Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1086/2013 din 07 februarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR.1086

Ședința publică de la 07 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A____-M______ F_____

GREFIER: A____-L______ V______


Pe rol judecarea cauzei de C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta S________ M____ V______ și pe intimata P______ L_____ SECTOR 5, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei sentințe când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 24.01.2013, 31.01.2013 și pentru astăzi, 07.02.2013, hotărând următoarele:


INSTANȚA


Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin adresa emisă de intimata P______ L_____ SECTOR 5, înregistrată pe rolul instanței la data de 08.05.2012 sub nr. de mai sus, a fost înaintată spre soluționare plângerea formulată de petenta S________ M____ V______ împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/12.03.2012.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul-verbal de contravenție contestat, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1.500 lei este nelegal și netemeinic întrucât nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, a fost întocmit în mod voit în lipsă, nu au fost respectate prevederile art. 26 alin. 3 și ale art. 27 din OG 2/2001, nu este menționata calitatea agentului constatator, fiind încălcate astfel prevederile art. 16 alin.1 din OUG nr.2/2001, ceea ce atrage nulitatea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției conform art.17 din OUG nr.2/2001.

A precizat petenta că au fost încălcate dispozițiile art. art.16 alin.7 din OUG nr.2/2001 întrucât nu a beneficiat de dreptul de a formula obiecțiuni.

În drept, au fost invocate disp. art. 31 alin. 1, art. 32 alin. 1 și art. 16 alin. 7 din OG 2/2001.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 25 alin. 3 și art. 26 din OG 2/2001, iar întrucât corespondența a fost returnată cu mențiunea destinatar lipsă de la adresa, s-a procedat la comunicarea procesului-verbal de contravenție, prin afișare, conform art. 27 din același act normativ.

S-a mai arătat că încadrarea juridică a faptei săvârșită de către petentă a fost consemnată în mod corect ca fiind art. 21 lit. a din HCGMB 124/2008, iar prin raportare la prevederile art. 22 lit. b din același act normativ, petentei i-a fost aplicată în mod legal amenda contravențională, individualizată la minimul special prevăzut de lege, respectiv suma de 1.500 lei.

În fine, intimata a mai arătat că procesul-verbal contestat este temeinic și legal întocmit, fiind încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond prevăzute de disp. art. 16 și 17 din OG 2/2001.

În drept, au fost invocate disp. art. 115 Cod proced.civilă și prevederile O.U.G. nr.2/2001.

La data de 27.09.2012 petenta a depus cerere completatoare a plângerii contravenționale (filele 19-22) prin care a solicitat în principal anularea procesului-verbal, iar în subsidiar să se constate intervenită prescripția extinctivă a executării sancțiunii contravenționale.

În motivare, petenta a arătat că în data de 12.03.2012, orele 19.00 nu a fost în București, așa cum rezultă din formularul emis de ____________________, ci în localitatea Moeciu de Jos, jud. B_____, motiv pentru care nu avea cum să săvârșească fapta contravențională. De asemenea, a susținut că procesul-verbal cuprinde mențiuni care nu sunt dovedite, și anume că ,,susnumita a ocupat …în mod repetat…’’ și că de fiecare dată când a fost sancționată acest lucru s-a realizat în lipsa sa.

În subsidiar, petenta a solicitat să se constate intervenită prescripția extinctivă a sancțiunii contravenționale întrucât procesul-verbal nu a fost afișat, ci a fost pus în cutia poștală, ceea ce încalcă dispozițiile imperative ale art. 27 din OG 2/2001. De asemenea, nu au fost aplicate nici dispozițiile legii privind comunicarea prin poștă, cu aviz de primire. Prin urmare, s-a susținut tardivitatea comunicării ca o consecință a nerespectării dispozițiilor art. 27 și a faptului că petenta a luat cunoștință de procesul-verbal la data de 17.04.2012.

În drept au fost invocate dispoz. art. 14 alin. 1, art. 31 și urm. din O.G. 2/2001.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii D_________ R____ C_______ și O____ C________.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/12.03.2012 încheiat de agent constatator, polițist local, Putaru E________ din cadrul Consiliului Local Sector 5- Poliția Locală Sector 5, petenta Ș________ M____ V______ a fost sancționata potrivit art. 21 lit. a din H.C.G.M.B. nr. 124/2008, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 22 lit. b din H.C.G.M.B. nr. 124/2008, cu amendă în sumă de 1.500 lei.

S-a reținut că la data de 12.03.2012 petenta a ocupat voluntar și în mod repetat, cu autoturismul marca Daewoo Matiz, culoare roșie, cu număr de înmatriculare XXXXXXXX, parcajul cu numărul 05 spate din ___________________, parcare ____________________ există contract cu ADP Sector 5 nr. 8232/01.03.2012, chitanța nr. 8350/01.03.2012.

