Acesta nu este document finalizat

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1554 A

Ședința publică de 16 octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE A_______ L____ Z______

JUDECĂTOR D______ V_____

GREFIER A________ G_______ S____

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE R.L.I___ împotriva sentinței civile nr.1819 din 24 februarie 2015 pronunțate de Tribunalul București-secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul R______ P____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea constată că nu sunt probe noi de administrat și, apreciind terminată cercetarea judecătorească, rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Deliberand, retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr 1819/24.02.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Secția a VII a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, s-a respins ca neintemeiata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 impotriva paratului R______ P____.

In considerente, se arata ca, în privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), reclamantul nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtei ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului lui de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori.

Reclamantul se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea de pârât a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi în cazul concret al societății debitoare relația de cauzalitate între neținerea contabilității acestei societăți și starea de insolvență. Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.

Instanța a mai reținut, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. În acest sens, instanța a avut in vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății. Pe de altă parte, din raportul privind cauzele insolvenței întocmit de lichidator în cadrul procedurii de insolvență, rezultă că principala cauză a insolvenței debitoarei a fost managementul defectuos al societății, concretizat în efectuarea unor cheltuieli excesive în raport de veniturile societății, însă managementul defectuos realizat de un fost administrator al debitorului nu este enumerat între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, și deci nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății.

S-a mai invederat ca prezumțiile și dispozițiile invocate de reclamant nu au aplicabilitate în speță, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.

La data de 06.04.2015, reclamanta-creditoare a depus cerere de apel împotriva Sentinței Civile nr. 1819/24.02.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Secția a VII a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, prin care solicita admiterea apelului, modificarea in tot a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a paratului.

In motivare, se arata ca instanța de fond a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșita a legii.

Astfel, in motivarea hotărârii, instanța de fond a considerat ca nu s-a stabilit legătura de cauzalitate intre netinerea contabilității si ajungerea debitoarei in stare de insolventa, si in considerarea acestui aspect, cererea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 a fost respinsa.

Prin cererea formulata de către instituție a solicitat instanței sa procedeze la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății, respectiv a administratorilor debitoarei pentru pasivul social rămas neacoperit ca urmare a declanșării procedurii falimentului.

De asemenea, din actele cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum si a dobânzilor si penalizărilor de intarziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in încetare de plați.

Astfel, responsabilitatea pentru manifestarea acestor incalcari ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor si asociaților, fata de prevederile art. 138 alin 1 lit.c) si d) din legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Se apreciaza ca in culpa este administratorul si asociatul debitoarei, intrucat aceșta, desi a fost notificat de mai multe ori de către lichidator, nu a fost găsit si astfel, nu au predat acestuia documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006. fapt pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit. d). privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului si asociatului debitoarei.

A mai arătat ca au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv am arătat ca exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumția de culpa a administratorilor si asociaților.

In ceea ce privește existenta unei fapte ilicite, se sustine ca, in conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1, «societățile comerciale au obligația sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi », iar art. 5 prevede ca « persoanele prevăzute la art. 1 au obligația sa conducă contabilitatea in partida dubla si sa întocmească situații financiare anuale ». Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c si art. 73 alin. 2, rezulta ca administratorii sunt solidar răspunzători fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Acțiunea in răspundere impotriva administratorilor aparține si creditorilor societății, insa aceștia o pot exercita numai in caz de faliment al societății. Reiese fara echivoc ca, in cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege, nu s-a ținut o contabilitate in conformitate cu legea.

Legiuitorul a instituit obligația tinerii contabilității in partida dubla si obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual si din raportarea semestriala la organele fiscale (in speța la Administrația Finanțelor Publice Sector 4) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzuta de lege se incalca in mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de tinere a contabilității. De asemenea, pe baza declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul de stat a căror depunere lunara este obligatorie conform legii pentru toate societățile comerciale se întocmește fisa sintetica de evidenta pe plătitor, care fisa centralizează toate debitele pe care o societate le are către bugetul de stat. Prin nedepunerea acestor documente se creeaza premisele eludării legii, tinerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.

