R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
D E C I Z I A NR. 168
Ședința publică din data de 3 decembrie 2013
Președinte - C_______ - P____ B_____
Judecător - E____-S_____ L____
Grefier - N_______ M________
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul D___ C_________, domiciliat în comuna M_______, _____________________, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2243/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S_______ M________ Ploiești, cu sediul în Ploiești, _____________________. 59, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-reclamant D___ C_________, reprezentat de avocat G_________ F______ din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale ________ nr. xxxxxxx/14.10.2013 și intimatul S_______ M________ Ploiești reprezentat de consilier juridic S____ M____ A_____, în baza împuternicirii înregistrată sub nr. 5491/2.12.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, în baza art. 22 alin.4 Cod pr.civilă pune în discuția părților calificarea juridică a căii de atac exercitată de reclamant, ca fiind apel și nu recurs, cum de altfel s-a menționat și în dispozitivul sentinței atacate.
Avocat G________ F______, pentru apelantul-reclamant, arată că din eroare a intitulat calea de atac recurs, în realitate fiind apel, astfel că solicită calificarea acesteia ca fiind apel.
Consilier juridic S____ M____ A_____, având cuvântul pentru intimat, lasă la aprecierea instanței calificarea căii de atac.
Curtea, în baza dispozițiilor art. 22 alin.4 Cod pr.civilă, califică calea de atac exercitată de reclamant, ca fiind apel și nu recurs.
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat G________ F______, având cuvântul pentru apelantul-reclamant, susține oral motivele de apel depuse în scris la dosar, arătând, în esență, că solicită admiterea apelului, având în vedere că la data la care Tribunalul Prahova a rămas în pronunțare și a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, onorariul de expert era achitat, respectiv de la data de 4.07.2013, iar prin cererea depusă la dosar, expertul a menționat că nu a avut timp pentru efectuarea lucrării și solicită amânarea cauzei. Ulterior, reclamantul a fost în imposibilitate de a se prezenta, însă apărătorul său a încunoștințat instanța că a achitat onorariul de expert, însă tribunalul a apreciat eronat că expertul nu a efectuat lucrarea întrucât nu s-a depus chitanța de plată a onorariului și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova pentru administrarea probelor încuviințate. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic S____ M____ A_____, având cuvântul pentru intimat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond care este temeinică și legală. Precizează că intimatul a depus la dosar o adeverință din care rezultă că reclamantul nu figurează ca salariat al său, ci al Spitalului nr. 2 Ploiești, S_______ de Pediatrie.
În replică, avocat G________ F______, pentru apelantul-reclamant, arată că problema în cauză privește perioada 15.02.1976 – 1.08.1997, recunoașterea grupei de muncă, astfel că nu solicită rectificarea carnetului de muncă, ci eliberarea unei adeverințe cu privire la respectiva perioadă.
C U R T E A
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul D___ C_________ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S_______ M________ Ploiești, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că în perioada 15.02.xxxxxxxxxxxxx97 a fost angajatul acestui spital, în funcția de tehnician dentar și a lucrat 100% din programul de lucru, în grupa a II a de muncă. Totodată, a solicitat să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverințe în acest sens și să rectifice carnetul său de muncă.
La termenul de judecată din data de 4 iunie 2013, reclamantul a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii, prin care a arătat că nu mai solicită rectificarea cărții de muncă, ci, numai eliberarea unei adeverințe, prin care să se constate că a lucrat în grupa a II a de muncă în perioada indicată în acțiune, în procent de 100 % din programul de lucru, în grupa a II a de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de angajat al pârâtei în perioada menționată în acțiune, a lucrat, în program de 100%, în grupa a doua de muncă, în condiții de stres și expus inhalării de noxe rezultate din polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor componente ale lucrărilor dentare, munca depusă fiind de un nivel calitativ ridicat, întrucât era vorba de executarea unor piese de mare precizie.
La termenul de judecată din data de 25.06.2013, tribunalul a încuviințat, pentru reclamant, proba cu înscrisuri și expertiză în specialitatea organizarea muncii salarizare, fiindu-i stabilite și obiectivele.
