R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA nr. 963/R

Ședința publică din 9 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M___ B____

Judecător A_____ T____

Judecător R_____ M___

Grefier I_____ G_____

Pe rol judecarea recursului formulat de P__ I___ C_______, cu domiciliul în Sântana de M____, _________________, jud. M____, Ș________ L_____, cu domiciliul în Târgu-M____, ______________________, jud. M____ și N_____ F_____, cu domiciliul în Tg. M____, ______________________, _________________________, împotriva Sentinței nr. 410/24.03.2014 pronunțate de Tribunalul Specializat M____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dată fiind absența din instanță a d-nei judecător Dr. A______ C____ și imposibilitatea participării la ședința publică din 9.12.2015 (C3RC), s-a procedat la compunerea completului de judecată prin participarea dnei judecător M___ R_____, conform planificării de permanență din 9.12.2015. În acest sens, a fost întocmit procesul verbal nr. 65 din 3.12.2015.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța dispune efectuarea apelului în dosarul nr. XXXXXXXXXXX al Curții de Apel Tg. M____, aflat pe lista de ședință la numărul de ordine 4.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în dosar nr.XXXXXXXXXXX al Curții de Apel Tg. M____, având ca obiect recursul formulat de P__ I___ C_______, cu domiciliul în Sântana de M____, _________________, jud. M____, Ș________ L_____, cu domiciliul în Târgu-M____, ______________________, jud. M____ și N_____ F_____, cu domiciliul în Tg. M____, ______________________, _____________, jud. M____, împotriva Sentinței nr. 310/02.04.2015 pronunțate de Tribunalul Specializat M____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX, se constată lipsa părților.

Având în vedere că părțile celor două dosare sunt aceleași, iar între obiectul celor două cauze există o strânsă legătură, în sensul că obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX, aflat pe lista de ședință la numărul de ordine 3, îl reprezintă recursul formulat împotriva sentinței de soluționare a cererii pe fondul cauzei, iar obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXX, aflat pe lista de ședință la numărul de ordine 4, este recursul formulat împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de completare a aceleiași hotărâri, Curtea, pentru o soluționare unitară a cauzei, în conformitate cu art.164 Cod procedură civilă, apreciază că se impune conexarea celor două cauze.

Prin urmare, Curtea dispune conexarea dosarului nr.XXXXXXXXXXX, având ca obiect recursul formulat împotriva Sentinței nr.310/2.04.2015 pronunțate de Tribunalul Specializat M____, la dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect recursul promovat împotriva Sentinței nr. 410/24.03.2014 pronunțate de Tribunalul Specializat M____.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.

CURTEA DE APEL

deliberând asupra recursului de față, constată că prin Sentința nr. 410 din 24.3.2014 pronunțată de Tribunalul Specializat M____ s-a admis cererea promovată de reclamanta M_____ I_____ SPRL în calitate de lichidator a debitoarei falite societatea Quatro NSP S.R.L. împotriva pârâților Ș________ L_____-B_____, N_____ F_____ A_____ și P__ I___ C_______, dispunându-se angajarea răspunderii personale al pârâților în mod solidar pentru datoriile debitoarei falite până la concurența sumei de 8.558 lei și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment a debitoarei, pârâții fiind obligați să aducă la masa credală a debitoarei falite, suma sus-menționată. Prin aceeași Sentință, în baza art. 6 alin. 1 ind.1 din O.G. nr. 75/2001 s-a dispus comunicarea hotărârii după rămânerea irevocabilă cu D.G.R.F.P. B_____ prin A.J.F.P. M____ în vederea efectuării înscrierilor corespunzătoare în cazierele fiscale ale pârâților.

