R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 1752/A Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

Ședința publică din data de 11.12. 2015

Completul constituit din:

Președinte – D______ E____ U__ – judecător

Judecător – A_____ T______ V________

Grefier – C______ C_____ I___

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul petent P__ I__ împotriva sentinței civile nr. 3656/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____ și R____ AUTONOMĂ DE TRANSPORT B_____, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.

Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2015 în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 4.12.2015, iar apoi pentru aceleași considerente a amânat pronunțarea pentru data de 11.12.2015 când a pronunțat hotărârea de mai jos.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 3656/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ a fost respinsă plângerea formulată de petentul P__ I___, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales la C__ de avocat T____ F_____ înn B_____, __________________ 62, jud B_____ în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____ cu sediul în B_____, _________________________ 28 și R____ AUTONOMĂ DE TRANSPORT B_____, cu sediul în B_____, _____________________, jud B_____ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/08.10.2014 ca neîntemeiată, fiind menținut procesul verbal atacat întocmit de intimat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/08.10.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment și 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit a din RAOUG 195/2002 și sancționate de art. 100 alin 2 din OUG 195/2002, fiind reținute următoarele: A condus auto Ford Fiesta cu nr. XXXXXXXXX pe _______________________ a oprit în zona de acțiune a indicatorului oprire interzisă și la mai puțin de 25 de m de marcajul respectiv indicatorul Trecere pentru pietoni, staționând neregulamentar.

Procesul verbal nu a fost semnat de contravenient, fiind făcută mențiunea că nu este de față la întocmirea procesului verbal, fapt atestat de martora F_____ C______ E____.

În drept, art 143 lit a din ROAUG 195/2002 prevede următoarele: Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;

Potrivit art. 100 alin 2 din OUG 195/2002 amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).

Potrivit art 108 alin 1 lit b din OUG 195/2002 săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: staționarea neregulamentară;.

Mai mult, potrivit art. 63 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durată, imobilizarea se consideră staționare.” De asemenea, potrivit art. 142 lit. e din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea.

Din interpretarea textelor legale menționate anterior, rezulta că imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată mai mare de 5 minute, pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea reprezintă staționare voluntara si constituie contravenția prevăzută de art. 100 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestate instanța a constatat că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art 17 din OG 2/2001 respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește faptul că este obligatorie întocmirea unui proces verbal de constatare a contravenției cu ocazia ridicării autoturismului potrivit dispozițiilor art 9 alin 3 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 314/2011, instanța a constatat că dispozițiile acestui articol prevăd următoarele: polițistul constatator poate stabili la întocmirea procesului verbal de contravenție una din sancțiunile principale, respectiv avertisment scris sau amendă contravențională, aplicând sancțiunea contravențională complementară de aplicare a punctelor de penalizare. De asemenea, după caz va menționa măsura tehnico-administrativă de ridicare a vehiculului staționat neregulamentar.

În plus, instanța a avut în vedere și dispozițiile art 8 alin 4 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 314/2011 care prevăd că în baza datelor comunicate în conformitate cu art 8 alin 1 lit c, polițistul care a dispus ridicarea va întocmi procesul verbal de constatare a contravenției, în condițiile legii, care va cuprinde sancțiunea, precum și măsura tehnico-administrativă dispusă prin procesul verbal de ridicare.

Astfel, instanța a constatat că pentru a se întocmi procesul verbal de contravenție este necesar ca persoana care se prezintă pentru ridicarea autoturismului să comunice în scris datele de identificare ale persoanei care a staționat neregulamentar, tocmai în baza acestor date putând să fie încheiat procesul verbal de contravenție.

Mai mult, chiar dacă în cuprinsul procesului verbal nu a fost indicată măsura tehnico administrativă dispusă prin procesul verbal de ridicare, instanța reține faptul că această măsură nu a fost dispusă prin procesul verbal contestat, ci prin procesul verbal de dispunere a ridicării unui vehicul (f 15), astfel încât neindicarea măsurii ridicării autoturismului în cuprinsul procesului verbal nu este de natură a afecta nici legalitatea procesului verbal atacat, nici pe cea a măsurii dispuse.

În acest sens, instanța a apreciat că ridicarea autovehiculului nu este o sancțiune contravențională complementară ci reprezintă o măsură administrativă de urgență de degrevare a locului ocupat de autovehicul printr-o manevră neregulamentară de staționare.

