Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 313/2013

Ședința publică de la 12 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE P___ P______

JUDECĂTOR E____ S_____ R____

JUDECĂTOR R_______ M_____ D___

GREFIER C______ L____

Pe rol judecarea de recurs privind pe recurenta-reclamantă DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței civile nr.9662/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât H______ S__________ EL-J____.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care,

Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă conform art. 242 aliniatul 2 Cod procedură civilă, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei potrivit art.138 alin. 6 din Legea 86/2006, rămânând în pronunțare pe excepție.

C U R T E A,

Asupra cauzei civile de față:

Prin sentința civilă nr. 9662 din 03.10.2012 pronunțată de Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, s-a respins cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva pârâtului H______ S__________ EL-J____, cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 lit. c) și d) din legea nr.85/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut, în esență, că reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea obligației de a ține contabilitatea conform legii, fără a indica în concret elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute de art.138 lit.d) din lege. În ceea ce privește dispozițiile art.138 lit.c) din lege, judecătorul-sindic a arătat că dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamantă la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art.138 din lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic XXXXXXXXXXXXXXX.

În motivarea recursului recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, în cauză erau incidente dispozițiile art.138 lit.d) din legea nr.85/2006 deoarece, atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea. Răspunderea intimatului-pârât este o răspundere contractuală, iar culpa acestuia este prezumată. S-a mai arătat că din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și culpabilă a intimatului-pârât, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul creat.

În ceea ce privește fapta reglementată de art.138 lit.c) din lege, s-a susținut că intimatul-pârât avea obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți. Intimatul-pârât avea obligația formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței, conform art.27, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege. Fapta ilicită a intimatului-pârât constă în managementul defectuos al societății debitoare, iar legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Față de motivele invocate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulată în baza art. 138 lit. c) și d) din legea nr.85/2006 și atragerii răspunderii personale a intimatului-pârât H______ S__________ EL-J____.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ale legii nr.85/2006, ale legii nr.82/1991, ale legii nr.31/1990 și ale OG nr.92/2003.

În ședința publică din 12.02.2013 Curtea a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei și a reținut cauza spre soluționarea acestei excepții.

Analizând cu prioritate această excepție care, conform art. 137 Cod procedură civilă, face de prisos cercetarea în fond a pricinii, Curtea reține următoarele:

Cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 lit. c) și d) din legea nr.85/2006 pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât H______ S__________ EL-J____ a fost formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5.

Deși a fost parte în hotărârea recurată, legea nr.85/2006 în forma în vigoare la momentul pronunțări hotărârii atacate (03.10.2012) recunoaște legitimare procesuală activă în exercitarea căii de atac a recursului numai administratorului judiciar sau lichidatorului, nu și creditorului-reclamant.

Din analiza prevederilor legale cuprinse în art.138 alin.1, 3 și 6, rezultă că indiferent de titularul cererii de atragere a răspunderii (administrator judiciar sau lichidator, președintele comitetului creditorilor sau creditorul), calea de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțată în analiza cererii formulată în temeiul art.138 din legea nr.85/2006 poate fi exercitată numai de administratorul judiciar sau de lichidator, aceștia fiind obligați să exercite calea de atac dacă adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de ½ din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului.

A___.6 al art.138 din legea insolvenței nu distinge între situația formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere în cadrul dosarului de insolvență sau într-un dosar separat, fiind astfel aplicabil principiul general de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Curtea apreciază că aceste dispoziții legale nu încalcă dispozițiile art.6 din CEDO deoarece calea de atac nu este suprimată, ci ea se exercită de un anumit participant la procedura insolvenței, respectiv de administratorul judiciar sau de lichidator, iar creditorul care a formulat cerere în baza art.138 alin.3 este parte în cadrul soluționării recursului, fiind citat în acest sens. Mai mult, conform art.138 alin.6, decizia de exercitare a căii de atac îi aparține creditorului-reclamant atunci când administratorul judiciar sau lichidatorul nu înțeleg să uzeze de ea, în această situație administratorul judiciar sau lichidatorul fiind obligați să promoveze recursul.

Dacă legiuitorul ar fi înțeles să acorde și creditorului-reclamant dreptul de a exercita calea de atac a recursului, atunci ar fi prevăzut acest lucru în situația în care lichidatorul nu înțelegea să o promoveze. Or, în această situație, legiuitorul a stabilit expres că lichidatorul este obligat să exercite calea de atac la solicitarea creditorului, neacordând dreptul creditorului de a exercita personal calea de atac. În ipoteza în care administratorul judiciar sau lichidatorul nu-și îndeplinește obligația de exercitare a căii de atac, creditorul are deschisă împotriva lor acțiunea în răspundere întemeiată pe dispozițiile legii nr.85/2006.

Față de considerentele expuse, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active în recurs a recurentei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, cu consecința respingerii recursului ca fiind introdus de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Cu majoritate:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței civile nr.9662/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât H______ S__________ EL-J____, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu opinia separata a d-lui judecător P______ P___ în sensul ca:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

P___ P______ E____ S_____ R_______ M_____

R____ D___

GREFIER

C______ L____

Opina separată a domnului judecător P______ P___, în sensul:

Respinge excepția lipsei calității procesual active a recurentei.