Prin Sentința nr. 310 din 2.4.2015 pronunțată de aceeași instanță, s-a admis cererea formulată de pârâții Ș________ L_____-B_____, N_____ F_____ A_____ și P__ I___ C_______, dispunându-se completarea sentinței nr. 410/2014 în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulate de pârâți în contradictoriu cu chematul în garanție Ș_____ I____ M____.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că împotriva debitoarei Societatea Quatro NSP S.R.L. a fost deschisă procedura falimentului prin Sentința nr. 563/2013 a Tribunalului Specializat M____, fiind nominalizat în calitate de lichidator M_____ I_____ SPRL. S-a observat că din raportul întocmit de lichidator în ceea ce privește cauzele și motivele care au determinat starea de insolvență a debitoarei falite și completarea la acest raport, se poate reține că societatea a fost înființată în luna februarie 2006 și a desfășurat activitatea de comerț cu amănuntul cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi, tutun, iar conform ultimului bilanț contabil întocmit la 31.12.2008, societatea deținea în patrimoniu active în sumă totală de 30.951 lei din care disponibilități bănești în cuantum de 29.262 lei, bunuri care nu se identifică faptic.

Din cuprinsul aceluiași raport s-a reținut că administratorii societății Ș________ L_____ B_____, N_____ F_____ A_____ și P__ I___ C_______ nu și-au îndeplinit obligația de a preda patrimoniul societății în valoare de 30.951,00 lei lichidatorului judiciar, fiind evident faptul că pasivul societății debitoare ar fi fost acoperit cu disponibilul bănesc existent – neaducerea acestor sume în patrimoniul societății debitoare în vederea îndestulării creditorilor este imputabilă în mod indubitabil pârâților.

Judecătorul sindic a constatat că funcția de administrator a fost îndeplinit de către pârâți, iar otrivit interogatoriului luat pârâților P__ I___ C_______ și Ș________ Lician B_____ și celor menționate prin întâmpinare părțile sociale deținute de asociați a fost cesionat în anul 2007 numitului Ș_____ I____ M____ care a devenit și administratorul societății. S-a stabilit că pârâții nu au putut preciza dacă a fost încheiat un proces- verbal de predare primire a documentelor contabile și dacă s-a efectuat inventarul patrimoniului societății și predarea gestiunii acesteia. Din evidențele Registrului Comerțului, judecătorul sindic a reținut că această cesiune a părților sociale nu a fost înscrisă în registru și de asemenea nu a fost înscris în Registrul Comerțului Ș_____ I____ M____ în calitate de administrator, astfel că nominalizarea unui alt administrator pe seama societății nu este opozabil terților în condițiile în care nu s-a realizat publicitatea acestui act prin Registrul Comerțului.

S-a mai observat că pârâții nu au putut face dovada predării gestiunii societății în favoarea noului administrator și a efectuării inventarului privind bunurile din patrimoniul societății cu ocazia predării acestei gestiuni, documentul depus la dosarul cauzei de către pârâți nefăcând dovada încetării calității de administrator a acestora întrucât nu a fost înscris în Registrul Comerțului și nu a fost însoțit de predarea corespunzătoare a gestiunii patrimoniului debitoarei în favoarea noilor administratori. Judecătorul sindic a apreciat că prin această atitudine pârâții au creat o stare confuză în ceea ce privește situația patrimoniului debitoarei în condițiile în care nu a finalizat operațiunile de predare a acestui patrimoniu în favoarea noului administrator.

Judecătorul sindic a stabilit că potrivit evidențelor contabile în aferente anului 2008 astfel cum rezultă din situațiile financiare postate pe site-ul Ministerului finanțelor Publice în patrimoniul societății figurează disponibilități bănești în cuantum de 29.262 lei disponibilități care nu au fost predate lichidatorului judiciar astfel cum nu au fost predate nici documentele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006.

În lipsa sumei de bani arătate și a prezentării documentelor justificative privitor la această sumă, s-a prezumat că acestea au fost folosite în interes personal sau au fost ascunse de către pârâți, având în vedere dreptul de dispoziție pe care l-au avut asupra acestor bunuri în calitate de administratori ai debitoarei și obligațiile asumate față de debitoare în temeiul contractului de mandat de administrare a debitoarei potrivit dispozițiilor Legii 31/1990 și ale Legii 82/1991.