Așadar, având în vedere natura juridică a acestei măsuri, instanța a reținut că nu este necesar ca procesul verbal să fie încheiat anterior dispunerii măsurii, iar măsura să fie cuprinsă în acesta, întrucât celeritatea degajării traficului nu trebuie amânată până la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În conformitate cu art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002, măsura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă se dispune de poliția rutieră, iar operațiunea fizică de ridicare a acestora se face de către administrațiile publice locale „ 1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. 2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de deținătorul acestuia. 3) Ridicarea vehiculelor dispuse de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. 1 se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.Totodată, art. 65 din același act normativ trimite la dispozițiile H.G. 1391/2006, pentru identificarea cazurilor și condițiilor în care este permisă oprirea, staționarea și parcarea. Din interpretarea sistematică a celor două texte de lege rezultă că măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului se ia în cazurile în care nu sunt respectate condițiile prevăzute de regulament pentru oprirea, staționarea sau parcarea pe drumul public. ai trebuie precizat că potrivit art. 7 alin. 1 lit. H din Legea 155/2010 privind Poliția Locală, în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.

În aceste condiții, esențial în procedura luării măsurii ridicării autoturismului este constatarea staționării neregulamentare și aprecierea de către agentul constatator că se impune luarea măsurii ridicării autoturismului, urmată de manifestarea de voință în acest sens, neavând relevanță forma sub care se materializează această dispoziție. În speță, agentul de constatator a dispus ridicarea autoturismului cu nr. XXXXXXXXX, după ce a constatat staționarea neregulamentară prin procesul verbal de dispunere a ridicării unui vehicul.

Pe cale de consecință, atâta vreme cât un agent constatator din cadrul Poliției a constatat personal staționarea neregulamentară a autoturismului și a dispus luarea măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea autoturismului astfel staționat, instanța apreciază că, faptul că măsura a fost dispusă prin dispoziția de ridicare anterior menționată, iar nu prin procesul verbal de contravenție contestat, nu este de natură a produce petentului nicio vătămare.

Instanța a mai apreciat că măsura de ridicare a autoturismului ar trebui să figureze în procesul verbal, iar pe cale de consecință lipsa acesteia ar putea atrage sancțiunea nulității, doar în ipoteza în care agentul constatator ar dispune concomitent sancțiunea contravențională cu măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului.

Așadar, deși art. 180 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002 prevede că măsura tehnico-administrativă trebuie menționată în mod obligatoriu în procesul-verbal de contravenție, totuși art. 7 alin 2 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 314/2011 menționează că polițiștii desemnați pot dispune ridicarea vehiculelor completând procesul verbal într-un singur exemplar prin care se dispune măsura ridicării, confirm anexei II pe care îl vor înmâna reprezentantului operatorului.

Așa fiind, instanța a apreciat că prin această ultimă reglementare nu se contravine RAOUG nr. 195/2002, întrucât, pe de o parte, art. 64 din OUG nr. 195/2002 prevede posibilitatea agentului de poliție rutieră de a emite o dispoziție de ridicare a autoturismului, iar, pe de altă parte, trebuie să se țină cont de condițiile de fapt specifice, în sensul că măsura de ridicare este una in rem, urmând ca proprietarul, deținătorul sau conducătorul autoturismului parcat neregulamentar să fie identificat ulterior, respectiv la momentul prezentării acestuia în vederea recuperării vehiculului, ocazie cu care se poate încheia și procesul-verbal de contravenție.

În speță, față de specificul contravenției, procesul verbal a fost încheiat ulterior dispunerii măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului, astfel încât lipsa acestei mențiuni nu afectează valabilitatea procesului verbal. De altfel, fapta reținută în nota de constatare a fost înregistrată cu mijloace tehnice, devenind incidente dispozițiile art. 109 din OUG 195/2002, care permit întocmirea procesului verbal pe baza înregistrării, după identificarea persoanei.

Așadar, se justifică încheierea celor două acte, la un interval de timp diferit, întrucât măsura ridicării este cuprinsă într-un act distinct de procesul verbal, ce se completează cu acesta, motiv pentru care instanța a apreciat această critică ca neîntemeiată.