Din cele expuse mai sus, rezulta in mod clar ca societatea debitoare, prin administratorii si asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, fiind astfel indeplinita condiția esențiala prevăzuta expres de literele c) si d) art. 138 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei.

In privința prejudiciului, se mentioneaza ca existenta unui prejudiciu cert cauzat instituției de către parați prin conducerea defectuoasa a societății s-a stabilit cu prisosința in cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin intocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.

Sub aspectul culpei, se arata, în privința izvorului răspunderii civile, ca aceasta are atat sorginte delictuala (izvorand din nerespectarea obligațiilor legale) cat si contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății il incheie cu societatea). Primează in acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.

Mai mult, la art 11 al Legii 82/1991, modificata si republicata, la alin. (1) se arata in mod clar ca răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.

Administratorul, având de indeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata, are si o răspundere contractuala fata de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.

Se poate astfel lesne observa ca obligația tinerii contabilității in conformitate cu prevederile legale incumba administratorului societății in baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse in contractul de mandat tacit sau expres care se incheie intre o societate si administratorul ei.

Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment si in cursul judecării cererii intimații nu au făcut in nici un fel dovada existentei unor cauze care sa-i absolve de aceste obligații contractuale, rezultând in mod evident existenta culpei.

In ceea ce privește legătura de cauzalitate, se arata ca societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate in care asociații se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț in scopul realizării de profit. Deci prin contractul de societate, asociații se obliga la săvârșirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerata de asemenea o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați in conformitate cu contractul de societate.

O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.

Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale administratorului si asociatului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin _______________________________.

Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorilor si asociaților in ajungerea in stare de faliment a societății atâta vreme cat a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microintreprinderi si impozit profit. Deci societatea, si implicit administratorii si asociații acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fara sa plătească impozitele aferente. Nu poate fi vorba astfel de o neimplicare sau despre lipsa unei culpe ci mai degrabă de rea voința si dezinteres fata de respectarea obligațiilor legale de plata a impozitelor.

In incadrarea faptelor la art. 138 lit. d), instituția a avut in vedere si faptul ca la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese si din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care învederează faptul ca, desi a făcut numeroase demersuri in vederea intrării in posesia documentelor contabile ale debitoarei, acestia nu au răspuns solicitărilor. Nici dupa depunerea cererii întemeiata pe art. 138, dupa ce administratorii si asociații au devenit parați, nu au fost depuse actele contabile ale societății, fapt ce intareste prezumția de culpa a administratorilor si asociaților societății debitoare.

A arătat ca au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv am arătat ca exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumția de culpa a administratorilor si asociaților societății debitoare.

Sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R____ sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau sa fie plătite de către societate din încasări. Neplata lor a fost cauzata de dezinteresul total arătat de către administrator si de asociatul unic in indeplinirea obligațiilor legale si contractuale (vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit este obligație legala).

Urmare a activității desfășurate de administratori si asociați, societatea a intrat in încetare de plați, si pe cale de consecința in faliment, instituția fiind prejudiciata prin neplata impozitelor si taxelor, dobânzilor si penalităților aferente acestora.

In drept, se invoca art. 466 si urm. din Codul de Procedura Civila, Legea nr. 85/2006.

Prezentul apel este scutit de la plata taxelor de timbru conform prevederilor art. 30 din OUG nr.80/2013 coroborate cu cele ale art. 229 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

Se solicita judecarea cauzei in condițiile art. 411 alin.2 Cod procedură civila.

Intimatul nu a depus intampinare.

Curtea nu a administrat probe noi.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art 479 Cod Pr Civ (2010), Curtea apreciază nefondat apelul, pentru următoarele considerente:

Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtul-intimat nu a depus documentele contabile solicitate si prevazute de art 28 din Legea nr 85/2006, ceea ce echivaleaza cu netinerea contabilitatii in conformotitatea de lege, neputand fi verificate legalitatea operatiunilor contabile, a desfasurarii operatiunilor comerciale, cauzele concrete care au dus la incetarea de plati.

Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin prezentul apel, apelanta invoca faptul ca ne-am afla si pe taramul raspunderii contractuale (derivate din mandatul incheiat intre administrator si societate) unde culpa se prezuma.

Aceasta sustinere nu poate fi primita.

Natura juridică a răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciu. Or, in speta, intre creditoarea-reclamanta si paratul R______ P____ -administrator al societatii debitoare _____________________________ SRL nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat invocat nu este incheiat intre creditoare si parat, ci intre acesta din urma si societate. Avand in vedere ca apelanta este tert fata de contractul de mandat, aceasta nu poate invoca o raspundere contractuala.

In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul ________________________ contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864/art 1357 Cod Civil 2009 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.

Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art 138 alin 1 din legea nr 85/2006. Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.

Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea.

Nepredarea documentelor contabile prevazute de art 28 din Legea nr 85/2006 nu presupune in mod automat ca acestea au fost ascunse sau ca sunt neconforme cu dispozitiile legale.

Trebuie precizat ca refuzul de a comunica actele prevazute de art 28 din Legea nr 85/2006 nu se sanctioneaza, conform legislatiei in vigoare, prin atragerea raspunderii personale a membrilor din organele de conducere.

Nici faptul ca paratul nu ar fi depus la Administratia Financiara declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat nu inseamna tinerea unei contabilitati nelegale, in conditiile in care aceasta omisiune se sanctioneaza cu amenda contraventionala.

Sustinerea apelantei in sensul ca dezinteresul fata de prevederile legale ce guverneaza desfasurarea activitatii unei societati (dezinteres ce ar rezulta din netinerea unei contabilitati in conformitate cu dispozitiile legale) a condus la falimentul societatii are un caracter general, teoretic, speculativ, nefiind sustinuta de un minim de probe. Apelanta pleaca de la premisa ca nedepunerea bilanturilor contabile semnifica tinerea unei contabilitati fictive sau ilicite, insa aceasta este rezultatul unei simple prezumtii. Desi printre mijloacele probatorii se enumera si prezumtiile, acestea, in cazul in care nu sunt legale (adica instituite de lege, ceea ce este cazul in speta, intrucat Legea nr 85/2006 nu reglementeaza o astfel de prezumtie), trebuie să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea (art 329 Cod Pr Civila 2010). Astfel, instanța trebuie sa porneasca de la fapte cunoscute (bazate pe probe directe), care să inducă existența faptului vecin și conex cu cel generator de drepturi. In speta, faptele cunoscute ar fi existenta unei contabilitati fictive sau tinerea nelegala a actelor contabile, insa acestea trebuie dovedite, nefiind suficiente simplele presupuneri sau afirmații ale reclamantului, intrucat acestea nu pot conduce la nasterea prezumției.

În ceea ce privește susținerile apelantei potrivit cărora culpa paratului este prezumata, Curtea apreciază că nu pot fi primite. Astfel cum s-a retinut mai sus, natura juridică a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Or, în cauză, apelanta- creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtului din acest mandat.

D___ în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.

In cazul raspunderii delictuale, vinovatia trebuie dovedita in concret, iar nu apreciată „in abstracto”.

Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ____________________, sector 2, R.L.I___ împotriva sentinței civile nr.1819 din 24 februarie 2015 pronunțate de Tribunalul București-secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul R______ P____, cu reședința în București, ________________, ___________, __________, sector 4, ca nefondat.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A_______ L____ Z______ D______ V_____

PROCES-VERBAL,

pentru Judecător, transferat la

Curtea de Apel Pitești,

Semnează Președintele Completului

GREFIER,

A________ G_______ S____

Red.Jud.ZAML/15.01.2016

Nr.ex.: 4

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Președinte: Judecător-sindic: C_____ C____