Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1998/2013 din 24 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 1998/2013

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ S______

Judecător M_____ T____

Judecător F_____ FLORENȚA

Grefier V_______ G____



Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul S_____ O_____ împotriva sentinței civile nr 2774/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nrXXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică,lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care

Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.


INSTANȚA


Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2774/27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea contravențională exercitată de petentul S_____ O_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție Timis, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din data de 29.11.2012 , ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din data de 29.11.2012, petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 280 lei echivalentul a 4 puncte amenda și reținerea permisului de conducere și a certificatului de înmatriculare, reținându-se în sarcina sa că, în data de 29.11.2012, ora 18,40, pe _______________________ Timișoara a circulat cu autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe Calea A_______ dinspre Piața Marasti și la intersecția cu Calea Circumvalațiunii din Timișoara a pătruns și a traversat in întregime intersecția pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.

Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta conține toate mențiunile prevăzute de art. 16 din O.G. nr.2/2001, fără a lipsi mențiunile prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001, care atrag nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție. Petentul a semnat procesul verbal de contravenție cu obiecții la momentul întocmirii sale, arătând că nu a trecut pe culoarea roșie, ci pe culoarea galbenă.

Sancțiunea aplicată petentului este în limitele prevăzute de art.100 alin.3 lit. d din O.U.G.nr.195/2002 cu modificările ulterioare și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei contravenționale săvârșite, conform art. 21 al.3 din O.G.nr.2/2001.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție atacat, instanța a constatat, in ceea ce privește fapta contravențională de a pătrunde pe culoarea roșie a semaforului electric aflat in funcțiune, faptul ca agentul constatator potrivit dispozițiilor cuprinse in procesul verbal si in raportul din data de 25.01.2013 a constatat fapta contravențională prin propriile simțuri.

Astfel, instanța a reținut că procesul verbal se bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie in cauza de fata, nefiind incidente prevederile cauzei A_____ impotriva Romaniei.

Petentul este cel care, in temeiul art. 1169 C.civil, trebuie să facă dovada celor susținute in cuprinsul plângerii contravenționale pentru a răsturna prezumția relativă de legalitate si temeinicie a procesului verbal de contravenție.

In cauză, instanța a reținut ca petentul nu a probat nici imprejurarea ca agentul constatator nu avea cum să perceapa prin propriile simturi savarsirea faptei contraventionale si nici imprejurarea că fapta contravențională nu exista .

Instanța a reținut că fapta petentului de a trece pe culoarea rosie a semaforului electric aflat in funcțiune constituie contravenție și se sancționează in conformitate cu disp. art.100 alin.3 lit.d din OUG 195/2002 cu amenda, iar, in conformitate cu art.111 lit.c OUG 195/2002, cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere .

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art. 16, 17, 19, 21 al. 3 și 34 din O.G.nr.2/2001, instanța a respins plângerea petentului ca neîntemeiată.

Instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 2774/27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, a declarat recurs petentul S_____ O_____, care a solicitat casarea în tot a sentinței atacate în temeiul art. 312 alin 3 Cod pr. civila pentru necercetarea fondului și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Timișoara pentru a fi administrată proba testimonială.

In motivarea recursului său, recurentul a arătat că, în data de 29.11.2012, agentul constatator C______ M_____ din cadrul Politiei Municipiului Timișoara, structura a Inspectoratului de Politie al Municipiului T____ a încheiat procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/29.11.2012, prin care petentul a fost sancționat contravențional cu amenda in sumă de 280 de lei și suspendarea dreptului de a conduce, pentru că ar fi trecut pe culoarea roșu a semaforului.

Ori, susținerile agentului constatator sunt exagerate si nu corespund stării de fapt, agentul constatator făcând afirmații neadevărate ca s-ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, cu toate că petentul a traversat intersecția in momentul schimbării culorii semaforului de la verde la galben.

