R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

DECIZIA CIVILĂ NR.597/R

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: E____-S_____ R____

Judecător: P___ P______

Judecător: C_______ G_______ I___

Grefier: M_____ A____ P________

********

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.5407/09.06.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă L_______ A___.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata pârâtă a depus note de ședință prin fax, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:

Curtea, față de dispozițiile art.457 NCPC, invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului și, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei L_______ A___, în baza art.138 lit.c) și d) din legea nr.85/2006.

În cauză pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei, excepția inadmisibilității cererii, excepția lipsei calității procesuale active și, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât nu sunt dovedite în niciun fel eventualele fapte culpabile ale acesteia și nici raportul de cauzalitate dintre faptele culpabile și prejudicial cauzat.

Prin sentința civilă nr.5407 din 09.06.2015 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă, iar pe fond a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut, în esență, că motivele invocate pentru susținerea tuturor excepțiilor sunt aceleași, ele fiind neîntemeiate deoarece în dosarul de fond există atașate documentele din care reiese calitatea de creditor a reclamantei, iar conform art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, creditoarea-reclamantă este îndreptățită să introducă o astfel de cerere.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile, că pe lângă condițiile generale pentru antrenarea răspunderii delictuale mai trebuie îndeplinite și condițiile speciale prevăzute de legea insolvenței (persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență), iar toate aceste condiții trebuie a fi îndeplinite cumulativ.

Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a reclamantului.

În privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, instanța a constatat că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte și anume că pârâta, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății.

Fapta pârâtei de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârâtă în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtei la suportarea pasivului debitorului.

În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța a constatat că reclamanta-creditoarea nu a precizat și nu a dovedit care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtei ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

În acest sens, nu s-a probat că pârâta, în timpul mandatului de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtei de a-i prejudicia pe creditori.

Judecătorul-sindic a mai reținut, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamanta nu a probat nici împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârâtă ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei.

Față de aceste considerente tribunalul a respins cererea creditorului ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic XXXXXXXXXXXXXXX.

În motivarea recursului reclamanta a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă).

Astfel, recurenta a susținut, după invocarea unor principii privind funcționarea societăților comerciale, că dispoziții art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006 sunt incidente în cauză deoarece reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Recurenta a apreciat că intimata avea obligația (iar nu opțiunea) formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței, conform art.27, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.

Recurenta a mai invocat faptul că mandatul administratorului este un mandat comercial, astfel că intimata-pârâtă răspunde și pentru culpa cea mai ușoară, nu numai pentru dol.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei-pârâte (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Față de aceste susțineri, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatei-pârâte.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.304¹ Cod de Procedură Civilă, coroborate cu cele din Legea nr.85/2006 și Legea nr.31/1990 rep.

În cauză intimata-pârâtă L_______ A___ a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat pentru motivele de fapt și de drept ce au fost prezentate prin respectivele note.

În ședința publică din 13.10.2015 Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului formulat de reclamantă, față de dispozițiile art.457 Noul Cod de Procedură Civilă și a rămas în pronunțate pe această excepție.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului conform art.248 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, Curtea, cu majoritate, o va admite având în vedere următoarele considerente:

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei a fost formulată la data de 06.05.2014, soluționarea ei făcându-se conform normelor de procedură civilă intrate în vigoare la 15.02.2013 (Legea nr. 134/2010).

Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.85/2006 astfel cum a fost modificat prin art.59 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii judecătorului-sindic este apelul, termenul fiind de 30 zile conform art.468 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, legea insolvenței nedispunând altfel.

În hotărârea atacată judecătorul - sindic a menționat în mod corect calea de atac ca fiind apelul, indicând în mod greșit doar termenul de 7 zile de la comunicare.

Dispozițiile privind legalitatea căii de atac prevăzute de art.457 Noul Cod de Procedură Civilă sunt aplicabile și proceselor având ca obiect procedura insolvenței, conform art.149 din legea nr.85/2006, acestea nefiind incompatibile cu procedura insolvenței.

Potrivit art.457 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar alin.2 al aceluiași articol prevede expres că mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Având în vedere aceste dispoziții referitoare la legalitatea căii de atac (art.457 Noul Cod de Procedură Civilă), văzând că hotărârea criticată este supusă apelului iar reclamanta a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac neprevăzută de lege pentru hotărârea în cauză, Curtea va admite, cu majoritate, excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul exercitat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.5407/09.06.2015 ca inadmisibil.

Curtea, cu majoritate, a apreciat că o recalificare a căii de atac se poate dispune numai în condițiile art.152 Noul Cod de Procedură Civilă, însă acestea nu sunt incidente în cauză, neputându-se reține că cererea de exercitare a căii de atac este greșit denumită în condițiile în care, din cuprinsul ei rezultă că reclamanta și-a manifestat în mod neechivoc opțiunea pentru exercitarea căii de atac a recursului, declarația consemnând în mod expres calea de atac exercitată și temeiul de drept corespunzător recursului, respectiv art.304 pct.9 C__.

Opinia separată a doamnei judecător I___ C_______ G_______ a fost în sensul următor:

Din punctul meu de vedere, prezenta cale de atac trebuia calificată ca fiind apel, iar nu recurs, cu consecința respingerii excepției inadmisibilității.

În acord cu opinia majoritară, față de data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, consider că în cauză sunt aplicabile prevederile Noului Cod de procedură civilă.

D__ fiind că potrivit Legii 85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a NCPC, calea de atac împotriva sentinței atacate este apelul și că potrivit art. 152 NCPC cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, apreciez că această cale de atac trebuia calificată ca fiind apel.

Am în vedere faptul că este evidentă manifestarea de voință a părții de a formula cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță iar eroarea părții cu privire la calea de atac corectă nu poate și nu trebuie să lase fără efecte manifestarea sa de voință în sensul de a supune controlului judiciar hotărârea judecătorului sindic.

Mai mult, eroarea părții apare cu atât mai evidentă cu cât aceasta în susținerea căii de atac pe care a intitulat-o recurs a invocat prevederile C.proc.civ. 1865, deși în cauză era aplicabil Noul Cod de procedură civilă.

Nu în ultimul rând, rețin că însuși legiuitorul a recunoscut posibilitatea recalificării căii de atac, astfel cum reiese din prevederile art. 457 alin. 4 NCPC, unde se face referire în mod expres la „recalificarea căii de atac”.

Or, în situația în care calea de atac ar fi fost recalificată ca fiind apelul, este evident caracterul nefondat al excepției inadmisibilității, existând corespondența dintre calea de atac prevăzută de lege (apelul) și cea formulată de parte (după recalificare).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Cu majoritate:

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în sector 2, București, ____________________, împotriva sentinței civile nr.5407/09.06.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă L_______ A___ cu domiciliul în Călărași, ___________________, județ Călărași, ca inadmisibil.

Cu opinia separată a doamnei judecător I___ C_______ G_______ în sensul că:

Respinge excepția inadmisibilității recursului ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2015.

Președinte, E____-S_____ R____	Judecător, P___ P______	Judecător, C_______ G_______ I___
	Grefier, M_____ A____ P________

Red. Jud.ESR

Tehnoredactat: ESR

4 ex./04.11.2015

___________________________>

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: C_____ C____