Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
204/2012 din 25 ianuarie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A


CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ


DECIZIA CIVILĂ Nr. 204

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ VINȚANU

Judecător A__ M____ S____ U________

Judecător M_______ H_____

Grefier C_______ M_____


****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE I____ împotriva sentinței comerciale nr.4674/15.06.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât I______ O_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul pârât prin avocat D___ M____ D__ care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Intimatul prin apărător, depune întâmpinare la dosar.

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, față de dispozițiile art.138 al.6 din Legea 85/2006 și acordă cuvântul intimatului prin apărător.

Intimatul prin apărător, solicită admiterea excepției și respingerea recursului.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.



C U R T E A



Deliberând asupra recursului, constată că:

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Comerciala sub nr. XXXXXXXXXX09 creditoarea _______________________ solicitat deschiderea procedurii prevazute de Legea 85/2006 impotriva debitoarei ______________________, pentru o creanta in suma de 63.968,93 lei debit principal, la care se adaugă suma de 55.589 lei cu titlul de penalității contractuale și cheltuieli de judecată în cuantum de 3562,87 lei.

Prin sentinta comerciala nr.4166/26.08.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala instanta a admis cererea creditoarei dispunând deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva debitoarei, iar prin sentinta comerciala nr. 248 /13.01.2010 s-a dispus ____________________________ desemnat lichidator judiciar.

Creditorul DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE I____ a formulat cerere pentru atragerea raspunderii materiale împotriva administratorului societatii debitoare I______ O_____, intemeiata pe dispozitiile art.138 lit.c din Legea 85/2006.

In motivarea cererii creditorul a arătat că pârătul a dispus continuarea unei activitati, care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati, nerespectând obligatia de a se adresa tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii de reorganizare judiciara si faliment in maxim 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.

În cauză pârâtul I______ O_____ a formulat întâmpinare la cererea de atragerea răspunderii, prin care a solicitat respingerea cererii formulate, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii prevăzute de art. 138 lit c din Legea 85/2006. La momentul când i-a încetat funcția de administrator, societatea avea active mai mari decât datoriile.

Prin sentința comercială nr. 4674/15.06.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, cererea creditoarei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că în cauza nu s-a probat faptul ca paratul a dispus in interes personal continuarea activitatii societatii debitoare, starea de pasivitate a administratorului cu privire la recuperarea creantelor nefiind prin ea insasi o fapta prin care sa se poata aprecia incidenta dispozitiilor art 138 lit c din legea insolventei .

Creditorul ar fi avut posibilitatea administrarii de probe suplimentare, pentru a dovedi ca parata a dispus in interes personal continuarea activitatii care a condus in mod vadit persoana juridica in incetare de plati. Situatiile de fapt reglementate de dispozitiile art.138 lit c) nu au fost probate in conditiile art.1169 Cod civil, desi sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii.

Împotriva acestei sentințe a declart recurs, în termenul legal prevăzut de articolul 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, creditoarea DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE I____, înregistrat pe rolul Curții de Apel Bucuresti-Sectia a V- a Comerciala .

În motivare s-a arătat că societatea debitoare a înregistrat pierderi si cu toate acestea, paratul a dispus continuarea activitatii avand in vedere interesul personal.

Indiferent de cauza instalarii stării de insolventa, administratorul societatii avea obligația de a efectua o infuzie de capital pentru redresarea economica. De altfel, dezinteresul administratorului fata de buna desfasurare a activitatii economice a societatii este evident avand in vedere ca pasivitatea acestuia a dus in final la creșterea pasivului societatii, fapt ce a prejudiciat-o pe recurentă, bugetul statului neincasand impozitele si taxele la care era îndrituit conform legii.

În drept: art. 304 și următoarele Cod procedură civilă.

Intimatul I______ O_____ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței pronunțate de către instanța de fond.

În motivare intimatul a arătat că, în perioada în care a fost asociat și administrator, societatea era solvabilă și nu se afla în încetare de plăți. În data de 25.02.2008 acesta a cesionat întregul capital social către Morad W. Ahmed si Amar - F - AMED, aceștia devenind asociați ai debitoarei, dl. Amar - F - AMED îndeplinind si funcția de administrator, conform actelor atașate la dosar, respectiv: contract de cesiune parti sociale nr. ,68/26.02.2008, proces verbal de predare-primire din 28.02.2008 si hoăârârea S.C. PANORAMIC PLUS S.R.L. nr. 1/25.02.2008.

În plus, DGFP I____ nu a prezentat nici o dovada din care sa rezulte faptul ca intimatul ar fi continuat activitatea debitoarei in interes personal continuare dare ar fi dus in mod evident la încetare de plați.

În ședința publică din 25.01.2012, Curtea a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, pe care o va admite, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin (1) din Legea insolvenței, calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă au administratorul (sau lichidatorul); în subsidiar (alin. 3), comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, peroanele culpabile de această stare a patrimoniului societății debitoare, ori a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor culpabile riscă să se prescrie.

Creditoarea DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE I____ nu are calitatea procesuală în promovarea recursului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2010), în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz, alin. 3, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.

Legiuitorul a dorit, astfel, să acorde legitimare procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar administratorului/lichidatorul judiciar.

Așadar, nici un alt creditor, indiferent de faptul dacă acesta este titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, nu poate declara recurs împotriva hotărârii de respingere a cererii, ci doar să solicite aceasta administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, în condițiile legii.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolul 312 alineat 1 Cod procedură civilă, va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului și va respinge recursul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală activă.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE I____ împotriva sentinței comerciale nr.4674/15.06.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât I______ O_____, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 25 ianuarie 2012.


PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G_______ VINTANU A__ M____ S____ M_______ H_____

U________





GREFIER

C_______ M_____


Red.Jud.G.V.

Tehnored.I.N.

Ex.2

20.02.2012

………………

Tribunalul București Secția a VII-a Comercială

Judecător fond: D_________ G_______




Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 712/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 20/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 110/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 442/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 294/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 644/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2085/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 90/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 708/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1293/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 574/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 4662/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 127/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 21/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 152/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1836/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 886/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1150/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1003/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1188/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1315/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 173/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1181/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 592/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 771/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 959/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 142/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 647/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1243/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 872/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 290/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 717/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2548/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 186/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 532/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 764/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 808/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1316/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 21/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 587/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 80/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 521/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 4947/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 499/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 763/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 665/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 587/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 3883/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 852/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1000/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1172/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 861/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 971/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 3013/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1096/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 110/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 138/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1625/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2137/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025