Sub aspectul legalității, instanța reține ca fiind neîntemeiată susținerea petentei potrivit căreia nu este menționată calitatea agentului constatator. Astfel cum s-a arătat mai sus, atât numele, cât și calitatea și organul din care face parte agentul constatator au fost inserate în cuprinsul procesului-verbal contestat, motiv pentru care nulitatea prevăzută de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nulitate care se constată și din oficiu, nu operează în cauză.

În ceea ce privește dreptul de a formula obiecțiuni, instanța reține că potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului verbal.” Prin urmare, legiuitorul a instituit obligația agentului constatator, de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, în momentul încheierii procesului-verbal. În consecință, instanța apreciază că norma legală se referă numai la situația în care contravenientul este prezent la momentul încheierii procesului-verbal, textul negăsindu-și aplicabilitatea în ipoteza în care persoana sancționată nu este de față la întocmirea actului de contravenție. De asemenea, instanța mai reține că O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ce reprezintă dreptul comun în materia răspunderii contravenționale, nu conține nici o normă referitoare la obligația agentului constatator de a comunica contravenientului, ulterior întocmirii procesului-verbal, dreptul de a face obiecțiuni. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca în ipoteza în care contravenientul nu este de față la momentul întocmirii actului de contravenție să i se comunice acestuia că are dreptul de a face obiecțiuni, ar fi menționat expres o astfel de obligație în sarcina agentului constatator. De altfel, dreptul la apărare, prin formularea de obiecțiuni atât cu privire la legalitatea, cât și cu privire la temeinicia celor menționate în cuprinsul procesului-verbal, poate fi exercitat prin formularea plângerii contravenționale, conform art. 31-32 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În ceea ce privește temeinicia actului și reținerea în sarcina petentei a contravenției prevăzute de art. 22 lit. b rap. la art. 21 lit. a din anexa 3 – Regulamentul privind regimul spațiilor de parcare de pe terenurile aparținând domeniului public al Municipiului București, aprobat prin H.C.G.M.B. nr.124/2008, instanța reține că potrivit acestui text, constituie contravenție blocarea accesului în toate categoriile de parcaje publice, inclusiv parcajul de reședință.

Fapta reținută în sarcina petentei este contestată de către aceasta, afirmându-se că nu este subiectul activ al contravenției. Sub acest aspect, instanța apreciază că simpla calitate a petentei de proprietar al autoturismului care ocupa locul de parcare nr. 05 spate nu este suficientă pentru a atrage răspunderea contravențională, care este o răspundere personală, agentul constatator fiind cel care trebuie să procedeze la identificarea persoanei vinovate de săvârșirea faptei în condițiile în care fapta nu a fost constatată cu propriile simțuri. Așadar, dat fiind că agentul constatator nu a observat-o pe petenta Ș________ M____ V______ ocupând sau blocând accesul la locul de parcare nr. 05, acesta avea obligația efectuării unor demersuri care să susțină cele reținute prin procesul-verbal întocmit (declarații de martori, recunoașterea faptei de către petentă, etc). Or, în cauza de față, astfel cum rezultă din declarația martorei D_________ R____ C_______, în data de 12.03.2012 nu a văzut pe niciunul din membrii familiei Ș________ și nici nu știe dacă agentul constatator s-a deplasat la locuința petentei. De altfel, conform înscrisului depus la fila 23 din dosar, în perioada 11-13.03.2012 petenta nu se afla în localitate. Potrivit aceleiași declarații (f. 38), familia Ș________ are trei autoturisme care sunt folosite atât de numita Ș________ V______, de soțul acesteia, Ș________ H______, dar și de către fiul lor. Pentru toate acestea, instanța concluzionează în sensul că agentul constatator nu a efectuat demersurile necesare identificării subiectului activ al contravenției reținute, ci a prezumat că petenta a săvârșit fapta în virtutea calității acesteia de proprietar al autoturismului.

Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că în cauză nu poate subzista prezumția de temeinicie a actului constatator, motiv pentru care plângerea urmează a fi admisă, cu consecința anulării procesului-verbal contestat și a exonerării petentei de plata amenzii aplicate.

În final, se reține ca fiind rămasă lipsită de interes analiza capătului de cerere având ca obiect constatarea faptului că a intervenit prescripția extinctivă a executării sancțiunii contravenționale, față de caracterul subsidiar al acestuia și de modul de soluționare a plângerii contravenționale.

Astfel,





PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Admite plângerea formulată de petenta Ș________ M____ V______, domiciliată în București, sector 5, _______________, ___________, _____________________________ cu intimata POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 5, cu sediul în București, sector 5, ________________________.29-31.

Anulează procesul-verbal contestat ________ nr. xxxxxxx/12.03.2012.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.02.2013.


PREȘEDINTE, GREFIER,


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025