ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1473/A/2015 DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 19 octombrie 2015
PreședinteBocșan D______-judecător
M_____ I____-judecător
B___ A______ E____-grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelanta ___________ Distribuție SA Tg. M____ împotriva sentinței civile nr. 695/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă cj V________ I__ pentru intimată, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței reprezentantul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită judecarea cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în apel.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului formulat, menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond ca legală și temeinică, respingerea plângerii contravenționale formulate, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 695/2015 a Judecătoriei Petroșani s-a respins plângerea formulată de petenta E.ON G__ Distribuție SA, cu sediul în municipiul Tg. M____, Piața Trandafirilor, nr.21, județul M____, înregistrată la ORC sub nr.JXXXXXXXXXXX și având CUI xxxxxxxx, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx/06.10.2014 încheiat de Administrația Națională ,,Apele Române” – Administrația Bazinală de A__ J__ C______, cu sediul în municipiul C______, ___________________________.54, județul Dol
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx/06.10.2014 încheiat de Administrația Națională ,,Apele Române” – Administrația Bazinală de A__ J__ C______ a fost sancționată petenta cu amenda contravențională în sumă de 35.000 lei, în temeiul art.88 alin.(1) lit.b) din Legea nr.107/1996 prin raportare la dispozițiile art.87 alin.47 din același act normativ, reținându-se că, ,,în urma controlului efectuat în data de 19.09.2014 ora 10.00 în locul -,,Supratraversare conductă de gaz – râul J__ de Est ____________________. P______, jud.Hunedoara ce aparține societății E.ON G__ DISTRIBUȚIE SA, având ca obiect de activitate Distribuția și comercializarea combustibililor gazoși, COD CAEN 4022 s-a constatat că aceasta funcționează din punct de vedere al gospodăririi apelor fără autorizație de gospodărire a apelor din data de 19.05.2014. Menține că societatea a fost sancționată contravențional cu AVERTISMENT pentru că nu a solicitat reautorizarea folosinței cu PVCSC __________ nr.xxxxxxx/23.09.2014, nerealizându-se măsura impusă prin acesta la termenul stabilit.”
Alături de sancțiunea amenzii, agentul constatator a dispus și ca beneficiarul să depună documentația tehnică la APA J__ și să solicite reautorizarea folosinței până la termenul din 20.10.2014.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, iar în cuprinsul acestuia a fost menționat ca reprezentant al contravenientului numitul M_____ D__.
Potrivit art.16 alin.(1) și 6 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, ,, Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. … (6)În situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă. ”, iar potrivit art.17 din același act normativ, ,, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”
Instanța reține că lipsa datelor de identificare a persoanei care reprezintă contravenientul persoană juridică nu este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității procesului verbal, astfel încât această apărare formulată de petentă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr.xxxxxxx/06.10.2014, instanța reține următoarele:
Fapta reținută ca și contravenție săvârșită de petentă este prevăzută de art.87 alin.(47) din Legea nr.107/1996 a apelor, ,, Constituie contravenții în domeniul apelor următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: … 47) neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum și a solicitărilor legale ale autorității publice centrale din domeniul apelor și ale Administrației Naționale "Apele Române";” și este sancționată potrivit prevederilor art.88 alin.(1) lit.b) din același act normativ, ,, Contravențiile prevăzute la art. 87, săvârșite de persoanele fizice și juridice, se sancționează după cum urmează: … b) cu amendă de la 35.000 lei la 40.000 lei, pentru persoane juridice, și cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 1)-4), 7), 10), 24)-27), 29), 31), 32), 39)-41), 43)-51) și 55);”.
Măsura dispusă anterior este cea cuprinsă în procesul verbal nr.xxxxxx/23.09.2014 prin care petenta a fost sancționată cu avertisment și s-a dispus ca aceasta să depună documentația tehnică și să solicite la A.B.A J__ reautorizarea folosinței, până la termenul din 29.09.2014.
Petenta nu a adus la îndeplinire această măsură și nici nu a făcut dovada faptului că ar fi contestat procesul verbal .xxxxxx/23.09.2014, astfel încât plângerea împotriva procesului verbal __________ nr.xxxxxxx/06.10.2014, poate fi apreciată, de plano, ca neîntemeiată.
Cu toate acestea, instanța va analiza motivele de fond ale plângerii, motive care trebuia formulate într-o plângere împotriva procesului verbal nr.xxxxxx/23.09.2014.