În vederea cuantificării răspunderii s-a avut în vedere valoarea pasivului neacoperit, înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor, creanțe care nu au putut fi îndestulate din averea debitoarei, iar în privința existenței raportului de cauzalitate între fapta administratorilor pârâți și starea de insolvență s-a observat că rezultă din analiza efectuată de lichidator în virtutea atribuțiilor conferite prin art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 și cuprinsă în Raportul privind cauzele ași împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, analiză care a relevat că principala cauză a stării de insolvență constă în „neținerea contabilității în conformitate cu legea”

Judecătorul sindic a concluzionat că fapta săvârșită de administratorii debitoarei se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor art. 138 lit. a și d din Legea 85/2006, fiind incidente și dispozițiile art. 138 alin. 4 din Legea 85/2006, care consacră solidaritatea răspunderii în cazul pluralității de făptuitori, reținându-se, totodată că apariția stării de insolvență a debitoarei, potrivit raportului întocmit de către lichidator se datorează faptului că pârâții nu au asigurat ținerea evidenței contabile în calitate de administratori ai societății.

În considerentele hotărârii de completare, judecătorul sindic a stabilit că față de temeiul juridic al cererii de chemare în garanție, se impune admiterea excepției inadmisibilității, invocată din oficiu, având în vedere că foștii administratori ai debitoarei nu au legitimare procesuală activă pentru formularea unei acțiuni fundamentate pe art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva ambelor hotărâri judecătorești au formulat recursuri pârâții P__ I___ C_______, Ș________ L_____-B_____ și N_____ Forin, cereri înregistrate în dosare separate, motiv pentru care, în vederea judecării împreună a căilor de atac promovate, cererile au fost conexate prin Încheierea din 9 decembrie 2015, pronunțată în dosarul în care s-a înregistrat recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus cu privire la cererea de completare.

În recursul declarat împotriva Sentinței nr. 410/24.3.2014, pârâții au solicitat casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în întregime a hotărârii, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. S-a argumentat că hotărârea trebuie casată întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție formulate în cauză, cu care instanța a fost învestită și în privința căreia invocat din oficiu excepția inadmisibilității, pe care nu a mai soluționat-o. S-a apreciat că se impune casarea întrucât dosarul trebuie soluționat în integralitate, iar instanța de recurs nu poate exercita controlul asupra unei dezlegări inexistente.

În sprijinul cererii de modificare, pârâții au arătat că instanța a omis să țină cont de angajamentul cesionarului, care s-a obligat să îndeplinească formalitățile necesare în vederea realizării opozabilității cesiunii, iar recurenții, fiind de bună-credință nu s-au gândit că cesionarul nu va îndeplini aceste măsuri.

S-a opinat că recurenții au cesionat cu tot activul și pasivul societatea și nu au contribuit la aducerea ei în stare de insolvență, utilizând toate resursele societății pentru buna ei funcționare. S-a subliniat că societatea a ajuns inactivă numai după cesiune, dar judecătorul sindic a refuzat să ia în considerare și probele pârâților, întemeindu-și hotărârea numai pe probele propuse de lichidator.

Recurenții au arătat că pot răspunde numai pentru debitele concomitente sau anterioare perioadei în care au condus societatea, nu și pentru cele ulterioare cesiunii, imputabile numai noului administrator. S-a argumentat că lipsa întocmirii unui proces verbal de predare a actelor contabile nu poate atrage o asemenea sancțiune aspră și, în orice caz, ar trebui să atragă mai ales răspunderea cesionarului, care nu a depus diligențele necesare pentru buna funcționare a societății.

Prin recursul formulat față de Sentința nr. 310/2.4.2015, s-a solicitat, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, s-a solicitat modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.

