Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1391/2014 din 09 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1391/2014

Ședința publică de la 09 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ A_____

Judecător G______ E____ V____

Judecător M_____-G______ S_______

Grefier E____ D_________

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401A, în contradictoriu cu petentul M________ D____ A________, cu domiciliul în mun. B_____, _____________________, nr. 63, jud. B_____, împotriva sentinței civile nr. 1145 pronunțată de Judecătoria B____ în data de 24.01.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură intimatul a depus contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, după care:

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului contravențional de față,

Prin cererea introdusă la Judecătoria B____ și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul MAZARACHE D____ A________ a formulat, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/10.04.2012 solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție contestat și exonerarea sa de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire, aplicate cu acesta.

În motivarea cererii sale petentul a arătat că, în fapt, prin procesul-verbal de contravenție contestat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa că în ziua de 05.12.2011 a circulat fără rovinietă valabilă, pe DN 2, cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX și a precizat că solicită anularea acestui proces-verbal având în vedere că a înstrăinat autoturismul încă din data de 10.10.2011 către numitul I__ S______ din localitatea R________, județul B____.

Intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică nu a formulat în scris întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei planșa fotografică ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal.

Prin Sentința civilă nr. 1145 din 24.01 2014 Judecătoria B____ a admis plângerea formulată de petentul MAZARACHE D____ A________, a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției, exonerând petentul de plata amenzii în cuantum de 250 lei, înlăturând tariful de despăgubire în sumă de 28 euro.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______________ de un agent constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.(1) din OG nr.15/2002. S-a reținut în cuprinsul acestui proces-verbal că, la data de 05.12.2011, ora 13,48, petentul a circulat fără rovinietă valabilă pe DN 2 E 85, km 115+80, în localitatea Mărăcineni,cu vehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX. Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în sumă de 28 euro.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor,contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemului de Emitere,Gestiune,Monitorizare și Control al Rovinietei SIEGMCR.

Analizând procesul-verbal in ceea ce privește legalitatea,instanța a apreciat că acesta a fost legal întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, la data încheierii procesului-verbal contestat,în ceea ce privește normele legale aplicabile,conform art. 8 alin.(1) din OG nr.15/2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2,conform alin.(2). alin.(3) prevedea și obligația contravenientului de a achita,pe lângă amenda contravențională,cu titlu de tarif de despăgubire,în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă,sumele stabilite potrivit anexei nr.4.

Din probele administrate în cauză rezultă însă că această obligație nu mai revenea petentului întrucât acesta deja a înstrăinat autovehiculul in discuție către o altă persoană căreia îi revine obligația de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

De asemenea, s-a reținut că întrucât răspunderea contravențională este personală , iar petentul nu a avut calitatea de utilizator al autovehiculului care a circulat pe drumul național fără rovinietă valabilă, procesul-verbal de constatare a contravenției este in consecință, netemeinic .

Împotriva acestei sentințe,în termenul prevăzut de art.24 alin.(2) din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică a declarat recurs,solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța,în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.(3) și (5),coroborat cu art.304 pct.8 și 9 și art.304¹ din Codul de procedură civilă,să se dispună admiterea recursului,modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului-verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal,invocând în esență, următoarele motive:

Se consideră de către recurentă că in mod greșit a fost admisă plângerea și s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție atâta timp cât intimatul petent figurează ca proprietar al autovehiculului in evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări, având în consecință calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional.

Susține recurenta că petentul este subiect al contravenției săvârșite , având posibilitatea de a se regresa împotriva cumpărătorului autoturismului pentru recuperarea sumei reprezentând cuantumul amenzii si al despăgubirii plătite.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței supuse recursului,sub aspectul criticilor formulate,care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă,pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,dar și sub toate aspectele,în contextul dispozițiilor art.304¹ din Codul de procedură civilă,recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri care,potrivit art. 34 alin.(2) din OG nr.2/2001,este supusă numai recursului,acesta nefiind limitat la motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă,tribunalul constată și reține că recursul declarat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică este nefondat,pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :

S-a reținut în cuprinsul acestui proces-verbal că, la data de 05.12.2011, ora 13,48, pe DN 2 E 85,la km 115+80 Mărăcineni, județul B____, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că petentul nu mai avea calitatea de proprietar al vehiculului în cauză încă de la data de 10.10.2011, astfel că, la data de 05.12.2011, nu mai putea săvârși contravenția prevăzută de art.8 alin.(1) din OG nr.15/2002, reținută în sarcina sa.

Tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a dispus anularea procesului-verbal de contravenție contestat, reținând că in conformitate cu dispozițiile art. 11 din OUG nr. 195/2002 și art. 12 din Instrucțiunile de aplicare a HG nr. 610/1992 , obligația de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul incumbă noului proprietar al acestuia , neputându-se reține în acest sens o culpă a petentului.

În consecință întrucât răspunderea contravențională este personală , iar petentul nu a avut calitatea de utilizator al autovehiculului care a circulat pe drumul național fără rovinietă valabilă , in mod corect s-a admis plângerea contravențională și s-a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenției.

Reținând că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală,sub aspectul tuturor criticilor formulate,în cauză nefiind incident nici unul dintre motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă,iar instanța de recurs nu a găsit alte motive de ordine publică pe care să le invoce din oficiu,în temeiul art.312 alin.(1) din Codul de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică,în contradictoriu cu petentul M________ D____ A________ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401A, în contradictoriu cu petentul M________ D____ A________, cu domiciliul în mun. B_____, _____________________, nr. 63, jud. B_____, împotriva sentinței civile nr. 1145 pronunțată de Judecătoria B____ în data de 24.01.2014

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2014

Președinte,

G_______ A_____

Judecător,

G______ E____ V____

Judecător,

M_____-G______ S_______

Grefier,

E____ D_________

Red.AG

Tehnored. DE

2ex/

Dosar fond:XXXXXXXXXXXXX

Instanța de fond: Judecătoria B____

Jud.fond:L.C.roman

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025