În baza autorizației de construire nr.194/8/xxxxx/30.11.2010, petenta a edificat o lucrare de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale care a cuprins și prinderea de podul peste râul J__ amplasat pe ____________________ localitatea P______ a unei conducte de furnizare a gazelor naturale.
Pentru realizarea acestei lucrări, petenta, prin ______________, a obținut certificatul de urbanism nr.XXXXXXXXX/10.05.2010 și avizul favorabil nr.xxxxx/25.08.2010 eliberat de _________________ Jiului SA..
Ulterior, petenta a obținut Autorizația de gospodărire a apelor nr.9/19.05.2011 valabilă pe o perioadă de 3 ani, pentru obiectivul supratraversare peste râul Jiul de Est conductă, însă, ulterior, nu a solicitat eliberarea unei noi autorizații.
Potrivit art.48 alin.(1) lit.e) din Legea nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare, ,,(1) Lucrările care se construiesc pe ape sau care au legătura cu apele sunt: … e) traversări de cursuri de apă cu lucrările aferente: poduri, conducte, linii electrice etc.;”, astfel încât instanța reține că lucrarea efectuată de petentă este o lucrare în legătură cu apele.
Potrivit art.50 din aceeași lege, ,, (1) Lucrările prevăzute la art. 48 pot fi promovate și executate numai în baza avizului de gospodărire a apelor și, respectiv, notificării emise de Administrația Națională «Apele Române». Punerea în funcțiune sau exploatarea acestor lucrări se face numai în baza autorizației de gospodărire a apelor și, după caz, a notificării emise de Administrația Națională «Apele Române».”
Ca urmare, instanța reține că atât avizul pentru efectuarea lucrării, cât și autorizația de gospodărire a apelor nr.9/19.05.2011 au fost obținute de petentă pentru respectarea dispozițiilor legale.
Potrivit art.54 din Legea nr.107/1996, ,,(1) Investitorul are obligația să notifice Administrației Naționale "Apele Române", cu cel puțin 20 de zile înainte, începerea execuției pentru următoarele categorii de activități și lucrări:
a) lucrări de dezvoltare, modernizare sau retehnologizare a unor procese tehnologice sau a unor instalații existente, dacă prin realizarea acestora nu se modifica parametrii cantitativi și calitativi finali ai folosinței de apă, înscriși în autorizația de gospodărire a apelor, pe baza căreia utilizatorul respectiv a funcționat înainte de începerea execuției unor astfel de lucrări;
c) instalațiile cu caracter provizoriu, pe durata de execuție a unor investiții, dacă debitul prelevat nu depășește 10 litri pe secunda, iar apele evacuate rezultate după folosire nu influențează calitatea resurselor de apa;
d) protecția sanitară a surselor de alimentare cu apă potabilă, a apelor minerale, a lacurilor și nămolurilor terapeutice;
e) traversări ale cursurilor de apă de către drumuri de exploatare, comunale sau județene, în bazine hidrografice mai mici de 10 kmp;
f) lucrări de cultura și refacere a pădurilor și de combatere a eroziunii solului, pe suprafețe totale mai mici de 20 kmp, inclusiv lucrări de regularizare a scurgerii pe versanți și corectări de torenți, pe lungimi mai mici de 10 km;
g) lucrări de captare a apei, dacă debitul prelevat nu depășește 2 litri/secundă, iar apele evacuate rezultate după folosire nu influențează calitatea resurselor de apă;
h) reparații de drumuri și poduri.
(1^1) În cazuri de urgență ca: viituri, precipitații care au avariat sau distrus infrastructura de transport, obiective economice, în scopul refacerii acestora, pentru începerea execuției lucrărilor de exploatare a agregatelor minerale care se realizează în limita cantității maxime de 2.000 mc, notificarea se va face cu cel puțin 3 zile înainte de începerea execuției.
(2) Pentru lucrările prevăzute la alin. (1) și (1^1), începerea execuției se face pe baza notificării, fără a fi necesar avizul de gospodărire a apelor.
(3) Punerea în funcțiune a lucrărilor și instalațiilor prevăzute la alin. (1), ca și a categoriilor de lucrări privind linii electrice, apărări și consolidări de maluri și albii, rectificări și reprofilări de albii, regularizarea scurgerii pe versanți, corectări de torente și combaterea eroziunii solului se face în baza notificării către Administrația Națională "Apele Române", cu 20 de zile înainte de aceasta, autorizația de gospodărire a apelor nefiind necesară.”, însă lucrarea realizată de petentă nu se regăsește între cele prevăzute de alin.1 al acestui articol, astfel, încât, așa cum s-a arătat mai sus, era necesar atât avizul pentru efectuarea lucrării, cât și autorizația pentru punerea acesteia în funcțiune.