Recurenții au argumentat că instanța nu mai putea invoca excepții sau administra probe în soluționarea cererii de completare, din moment s-a pronunțat deja asupra fondului litigiului. S-a arătat că instanța putea doar să verifice dacă s-a pronunțat sau nu asupra cererii și, în funcție de constatare, fie să respingă cererea de completare fie să o soluționeze pe fond. În sprijinul casării hotărârii, s-a mai menționat că judecătorul sindic a invocat excepția inadmisibilității și a rămas în pronunțare fără a oferi posibilitatea recurenților a de a-și exprima poziția procesuală.

Recurenții au opinat că legea insolvenței nu interzice formularea unei cereri de chemare în garanție și, în plus, nu ne aflăm în procedura insolvenței, ci în fața unei acțiuni subsidiare. S-a considerat că acceptarea soluției echivalează cu o limitare a dreptului la apărare. În continuare, recurenții au formulat apărări vizând temeinicia cererii de chemare în garanție.

Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor de recurs formulate și a dispozițiilor art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea găsește nefondate recursurile pentru considerentele care urmează.

Referitor la recursul formulat împotriva Sentinței nr. 410/28.3.2014, Curtea reține că sunt inadmisibile argumentele recurenților aduse în susținerea solicitării de a se dispune casarea hotărârii, deoarece nesoluționarea cererii de chemare în garanție poate forma obiectul doar a unei cereri de completare, prevederile art. 281^2a Cod procedură civilă fiind lămuritoare în acest sens: „(...) completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281²”. În plus, Curtea observă că cererea de completare a fost soluționată prin Sentința nr. 310/2.4.2015, iar recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost conexat la acest dosar, constituind obiectul cercetărilor care urmează în rândurile de mai jos.

În legătură cu nedeținerea calității de administrator de către pârâți, ulterior datei încheierii contractului de cesiune din 28.3.2007, Curtea observă că în mod judicios s-a reținut de către judecătorul sindic că în absența menționării în Registrul Comerțului a încetării mandatului coroborată cu împrejurarea că nu s-au întocmit în cauză acte vizând descărcarea de gestiune a foștilor administratori și de predare a gestiunii și a evidențelor contabile către noul administrator, nu se poate constata pierderea funcției de administrator de către pârâți care prin neîndeplinirea formalităților de opozabilitate arătate au creat o stare de confuzie cu privire la situația societății. Faptul că în contractul de cesiune invocat s-a prevăzut în sarcina noului administrator efectuarea demersurilor necesare în vederea înscrierii modificărilor intervenite nu schimbă constatarea judecătorului sindic, din moment ce o atare mențiune poate produce efecte doar între părțile contractului fără a putea fi opusă terților și a fi de natură să înlăture răspunderea foștilor administratori pentru neclarificarea situației statutare și patrimoniale a societății.

Având în vedere că pârâții nu au făcut opozabilă transmiterea calității de asociat și schimbarea persoanei administratorului și nu au prezentat dovezi cu privire la predarea gestiunii și a actelor contabile către noul asociat, nu poate fi reținut ca moment relevant data întocmirii contractului de cesiune în stabilirea perioadei și a creanțelor pentru care poate fi angajată răspunderea pârâților.

Recurenții mai fac referire la ignorarea de către judecătorul sindic a probelor propuse de aceștia, fără a indica însă, în mod concret, mijlocul de probă neanalizat de către prima instanță, situație în care susținerea recurenților nu poate fi privită decât o simplă afirmație și nu o veritabilă critică față de raționamentul judecătorului sindic.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva Sentinței nr. 310/02.04.2015, Curtea constată că afirmația recurenților că nu li s-a oferit posibilitatea de a formula apărări față de excepția inadmisibilității invocată din oficiu de judecătorul sindic nu corespunde realității, din moment ce excepția a fost ridicată în ședința publică din 26.2.2015, judecătorul sindic dispunând citarea pârâților pentru termenul din 2.4.2015 (potrivit Încheierii de la fila 66 și citațiilor de la fila 70-72) cu mențiunea să își exprime poziția față de această excepție. În plus, pârâții au fost prezenți prin reprezentant la ultimul termen de judecată la care s-a discutat excepția, punând prin avocat concluzii asupra excepției inadmisibilității.