Prima instanță, în mod nejustificat, nu a cercetat fondul cauzei, neadministrând proba testimonială pe care a propus-o, prin cererea trimisă prin fax judecătoriei la 15.01.2013. Cu toate acestea, arată recurentul că instanța l-a decăzut din dreptul de a propune probe. propusă, contrar celor reținute.

De asemenea, instanța nu s-a pronunțat in niciun sens cu privire la interogatoriul agentului de politie, la încuviințarea martorilor la calitatea de agent de politie, făcând totală abstracție de cererea de probațiune.

Intimata nu a dovedit în niciun fel fapta imputată, contrar a ceea ce reține prima instanță.

Intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezile cerute prin cererea de probațiune nerezultând in nciun mod vinovăția, abilitarea agentului constatator, fapt pentru care propriile simțuri ale agentului constatator invocate de intimată pot fi puse la îndoială, deoarece acesta nu se alfa pe aceeași ____________________ sens de mers cu petentul.

Ținând cont de criteriile și de jurisprudența CEDO, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat prin mai multe decizii în sensul că legislația contravențională din România intră sub incidența art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În aceste condiții, și fapta imputată în speță intră în conținutul noțiunii de materie penală în accepțiunea CEDO. Astfel, ei îi este aplicabilă pe deplin prezumția de nevinovăție în baza în art. 6 par. 2 al documentului menționat. Prin urmare, se impune agentului constatator obligația de a dovedi cele susținute în procesul-verbal, în acest sens a stabilit și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, în cauza A_____ c. România. în această decizie, CEDO precizează că petentul ar trebui să facă dovada neveridicității celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului" dincolo de orice îndoială rezonabilă, or intimata nu a făcut dovada faptei care mi se impută.

Având în vedere cele de mai sus, intimata nu a făcut în nici un mod dovada săvârșirii faptei și a încălcat grav dreptul la apărare.

În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 1 și 3 din C.pr.civ.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în calea de atac, a art. 304 pct. 9 cpc, invocată de recurent, precum și sub toate aspectele, conform art. 304/1 cpc, tribunalul constată că sentința recurată este legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat.

În primul rând, criticile recurentului, privitoare la împrejurarea că instanța de fond a dispus decăderea din proba testimonială, este neîntemeiată. Contrar susținerilor recurentului, se constată că cererea sa de probațiune a fost analizată la termenul de judecată din 16.01.2013, fiindu-i încuviințată petentului proba testimonială, pe care însă acesta nu a administrat-o la termenul următor, neprezentându-se la dezbateri și neindicând numele martorilor, astfel, petentul nu a respectat disp. art. 129 al. 1 cpc. De asemenea, prima instanță a respins întemeiat proba cu interogatoriul agentului de poliție, o atare probă fiind inadmisibilă, prin raportare la prevederile OG nr. 2/2001, precum și la prevederile art. 167 și urm. cpc. Intimata a depus, de asemenea, raportul agentului constatator, procesul verbal în original.

Împrejurarea susținută de petentul recurent, în sensul că intimatul nu a dovedit vinovăția petentului, este lipsită de temei, în condițiile în care agentul constatator a depus la dosar procesul verbal și raportul agentului constatator, acesta din urmă constatând fapta prin propriile simțuri, conform art. 109 din OUG nr. 195/2002 rep. Apărarea recurentului, în sensul că a trecut pe culoarea galbenă a semaforului electric, nu a fost susținută prin nici un mijloc de probă. În condițiile în care prima instanță a încuviințat petentului proba testimonială, acestuia i s-a respectat dreptul la apărare, petentul având posibilitatea să dovedească o stare de fapt contrară, ceea ce nu a făcut.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 teza a II-a cpc, va respinge recursul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge recursul declarat de recurentul S_____ O_____ împotriva sentinței civile nr 2774/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nrXXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013


Președinte,

A______ S______

Judecător,

M_____ T____

Judecător,

F_____ FLORENȚA

Grefier,

V_______ G____




Red AS/07.01.2014

V.G. 02 Decembrie 2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025