Potrivit art.50 din Legea nr.107/1996, nu numai punerea în funcțiune, ci și exploatarea uneia dintre lucrările prevăzute de art.48 se face în baza autorizației de exploatare a apelor, astfel încât, la expirarea autorizației nr.9/19.05.2011, petenta trebuia să solicite eliberarea unei noi autorizații, demers pe care nu l-a efectuat.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen petenta E.ON G__ DISTRIBUȚIE ROMÂNIA SA, solicitând admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal nr. xxxxxxx/06.10.2014 încheiat de Administrația Națională ,,Apele Române” – Administrația Bazinală de A__ J__ C______ și pe cale de consecință, exonerarea societății de la plata amenzii reținută în cuprinsul procesului-verbal contestat, cu restituirea sumei de 17.500 lei- reprezentând minimul amenzii achitate .
În motivarea apelului s-a arătat că, prin interpretarea eronată a prevederilor art. 48, 50 ,54 din Legea nr. 107/1996, lucrarea executată, prinderea conductei de gaze naturale de podul rutier ce traversează râul J__, pod amplasat pe ___________________ localitatea P______, este necesar atât avizul societății intimate cât și deținerea de către petentă a unei autorizații de construire din partea societății intimate.
Arată că, proiectantul lucrării ______________, din eroare a depus în numele societății petente, la Administrația Bazinală Apa J__ o solicitare de emitere a unei autorizații, în loc de aviz pentru execuția lucrării de montare prin prinderea a conductei de podul rutier.
În acest context, Administrația Bazinală Apa J__, a emis Autorizația de Gospodărire a Apelor nr. 9/19.05.2011, iar societatea petentă a fost sancționată pentru că nu a solicitat reautorizarea unei noi autorizații de gospodărire a apelor, cu toate că pentru exploatarea conductei de gaze naturale montate prin prinderea acesteia de podul rutier ce traversează râul J__, apelanta-petentă nu folosește apa și nici nu evacuează reziduuri în apă.
Mai arată că, prima instanță nu a aplicat Ordinele Ministrului, Mediului și Pădurilor nr. 662/2006 și nr. 799/2012, deși acestea au fost larg prezentate în cuprinsul plângerii contravenționale.
Ca atare, nu sunt în situația aplicării art. 87și 88 din Legea apelor nr. 107/1996 cu completările ulterioare așa cum greșit s-a reținut în cuprinsul procesului-verbal contestat, deoarece societatea nu are obligația de a deține o Autorizație de gospodărire a apelor pentru pozarea și exploatarea conductei de gaze naturale montate prin prinderea acesteia de podul rutier.
Apelul a fost timbrat cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.
Intimata Administrația Națională a Apelor Române – Administrația Bazinală de A__ J__ C______ a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării arată că, instanța de fond a reținut corect motivul pentru care a fost sancționată petenta, aceasta nu a dus la îndeplinire măsura dispusă anterior prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul gospodăririi apelor, nedepunând documentația tehnică în vederea reautorizării folosinței.
Mai arată că, petenta funcționează din punct de vedere al gospodăririi apelor fără să dețină autorizație de gospodărire a apelor din data de 19.05.2014.
Astfel, prin apelul formulat de petentă, aceasta face o interpretare incorectă a dispozițiilor Legii nr. 107/1996, neînțelegând motivul pentru care se impune obținerea unei autorizații de gospodărire a apelor, aceasta fiind necesară pentru punerea în funcțiune și exploatarea lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele, așa cum este și lucrarea de supratraversare a conductei de gaz peste râul Jiul de Est, ce s-a realizat prin prinderea acesteia pe podul rutier ce traversează râul.
Se menționează că, Autorizația de gospodărire a apelor reprezintă actul care condiționează din punct de vedere tehnic și juridic funcționarea sau exploatarea obiectivelor noi construite pe apă sau care au legătură cu apele de suprafață, subterane, cu zona costieră sau alte activități pe sol sau în subsol care pot conduce la evacuarea indirectă de substanțe periculoase în apele subterane sau de suprafață.
Astfel, în mod corect a solicitat și a obținut Autorizația de gospodărire a apelor nr.9 din 19.05.2011, ce a fost valabilă până la data de 19.05.2014, nefiind vorba de o eroare a proiectantului autorizat care a solicitat în mod temeinic și legal la ABA J__ emiterea unei autorizații de gospodărire a apelor întocmind și documentația tehnică aferentă.
