R O M Â N I A

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ

Decizia civilă nr.1930

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTELILIANA C_______

JUDECĂTORGEORGE B_____ F_______

GREFIERFLORENTINA D______

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.5564 din 11.06.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul V____ P___ V_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere că apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 411 alin.2 N.C.P.C. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, reclamantul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea creditorului Administrația Finanțelor Publice sector 5, unic creditor al S.C. EST EURO __________., a solicitat, în temeiul art. 138 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, suportarea pasivului societății debitoare de către membrii organelor de conducere ale acesteia, respectiv de către pârâtul V____ P___ V_____, in calitate de administrator al societății debitoare.

Prin sentința civilă nr.5564 din 11.06.2015, Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă a respins cererea, reținând, în esență, următoarele:

Reclamantul nu a dovedit faptul că pârâtul a dispus continuarea activității societății în interesul său personal. Înregistrarea unor datorii nu este suficientă pentru a caracteriza starea de insolvență a unei societăți.

Fapta omisivă privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, ea este ulterioară apariției insolvenței. Nu s-au prezentat probe din care să rezulte folosul propriu al pârâtului în continuarea activității societății, atât timp cât desfășurarea activității unei societăți este prezumată a fi în interesul societății și nu al administratorului. Încălcarea articolului 27 din lege este incriminată potrivit art.143 din aceeași lege și nu potrivit art.138.

Textul art.138 alin.1 lit. d) din Legea nr.85/2006 cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la ținerea unei contabilități fictive și dispariția unor documente contabile, iar cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.

Art.147 din Legea nr.85/2006 stabilește că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la art.28 din lege, se pedepsește. Predarea înscrisurilor prevăzute de art.28 din lege lichidatorului judiciar este o obligație a debitorului ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, astfel că neîndeplinirea acestei obligații nu poate cauza starea de insolvență.

În ceea ce privește condiția constând în neîndeplinirea obligației de a ține registrele cerute de lege, este necesar ca neținerea unei contabilități în conformitate cu legea să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. D___ împrejurarea că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, in sensul admiterii cererii si obligării paratului la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei.

În motivarea apelului, intemeiat pe dispozițiile art. 466 din Codul de procedura civila, ale Legii nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările si completările ulterioare, ale Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003, s-a susținut, în esență, faptul că hotărârea judecătoreasca este pronunțata cu aplicarea greșita legii.

Fapta ilicita a reprezentanților societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca, au dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.

Prejudiciul deriva din starea de insolventa a debitorului si consta in imposibilitatea recuperării integrale, in condițiile normale si la scadenta a datoriilor, astfel cum rezulta din tabelul obligațiilor debitoarei.

Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății.

Reprezentantul debitoarei a încălcat prevederile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, fapt ce a determinat majorarea pierderilor debitoarei. Formularea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care reprezentantul legal al debitoarei nu o poate încălca, iar dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată paratului pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.

Răspunderea reprezentantului legal al debitoarei poate fi atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, acesta fiind un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligentă decât propriile lui interese.

Mai multe categorii de obligații către bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.

În cazul răspunderii contractuale culpa paraților este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar reprezentantul societății debitoare nu a prezentat documentele contabile, ceea ce instituie o prezumție relativă a netinerii contabilității în conformitate cu legea.

Inacțiunea constând in nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația tinerii contabilității este evidenta și prin nedepunerea tuturor actelor contabile la organul fiscal teritorial care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat ascunderea modului in care au fost folosite bunurile societății, cat si disponibilitățile bănești ale societății debitoare.

Asupra apelului:

Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, faptul că reprezentantul debitoarei a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, nu a depus documentele prevăzute de art. 28 din Legea insolventei și nu și-a îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative privind înregistrarea situațiilor financiare la organul fiscal, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății.

Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de apel, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 și nu este suficient pentru a se apela la prezumții pentru aplicarea acestei răspunderi. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.

În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că neținerea contabilității, în una din cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a determinat _________________________________.

Nedepunerea situațiilor financiare și neîndeplinrea obligațiilor declarative, precum și neplata datoriilor față de bugetul statului reprezintă aspecte care pot fi circumscrise managementului defectuos, însă nu pot fi asimilate faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.

În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtei.

Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementate prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.

De asemenea, în cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor invocate și insolvența societății.

Nu s-a probat faptul că intimatul, în timpul mandatului de administrator, a săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile acestuia de a prejudicia pe creditori.

Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D___ în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.

Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de Procedură Civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.5564 din 11.06.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul V____ P___ V_____, domiciliat în București, ____________________.18-20, ____________.A, _______________.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L______ CrîngașuGeorge B_____ F_______

GREFIER,

F_________ D______

Red.Jud.L.C.

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte: Judecator Sindic —B_______ A___ S____