Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:052.xxxxxx

ROMÂNIA

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 47

Ședința publică de la 15 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I_____ C_______ N_______

JUDECĂTOR - I___ C______ M____

GREFIER - L_______ M______

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta – reclamantă DM I_____ C______ IPURL împotriva sentinței civile nr. 6867/14.09.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât A_______ I__ WILLIS.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX lichidatorul judiciar DM I_____ C______ IPURL desemnat pentru debitoarea ____________________________ SRL a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, respectiv a pârâtului A_______ I__ WILLIS și obligarea acestuia la plata pasivului societății debitoare.

În motivarea cererii lichidatorul judiciar arată, în esență, că faptele săvârșite de către pârât, se încadrează în prevederile art.138 lit. a) și d) din Legea nr.85/2006, după cum urmează:

Incidența prevederilor art. 138 lit. a): au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.

Acest aspect este probat de existenta scriptică, la 31.12.2008, a creanțelor nerecuperate în sumă de 32.025 lei, a activelor în valoare de 87.930 lei, și a disponibilului în valoare de 23.312 lei, ce nu fost identificate faptic.

Incidența prevederilor art. 138 lit. d): au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.

Acest aspect este probat de lipsa documentelor contabile ce ar fi trebuit predate lichidatorului judiciar, precum si de nedepunerea declarațiilor fiscale , începând cu 31.12.2008.

Deși legal citat pârâtul nu a formulat apărări în cauză.

Prin sentința civilă nr. 6867/14.09.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX s-a respins cererea de angajare a răspunderii ca nefondată.

Tribunalul a reținut că motivul invocat de lichidatorul judiciar, în sensul că în anul 2008, scriptic, apar înregistrate creanțe nerecuperate în sumă de 32.025 lei, active în valoare de 87.930 lei și disponibil în valoare de 23.312 lei, ce nu au fost identificate faptic, nu poate fi încadrat în sfera de reglementare a art. 138 lit.a , atâta timp cât lichidatorul judiciar nu dovedește existența unui interes propriu al pârâtului sau un interes al terților în sensul legii, o utilizare frauduloasă .

În speță, nu au fost administrate dovezi privind însușirea bunurilor sau creditelor aparținând debitoarei în folosul propriu al pârâtului, această concluzie rezultând din prezumții simple, neînsoțite de un probatoriu adecvat.

Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea și pe disp. art. 138 lit. d din lege care nu sunt aplicabile în cauză, întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de lichidatorul judiciar.

Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.

Împrejurarea că debitoarea, prin reprezentantul ei, A_______ I__ WILLIS nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .

În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Așadar, faptul că pârâtul A_______ I__ WILLIS nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art.138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art.1169 Cod Civil .

Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 28.09.2015, a declarat apel lichidatorul, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, la data de 21.10.2015.

Prin cererea de apel lichidatorul solicită modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului și obligarea la suportare pasivului societății debitoare.

În motivare se arată că judecătorul fondului nu a analizat prezumțiile create în cauză, administratorul a utilizat cel puțin în parte bunurile debitoarei în interes personal sau al unui terț în condițiile în care activele și creanțele nu au fost predate lichidatorului și nici nu au fost valorificate pentru plata datoriilor, ceea ce constituie una dintre cauzele insolvenței. După data de 31.12.2008 nu s-a mai organizat și condus contabilitatea atrăgând răspunderea conform literei d.

Societatea a intrat în faliment, intimatul fiind unicul asociat, pasivul rămas neacoperit este de 60.967,27 lei, societatea figurează cu un autoturism Land Rover nepredat. Se ignoră prezumțiile judiciare create în cauză, probabilitatea faptului pretins reiese din cele expuse, instanța nemotivând de ce nu le-a luat în considerare. Pe de altă parte legătura de cauzalitate constă în dezinteresul față de funcționarea societății în condiții optime.