Analizând, în temeiul art. 137 alin.1 C.proc.civ., excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, rețin următoarele:

Conform dispozițiilor art. 138 alin. 6 din legea nr. 85/2006, „în cazul in care cererea de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere sau altor persoane care au cauzat starea de insolvență a debitoarei este respinsa, administratorul si lichidatorul care nu intenționează sa formuleze recurs va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul in care adunarea generală decide ca se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie sa formuleze calea de atac.” Interpretarea paragrafului evidențiat în sensul că ar suprima calea de atac pentru alt actor procesual decât lichidatorul (indicat) îmi apare drept eronată.

În acest sens, interpretarea prevederilor art. 138 alin.6 in Legea nr. 85/2006, in sensul ca recurenta, deși a avut calitate de parte in proces nu este îndreptățită să formuleze recursul încalcă principiile accesului liber la justiție al creditorului si egalității părților din proces, recunoscute de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, in art. 6 pct. 1, care prevede dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: „Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil”.

Articolul 20 din Constituția României stabilește că interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților cetățenești se fac în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte și că reglementările internaționale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în tratatele ratificate de România, au prioritate față de reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanțe.

Prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului .

În acest mod, conform art.11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române.

Exercitarea dreptului de acces la justiție presupune asigurarea dreptului oricărei persoane de a avea acces concret si efectiv la un tribunal instituit de lege, adică garantarea unei proceduri judiciare în fața căreia să se poată realiza, efectiv, acest drept.

Pornind de la premisa ca drepturile fundamentale trebuie garantate _______________________ si reala, iar nu iluzorie si teoretica, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de control judiciar de către persoana interesată, într-un sistem de drept care consacră principiul dublului grad de jurisdicție, constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție.

In jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se subliniază ca, deși articolul 6 alin.1 nu obliga statele membre ca in materie extrapenală sa asigure accesul la dublul grad de jurisdicție, totuși, în măsura în care dreptul de a ataca o hotărâre este prevăzut, garanțiile instituite de text trebuie respectate. (cauza Delcourt contra Belgiei).

Dispozițiile art. 138 alin. 6 din legea nr. 85/2006 interpretate de maniera în care creditorul majoritar (cum e cazul în speță), deși poate introduce acțiunea, nu poate formula calea de atac, îngrădesc dreptul părții care a formulat cererea de angajare a răspunderii materiale, de a exercita calea de atac a recursului împotriva hotărârii prin care aceasta a fost respinsă. Deși această cale de atac este prevăzută de lege, în această interpretare ea este recunoscută sau condiționată de notificarea unei persoane în sensul că nu ar vrea să introducă recursul – administratorul sau lichidatorul judiciar, după caz, care de multe ori nu justifică un interes direct (el fiind doar obligat în virtutea atribuțiilor sale să acționeze).

De altfel, tot în sensul respectării art. 6 CEDO precitat, dacă este prevăzută în genere calea de atac într-o materie (cum e cazul recursului pentru toate acțiunile incidente din procedura insolvenței), suprimarea acesteia pentru toate părțile sau vreuna dintre părți ar trebui să fie expresă.

Or, textul indică faptul că „administratorul si lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs va notifica creditorii asupra intenției sale”, care creditori pot, în urma Adunării Creditorilor să-i solicite să introducă o astfel de acțiune, deci o obligație procedurală a unui participant la procedura insolvenței, menită a atenționa pe ceilalți cu privire la o atitudine procesuală pasivă, posibil vătămătoare, urmată de posibilitatea de a-l obliga la acțiune pe acesta (lichidator), motivată inclusiv de faptul că, de obicei, ar trebui să cunoască cel mai bine datele speței, iar nu faptul că creditorul majoritar nu poate ataca hotărârea de fond. De altfel, din moment ce creditorul i-ar putea impune unui alt actor procesual (practicianul în insolvență) declanșarea căii de atac, acesta din urmă acționând astfel ca un simplu mandatar legal, cu atât mai mult ar trebui să acceptăm că creditorul ar putea exercita un astfel de drept și personal.

Interpretarea în sensul că doar lichidatorul sau administratorul judiciar poate formula recurs reprezintă o interpretare extensivă a textului (și oarecum bazată pe logica per a contrario), posibilă strict din punct de vedere al metodelor de raționament juridic acceptate, dar nepermisă în materia suprimării căilor de atac (limitării dreptului de acces la instanță), această suprimare trebuind a fi expresă pentru a corespunde cerințelor art. 6 CEDO.

Pentru aceste considerente consider că excepția lipsei calității procesuale active a recurentei ca fiind neîntemeiată, astfel că, în opinia mea, aceasta trebuia respinsă și continuată judecarea recursului.

JUDECATOR

P______ P___

Red. Jud. ESR

Tehnoredactat: ESR

2 ex./06.03.2013

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: M_____ M______