138 lit.e, dar și al folosirii în interes propriu sau a altor persoane.

Acestea sunt și faptele ce au ocazionat insuficiența de plată a debitoarei și ajungerea în stare de insolvență. Pârâtei – apelantei îi revenea sarcina de a răsturna prezumția prin prezentarea situațiilor contabile care să fi justificat scoaterea bunurilor din patrimoniul societății, prin documente legale, până la închiderea dezbaterilor în primă instanță și darea hotărârii definitive în calea de atac, oricare ar fi fost dificultățile de comunicare cu lichidatorul.

Pe de altă parte , pasivul se compune numai din creanțe bugetare, ceea ce impune concluzia folosirii în interes propriu a monetarului din casierie și bănci și a sumelor cu regim de stopaj la sursă din salariile angajaților (xxxxx lei) care au generat accesorii.

Obligațiile fiscale trebuie executate în termenele și modalitățile prevăzute de legea specială, ce au un alt regim juridic, decât recuperarea creanțelor proprii și al activului constând în imobilizări corporale.

Admiterea în partea a cererii s-a impus în prima instanță prin reținerea ca probate doar a unora din faptele invocate ca temei juridic ce au generat incapacitate de plată și anume a acelora prin care s-a deturnat utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc.

Pentru considerentele expuse, Curtea respinge apelul ca neîntemeiat potrivit art. 480 Cod procedură civilă cu referire la art. 8 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul promovat de către C______ V_______ împotriva sentinței civile nr. 1131/16.06.2015 a Tribunalului Iași, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2015.

Președinte, A______ C_____ S______		Judecător, V______ C_________-S______
	Grefier, I_____ P_____

Red.C.S.V.

Tehnored. P.I.

2 ex. – 22.12.2015

Tribunalul Iași – B_____ R_____