Mai mult, instanța nu a reținut apărarea petentului referitoare la faptul că sancțiunea principală a avertismentului este incompatibilă cu sancțiunea alternativă a ridicării autovehiculului având în vedere natura diferită a acestora. Astfel, avertismentul este sancțiunea aplicată pentru săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului iar ridicarea autoturismului este o măsură tehnică administrativă care nu poate fi confundată cu o sancțiune complementară, distincția constând în aceea că sancțiunea complementară poate avea și scop punitiv, educativ, în timp ce măsura tehnico-administrativă nu se raportează la natura și gravitatea faptei ci la existența condițiilor obiective pentru a fi necesară îndepărtarea vehiculului din locul pe care îl ocupă neregulamentar.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În consecință, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Din mențiunile cuprinse în procesului verbal contestat, rezultă că fapta reținută în sarcina petentei a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, astfel încât procesul verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie.

Astfel, instanța a reținut că în cauza de față este dovedită fapta petentului de a parca neregulamentar, această faptă rezultând din constatările personale ale agentului contestator expuse în nota raport la procesul verbal în cauza, ce se coroborează cu fotografiile depuse la dosar.

Instanța a mai reținut că normele legale incidente, ce prevăd interdicția staționării pe trecerea de pietoni, spre deosebire de susținerile petentului, reprezintă norme de pericol abstract, ce nu condiționează existența contravenției de stânjenirea circulației pietonilor, iar simpla staționare într-o asemenea zonă, în lipsa indicatoarelor care permit parcarea, constituie contravenție.

În acest sens, instanța a constatat că potrivit fotografiilor depuse la dosar, autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost parcat în mod neregulamentar pe trecerea pentru pietoni, având 3 roți pe trecere.

Totodată, analizând fotografiile depuse la dosar, instanța a reținut că acestea au fost efectuate la un interval de 5 minute, respectiv la ora 15.37 și la ora 15.42, întrunindu-se astfel elementele constitutive ale faptei de staționare neregulamentară în intersecție, prev. de. art. 143 lit. a rap. la art. 142 lit. e din Regulamentul de aplicare O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și sancționată de art. 100 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește faptul că marcajele care delimitează locurile de parcare sunt trasate chiar pe carosabil până în imediata apropiere a trecerii, aflându-se la mai puțin de 25 de metri de trecere instanța a reținut că această împrejurare nu exonerează de răspundere pe petent atâta timp cât petentul nu a parcat pe un loc de parcare ci chiar pe trecerea de pietoni, fiind cunoscut faptul că este interzisă parcarea autovehiculelor pe trecerea de pietoni.

Instanța a reținut faptul că petentul a declarat că suferă de diabet iar în acea dimineață a fost la dispensar iar la întoarcere nu a găsit un loc de parcare liber și nu a putut să parcheze mașina în mod legal deși deține permis de parcare în zona centrului istoric. Astfel, având în vedere că locuiește în apropiere, pe _________________________ mașina pe _________________-a dus acasă să mănânce.

Susținerile petentului cu privire la boala pe care o are se coroborează cu înscrisurile depuse, din scrisoarea medicală (f 16) rezultând că acesta suferă de diabet.

Însă, instanța a reținut faptul că potrivit art 11 alin 1 din OG 2/2001 caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt precum și infirmității dacă are legătura cu fapta săvârșită.

Având în vedere acestea, instanța a apreciat că petentul nu a făcut dovada faptului că s-a aflat în vreuna din cauzele care să îl exonereze de răspundere, susținând doar ca s-a aflat într-o situație specială și a fost nevoit să procedeze astfel.

Însă petentul nu a reușit să dovedească că situația specială în care s-a aflat întrunește caracteristicile stării de necesitate pentru a fi exonerat de răspunderea contravențională, în sensul că a fost nevoit să săvârșească contravenția din cauza faptului că i s-a făcut rău și nu a reușit să găsească un loc de parcare.

Potrivit definiției stării de necesitate din Codul penal, este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

În acest sens, petentul a afirmat doar că a căutat locuri de parcare în zona centrului istoric unde deține permis de parcare, deplasându-se în direcția Modarom iar apoi a intrat pe _______________________________, _____________________ a coborât pe _____________________ aproape de magazinul Star însă nu a făcut și proba acestor susțineri, martora S___ A__ nefiind în mașină cu petentul, ea declarând că petentul i-a spus doar că nu a găsit loc de parcare pe Politehnicii și nici pe Postăvarului, motiv pentru care a lăsat mașina pe _____________________________> Mai mult, martora a declarat că dacă petentul nu ar fi luat masa în acel moment ar fi făcut o criză de diabet care ar fi necesitat chemarea unei ambulanțe însă, deși nu are pregătire medicală de specialitate a mai întâmpinat cu petentul crize de diabet, știind că este vorba despre o altfel de criză de la asistenții medicali pe de Salvare, atunci când ei au mai fost chemați în 2009.