Nu poate fi primită nici susținerea că în cadrul soluționării cererii de completare instanța nu ar mai putea invoca excepții sau administra probe, pentru că a dezlegat deja fondul cauzei, întrucât, prin ipoteză, cererea de completare urmărește judecarea unei cereri care nu a primit o rezolvare prin hotărârea finală pronunțată, care poate implica administrarea de probe sau pronunțarea asupra unor excepții. Instanța s-a dezînvestit de cauză numai în limitele în care a soluționat cererile deduse judecății, astfel că în situația în care se formulează o cerere de completare, instanța va proceda la analizarea tuturor aspectelor legate obiectul cererii de completare, aduse în discuție de părți sau ridicate din oficiu. Dacă se constată că cererea nu a fost soluționată prin hotărârea anterioară pronunțată în dosar, instanța este ținută să completeze hotărârea cu rezolvarea cererii omise, ceea ce implică analizarea tuturor incidentelor în legătură cu acea cerere și administrarea de probe în vederea pronunțări unei hotărâri legale și temeinice.

Legat de modul de soluționare a excepției inadmisibilității, în raport de fundamentul invocat de pârâți în promovarea cererii de chemare în garanție, respectiv dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a observat în mod judicios că nu poate fi primită cererea pârâților câtă vreme o cerere întemeiată pe normele invocate, față de art. 138 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006, poate fi formulată numai de practicianul în insolvență sau comitetul creditorilor.

Nu poate fi reținută încălcarea dreptului la apărare al pârâților, deoarece inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție a fost pronunțată raportat la fundamentarea de către pârâți a acestei cereri incidentale, iar lipsa legitimării procesuale active a acestora de a introduce cerere de angajare a răspunderii decurge din dispozițiile legale, citate mai sus. Respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție nu îngrădește accesul pârâților la justiție și posibilitatea acestora de chema în judecată persoana chemată în garanție, semnificând doar că nu poate fi angajată răspunderea chematului în garanție în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, la solicitarea pârâților. Inadmisibilitatea unei astfel de cereri nu împiedică pârâții chemați în judecată să facă dovada neîntrunirii elementelor răspunderii în persoana lor, aspect ce rezultă din soluția pronunțată cu privire la cererea principală, în examinarea căreia judecătorul sindic a luat în considerare pe fond toate apărările pârâților (și nu le-a respins pe considerentul că ele putea fi cercetate doar în cazul existenței unei cereri de chemare în garanție) prin care aceștia evidențiau că răspunderea exclusivă îi aparține cesionarului Ș_____ I____ M____.

Afirmația recurenților că nu ne aflăm în procedura insolvenței este lipsită de orice fundament față de prevederile art. 138 și urm. din Legea nr. 85/2006 – procedura angajării răspunderii face parte din procedura insolvenței, urmărind stabilirea eventualelor persoane responsabile de starea de insolvență și angajarea răspunderii acestora în vederea plății pasivului. Acțiunea poate fi privită ca una subsecventă sau subsidiară, însă această calificare nu schimbă conținutul prevederilor art. 138 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care stabilesc sfera persoanelor care pot formula o astfel de acțiune și printre care nu se regăsesc și pârâții.

Pentru aceste considerente, ținând cont și de prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile deduse judecății urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

RESPINGE recursurile formulate de P__ I___ C_______, cu domiciliul în Sântana de M____, _________________, jud. M____, Ș________ L_____ B_____, cu domiciliul în Târgu-M____, ______________________, jud. M____ și N_____ F_____, cu domiciliul în Tg. M____, ______________________, _____________, jud. M____, împotriva Sentinței nr. 410/24.03.2014 și a Sentinței nr. 310/02.04.2015 pronunțate de Tribunalul Specializat M____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9.12.2015.

Președinte, M___ B____	Judecător, A_____ T____	Judecător, R_____ M___
	Grefier, I_____ G_____

I.G. 10 Decembrie 2015

red./tehnored. AT/20.2.2016

jud. fond: H____ P______