În drept: art. 138 lit. a și d din Legii nr.85/2006.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând apelul, Curtea reține următoarele:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este una personală, delictuală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art. 138 din lege și neputând fi asimilată cu faptele pretinse și prevăzute de art. 138 lit. a și d.

Simpla indicare a faptei astfel cum este prevăzuta de art. 138 al. 1 lit. a din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate și sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite în interes personal sau al unui terț și raportul de cauzalitate.

Dacă se pretinde că folosința ar fi fost una dintre cauzele insolvențe, partea trebuie să dovedească prejudiciul concret al acestei folosințe și legătura de cauzalitate între folosință și prejudiciu, dar și faptul că acesta a cauzat insolvența.

În plus, folosirea activelor, în sensul avut în vedere de legiuitor, presupune scoaterea temporară din posesia și controlul societății și trecerea în utilizarea, tot temporară, a făptuitorului, cu restituirea ulterioară, prejudiciu concret constând nu în valoarea activului ci în lipsa de folosință a acestuia. Nu se poate face o echivalență între valoarea activului și prejudiciu pentru că folosința reprezintă o utilizare frauduloasă și implică prin esență restituirea, fără a exista voința aproprierii. Valoarea bunului reprezintă un prejudiciu atunci când acesta însușit.

Or, o simplă raportare la valoarea activelor pentru a justifica prejudiciul și pe cale de consecință starea de insolvabilitate este eronată, apelantul nesesizând instanța spre exemplu cu o fapta prevăzută de lit. e, cererea fiind formulată de un profesionist care are proprietatea termenilor și care face distincția între ipotezele legale.

Se mai reține că valoarea creanțelor cât timp nu a rezultat plata lor concretă, nici nu ar putea fi luată în considerare, nu rezultă că acestea au intrat concret în patrimoniul societății și ulterior folosite de către intimat.

Pe de altă parte între data ultimului bilanț contabil și _______________________________ este o perioadă de 6 ani, observând că în anul 2008 datoriile era de peste 177.000 lei, în scădere față de anul 2007 (peste 181.000 lei), iar în tabelul definitiv de creanțe suma înscrisă este de 60.967,27 lei. În aceste condiții se poate presupune că, măcar în parte, activele și disponibilul au fost folosite pentru acoperirea datoriilor.

Prezumțiile judiciare trebuie să aibă puterea de a naște probabilitate, nerezultând în speță din faptele conexe probate o putere de dovadă aptă a atrage aplicarea unei prezumții, având în vedere considerentele anterioare. Tribunalul a motivat soluția sa prin raportare la lipsa probelor, de unde rezultă că nu a apreciat că aspectele invocate pot naște probabilitate.

Cât privește lit. d se observă că nedepunerea la dosar a actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori nedepunerea tuturor raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, chiar dacă ar duce la nașterea unei prezumții simple cu privire la neîndeplinirea obligațiilor legale, nu se poate prezuma în continuare și că această situație a cauzat insolvența, în lipsa unor probe certe. Aceasta pentru că ceea ce legea incriminează nu este simpla ascundere a unor documente sau neținerea contabilității ci faptul că acțiunea/inacțiunea a dus la insolvență.

Aserțiunile apelantei, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 ncpc, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de cauzalitate, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, analizând calea de atac cu observarea limitelor acesteia, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor 480 n.c.pr.civ,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta – reclamantă apelanta – reclamantă DM I_____ C______ IPURL, cu sediul ales în sector 3, București, Cogalnic, nr. 31, împotriva sentinței civile nr. 6867/14.09.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât A_______ I__ WILLIS, domiciliat în Roseacre, Croft Road, Oban. Argyll, PA 31 8RH, Marea Britanie, citat prin afișare la ușa instanței, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I_____ C_______ N_______ I___ C______ M____

GREFIER

L_______ M______

Red. C.N.I.

4 ex./19.01.2016

Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă –judecător A____ E____ B______