Însă, instanța a apreciat că o atare împrejurare nu este în măsură să exonereze petentul de răspunderea contravențională atâta timp cât acesta, știind că suferă de o afecțiune, este dator să ia toate măsurile de precauție în vederea întâmpinării producerii unei crize.

În acest sens, având în vedere istoricul medical al acestuia, petentul avea cunoștință de posibilitatea de a suferi o criză diabetică în cazul în care nu respectă orele de masă, acest eveniment fiind oarecum previzibil astfel încât situația specială pe care a invocat-o nu întrunește condițiile stării de pericol necesare pentru a spune că fapta contravențională a fost săvârșită în stare de necesitate, fiind necesar ca starea de pericol să fie inevitabilă și să se producă în mod neprevăzut.

În plus, instanța a reținut că martora a declarat că petentul a stat acasă aproximativ trei sferturi de oră, cât timp a mâncat. Astfel, instanța apreciază că nu se justifică lăsarea autoturismului pe trecerea de pietoni pentru o perioadă atât de lungă de timp, petentul putând găsi o modalitate în care să își asigure nevoia de a mânca ceva într-un interval mai scurt, fără a fi nevoie să încalce prevederile legale privind staționarea pe trecerea de pietoni.

Cu privire la susținerile intimatei potrivit cărora în planșele foto se poate observa existența unui loc de parcare liber unde petentul ar fi putut să parcheze, instanța a apreciat că acestea nu fac dovada că acel loc era liber la momentul la care petentul a parcat autoturismul, motiv pentru care le va respinge.

De asemenea, instanța nu a luat în considerare nici afirmația intimatei potrivit căreia petentul ar fi trebuit să parcheze în parcarea de la Star deoarece nu s-a făcut dovada că la acel moment existau locuri de parcare disponibile.

Prin urmare, instanța a constatat că petentul nu a reușit să dovedească o cauză exoneratoare de răspundere care să înlăture caracterul contravențional al faptei săvârșite, motiv pentru care apreciază că procesul verbal întocmit este legal și temeinic.

Față de toate cele de mai sus, instanța a apreciaat că numitul P__ I___ se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție și că măsura ridicării autovehiculului a fost dispusă în mod legal.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. nstanța a constatat că petentului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului, fiind luate în considerare împrejurările în care a fost săvârșită fapta astfel încât dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.

Având în vedere toate cele expuse anterior, instanța, în baza art. 34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată și va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/08.10.2014 întocmit de intimat ca fiind legal și temeinic.

Prin urmare, instanța a apreciat că măsura ridicării autoturismului a fost dispusă în mod temeinic, astfel încât nu se impune restituirea sumei achitate cu titlu de contravaloare a taxei de ridicare, motiv pentru care va respinge această solicitare ca neîntemeiată.

Având în vedere soluția dată cererii și faptul că intimații nu au căzut în pretenții, instanța a respins si cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul, arătând că ridicarea autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar nu poate f reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale. Invocă situația specială în care se afla , putând intra în comă diabetică dacă nu ajungea acasă. Invocă practica instanțelor din B_____ într-o cauză similară. Măsura tehnico-administrativă ce i s-a aplicat este prea drastică, Dacă se anulează măsura ridicării vehiculelor dispare și fundamentul reținerii sumei de 380 lei.

În drept, apelantul a invocat art. 466 și urm. NCPC și decizia nr. 9/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații I.P.J. B_____ și R.A.T. B_____ au solicitat respingerea apelului, arătând că sentința este legală și temeinică în raport de probele administrate în cauză, nefiind ridicat autovehiculul în temeiul H.C.L. nr. 341/2010, ci în baza OUG nr. 195/2002, nefiind aplicabilă Decizia nr. 9/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată următoarele:

Mai întâi trebuie observat că ceea ce a cerut în concret petentul-apelant prin plângerea depusă în dosarul Judecătoriei a fost anularea măsurii tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculului petentului și restituirea contravalorii taxei de ridicare În acest sens sunt și precizările apelantului din răspunsul la întâmpinare depus în apel.

Măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculului petentului a fost dispusă prin procesul-verbal de dispunere a ridicării unui vehicul din data de 02.10.2014 întocmit de agentul constatator din cadrul I.P.J. B_____ (fila 15 din dosarul Judecătoriei).

În cuprinsul acestui poroces-verbal se face mențiune expresă în sensul că măsura a fost dispusă avându-se în vedere inclusiv dispozițiile art. 5 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 314/2014 privind organizarea și efectuarea activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe raza municipiului B_____.