Potrivit Autorizația de gospodărire a apelor nr. 9 din 19.05.2011, deținătorul autorizației de gospodărire a apelor va solicita o nouă autorizație cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, însă nu și-a îndeplinit această obligație ce este impusă și prin art. 59 din Ordinul 662/2006 al MMGA.
Se arată că, petenta este vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 87 alin. 47 din Legea nr. 107/1996, cu completările și modificările ulterioare, astfel că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul apelor a fost încheiat în mod legal și temeinic.
În drept invocă dispozițiile art.205-208 Cod de procedură civilă, Legea 107/1996 cu modificările și completările ulterioare.
Examinând apelul declarat de petentă în raport cu motivele invocate și actele dosarului instanța constată că este nefondat și ca urmare va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Susținerile petentei că nu era obligată să obțină autorizația de gospodărire a apelor și că astfel în mod eronat instanța de fond a interpretat dispozițiile legale sunt neîntemeiate.
Astfel, în baza autorizației de construire nr.194/8/xxxxx/30.11.2010, petenta a edificat o lucrare de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale care a cuprins și prinderea de podul peste râul J__ amplasat pe ____________________ localitatea P______ a unei conducte de furnizare a gazelor naturale.
Pentru realizarea acestei lucrări, petenta, prin ______________, a obținut certificatul de urbanism nr.XXXXXXXXX/10.05.2010 și avizul favorabil nr.xxxxx/25.08.2010 eliberat de _________________ Jiului SA..
Ulterior, petenta a obținut Autorizația de gospodărire a apelor nr.9/19.05.2011 valabilă pe o perioadă de 3 ani, pentru obiectivul supratraversare peste râul Jiul de Est conductă, însă după expirarea valabilității acesteia în data de 19.05 2014, nu a solicitat eliberarea unei noi autorizații, motiv pentru care petenta a fost sancționată contravențional cu avertisment prin procesul verbal __________ nr.xxxxxxx/23.09.2014. și s-a dispus ca aceasta să depună documentația tehnică și să solicite la A.B.A J__ reautorizarea folosinței, până la termenul din 29.09.2014.
Petenta nu a adus la îndeplinire această măsură și nici nu a făcut dovada faptului că ar fi contestat procesul verbal .xxxxxx/23.09.2014, astfel că prin procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx/06.10.2014 încheiat de Administrația Națională ,,Apele Române” – Administrația Bazinală de A__ J__ C______, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 35.000 lei, în temeiul art.88 alin.(1) lit. b) din Legea nr.107/1996 prin raportare la dispozițiile art.87 alin.47 din același act normativ, reținându-se că aceasta funcționează din punct de vedere al gospodăririi apelor, fără autorizație de gospodărire a apelor din data de 19.05.2014.
Autorizația de gospodărire a apelor reprezintă actul care condiționează din punct de vedere tehnic și juridic funcționarea sau exploatarea obiectivelor noi construite pe apă sau care au legătură cu apele de suprafață, subterane , cu zona costieră sau alte activități pe sol sau în subsol, care pot conduce la evacuarea indirectă de substanțe periculoase în apele subterane sau de suprafață.
Astfel, petenta în mod corect a solicitat și a obținut Autorizația de gospodărire a apelor nr.9 din 19.05.2011, ce a fost valabilă până la data de 19.05.2014, nefiind vorba de o eroare a proiectantului autorizat care a solicitat în mod temeinic și legal la ABA J__ emiterea unei autorizații de gospodărire a apelor întocmind și documentația tehnică aferentă.
Potrivit autorizației de gospodărire a apelor nr. 9 din 19.05.2011, deținătorul autorizației de gospodărire a apelor va solicita o nouă autorizație cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate, însă nu și-a îndeplinit această obligație ce este impusă și de art. 59 din Ordinul 662/2006 al MMGA.
În concluzie, instanța de apel reține că sentința apelată este temeinică și legală, astfel că nu sunt motive de schimbare a acesteia și prin urmare în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
În apel nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul introdus de către petenta E-on Distribuție România SA împotriva sentinței civile nr. 695/2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.10.2015.
Președinte,Judecător,
B_____ DumitruMorcan I____
Grefier,
B___ A______ E____
B.D./B.A.E. – red. 4 ex.
01.02.2016
- jud. fond – M_______ L________