Prin sentința civilă nr. 2243/20.09.2013, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Deși la termenul de judecată din data de 25.06.2013, când a încuviințat pentru reclamant proba cu expertiză, a fixat și onorariul de expert, reclamantul nu a făcut dovada achitării acestuia, motiv pentru care expertul desemnat în cauză – A____ C_____ nu a efectuat lucrarea.
În aceste condiții, în temeiul art. 262 alin.1 Cod pr.civilă, tribunalul a dispus decăderea reclamantului din proba cu expertiză.
A concluzionat tribunalul că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, copia carnetului de muncă nefiind suficientă pentru ca instanța să-și formeze convingerea, astfel că acțiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul (calificarea juridică exactă a căii de atac fiind dată de Curte, în temeiul art.22 alin.4 Cod pr.civilă) susținând, în esență, că, în mod greșit, a fost decăzut din proba cu expertiză, atâta timp cât motivul real al nedepunerii lucrării l-a constituit imposibilitatea expertei de a efectua raportul de expertiză și nu lipsa dovezii achitării onorariului de către el. În realitate, el a achitat onorariul de expert, numai că nu a înmânat avocatului său un exemplar, ambele chitanțe fiind depuse de el la Biroul Local de Expertiză.
A precizat apelantul că, în aceste condiții, tribunalul nu trebuia să-l decadă din proba cu expertiză, neexercitându-și astfel rolul activ și împiedicând accesul la înfăptuirea justiției.
În dovedirea susținerilor sale, apelantul a anexat cererii sale de apel originalul chitanței de plată a onorariului de expert.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Conform art. 262 alin.3 Cod pr.civilă, nedepunerea sumei stabilită de către instanță drept onorariu pentru expert, în termenul fixat, atrage decăderea părții din dreptul de a administra proba încuviințată.
În alineatul 4 al aceluiași articol, se precizează că depunerea sumei se va putea face și după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.
Pe de altă parte, conform art.20 din O.G. nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, suma stabilită drept onorariu de expert se depune în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea căreia s-a încuviințat efectuarea expertizei, în contul special al biroului local de expertize judiciare tehnice și contabile, deschis în acest scop.
În cazul în speță, expertiza tehnică de specialitate a fost încuviințată reclamantului la termenul de judecată din data de 25.06.2013, când s-a și fixat onorariul provizoriu în cuantum de 600 lei.
Prin cererea depusă la dosar pentru termenul de judecată din data de 20.09.2013 (fila 43 dosar fond) expertul desemnat în cauză, A____ C_____, învederează instanței că nu a depus lucrarea întrucât onorariul nu i-a fost achitat.
Deci, susținerea apelantului în sensul că pentru termenul de judecată din data de 20.09.2013, expertul nu a depus raportul de expertiză întrucât s-a aflat în imposibilitate de a-l întocmi, nu corespunde realității.
Este de menționat și faptul că chitanța ce consemnează plata onorariului de expert nu a fost depusă în dosarul de fond și nici la Biroul Local de Expertize Tehnice și Contabile Prahova, din moment ce originalul a fost atașat cererii de apel.
În acest context, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, în mod corect, prima instanță a dispus decăderea reclamantului din proba cu expertiză, ce i-a fost încuviințată.
Procedând astfel, prima instanță nu a încălcat rolul activ al judecătorului reglementat de art.22 Cod pr.civilă, întrucât acesta nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.
Mai mult decât atât, dacă prima instanță nu ar fi dispus decăderea reclamantului din proba cu expertiză (pentru neachitarea onorariului) după trei luni de la încuviințare, ar fi însemnat încălcarea de către aceasta a unuia din principiile fundamentale ale procesului civil – dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil (art.6 Cod pr.civilă) a dispozițiilor art.21 din Constituție, care sunt în deplină concordanță cu cele ale art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art.1 din Protocolul nr. 1 al convenției menționate.
În considerarea argumentelor expuse, Curtea în temeiul art. 480 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul D___ C_________, domiciliat în comuna M_______, _____________________, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2243/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S_______ M________ Ploiești, cu sediul în Ploiești, _____________________. 59, județul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 3 decembrie 2013.
Președinte, Judecător,
C_______-P____ B_____ E____-S_____ L____
Grefier,
N_______ M________
Red.CPB
Tehnored.NM
4ex./13.12.2013
d.f. XXXXXXXXXXXXX Tribunalul Prahova
j.f. C____ N_____
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006