Rezultă în mod clar că nu poate fi primită apărarea intimatei R.A.T. B_____ în sensul că nu a fost ridicat autovehiculul și în temeiul H.C.L. nr. 341/2010.

Prin decizia nr. 9 din 25.05.2015 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517alin. 4 NCPC, s-a statuat în sensul că „Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 nu cuprinde, în cap. VIII "Sancțiuni contravenționale și măsuri tehnico-administrative", secțiunea a 2-a "Măsuri tehnico-administrative" (art. 189-203), soluții legislative exprese, de reglementare a procedurii de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă.

O procedură unitară de aplicare a măsurii tehnico-administrative în discuție nu a fost reglementată prin hotărâre emisă de Guvern în aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nici după modificarea acestui act normativ prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007.

Rezultă din cele expuse că, la nivel de reglementare secundară, dată în competența Guvernului prin art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, există un vid”.

S-a mai reținut că noțiunea de "regulament" din cuprinsul art. 97 alin. (6) și art. 64 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se referă la Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și că „Ridicarea și depozitarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate”.

De asemenea, s-a statuat că „ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice, aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autorității administrației publice locale” și că „autoritatea administrativă publică locală nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă”. „Prin urmare, în condițiile în care au fost adoptate hotărâri ale consiliilor locale pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate”.

„Competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității centrale, astfel încât vidul de reglementare existent la nivelul Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu poate fi acoperit prin adoptarea unor hotărâri de către autoritățile deliberative ale autorităților administrației publice locale” iar „autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă.

În cazul în care autoritatea administrației publice locale adoptă hotărâri pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate”.

În speța de față, măsura ridicării autovehiculului apelantului a fost dispusă de intimatul I.P.J. B_____ și apoi executată de către intimata R.A.T. B_____ inclusiv în temeiul art. 5 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 314/2014 privind organizarea și efectuarea activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe raza municipiului B_____, fapt care rezultă din mențiunea expresă a procesului-verbal din data de 02.10.2014.

Or, în raport de decizia nr. 9 din 25.05.2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, o asemenea ridicare apare ca nefiind conformă prevederilor legale pentru motivele expuse în decizia pronunțată în recurs în interesul legii și expuse mai sus.

Față de aceste aspecte, se impune anularea măsurii tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculului apelantului dispusă prin procesul-verbal de dispunere a ridicării unui vehicul din data de 02.10.2014 și restituirea de către intimata R____ Autonomă de Transport B_____ către apelant a sumei de 380 lei încasată cu titlu de tarif de recuperare a autovehiculului.

Tribunalul reține că nu se impune obligarea intimatei R____ Autonomă de Transport B_____ la plata sumei de 380 lei actualizată cu indicele de inflație, la care să se adauge și dobânda legală calculată de la data de 02.10.2014, până la data plății, așa cum a solicitat apelantul-petent, întrucât nu acestei intimate îi aparține nici culpa parcării neregulamentare a autovehiculului, nefiind în culpă nici pentru ridicarea autovehiculului în discuție, R____ Autonomă de Transport B_____ executând doar dispoziția agentului constatator.

De asemenea, instanța are în vedere că la data pronunțării sentinței civile nr. 3656/09.04.2015 de către Judecătoria B_____ nu fusese pronunțată decizia nr. 9 din 25.05.2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție și cu atât mai puțin publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Având în vedere argumentele menționate, văzând și art. 480 NCPC, Tribunalul va admite apelul, cu respingerea cererii apelantului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată la fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:

Admite apelul formulat de apelantul P__ I___ împotriva sentinței civile nr. 3656/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_____, pe care o schimbă în tot în sensul că admite în parte plângerea formulată de petentul P__ I___ în contradictoriu cu intimații I.P.J. B_____ și R____ Autonomă de Transport B_____, anulează măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculului petentului dispusă prin procesul-verbal de dispunere a ridicării unui vehicul din data de 02.10.2014 de agentul constatator din cadrul I.P.J. B_____ și obligă intimata R____ Autonomă de Transport B_____ la restituirea către petent a sumei de 380 lei. Respinge celelalte pretenții ale petentului, precum și cererea acestuia de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată la fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D______ E____ U__ A_____ T______ V________

GREFIER,

C______ C_____ I___

Tehnored.A.T.V/14.01.2016

-4 ex –

Jud. fond :A.D______.